25 ianuarie 2013

HCL 13/2013 Brașov adoptată

Aprobarea Regulamentului privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la transportul public local de persoane în Municipiul Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 13 din 2013 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
13 / 2013
Data
25 ianuarie 2013
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă noul regulament care stabilește cum se constată și se sancționează contravențiile legate de transportul public local în Brașov, pentru a asigura transport în condiții de siguranță, confort și regularitate. Practic înseamnă pentru localnici că există reguli clare pentru transportator, pasageri și alte persoane și că se pot aplica amenzi sau alte sancțiuni în cazul nerespectării; hotărârea elimină vechiul regulament din 1992. Instituțiile vizate (primarul, Regia de Transport Brașov, Poliția) vor aplica noile reguli începând de acum.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la transportul public local de persoane în Municipiul Braşov, conform anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 13 din data de 25 ianuarie 2013       Privind: aprobarea Regulamentului privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la transportul public local de persoane în Municipiul Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 25 ianuarie 2013; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Regiei Autonome de Transport Braşov, înregistrate cu nr. 5.941/2013, prin care s-a propus aprobarea Regulamentului privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la transportul public local de persoane în Municipiul Braşov; Văzând necesitatea reglementării unitare şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare a modalităţii de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor la transportul local de călători în Municipiul Braşov, stabilirea obligaţiilor ce revin transportatorului public local de persoane precum şi drepturile şi obligaţiile ce incumbă călătorilor şi altor persoane fizice şi juridice, pentru desfăşurarea unui transport în condiţii de siguranţă, confort şi regularitate; În conformitate cu prevederile legale: O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, Legii nr. 92/2007, privind serviciile de transport public local cu Normele sale de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 353/2007, O.G. nr. 27/2011, privind transportul rutier cu Normele sale de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 980/2011, O.U.G. nr. 55/2002, privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, Regulamentele (CE) nr. 1071/2009 şi 1073/2009, ale Parlamentului European şi Consiliului Europei; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 14 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă Regulamentul privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la transportul public local de persoane în Municipiul Braşov, conform anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 2. Începând cu data prezentei hotărâri Hotărârea Consiliului Local nr. 25 din 26 mai 1992, republicată, precum şi orice alte dispoziţii contrare, se revocă.   Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, Regia Autonomă de Transport Braşov, Poliţia Municipiului Braşov şi Poliţia Locală Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă