20 februarie 2020 · Inițiator: consilier local Ungar Arnold

HCL 154/2020 Brașov adoptată

Completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 154 din 2020 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
154 / 2020
Data
20 februarie 2020
Inițiator
consilier local Ungar Arnold
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov cu o nouă prevedere (litera h) la articolul 11, alineatul 4) care stabilește că apărarea intereselor Consiliului în procese se poate face de către consilierii juridici ai Serviciului Contencios sau de către un avocat, iar documentele necesare semnate de președintele de ședință; dacă acesta nu poate semna, semnăturile pot fi puse de președintele Comisiei Juridice și Administrație Publică Locală, de Comisia Păstrarea Ordinii Publice, sau de secretarul comisiei, după caz. Plătește însemnătate practică: le asigură reprezentarea juridică a Consiliului în instanțe și stabilește cine semnează acte, în caz de impediment, astfel încât procesele să poată avansa.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se completează art. 11, alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov cu o nouă literă h) având următorul conţinut

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 154 din data de  20  februarie  2020           Privind: completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov;             Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 20 februarie 2020; Analizând, Referatul de aprobare nr. 18.641 din 19.02.2020 al consilierului local Ungar Arnold, în calitate de iniţiator; Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Contencios din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune aprobarea completării Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov aprobat prin H.C.L. nr. 612 din 2019; Având în vedere prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 123, alin. (4), lit. g), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. a), art. 135, alin. (8), art. 139, alin. (3), lit. i), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 211 şi art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se completează art. 11, alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov cu o nouă literă h) având următorul conţinut: “Apărarea intereselor Consiliului Local în faţa instanţelor de judecată se face de către consilierii juridici din cadrul Serviciului Contencios al Primăriei Municipiului Braşov sau de un avocat, după caz, împuternicirea şi celelalte documente necesare a fi depuse în instanţele de judecată se semnează de către preşedintele de şedinţă. În imposibilitatea semnării documentelor arătate mai sus de către preşedintele de şedinţă, împuternicirea şi celelalte documente necesare a fi depuse în instanţele de judecată se semnează de către preşedintele Comisiei Juridice şi Administraţie Publică Locală, Păstrarea Ordinii Publice, Respectarea Drepturilor şi Libertăţilor Cetăţenilor sau secretarul acestei comisii, după caz.”     Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 612 din 2019 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov astfel completată se va republica, conform prezentei hotărâri.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală -Serviciul Contencios şi Consiliul Local al Municipiului Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.            HOTĂRÂREA Nr. 612  din data de  18  septembrie  2019 Republicată conform H.C.L. nr. 154 din data de 20 februarie 2020           Privind: aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 20 februarie 2020; Analizând, Referatul de aprobare nr. 18.641 din 19.02.2020 al consilierului local Ungar Arnold, în calitate de iniţiator; Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Contencios din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune aprobarea completării Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov aprobat prin H.C.L. nr. 612 din 2019; Având în vedere prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 123, alin. (4), lit. g), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. a), art. 135, alin. (8), art. 139, alin. (3), lit. i), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 211 şi art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Braşov conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. La data prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr. 146/2002, republicată conform H.C.L. nr. 122/2004, 548/2004, 14/2005, 100/2014 şi 3/2018, îşi încetează valabilitatea.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Contencios, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă