Pe scurtConsiliul Local Brașov stabilește care obiective și entități din proprietatea municipiului vor fi asigurate în pază și ordine publică de Poliția Locală Brașov. Pentru instituțiile și serviciile publice enumerate în anexă, paza este gratuită, pe bază de protocol; pentru regii autonome și societăți comerciale de interes local, paza se face pe bază de contract de servicii, iar tariful este cel aprobat de Consiliul Local. Practic înseamnă că anumite obiective primesc pază gratuită, iar alte entități trebuie să plătească servicii de pază conform unui tarif aprobat, cu efecte asupra bugetelor locale și a responsabilităților Poliției Locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe stabilesc obiectivele aflate în proprietatea Municipiului Braşov, instituţiile şi serviciile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local din subordinea Consiliului Local Braşov a căror pază şi ordine publică se asigură de către Poliţia Locală Braşov conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 102
din data de 31 martie 2015
Privind: stabilirea obiectivelor aflate în proprietatea Municipiului Braşov, a instituţiilor şi serviciilor publice, a regiilor şi societăţilor din subordinea Consiliului Local Braşov a căror pază şi ordine publică se asigură de către Poliţia Locală Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2015;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Poliţiei Locale Braşov, înregistrate cu nr. 19.991/2015, prin care s-a propus stabilirea obiectivelor aflate în proprietatea Municipiului Braşov, a instituţiilor şi serviciilor publice, a regiilor şi societăţilor de sub autoritatea Consiliului Local Braşov a căror pază şi ordine publică se asigură de către Poliţia Locală Braşov;
Având în vedere prevederile art. 6, lit. h din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010 şi prevederile art. 29 din H.G. nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, alin. 3, lit. b, art. 45, alin. 1 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se stabilesc obiectivele aflate în proprietatea Municipiului Braşov, instituţiile şi serviciile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local din subordinea Consiliului Local Braşov a căror pază şi ordine publică se asigură de către Poliţia Locală Braşov conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Asigurarea ordinii publice şi a pazei obiectivelor, instituţiilor/serviciilor publice, a regiilor şi a societăţilor din subordinea Consiliului Local Braşov menţionate în anexă, se va face cu personalul operativ din cadrul Poliţiei Locale Braşov, în limita efectivului existent.
Art. 3. Pentru obiectivele, serviciile şi instituţiile publice cuprinse la pct. I din anexa la prezenta hotărâre, Poliţia Locală Braşov va asigura ordinea publică şi paza acestora, gratuit pe bază de protocol.
Art. 4. Pentru regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local cuprinse la pct. II din anexa la prezenta hotărâre, paza şi ordinea publică vor fi asigurate de Poliţia Locală Braşov pe bază de contract de prestări servicii, percepându-se tariful aprobat de Consiliul Local Braşov.
Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi Poliţia Locală Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.