21 decembrie 2020 · Inițiator: Primarul Municipiului Brăila

HCL 716/2020 Brăila adoptată

Modificarea anexei la H.C.L.M. Brăila nr. 9/31.01.2020 referitoare la <Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Brăila>.

Denumire
Hotărârea nr. 716 din 2020 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
716 / 2020
Data
21 decembrie 2020
Inițiator
Primarul Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea anexa la Regulamentul de organizare și funcționare al Căminului pentru persoane vârstnice „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Brăila. Scopul este să actualizeze condițiile referitoare la admiterrea și evaluarea beneficiarilor, în special să includă o cerință clară despre adeverința medicală: aceasta trebuie să ateste afecțiunea persoanei vârstnice și să includă mențiunea „fără tulburări de comportament” (ale cărei consecințe nu sunt pe larg descrise în fragment). Pentru locuitori, înseamnă că evidența medicală necesară la internare sau evaluare poate fi actualizată, iar condițiile de clasificare a stării de sănătate există în noua formulare a documentului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA A OTARAREA NR.716 din 21.12.2020 Privind: Modificarea anexei la H.C.L.M. Brăila nr. 9/31.01.2020 referitoare la < Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Brăila>. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 292/2011, Legea asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului M.M.J.S. nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale — Anexa nr. 1, H.G.R. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare și Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) și lit. d), alin. (3) lit. c) și alin. (7) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; NI OTLTARA SIE: Art.| Se aprobă modificarea anexei la H.C.L.M. Brăila nr. 9/31.01.2020 referitoare la Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” Brăila>, după cum urmează: - Art. 6 alin. (2) lit. b) pct. 8 se modifică și va avea următorul cuprins: „8. adeverinţa medicală eliberată de medicul psihiatru trebuie să conţină afecțiunea persoanei vârsinice însoţită de sintagma <fără tulburări de comportament, stabilizat/ă terapeutic, apt pentru colectivitate>.” Art.Il La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, celelalte prevederi ale anexei la H.C.L.M. Brăila nr. 9/31.01.2020 rămân neschimbate. Art.]il Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Brăila, prin Căminului pentru persoane vârstnice „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SORIN - EUGEN BOȘNEAG O CONTRASEMNEAZĂ [ SECRETAR GENERAL, ION DRĂGAN F-PO-09-02.01.03/rev.0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă