Schimbarea domnului NECULA STĂNEL IONEL din funcţia de Viceprimar al Municipiului Brăila.
Art. 1: Schimbarea din funcţia de Viceprimar al Municipiului Brăila a domnului NECULA STĂNEL IONEL începând cu data de 01.09.2010. Art. 2: Desemnarea noului viceprimar va avea loc în şedinţ…
Aprobarea perfectării contractului de închiriere, având ca obiect imobilul situat în Brăila, str. Griviţei nr.243 cu ieşire în str. Mihai Bravu nr.302, între Grupul Şcolar de Prelucrare a Lemnului „Constantin Brâncuşi”, unitate şcolară cu personalitate juridică, în calitate de locatar şi doamnele Sachelarie Gabriela Laura, Sachelarie Maria şi Dumitriu Lucia, în calitate de locatori, conform art.3 din Dispoziţia de restituire nr.30.565/13.03.2008.
7 Su ROMÂNIA JUDETUL BRĂILA MUNICIPIUL BRAILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL. BRĂILA Fi PE A Se A E ELA IRT. SUL clima BI. 08. AOL Privind: Aprobarea perfectării contractului de închiriere, …
Prelungirea perioadei acordului de parteneriat încheiat între Municipiul Brăila prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila, pe de o parte şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila şi Fundaţia „Lumina”, de cealaltă parte, aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.168/31.05.2007.
Art.1: Se prelungeşte perioada acordului de parteneriat încheiat între Municipiul Brăila prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila, pe de o parte şi Direcţia Generală de Asistență Socială şi…
Asocierea între Municipiul Brăila şi Asociaţia Club Sportiv „CUZA SPORT” Brăila, în vederea desfăşurării activităţii sportive.
Art.1 _: Se aprobă asocierea între Municipiul Brăila şi Asociaţia Club Sportiv "CUZA SPORT” Brăila, în vederea desfăşurării activității sportive, în următoarele condiţii : A). Municipiul B…
Completarea poz. nr.113 , Capitolul H – „Terenurile şi clădirile Instituţiilor Publice”, din Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila, reactualizat conform H.C.L.M. nr.279/11.08.2009 privind Liceul „Hariclea Darclee” Brăila, conform procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.3852/18.11.2009.
Art.1: Se completează poz. nr.113', Capitolul H — „Terenurile şi clădirile Instituțiilor Publice”, din Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila, reactualizat conform H.C.L.M. nr.2…
Modificarea conţinutului Caietului de sarcini pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare urbanistică, având ca obiect „Actualizarea Planului Urbanistic General – Municipiul Brăila” aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.356/21.10.2009.
Art.1: Se modifică conținutul Caietului de sarcini pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare urbanistică, având ca obiect „Actualizarea Planului Urbanistic General — Municipiu…
Modificarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr.230/14.07.2010 referitoare la „Înfiinţarea S.C. „Administraţia Pieţelor şi Târgurilor” S.A. Brăila”.
Art.1: Se modifică Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nr.230/14.07. 2010, după cum urmează : a). Se completează art.5 cu alin. (2) care va avea următorul cuprins: „(2). Se desemn…
Modificarea anexelor nr.1 şi 2 din H.C.L.M. nr.174/28.11.2002, privind „Punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii aflate în administrarea Direcţiei Serviciilor Publice Brăila.”, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.1: Se modifică anexele nr.1 şi 2 din H.C.L.M. Brăila nr.174/2002, modificată şi completată prin H.C.L.M. nr. 69/2003, H.C.L.M. nr.12/2004, H.C.L.M. nr.519/2004, H.C.LM. nr.63/2005, H.C.L…
Concesionarea prin încredinţare directă a terenului în suprafaţă de 245,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Cantonului, nr.30, solicitanţilor OLTEANU VALERIU şi OLTEANU LUCIA, teren pe care sunt situate construcţiile C.1 şi C.2, proprietate personală ale acestora.
Art.1: Concesionarea prin încredințare directă, pe o perioadă de 49 de ani, a terenului în suprafață de 245,00 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, str.…
Concesionarea prin încredinţare directă a terenului în suprafaţă de 407,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Str. Octav Băncilă nr.45, solicitanţilor OLTEANU DINU şi OLTEANU CONSTANTINA, teren pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2, C3, C4, C5 şi C6, proprietatea personală ale acestora.
Art.1: Concesionarea prin încredințare directă, pe o perioadă de 49 ani, a terenului în suprafață de 407,00 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Str. Oc…
Concesionarea prin încredinţare directă a terenului în suprafaţă de 246,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Strada Baldovineşti, nr.49, solicitantelor OLEINIC IOANA şi GIUGLEA NICOLETA, teren pe care este situată construcţia C.1, proprietate personală a acestora.
Art.1: Concesionarea prin încredințare directă, pe o perioadă de 49 de ani, a terenului în suprafață de 246,00 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Stra…
Concesionarea prin încredinţare directă a terenului în suprafaţă de 103,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Strada Brazdei, nr.4, solicitanţilor MANOLACHE COSTACHE şi MANOLACHE MARIA, teren pe care sunt situate construcţiile C.1, C.2 şi C.3, proprietatea personală ale acestora.
Art.1: Concesionarea prin încredințare directă, pe o perioadă de 49 de ani, a terenului în suprafață de 103,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Stra…
Scoaterea la licitaţie publică, în vederea concesionării a terenului în suprafaţă de 129,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Strada Ecaterina Teodoroiu nr.67 A, în vederea construirii unei locuinţe.
Art.1: Scoaterea la licitație publică, în vederea concesionării a terenului în suprafață de 129,00 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Strada Ecaterina…
Aprobarea proiectului „Brăila – cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi”, a bugetului şi a cheltuielilor legate de proiect survenite ca urmare a clarificărilor din procesul de evaluare tehnică şi financiară şi recalculării folosind cota de TVA de 24%.
Art.1: Se aprobă proiectul „Brăila -— cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi”, în valoare totală de 1.042.016,81 lei, din care cheltuieli eligibile în sumă de 796.336,73 lei, contr…
Aprobarea procesului – verbal de negociere al Comisiei speciale de punere în aplicare a H.C.L.M. nr.4/2003, referitoare la <Aprobarea novării contractelor de concesiune ce au ca obiect bunuri imobile ce aparţin domeniului privat al Municipiului Brăila, în contracte de vânzare - cumpărare> din cadrul şedinţei din data de 30.07.2010
Art.1: Aprobarea procesului - verbal de negociere a! şedinţei din data de 30.07.2010 al Comisiei speciale de punere în aplicare a H.C.L.M. nr. 4/2903, conform anexei, parte integrantă din pr…
Completarea H.C.L.M. nr. 51/27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”
Art.1; Se completează anexele nr. 1, 5 şi 6 din H.C.L.M. Brăila nr. 91/27.02.2009, cu poziţiile prevăzute în anexele nr. 1.18, 5.13 şi 6.18, părţi integrante din prezenta hotărâre. Art.2: …
Aprobarea Studiului pentru evaluarea potenţialului local al resurselor energetice şi a oportunităţii atragerii unei investiţii pentru finanţarea, construcţia şi exploatarea unei surse noi pentru producerea energiei termice în Municipiul Brăila, precum şi modernizarea sistemului de transport şi distribuţie.
Art.1: Se aprobă Studiul pentru evaluarea potențialului local al resurselor energetice şi a oportunității atragerii unei investiţii pentru finanţarea, construcția şi exploatarea unei surse n…
Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, constituit în afara bugetului local, pe anul 2010.
Art.1: Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, constituit în afara bugetului local, pe anul 2010, conform anexelor nr.1 şi 2, părţi integrante din prezenta hotărâre. Art.2: Prezen…
Alegerea Preşedintelui de Şedinţă al Consiliului Local Municipal Brăila.
Art.1: Alege pe Domnul consilier local municipal BOŞNEAG SORIN EUGEN, ca Preşedinte de Şedinţă al Consiliului Local Municipal! Brăila pentru Şedinţa Ordinară din data de 31 august 2010. Art…
Aprobarea proiectului „Reabilitare zona de promenadă cuprinsă între str. Calea Călăraşilor şi Faleza Dunării şi a cheltuielilor legate de proiect.
Art.1: Se aprobă proiectul < Reabilitare zona de promenadă cuprinsă între Str. Calea Călăraşilor şi Faleza Dunării >, în valoare totală de 16.087.304,08 lei şi a contribuţiei proprii în sumă…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.