ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.762
din 27.12.2022
Privind: Completarea H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 referitoare la
„Atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Brăila, a
unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de
specialitate al Direcţiei Arhitect Șef și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie
Publică Locală, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 5 din cadrul
C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 50/1991,
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, Legea nr. 7/1996, legea cadastrului şi a publicităţii
imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 354 din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, precum și art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 108 și art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) it. b) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
HOTAR A STIE:
Art.1 Se completează anexa nr. 1, la HCLM. Brăila
nr. 51/27.02.2009, cu poziţiile prevăzute în anexa nr. 1.156, parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2 Imobilele prevăzute la art. 1, se identifică în planurile de situaţie
anexate, părți integrante din prezenta hotărâre.
l
Art.3 Celelalte prevederi din H.C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 rămân
neschimbate.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Arhitect Șef și Direcţia Finanţelor Publice Locale, iar
Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
»
Z
CCOT'80'61/091 "u
AISOd2N$ JOHUBISOUI 3p 1291711929 'Juoo
| A
"0010 — p>)€9 du Op
“6LESL 4D ui esuosu arjon.nsuoo UIp ZiApui
TD “(one meyuszaad ne-s nu) |9 TZ07'60'97/sEs67 dui 8] 6 '1U linzul2) "DS S
IQ 19110go9pnf e |ȚOT'L0'71/£s9€ du €6|
"U EIIALO tiunuos 'Juoo Up ZiApul
L: doud — 7919 CCOC || 6C/vLL9€ dui £6 OLy Iu 1814) -0$ PY
IG6L'CI 'C/L8I1I
Ieyun[oA feed ap poenuoo
“S661'SO'ZI/S€LL '1u arereduuno dui zoc
BIEZUZA 9P JPENU09 LU1OJU0 Uip ZiAlpul
"doad — €9-19 COT EI 'S0/CL69£ dui pp 70| SL "1U sie Up eunuuo) "ns €
COC I0'Icop
PJep Up 919194|9u] “ejIeZIg 19L10pzo2pnp
2 ICOC'OI Fl /69Lf "AU BIIAlD
tjunuos 'puoo r Ţ)
L "doud - LD *99 dui 997 101 pp o us Z
S661'P0'P1/0£9 '9861'L0'0£/9sL du 98s
“1U 10 U9ISOUI 9pP 9729171199 Up ZiAipui
= a DId— 99-19 COC 11 9l/L€ du 91 C8 1U I9AOUEId -1S |
IN[N3Ut31910s
NeAI2sq0 tou nuop/opouunuaad 1$ AI2100 (du) ENEA [NU nIA UI )EN3IS uoa9, | 79
douunu 1$ 1119199 [nazuunN u9.493 "ans IN
XAVZINILN AC 1LYLITVOOA IANN NAITIAV.LS VAIACAA NI
VIIYăĂE INTNIdIDINAWA "1V LVAIId TNINIWOC VI YLSALV AS VINANALUIVAdV U0Uy) V IAANHAAL
2092 97 PIZ WTOH
9s1 “i "UN VXaNY
(4.3
E moon &
(5 ranco 3
La a E
JBLIqeD) I9ipuy
“Mutoonuj
i “IW E) J
PUSI eu102) nosajoysuy „or neg
“125 LOFIIHIV/ “TdVOTO AMLNDAXA U0LDAIIA
ot BIB) — 19 ZZ0T'60'L0/187LE du zi€ Na | J0N104A eimepun. 9
116. |]
Anexa 1.35 la regulament
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE AL BUNULUI IMOBIL
Scara 1:200
Nr. cadastral: Suprafata masurata a imobilului (mp) Adresa Imobilului
586 MUN BRAILA, STR PRAHOVEI NR 82
Cartea Funciara nr.: Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT): BRAILA
£&
| U
s,
A. Date referitoare la teren
paciia dS foigeinta] _ Suprarata (mp) Mentiuni
1 Cc 586 Imprejmuire: N-gard plasa, E- gard zid, S- gard tabla, V-gard plasa
TOTAL 586
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita la sol (mp) Mentiuni
C1 LOCUINTA 7
c2 LOCUINTA(P+1E) 58 Regim de inaltime P+1E. Supraf desfasurata 116mp
C3 ANEXA 10
CA ANEXA 40
L CS ANEXA 9
____c6 ANEXA. 46
[ TOTAL asc 2307
Suprafăta totala mnasbrata a imobilului= S86mp
pai CERTIFICAT. Siprafata din act= -mp
Executant: PFA CEI
Confirm executarea masurătorilor lacţer,
Semnatura si stampi
NĂT ARRIAN
corectiti die 7
Data: 11.10.2022
Inspector:
Confirm introducerea imobilului in baza de date
intregrata si
atribuirea numarului cadastral
Semnatura si parafa Stampila BCPI
ran de amplasament si
Scara 1:200
deiimiiare a
imobilu
Ip rc 2
ÎNr.cadasiral|Suprafata masurata(mp) F
Adresa imobilului
L(ss520 |
256 __
jud. BRAILA, UAT Braila, mun.
Braila, str. Dorului, nr. 44 — Lot 2
| Cartea Funciara nr. | LUAT] Broila |
N=422625 N=422625
o U T o
ŞI ş
ză 0
În IN
Uli Ul]
LEI] Lo)
[= [=]
lază wo
= x
Iei BD
[N NR
up —u
Lu | l Lu
N=422600 N=422600
A. DATE REFERITOARE LA TEREN
Numar Categoria Supraf.din Mentiuni
parcela de folosinta |masuratori(mp)
1 CC 266 1—2-3-4_nematerializat in rest gard si construcții
L TOTAL 2686
B. DATE REFERITOARE LA CONSTRUCTII
Cod ] Destinatia |Suprafaia construlta Mentiuni
onstrucii la_sol(mp)
1 CL 22 locuinta fara acte
2 CA 22 anexa fara acte
TOTAL 44 = =
Suprafata totala masurata=266mp
; Digitally signed by
W/eronica--—— veronica Clara anu
i i Date: 2022.U8.U8
1laANU 0;
Claudia Jia moasrazsraa00_ |
SERIA: RO-B-J, NR. 153 19
LA entrcai s 5 CĂ Senat ital
& â emnat digital de
Confirm executarea mastitotorilor Iggeren, = PI ol e OaTÂrrE ntroducoreG Asau imFobinacede,stale
corectitudinea Intocmirii ă4tume! ale :a RDYO|' * Integrala SI] atribuirea Ira 6attr2422.08.11
corespondenta acesteia cale sula SI seria u ERONICĂ E GURU ogozsimtzae
IE) A AN DIA $
PFA VERONICA CLAUGTA „WRUSt8/2019..iz cra ME,
SERIA: RO-B-F, NR. 5975g GAREORIA DV Pa rplerra
Data: 04/
08/2022 ep _
nuiimimalivetlacisrepraunideie paereneaseatralmapatrudirnbilelavosiepra!BtdnFule nismalşăsuorinvitirte ptirdzoeo numorul cadastral, lar In lipsa
lirG 3
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
SCARA 1:200
424300
12
8.23
11
Nr. cadastral Suprafata masurata (mp) Adresa imobilului Ne ROI O.C.P.I. Braila
202 Brăila, str. Comuna din Paris, nr. 75, Lot?
Cartea Funciara nr. Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRĂILA
[=
E
ză
lină
Vecin:
4
34.22 245 5
Vecin:
12.33
(are aceeși adresă poștală)
8.88
-Lot1
731240
A. Date referitoare la teren
Nr.parcelă Categoria de folosință Suprafaţa (mp) Menţiuni
: i Împrejmuiri: 1-2-3-4 Zid construcție, 4-5 Gard din scândură, 5-6 Gard din
Curţi- 202 - d
IL ip teonatrui 202 tablă, 6-7 Gard din scândură, 7- 8-9-10-11-12-1 Zid construcţie,
TOTAL, . 202 .
B. Date referitoare la construcții
Cod Pen e inna Ap?
construcţie Destinația Suprafaţa construită la sol Menţiuni
€I Locuinţă 39 Nr.nivele=P, Sc = 39 mp, Sed = 39 mp, Edificată în anul 1998
c2 Locuinţă 18 Nr.nivele=P, Sc = 18 mp, Scd = 18 mp, Edificată în anul 1960
C3 Anexă ŞI Nr.nivele=P, Sc = 11 mp, Scd= 11 mp, Edificată în anul 1999
TOTAL - 68 f
Suprafaţa totală masurată a imobilului = 202 mp
Suprafaţa totală conforin act = 202 mp
Executant PFA CRISTIAN Nicolae Romică
Inspector
Confirm introducerea imobilului în baza de date integrată şi atribuirea
numărului cadastral
Confirm execut ăsurătorilor la teren, corectitudinea întocmirii
documentaţiei padfititlle și psespendenţa acesteia cu realitatea din teren.
şi ştampila
Data:
Data: 27.10.2023-———
Stampila BCPI
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
SCARA 1:500
ANEXA NR 1.35 la regulament
4.456. 4
Nr. cadastral
Suprafata masurata a imobilului(mp)
Adresa imobilului
193
Municipiul Braila, Strada Grivita nr 470
Nr. Cartea Funciara
Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
424587 424587
=
EI
S Ş
a, Hi
m
[33
IE 92688
os
Lb)
4 Se
IE 92654
NC 20021
=
R
[oa
N
m
[ati
424523 424523
A. Date referitoare la teren
Nr. Categoria de Suprafata PI
parcela folosinta mp) Mentiuni
| Ce 193 Imprejmuit cu gard tabla pct.9-13.
Total 19% constructii intre pet. 1-9,13-16,16-1;
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita la sol Mentiuni
(mp)
CI CL 4 ş Locuinta cu supr.desfasurata = 49 mp
C2 Ci, 52 | Locuinta cu supr.desfasurata = 52 mp
Total 101 |
Supyatafiio ):măŞtizdta la imobilului 24937
Executant, SC TRADING/ASI SRL nriricoe|Te Ve CERTIFICAT “ăspector
prin ing. Mocanu Metin in DL N î/ DE 2
Autorizatia seria RO-B-J 452072 AUTORIZARE niptraclEiere mobilul i in baza de date integrata si
Autorizatia seria RO-B-F IO B56ia RO-B-F Ne. 0746 aria asi atribilireă Admă, lui cadastral
Contirm executarea masurăţ i lOA latteren.C o Aj ir]
corectitudinea intocmirii documânfătiei ca
corespondenta acesteia cu real ătpa it
Semnatura si Sinrnpila,
BG Data. Octombrie 2022
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara. 1 : 200.
tirg. 5
Nr. cadastral. | Supraf. masurata
Adresa imobilului
O.C.P.I. BRAILA
15113 404mp Mun. BRAILA
sii: GERNAUŢI.nr.92 NE RGB, aaa
Cartea Funciara nr. 75379 U.A.T] BRAILA
420414.26 420414.26
e
a
3 I-A
psi ai
a =
Ș a
a
R
3
=]
3
=
R
420381.56
A. Date referitoare la teren
Nr. parcela Cod grupa destinatie Categorie de folosinta Suprafata din masuratori Mentiuni
! TDI Ce 404 8-9 gard fier forjat, 10-11 bordura.
TOTAL 404 11-1, 2-3-4, 6-7 gard tabla, restul limitelor constructii
B. Date referitoare la constructii
Cod Consir. [Cod rupa destinatie Denumire upraliea ponginita n si Mentiuni
CI CI, Locuinta 107 Locuinta, parter, fara acte
C2 : CL Locuinta 79 Locuinta, inscrisa in CF 75379
C3 CI, Locuinta 43 Locuinta. parter, an construire 1960
C4 CA Anexa | We, an construire 1960
Total 230
50 Suna a
afată.cor
Executant $ SĂ E ri
= pnfirm introducerea imobilului in baza de date integrata
 si atribuirea numarului cadastral
,
IT
Semnatura si parafa
Data:
Stampila BCPI
116.6 _
Anexa 1.35
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara 1:250
Nr. cadastral
Suprafata masurata a imobilului (mp) | Adresa imobilului
312 Strada Fundatura Eroilor Nr.1 FN
Nr. Carte Funciara Unitate Administrativ Teritoriala (UAT)
BRAILA
g g
si si
R R
427600
E
427600
N
|
A. Date referitoare la teren
ae pm Suprafata (mp) Mentiuni
1 CC 313 Imprejmuit 1-2-3-4-5 gard plasa,5-6 gard zid,6-7-8-9 gard plasa,
Total 313 9-10 gard tabla 10-1 constructie
B. Date referitoare la constructii
PR Supraf. construita LL
Cod | Destinatia la sol (mp) Mentiuni
C1 CA 37 ANEXA P. Anul construirii: X. Suprafata desfasurata: 37 mp
Total 37
Suprafata totala masurata a imobilului = 313 mp
Suprafata din act = 313 mp
Executant: Seracu loan
Semnatura si stampila
Data: 31.08.2022
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.