25 noiembrie 2022 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 677/2022 Brăila adoptată
Exprimarea acordului Municipiului Brăila, în calitate de proprietar al terenului, pentru înscrierea în Cartea Funciară, a unor construcții proprietate privată, în condițiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991…
Pe scurt
Municipiul Brăila, în calitate de proprietar al terenului, își dă acordul pentru a înscrie în Cartea Funciară construcția C1, destinată locuinței, pe baza certificatului de atestare a edificării. Decizia se aplică în condițiile legii 50/1991 și ale altor norme referitoare la autorizarea construcțiilor; înscrierea se face pentru construcția executată fără autorizație de construire. Pentru locuitori înseamnă că bunul va avea un înregistrat oficial ca locuință, cu eventuale implicații legale pentru proprietate și termenele de valabilitate ale actelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Cazasului, ~azasul.
Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.
Hotărârea nr. 677 din 2022 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Exprimarea acordului Municipiului Brăila, în calitate de proprietar al terenului, pentru înscrierea în Cartea Funciară, a unor construcții proprietate privată, în condițiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, republicată, în baza certificatului de atestare a edificării, în cazul construcțiilor executate fără autorizație de construire.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
'H: O T .A.. R..A.. R. E.A.. NR.. 677
d j .... 2 6 . 11.20 2 2
Privind: Exprimarea acordului Municipiului Brăila, În calitate de proprietar al
terenului , pentru Înscrierea În Cartea Funciară , a unor constructii ,
proprietate privată, În condiţiile art. 37 alin. (6) din Legea
nr. 50/1991, republicată , În baza certificatului de atestare a edificării , În
cazul constructiilor
, executate fără autorizatie
, de construire.
C ONSILIUL L O C A L ~CIPA L B BA II.A
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila ;
Având În vedere referatul de aprobare al iniţiatorului , precum ~i cererea
domnului [NUME] ~i a doamnei [NUME], Înregistrată la Primăria
Municipiului Brăila sub nr. 33772/02.11 .2022;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Şef ~i Direcţiei
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală , precum şi avizul comisiei de
specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M . Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Legii nr. 7/1996, legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.C.L.M . Brăila
nr. 101/30.03.2017, cu modificările ~i completările ulterioare, H.C .L.M. Brăila
nr. 237/28.04.2022, anexa nr. 1.150, pozitia nr. 6;
În baza art. 129 alin . (1), alin . (2') lit. c) ~i alin. (6) lit. b) din O.U.G.
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin . (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ~I
completă riie ulterioare;
'H:OT.A..R..A..STE :
Art.1 Municipiul Brăila Î~i exprimă acordul, În calitate de proprietar al
terenului, pentru Înscrierea În Cartea Funciară, În condiţiile art. 37 alin. (6) din
Legea nr. 50/1991, republicată , În baza certificatului de atestare a edificării, a
construcţiei C1 , cu destinaţia de locuinţă cu regim de Înălţime parter, având o
suprafaţă construită la sol de 80,00 mp, construcţiei C2 cu destinaţia de anexă ,
În suprafaţă de 18,00 mp, C3 cu destinaţia de anexă , În suprafaţă de 6,00 mp
executate fără autorizaţie de construire de către
pe terenul proprietate privată a municipiului Brăila,
situat În Brăila, str. Cazasului nr. 130 bis, NCP 98470, În suprafaţă de 195,00
mp.
Art.2 Imobilul menţionat la art. 1, se identifică În planul de situaţie
prevăzut În anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Beneficiara acestui acord are obligaţia de a solicita, după Înscrierea
construcţiilor În Cartea Funciară, constituirea dreptului de superficie cu titlu
oneros asupra terenului ocupat de construcţiile pentru care s-a solicitat acordul
Consiliului Local Municipal, În conformitate cu prevederile H.C.L.M. Brăila
nr. 101/30.03.2017, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la Îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Arhitect Şef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o
va comunica celor interesaţi.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
.. ~
TUDO ,. rrÂ~l E C:
. co" -" 'U' ...'\
, ,. '. - 1-
....-le"1\'!..\
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
F-PO-09-02 .01 .05/rev.O
2
Plan de amplasament si delimitare ,a iill'ăbtrflu,t:.;2.n ~ţ;?2"'. /1, 2LJ22.
. Scara 1:20'0 ' i 153843 din data 03-06-2022 I
Nr.Cadast",1 Suprafat.!'.'n1asurata a imob"nului (mp) ' Adresa'ir\tobilului
' I~~~~~~~~· ·~· ~~~~~~-r~~~~~~~~~~~~~
198470 I . 195 Intravi.!an Braila, str. ~azasul)Ji.nr. 130 bis
Cartea Funciara Unitatea:Administraţiv T~ritoriala (UAT)
BRAILA '
!I ~I ~I I
,
!
I
I
'i .
I
,I
l
,
,,I
I
,
I
, ,!
:
l
9 I
-
5
8
.
l; Semnat digital de
Vasile , '" .
ţ Vasile Sandulescu
Sa nduleSCU··Daţil.-::2022.06.01
/," 13:28:18 +03'00'
1422310 • • 142231
L-----Q!r-----------~~~I.----------~r_~------~
Nr., parcda. ,1'Catesoric de: rolosinlllo Suprarau (mp)
I I Ce 19S Intre punctele: 1·2·34-S·conslruetii. 5--6 corlsuuctii+g:!.r'(fmclOl.
19S 6-1·8 ~9 construciii, 9-10-1 consquctii.
B. D~te re(critoare la constructii
COd conitr. Cod arupa dcstinaIic ;
eL 80 1:.oc4inţa cu suprafata. des~as~rata de 8P mp. 1 niv~J-pnrter, Fara acte
C2 CA 18
el CA 6 Anexa cu'suprafata.de~fas!lrotn.~e 6 mp, 1 l.1J ~el-p'arter; Fo.ru ac~
Suprofato. totala masurata a itriobilului '" 195 mp
Suprofaţa conform I!Ctc=> 195 mp r" ! . •
Se:tnno.tum si pnrD.rn
,
. Datn....................... '
Sbmpiln O.C.P.!. i ~OMN",~
: ({fi V'" _ • ti u'" A~
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.