Se aprobă un plan local care detaliază cum se repartizează orele de muncă pe care o persoană adultă aptă din familia beneficiară de ajutor social, respectând Legea venitului minim garantat, și orele de muncă ale părinților copiilor aflați sub măsură de protecție specială. Practic, o parte din timpul de muncă al unei persoane din familie este alocat unor activități locale în 2019, în scopuri sociale și de sprijin pentru copii, în baza legilor existente. Pentru locuitori, înseamnă că acea familie poate avea ore de muncă repartizate în planul local, cu implicații despre cum se poate utiliza timpul muncii pentru ajutoare sociale și protecția copiilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului de acţiuni și lucrări de interes local pentru repartizarea
orelor de muncă realizate de una dintre persoanele majore apte de muncă din
familia beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr. 416/2001 şi
părinții copiilor pentru care s-a dispus o măsură de protecție specială, conform
prevederilor Legii nr. 272/2004, pentru anul 2019
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales in condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor
administrației publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale
nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în şedinţă ordinară, azi 26.02.2019
Având în vedere:
- Expunerea de motive nr. 300842/CP/19.02.2019 a Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr. 17757/18.02.2019 al Direcţiei Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului Sector 3;
Adresa nr. 17760/18.02.2019 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Sector 3, înregistrată cu nr. 300406/CP/18.02.2019;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 6 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Art. 28 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, aprobate prin HG nr. 50/2011;
Art. 67 din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
Luând în considerare:
- Raportul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe;
- Raportul Comisiei de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice
şi respectarea drepturilor cetăţenilor;
- Raportul Comisiei pentru rezolvarea problemelor sociale, protecţia copilului, relaţii
cu sindicatele, ONG-uri, agenţi economici şi alte organizaţii precum şi relaţii cu
mass-media;
În temeiul art. 45 alin. (1) si art. 81 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 215/2001 a
administratiei publice locale, republicata, cu modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.].Se aprobă Planul de acțiuni şi lucrări de interes local pentru repartizarea
orelor de muncă realizate de una dintre persoanele majore apte de muncă din familia
beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr. 416/2001 şi părinţii copiilor
pentru care s-a dispus o măsură de protecţie specială conform prevederilor Legii nr.
272/2004, pentru anul 2019, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2.Se împuterniceşte Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia
Copilului Sector 3 să întocmească lunar un plan de acţiuni sau de lucrări de interes local
pentru repartizarea orelor de muncă pe care îl va înainta spre aprobare Primarului
Sectorului 3 și să ţină registrul de evidenţă a orelor de muncă efectuate de persoanele
care au fost repartizate să presteze acţiuni și lucrări de interes local.
Art.3. Primarul Sectorului 3, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Sector 3 și instituţiile nominalizate în Anexă vor asigura ducerea la îndeplinire
a prezentei hotărâri.
40)
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
IULIANA VĂDUV
Nr. 146
DIN 26.02.2019
Anexa la Hotărârea CLS 3 nr. 46, 26. 07, Jo
Planul de acţiuni si lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă realizate de una dintre
persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr.
416/2001 şi părinţii copiilor pentru care s-a dispus o măsură de protecţie specială conform prevederilor
Legii nr. 272/2004, pentru anul 2019
Nr. | Obiectiv Acţiuni Termen | Resurse Instituţii
de responsa
realizare bile
1... | Întreţinerea spațiilor verzi din | Lucrări de salubrizare | Lunar Beneficiarii DGASPC
curtea Centrelor/Complexelor/ alei şi spaţii verzi, Legii nr. Sector 3
Cluburilor din subordinea îndepărtarea 416/2001
Direcţiei Generale de Asistenţă | resturilor vegetale și precum și
Socială şi Protecţia Copilului încărcarea lor în părinţii copiilor
Sector 3 mijloacele de instituționalizați
transport, reparaţii conform Legii
bănci, deszăpezire, 272/2004
măturat alei, săpat
manual, plantare
arbuşti şi flori;
2. | Intretinerea scolilor de pe raza | Servicii de curătenie | Lunar Beneficiarii DGASPC
sectorului 3 în incinta scolilor si Legii nr. Sector 3
lucrari de întreţinere 416/2001 şi
in curţi (săpat manual unităţile
spaţiu verde, de
îndepartare resturi învăţăm
vegetale, plantat ânt de pe
"vegetatie, lucrari de raza
deszapezire) sectorului
L 3
Instituţiile responsabile au obligaţia de a comunica DGASPC Sector 3 până la 30 ale lunii necesarul
de ore de muncă pentru luna urmatoare.
D.G.A.S.P.C. va înainta spre aprobare Primarului Sectorului 3, planul lunar de acţiuni şi lucrări de
interes local, până la data de 5 ale lunii curente. D.G.A.S.P.C. va afişa la loc vizibil planul lunar de acţiuni
sau de lucrări de interes local, lista cu beneficiarii de ajutor social, precum şi cu persoanele care urmează
să efectueze orele de muncă prevăzute de Legea nr. 416/2001 şi le va transmite Agenţiei pentru Plăti si
Inspectie Socială a Municipiului Bucureşti în luna aprobării acestora.
Instituţiile responsabile au obligaţia de a efectua instructajul privind normele de protecţie a muncii
pentru persoanele care au fost repartizate să presteze lucrări/servicii de interes local în cadrul acestora.
S Pa /A . . . .
Director Executiv Protecţie Socială Â TA Soo or Executiv Direcţia Protecţia Copilului
Daniela Corlan Alexandru Păscălin
Nou (4Pigăgaintă pe geoinră |
CABINET PRIMAR
TELEFON 021) 318 03 23 28 FAX |
SECTOR 3 a
CABINET PRIMAR
300477
Nr e a LL
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes
local pentru repartizarea orelor de muncă realizate de una dintre persoanele
majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social conform prevederilor
Legii nr. 416/2001 și părinţii copiilor pentru care s-a dispus o măsură de protecţie
specială, conform prevederilor
Legii nr. 272/2004, pentru anul 2019
Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform Legii nr. 416/2001 privind
venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, una dintre
persoanele majore, apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, are obligaţia
de a presta lunar acţiuni sau lucrări de interes local.
Numărul orelor de muncă obligatorie se calculează proporţional cu cuantumul
ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură. În vederea punerii în
practică a acestei obligaţii, Consiliul Local stabileşte anual planul de acţiuni sau lucrări
de interes local, în baza căruia Primarul Sectorului 3 va aproba lunar planul de acţiuni
sau de lucrări de interes local pentru repartizarea efectivă a orelor de muncă, în funcţie
de necesarul de lucrări/servicii şi de numărul de persoane aflate în plată ajutorului
social în luna curentă.
Având în vedere necesităţile identificate la nivelul comunităţii Sectorului 3,
propun ca persoanele beneficiare de ajutor social, precum și părinţii copiilor pentru
care s-a dispus o măsură de protecţie specială, să presteze orele de acțiuni sau lucrări
de interes local în cadrul Centrelor/Complexelor/Cluburilor din subordinea Direcţiei
Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, precum şi în cadrul şcolilor
generale de pe raza Sectorului 3.
Luând în considerare cele menţionate și ţinând seama de raportul de
specialitate nr. 17757/18.02.2019 al Direcţiei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială
și Protecția Copilului Sector 3, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre, pe care îl supun
dezbaterii și aprobării Consiliului Local Sector 3.
= dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2010/6709 în
ul î țiilo: le. Datele pot [i dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UF 2016679, printr-o cerere scrisă. semnată şi datată transmisă pe Primăriei Sector 3 1
DiREcȚIA GENERALĂ De ASISTENȚĂ SOCIALĂ
“sicrosuiui ȘI PROTECȚIA COPILULUI
BUCUREŞTI
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 13389
str. Parfumului, nr, 2-4
sector 3, București
www.dgaspc3.ro
telefon (004) 0372 126 100
fax (004) 0372 126 101
e-mail office dgaspc3.ro | că n Pa |
BE up JP IIX|
Pol DH
RAPORT DE SPECIALITATE
privind necesitatea aprobării Planului de acţiuni şi lucrări de interes local pentru repartizarea
orelor de muncă realizate de una dintre persoanele majore apte de muncă din familia
beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr. 416/2001 şi părinţii copiilor pentru
care s-a dispus o măsură de protecție specială conform prevederilor Legii nr. 272/2004,
pentru anul 2019
În conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat,
beneficiarii de ajutoare sociale au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni
sau lucrări de interes local, fără a depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor
de securitate şi igienă a muncii.
Numărul orelor de muncă obligatorie se calculează proporţional cu cuantumul
ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură. În vederea punerii în
practică a acestei obligaţii, Consiliul Local stabileşte anual planul de acţiuni sau lucrări de
interes local, în baza căruia Primarul sectorului 3 va aproba lunar planul de acţiuni sau de
lucrări de interes local pentru repartizarea efectivă a orelor de muncă, în functie de necesarul
de lucrări/servicii şi de numărul de persoane aflate în plată ajutorului social în luna curentă.
De asemenea, Legea nr. 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor
copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că părinţii copilului
pentru care s-a dispus plasamentul pot fi obligaţi la plata unei contribuţii lunare de întreţinere
de către comisia pentru protecţia copilului sau de către instanţa care dispune măsura de
protecţie specială. Dacă plata contribuţiei nu este posibilă, instanţa poate obliga părintele apt
de muncă să presteze între 20-40 de ore lunar de acţiuni sau lucrări de interes local, pentru
fiecare copil pentru care s-a dispus o măsură de protecţie specială.
Având în vedere necesităţile identificate la nivelul comunităţii sectorului 3, propunem
ca persoanele beneficiare de ajutor social, precum și părinţii copiilor pentru care s-a dispus o
măsură de protecţie specială, să presteze orele de acțiuni sau lucrări de interes local în cadrul
Centrelor/Complexelor/Cluburilor din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, precum şi în cadrul şcolilor generale de pe raza
sectorului 3.
D.G.A.S.P.C. va înainta spre aprobare Primarului sectorului 3, planul lunar de acțiuni
şi lucrări de interes local, până la data de 5 ale lunii curente şi va ţine evidența orelor de
muncă efectuate.
Instituţiile responsabile, conform Planului anual de acţiuni şi interes local înaintat spre
aprobare, au obligaţia de a comunica DGASPC Sector 3 pana la 30 ale lunii, necesarul de ore
de muncă pentru luna următoare.
DIRECȚIA GENERALĂ De ASISTENȚĂ SOCIALĂ
CONSILIUL LOCAL AL
roză d ȘI PROTECȚIA COPILULUI
BUCUREȘTI
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 13389
D.G.A.S.P.C. va afişa la loc vizibil planul lunar de acţiuni sau de lucrări de interes
local, lista cu beneficiarii de ajutor social, precum şi cu persoanele care urmează să efectueze
orele de muncă prevăzute de Legea nr. 416/2001 şi le va transmite Agenţiei pentru Plăţi și
Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti în luna aprobării acestora.
Instituţiile responsabile au obligaţia de a efectua instructajul privind normele de
protecție a muncii pentru persoanele care au fost repartizate să presteze lucrări/servicii de
interes local în cadrul acestora.
Având în vedere cele prezentate, propunem aprobarea Planului de acţiuni şi lucrări de
interes local pentru repartizarea orelor de muncă realizate de una dintre persoanele majore
apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr.
416/2001 şi părinţii copiilor pentru care s-a dispus o măsură de protecţie specială conform
prevederilor Legii nr. 272/2004, pentru anul 2019.
Director Executiv Protecţie Socială Director Executiv Direcţia Juridică
Daniela Corlan Vasile Dobranici
Netea AM
SA
Director Executiv Direcţia Protecţia Copilului
Alexandi
DIRECȚIA GENERALĂ De ASISTENȚĂ SOCIALĂ
[44] Pon o patat 3 Și PROTECŢIA COPILULUI
BUCUREȘTI
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NA. 13389
str. Parfumului, nr. 2-4
sector 3, București
www.dgaspca.ro
telefon (004) 0372 126 100
fax (004) 0372 126 101
e-mail office Qdgaspcz.ro
CATRE: PRIMARIA SECTORULUI 3 x 7 02 _ 2/2 |
SECTOR 3 = ă
Domnului Primar, Robert Sorin Negoiţă
CABINET PRIMAR
00406
Stimate Domnule Primar, | 0 ratei da
În conformitate cu prevederile Legii nr. 215/200 a Administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să ne sprijiniți în
introducerea pe ordinea de zi a Consiliului Local al Sectorului 3 a unui proiect de hotărâre
privind aprobarea Planului de acţiuni si lucrări de interes local pentru repartizarea
orelor de muncă realizate de una dintre persoanele majore apte de muncă din familia
beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr. 416/2001 şi părinţii copiilor
pentru care s-a dispus o măsură de protecţie specială conform prevederilor Legii nr.
272/2004, pentru anul 2019.
In acest sens, vă înaintăm proiectul de hotărâre la care facem referire mai
sus şi raportul de specialitate al Directiei Generale de Asistentă Socială şi
Protectia Copilului Sector 3.
Vă mulțumim pentru sprijinul acordat,
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe
RAPORT
referitor la proiectul de hotărâre înscris la punctul .......... 2 A PRR de pe ordinea de zi /
suplimentarea-ordinii de zi a şedinţei ordinare din data de nenea Bl An ll i
Comisia de studii, prognoze economico — sociale, buget, finanţe, întrunită în şedinţa din
data de ......., atena d0..02.-..dolf, amana „ a analizat proiectul de hotărâre înscris la
punctul ....., II: Serena de pe ordinea de zi / suplimentarea erdinii-de-zi a şedinţei ordinare, și
consideră că acesta A FOST / NEFA-FOST întocmit în conformitate cu prevederile legale.
În conformitate cu prevederile art. 44 alin.(1) şi art. 54 alin. (4) din Legea nr.215/2001
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Comisia de studii, prognoze economico — sociale, buget, finanțe, avizează FAVORABIL /
NEFAVORABE. proiectul de hotărâre menţionat mai sus.
Faţă de hotărârea comisiei s-au exprimat urmatoarele opinii:
PREŞEDINTE, SECRETAR,
PĂUNICĂ i-a alla HONȚARU VALERICA
( Dă
MEMBRI:
RADU CONSTANTIN (ste
FLEANCU FLORIN
CORNEANU ANTONIO-CIPRIAN
BĂEȚICĂ NICOLETA MARIANA
MĂLUREANU LIVIU
ENE STELIAN BOGDAN
TUDORACHE ANDREI-CRISTIAN
POPESCU ROMEO
PETRESCU CRISTIAN
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii
publice şi respectarea drepturilor cetăţenilor
RAPORT
referitor la proiectul de hotărâre înscris la punctul mire pes pe oriliiiea nea de /
zi
suplimentarea ordinii de zi a ședinței ordinare din data de af E Cati 2 MD
Comisia de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice Şi respectarea
drepturilor cetăţenilor, întrunită în şedinţa din data de E 47M0I 0222047 a analizat
proiectul de hotărâre înscris la punctul A (..... de pe ordinea de zi / suptimentărea ordinii de
zi a ședinței ordinare, şi consideră că acesta A FOST / NY-A-FOST întocmit în conformitate cu
prevederile legale.
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi art. 54 alin. (4) din Legea nr.215/2001
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Comisia de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice şi respectarea
drepturilor cetăţenilor avizează FAVORABIL /—NEFAYVORABIL proiectul de hotărâre
menţionat mai sus.
Faţă de hotărârea comisiei s-au exprimat următoarele opinii:
PREŞEDINTE, SECRETAR,
VĂDUVA IULIANA VASILIU MARIANA
—Masâ_
MEMBRI: P, | (pa
PELINARU CORNEL SC
BĂEȚICĂ NICOLETA MARIANA
DOBRE ALEXANDRU
PĂUNICĂ ADRIANA
IACOB CEZAR
ENE STELIAN-BOGDAN
VOINEA INOCENȚIU-IOAN
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Comisia pentru rezolvarea problemelor sociale, protecţia copilului,
relaţii cu sindicatele, ONG-uri, agenţi economici
şi alte organizaţii precum şi relaţia cu mass-media
RAPORT
referitor la proiectul de hotărâre înscris la punctul „a caaaaaeasaee de pe ordinea, de zi /
206.02.20/I
suplimentarea-vrdinii de zi a ședinței ordinare din data de ........ nea cane aaa neneeee
Comisia pentru rezolvarea problemelor sociale, protecţia copilului, relaţii cu sindicatele,
ONG-uri, agenţi economici şi alte organizații precum şi relaţia cu mass-media, întrunită în
şedinţa din data de 20.92 , Da analizat proiectul de hotărâre înscris la punctul ...2.....
de pe ordinea de zi /-suptimentarea-ordinii- de zi a şedinţei ordinare, şi consideră că acesta
A FOST /NU AFOST întocmit în conformitate cu prevederile legale.
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 şi art. 54 alin. (4) din Legea nr.215/2001
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Comisia pentru rezolvarea problemelor sociale, protecţia copilului, relaţii cu sindicatele, ONG-
uri, agenţi economici şi alte organizaţii precum şi relatia cu mass-media avizează FAVORABIL
/ NEFAVORABIL proiectul de hotărâre mentionat mai sus.
Faţă de hotărârea comisiei s-au exprimat următoarele opinii:
PREŞEDINTE, SECRETAR,
VĂDUVA IULIANA
MEMBRI:
PELINARU CO
TUDOR ELENA
MARINESCU IONELA
FLEANCU FLORIN
GALBENU MIRCEA-MIHAI
GALBENU ANA IULIA
FĂTU ADRIAN
MĂLUREANU LIVIU
PETRESCU ELENA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.