20 aprilie 2023

HCL 132/2023 București Sectorul 3 adoptată

HCLS3 nr. 132 din 20.04.2023

Denumire
Hotărârea nr. 132 din 2023 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
132 / 2023
Data
20 aprilie 2023
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai imobilului de pe Calea Bolliac nr. 72, parte a proiectului „Consolidare seismică și renovare energetică moderată” din Sectorul 3, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Practic, se stabilește cât va costa proiectul și cum va fi implementat (consolidare seismică, renovare energetică) în blocurile rezidențiale multifamiliale din Sectorul 3, în cadrul Operațiunii AA.1, cu fonduri nerambursabile. Pentru locuitori înseamnă îmbunătățiri ale siguranței clădirilor și eficienței energetice, posibil creșteri temporare sau redistribuiri bugetare pe durata lucrărilor, conform contractelor și etapei finanțării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia tehnico-economică (faza SF/DALI) şi indicatorii tehnico- economici aferenţi imobilului situat în situat în str. Cezar Bolliac nr.72, Sector 3, Bucureşti, parte componentă a proiectului cu titlul "Consolidare seismică și renovare energetică moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 21" în cadrul Programului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa de investiţii 1: Schema de granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri rezifdențiale multifamiliale -Operaţiunea A.1 — Renovare integrată ( consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București www.primarie3.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți imobilului situat în str. Cezar Bolliac nr.72, sector 3, București, parte componentă a proiectului cu titlul „"Consolidare seismică şi renovare energetică moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 21", în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa de investiţii 1: Schema de granturi pentru eficienţă energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale - OperaţiuneaAA.1 — Renovare integrată ( consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor rezidențiale multifamiliale, aprobat prin HCLS 3 nr. 396/27.09.2022 Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în ședință ordinară, azi 20.04.2023 Având în vedere: Referatul de aprobare nr. 93908/CP/06.04.2023 al Primarului Sectorului 3: Raportul de specialitate nr. 93161/06.04.2023 al Direcţiei Investiţii, Achiziţii şi Învăţământ; HCLS3 nr. 396/27.09.2022 privind aprobarea proiectului cu titlul „Consolidare seismică și renovare energetică moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 21” şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea finanțării acestuia in cadrul Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa de investiţii 1: Schema de granturi pentru eficiență energetică şi rezilienţă în clădiri rezidenţiale multifamiliale Operaţiunea A.1 — Renovare integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor rezidențiale multifamiliale; Contractul de finanțare înregistrat sub nr. 23943/27.02.2023 la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și sub nr.62195/06.03.2023 la Primăria Sectorului 3; Adresa nr. 93163/06.04.2023 a Direcţiei Investiţii, Achiziţii şi Învăţământ. În conformitate cu prevederile: Art.19 lit. a) din OUG nr.18/2009 privind creşterea performanţei eneregtice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare; H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările ulterioare; Art. 11 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 18/2009, aprobate prin Ordinul comun nr. 163/540/23/2009 al MDRL, MFP şi MAI cu modificările şi completările ulterioare; Pct. 6.6.2.2 şi pet. 6.6.2.3 din Ghidul specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1, PNRR/2022/C5/1/A.3.2/1, componenta 5 - Valul renovării, axa | - Schema de granturi pentru eficienţă energetică și rezilienţă în clădiri rezidenţiale multifamiliale, operaţiunea A.3 - Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, aprobat prin Ordinul MDLPA nr. 444/25.03.2022 — Art. 44 alin (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare: — Avizul Comisiei de buget, finanțe, servicii publice, alte activităţi economice și relaţia cu mediul de afaceri; — Avizul Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului și salubritate; — Avizul Comisiei de fonduri europene, relații internaţionale, strategii de dezvoltare durabilă şi digitalizare. În temeiul prevederilor art.139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă documentaţia tehnico-economică (faza SF/DALI) şi indicatorii tehnico- economici aferenţi imobilului situat în situat în str. Cezar Bolliac nr.72, Sector 3, Bucureşti, parte componentă a proiectului cu titlul "Consolidare seismică și renovare energetică moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 21" în cadrul Programului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa de investiţii 1: Schema de granturi pentru eficiență energetică şi reziliență în clădiri rezifdențiale multifamiliale -Operaţiunea A.1 — Renovare integrată ( consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Investiţii Achiziţii şi Învăţământ, va lua măsurile de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ A / (Z (i rr E SS ———— [pi a 4 NR. 132 DIN 20.04.2023 Anexa „la HCLS 3 nr.( 92a.00:0%,%045 Beneficiar PRIMARIA SECTORULUI 3 RENOVARE INTEGRATA (CONSOLIDARE SEISMICA SI RENOVARE Denumire ENERGETICĂ MODERATĂ ) A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE DIN SECTOR 3 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI Adresa Str.Cezar Bolliac, nr. 72, bloc de locuinte Proiect nr. EBI 236_226/2022 INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI privind RENOVARE INTEGRATA (CONSOLIDARE SEISMICA SI RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ) A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE DIN SECTOR 3 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI imobil BLOC DE LOCUINTE, STRADA CEZAR BOLLIAC, NR. 72 Descrierea investitiei: Lucrari de interventie structurala, respectiv : - Cămășuirea peretilor structurali din zidarie cu tencuiala torcretata armata de 6 cm, pe una respectiv pe ambele fete, a peretilor de la demisol pana Ia etajul 2; - Consolidarea locală a plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri, prin bordarea golurilor de ferestre/usi; - Lucrări de consolidare prin îmbunătățirea conlucrării subansamblurilor structurale verticale si orizontale Izolarea termica a anvelopei (parte opaca, parte vitrata , termo-hidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planseului peste ultimul nivel si a planseului peste subsol in cazul in care sunt prevazute prin proiectul initial apartamente la parter). Reabilitarea/modernizarea instalatiilor de iluminat in spatiile de utilizare comuna, prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate, inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viaţă, inclusiv tehnologie LED si instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mișcare! prezență, acolo unde acestea se impun, pentru economie de energie; corpurile noi de iluminat se vor instala pe aceleasi pozitii. Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile - panouri fotovoltaice, care vor reduce consumurile de energie electrica din retea pentru spatiile comune. Reparatii curente in zonele de interventie din spatiile comune; PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTITIEI In lei / euro la cursul 4.9227 lei/euro Inforeuro mai 2021-conf Ghid PNRR Val. Tot. Val. Tot. INDICE Euro/mp Euro/mp fara LEI cu TVA Euro cu TVA cu TVA TVA 1.VALOARE INVESTITII 3,053,411.35 620,271.67| 944.66 793,83 din care: CONSTRUCTII MONTAJ 2,692,500.94 546,956.13| 833.00 700.00 din care: investitia specifica C+M cu Tva, lei/mp Ad C+M cu Tva, euro/mp Ad 4650.27 944.66 2. DURATA DE REALIZARE A INVESTITIEI luni 12 3.CAPACITATI nr. apartamente 9 mp Au 744.16 mp Ad 656.61 mp Ac 218.00 4,FINANTAREA INVESTITIEI: | valoarea investitiei : lei cu TVA 3,053,411.35 din care, 1. Fonduri Europene (P.N.R.R.) fara TVA 2,262,605.83 2. Buget de Stat TVA 429,895.11 3. Bugetul Local al Primariei Sector 3 cu TVA 360,910.41 5. Indicatori Fizici 1. economia anuala de energie - kWh/an 59,290.36 2. economia anuala de energie - teplan 5.1 3. Durata de recuperare a investitiei ani 4.68 4. Durata perioadei de garantie a lucrarilor de interventie ( de la data receptie la terminarea ani 3 lucrarilor) 5. Consumul anual specific de energie pentru incalzire corespunzator blocului izolat termic- iN mp au “an 78.89 6. Reducerea anuala a emisiilor de gaze cu efect de sera echivalent CO2 -kg COZ/an 14,600.00 Directia Investitii, Achizitii si inv: ant Serviciul Investitii, Lucrari Publice Sef Serviciu, Marius Popescu Proiectant S.C. EURO BUILDING IDEEA S.R.L.. Sef proiect , ANEXA 7 Proiectant, S.C.EURO BUILDING IDEEA S.R.L. Spl. Independentei nr. 202K, bloc B1, parter, sc B, ap 3, sector 6, Bucuresti C.U.I RO 15989394;R.C. J40/251/2011 Tel: 0314379118, Fax:0314379117, CONT: RO82 BTRL RONC RTO2 4381 3501- BANCA TRANSILVANIA DEVIZ GENERAL al obiectivului de investii: "RENOVARE INTEGRATA (CONSOLIDARE SEISMICA SI RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ) A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE" BLOC ,STR.CEZAR BOLLIAC NR.72, SECTOR 3, BUCURESTI Valoare *2) nr. (fara TVA) TVA Valoare cu TVA crt | Denumirea capitolelor si subcapitelelor de cheltuieli lei lei lei 1 2 3 4 5 CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului 1.1 |Obtinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2 |Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00 Amenajari pentru protectia mediului si aducerea 1.3 |terenului la starea initiala 0.00 0.00 0.00 1.4 |Cheltuieli pentru relocarea /protectia utilitatilor 0.00 0.00 0.00 Total capitol 1 0.00 0.00 0.00 CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare 2 |obiectivului 50000.00 9500.00 59500.00 Total capitol 2 50000.00 9500.00 59500.00 CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica 3.1 |Studii 0.00 0.00 0.00 3.1.1. Studii de teren 0.00 0.00 0.00 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00 3.1.3. Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00 Documentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea de 3.2 |avize „acorduri si autorizatii 1000.00 190.00 1190.00 3.3 |Expertiza tehnica 2042.06 387.99 2430.05 Certificarea performantei energetice si auditul 3.4 |energetic al cladirilor 1897.60 360.54 2258.14 3.5 Proiectare 5568.05 1057.92 6625.97 3.5.1. Tema de proiectare 0.00 0.00 0.00 Valoare *2) nr. (fara TVA) TVA Valoare cu TVA crt | Denumirea capitolelor si subcapitelelor de cheltuieli lei lei lei 1 2 3 4 5 3.5.2. Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de interventii si deviz general 1306.65 248.26 1554.91 3.5.4. Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autorizatiilor 1523.34 289.43 1812.77 3.5.5. Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de executie 0.00 0.00 0.00 3.5.6. Proiect tehnic si detalii de executie 2738.06 520.23 3258.29 3.6 |Organizarea procedurilor de achizitie 0.00 0.00 0.00 3.7 |Consultanta 0.00 0.00 0.00 3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii 0.00 0.00 0.00 3.7.2. Auditul financiar 0.00 0.00 0.00 3.8 |Asistenta tehnica 22323.85 4241.54 26565.39 3.8.1. Asistenta tehnica din partea proiectantului 341.44 64.88 406.32 3.8.1.1. pe perioada executiei lucrarilor 170.72 32.44 203.16 3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre Inspectoratul de Stat in Constructii 170.72 32.44 203.16 3.8.2. Dirigentie de santier 21982.41 4176.66 26159.07 Total capitol 3 32831.56 6237.99 39069.55 CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investitia de baza 4.1 |Constructii si instalatii 2168241.01 411965.79 2580206.80 4.1.1 CONSOLIDARE SEISMICA 1616147.02 307067.93 1923214.95 4.1.2 RENOVARE ENERGETICA MODERATA 552093.99 104897.86 656991.85 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si 4.2 |functionale 0.00 0.00 0.00 Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care 4.3 |necesita montaj 30000.00 5700.00 35700.00 Utilaje,echipamente tehnologice si functionale care 4.4 |nu necesita montaj si echipamente de transport 0.00 0.00 0.00 4.5 |Dotari 0.00 0.00 0.00 4.6 |Active necorporale 0.00 0.00 0.00 Total capitol 4 2198241.01 417665.79 2615906.80 CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli [5.1. [Organizare de santier 55206.03] 10489.15] 65695.18] Valoare *2) nr. (fara TVA) TVA Valoare cu TVA crt | Denumirea capitolelor si subcapitelelor de cheltuieli lei lei lei 1 2 3 4 5 5.1.1. Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier 44364.82 8429.32 52794.14 5.1.2. Cheltuieli conexe organizarii santierului 10841.21 2059.83 12901.04 5,2 |Comisioane, cote, taxe,costul creditului 0.00 0.00 0.00 5.2.1. Comisioane si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare 0.00 0.00 0.00 5.2.2. Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de constructii 0.00 0.00 0.00 5.2.3. Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului , urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de constructii 0.00 0.00 0.00 5.2.4. Cota aferenta Casei Sociala a Constructorilor - CSC 0.00 0.00 0.00 5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatiade construire /desfiintare 0.00 0.00 0.00 5.3 |Cheltuieli diverse si neprevazute 227613.29 43246.53 270859.82 5.4 |Cheltuieli pentru informare si si publicitate 2000.00 380.00 2380.00 Total capitol 5 284819.32 54115.68 338935.00 CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste 6.1. |Pregatirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 6.2. |Probe tehnologice si teste 0.00 0.00 0.00 Total capitol 6 0.00 0.00 0.00 TOTAL GENERAL 2565891.89 487519.46 3053411.35 din care: C+M (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) 2262605.83 429895.11 2692500.94 *2) In preturi Inforeuro la mai 2021 ; 1 euro = 4,9227 lei 1] Data: 22.08.2022 Proiectant, Beneficiar/Investitor / — pică V PRIMĂRIA î:: Aid) SECTORULUI CABINET PRIMAR : BUCUREȘTI so 400! îi | love sector 3 ——— wwrw.primariez.ro TELEFON (ooq 921) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 34% poz E-MAIt-cabrretpr arfprrmares: Calea DugeȘFRiTOFI, Sector 3, 031084, Bucuregi CABINET PRIMAR REFERAT DE APROBARE situat în str. Cezar Bolliac nr.72, Sector 3, București, parte componentă a proiectului cu titlul ,, "Consolidare seismică şi renovare energetică moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 21", în cadrul Programului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa de investiţii 1: Schema de granturi pentru eficiență energetică și rezilienţă în clădiri rezifdenţiale multifamiliale - OperaţiuneaA.1 — Renovare integrată ( consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, aprobat prin HCLS 3 nr. 396/27.09.2022 Continuând demersul iniţiat în cadrul „Programului local multianual privind creșterea performanţei energetice de locuinţe din sectorul 3”, continuat cu „Programul Operaţional Regional 2007-2013” şi „Programul Operaţional Regional 2014-2020”, prin Hotărârea nr. 396/27.09.2022 Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat proiectul cu titlul "Consolidare seismică și renovare energetică moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 21", în cadrul Programului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Axa de investiţii 1: Schema de granturi pentru eficienţă energetică și reziliență în clădiri rezidenţiale multifamiliale -OperaţiuneaA.1 — Renovare integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, fiind aprobate lucrări de renovare integrată pentru imobilul situat în str. Cezar Bolliac nr.72, sector 3, București. În baza documentaţiei de avizare pentru lucrările de intervenţie în vederea renovării integrate (consolidare seismică și renovare energetică moderată) au fost stabilite soluțiile tehnice, precum și principalii indicatori-tehnico economici ai lucrărilor de intervenţie pentru imobilul mai sus menționat. Implementarea măsurilor de renovarea integrată (consolidare seismică și renovarea energetică moderată) va duce la îmbunătăţirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienţei energetice, a consolidării seismice, a reducerii riscului la incendiu și a tranziţiei către clădiri verzi și inteligente, conferind respectul cuvenit pentru estetică și calitatea arhitecturală a acestuia, dezvoltarea unor mecanisme adecvate de monitorizare a performanţelor fondului construit precum și asigurarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei din Sectorul 3, prin: > Îmbunătăţirea condiţiilor de confort interior; > Reducerea consumurilor energetice; > Reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire și apa calda menajera; > Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon; > Asigurarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor în vederea unei dezvoltări durabile. Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei lega! justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă. semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. PRIMĂRIA | AA , SECTORULUI E BUCUREȘTI CABINET PRIMAR Documentaţia tehnico-economică [ faza SF/ DALI) împreună cu devizul general și indicatorii tehnico-economici au fost elaborate în conformitate cu legislaţia în vigoare aplicabilă: HG nr.907/2016, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile art.19 lit. a) din OUG nr.18/2009 privind creşterea performanţei eneregtice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare; art.11 alin.(1) din Ordinul nr.589/1154/2015 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, al ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor, nr. 163/540/23/2009; pct.6.6.2.2 și pct.6.6.2.3 din Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei nr.444/25.03.2022 pentru aprobarea Ghidului specific — Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1, PNRR/2022/C5/1/A.3.2/1, componenta 5 — Valul renovării, axa 1 — Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidenţiale multifamiliale, operaţiunea A.3 — Renovarea energetică moderată sau profundată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale; art. 44 alin (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, documentaţiile tehnico-economice (faza SF/ DALI) împreună cu devizul general și indicatorii tehnico-economici ale obiectivelor de investiţii se analizează și se aprobă de către autoritaţile deliberative, respectiv Consiliul Local. Ţinând seama de cele prezentate, precum și de raportul de specialitate nr. 93161/06.04.2023 al Direcţiei de Investiţii, Achiziţii şi Învățământ, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre, pe care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3. | PRIMĂRIA ră SECTORU 3 I9S3 DIRECȚIA INVESTIȚII, ACHIZIŢII ȘI ÎNVĂŢĂMÂNT 24 BUCUREŞTI 1 love sector 3 IEI at ! he | ME ri ———— veni. primarie3. ro TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL investitiiachizitii 6 primarie3.ro Calea Dudești nr. 191, 3 EV, București Ă Î6//6e. 2 la proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru imobilul situat în str. Cezar Bolliac nr.72, sector 3, București, parte componentă a proiectului cu titlul „ "Consolidare seismică şi renovare energetică moderată a blocurilor din Sectorul 3 - CF 21", în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Axa de investiţii 1: Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri rezifdențiale multifamiliale -OperaţiuneaA.1 — Renovare integrată ( consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 396/27.09.2022 Reabilitarea şi modernizarea termică a clădirilor și instalaţiil [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă