31 martie 2015

HCL 105/2015 Brașov adoptată

Aprobarea Planului tarifar la transportul public local de călători în Municipiul Braşov, în vederea implementării proiectului «Managementul informatizat al sistemului de transport în comun în Municipiul Braşov»

Pe scurt

Se aprobă Planul tarifar pentru transportul public local din Brașov pentru a susține implementarea proiectului „Managementul informatizat al sistemului de transport în comun”. Din 1 noiembrie 2015 este valabil planul tarifar nou, iar până atunci rămâne în vigoare actuala Hotărâre nr. 423/2013, care se revocă la aceeași dată. În plus, din 1 iulie 2015 călătoria pe baza de bilet va fi valabilă 50 de minute de la validare, permițând schimbarea vehiculului sau a liniei în acest interval.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul tarifar la transportul public local de călători în Municipiul Braşov, în vederea implementării proiectului “Managementul informatizat al sistemului de transport în comun în Municipiul Braşov” conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aplicabil începând cu data de 1 noiembrie 2015

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 105 din 2015 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
105 / 2015
Data
31 martie 2015
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)

Pe același subiect în Brașov

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  105 din data de  31  martie  2015       Privind: aprobarea Planului tarifar la transportul public local de călători în  Municipiul Braşov, în vederea implementării proiectului «Managementul informatizat al sistemului de transport în comun în Municipiul Braşov»;     Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie  2015; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Regiei Autonome de Transport Braşov, înregistrate cu nr. 21.656/2015, prin care s-a propus aprobarea Planului tarifar la transportul public local de călători în Municipiul Braşov în vederea implementării proiectului «Managementul informatizat al sistemului de transport în comun în Municipiul Braşov»; Ţinând cont de Hotărârea Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Transport Braşov nr. 15 din 12 martie 2015, privind aprobarea modificării Planului tarifar la transportul public local de călători în Municipiul Braşov, corelat cu implementarea sistemului automat de taxare; Având în vedere prevederile art. 3, alin. 4 din O.G. nr. 97/1999, republicată şi modificată, privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi transport pe căile navigabile interioare, prevederile H.C.L. nr. 13/2013, republicată; prevederile H.C.L. nr. 284 din 15 mai 2006, precum şi prevederile H.C.L. nr. 315 din 29 mai 2006; prevederile art. 16, alin. (1) şi art. 17, alin. (1), lit. (m) şi alin. (2) din Legea nr. 92/2007, modificată, a serviciilor de transport public local În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 14, art. 45, alin. 1 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă Planul tarifar la transportul public local de călători în Municipiul Braşov, în vederea implementării proiectului “Managementul informatizat al sistemului de transport în comun în Municipiul Braşov” conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aplicabil începând cu data de 1 noiembrie 2015.   Art. 2. Începând cu data de 1 noiembrie 2015, Hotărârea Consiliului Local nr. 423 din 28.09.2013, se revocă.   Art. 3. Începând cu data de 1 iulie 2015 valabilitatea călătoriei pe baza de bilet va fi de 50 (cincizeci) de minute de la validare, timp în care călătorul va putea să schimbe vehicule sau linii, să se transbordeze în orice staţie şi să folosească orice mijloc de transport care aparţine de R.A.T. Braşov, cu excepţia liniei 20.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Regia Autonomă de Transport Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala