28 noiembrie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov, Bogdan Popa

HCL 669/2024 Brașov adoptată

Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 669 din 2024 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
669 / 2024
Data
28 noiembrie 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov, Bogdan Popa
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se completează Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local Brașov pentru a introduce definiția de forță majoră și noțiunea de maximă urgență. Astfel, forța majoră înseamnă evenimente externe, imprevizibile și inevitabile (ex. inundații, cutremure, războaie), iar maximă urgență acoperă acțiuni rapide în situații de criză sau alertă, inclusiv la cererea prefectului, pentru luarea de măsuri imediate. Pentru locuitori, aceste prevederi explică când autoritatea locală poate acționa rapid sau să invoce circumstanțe excepționale pentru a gestiona pagube, cu impact direct asupra priorităților de intervenție și a finanțării pe termen scurt.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se completează Hotărârea Consiliului Local nr. 612 din 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov, republicată, astfel

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 669 din data de  28  noiembrie  2024       Pentru: completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 612 din 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov, republicată;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 noiembrie 2024; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 168.367 din 2024, al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator; - Raportul de specialitate nr. 168.421 din 2024 al Secretarului General, pentru completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 612 din 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov, republicată; În conformitate cu prevederile: - Art. 1351, alin. (2) din Codul Civil; - Decizia Curții Constituționale nr. 83 din 1998; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 168.362 din 28.11.2024; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. i), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 257 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :       Art. 1. Se completează Hotărârea Consiliului Local nr. 612 din 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov, republicată, astfel: După art. 22, alin. (4), se introduc noi alineate (4ˡ), (4²) și (4³), și care vor avea următorul cuprins: (4ˡ) Cazul de forță majoră este definit potrivit prevederile art. 1351, alin. (2) din Codul civil, ca fiind "orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și absolut inevitabil", și sunt exemplificate în doctrină și actele legislative ca fiind fenomenele naturale (inundații, cutremure, alunecări de teren, fulgere, tornade, etc.) și evenimentele extraordinare sociale (războaie, revoluții). (4²) Maxima urgență este reglementată prin prisma prevederilor art. 155, alin. (1), lit. d), alin. (5), lit. b); art. 257, alin. (2), (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și se identifică următoarele situații: a) adoptarea de măsuri imediate pentru gestionarea situațiilor de criză sau urgență, inclusiv la solicitarea prefectului; b) declararea stării de alertă, în condițiile legii, pentru rezolvarea intereselor locuitorilor municipiului Brașov, la solicitarea prefectului; (4³) Alte situații de maximă urgență, care datorită circumstanțelor sale excepționale, impun adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, sunt următoarele: a) adoptarea rectificărilor bugetare b) adoptarea modificărilor impuse prin solicitări/clarificări cu privire la proiectele/programele, cu finanțare europeană și de la bugetul de stat.        Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 612 din 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov, republicată, astfel completată, se va republica, celelalte prevederi rămânând neschimbate.       Art. 3. Primarul Municipiului, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.               Hotărârea cuprinde: Anexa - Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov                         HOTĂRÂREA Nr. 612 din data de  18  septembrie  2019 Republicată conform H.C.L. nr. 154/2020; H.C.L. nr. 201/2020; H.C.L. nr. 265/2020; H.C.L. nr. 67/2021 și conform H.C.L. nr. 669 din data de 28 noiembrie 2024         Privind: aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 noiembrie 2024; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 168.367 din 2024, al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator; - Raportul de specialitate nr. 168.421 din 2024 al Secretarului General, pentru completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 612 din 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov, republicată; În conformitate cu prevederile: - Art. 1351, alin. (2) din Codul Civil; - Decizia Curții Constituționale nr. 83 din 1998; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 168.362 din 28.11.2024; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. i), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 257 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. La data prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr. 146/2002, republicată conform H.C.L. nr. 122/2004, 548/2004, 14/2005, 100/2014 şi 3/2018, îşi încetează valabilitatea.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Contencios, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Hotărârea cuprinde: Anexa - Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov  Anexe  • REGULAMENT.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă