27 noiembrie 2024 · Inițiator: Primarul municipiului Brăila, Viorel-Marian Dragomir

HCL 677/2024 Brăila adoptată

Reprezentarea unității administrativ – teritoriale Municipiul Brăila în Adunarea Generală a Asociaţiei de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii Lacul Sărat Brăila

Pe scurt

Municipiul Brăila își desemnează reprezentantul în Adunarea Generală a Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii Lacul Sărat Brăila. Reprezentantul este domnul Viorel Marian Dragomir, Primarul municipiului, iar decizia se bazează pe Codul administrativ și hotărâri anterioare ale Consiliului Local. Hotărârea prevede ca Primarul să ducă la îndeplinire măsurile, iar Secretarul General să comunice decizia celor interesați; efectul pentru locuitori poate însemna o reprezentare oficială în proiectul stațiunii Lacul Sărat Brăila, cu potențiale direcții de dezvoltare în zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 677 din 2024 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Reprezentarea unității administrativ – teritoriale Municipiul Brăila în Adunarea Generală a Asociaţiei de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii Lacul Sărat Brăila.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
677 / 2024
Data
27 noiembrie 2024
Inițiator
Primarul municipiului Brăila, Viorel-Marian Dragomir
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții

Pe același subiect în Brăila

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA AOTARARIEA NR. 677 din 27.11.2024 Privind: Reprezentarea unității administrativ — teritoriale Municipiul Brăila în Adunarea Generală a Asociaţiei de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Staţiunii Lacul Sărat Brăila. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa nr. 368/18.11.2024 a Asociaţiei de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Staţiunii Lacul Sărat Brăila, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 279940/19.11.2024; Văzând raportul Secretarului General al Municipiului Brăila, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 5 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii și fundații, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale H.C.L.M. Brăila nr. 99/30.03.2017 și H.C.L.M. Brăila nr. 707/21.12.2020; În baza art. 89, art. 90, art. 91, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e) și alin. (9) lit. c) și art. 132 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În baza art. 139 alin. (1), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; AH OTLTARA ST E: Art.1 Reprezentarea unității administrativ — teritoriale Municipiul Brăila în Adunarea Generală a Asociaţiei de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Staţiunii Lacul Sărat Brăila se realizează de către domnul Viorel — Marian Dragomir, Primarul Municipiului Brăila, în aplicarea prevederilor art. 132 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRĂGAN h, -PO-09-02.01.05/rev.0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala