2 februarie 2023 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 66/2023 Brăila adoptată

Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila, pentru executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Brăila

Pe scurt

Consiliul Local Brăila își dă acordul pentru executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri din domeniul public și privat al municipiului, conform cererilor primite de la diverși operatori și persoane private. Se prevede înlocuirea rețelei de apă pe strada Gheorghe Avramescu, construcția unei locuințe cu spații accesorii la adresa Gospodarilor nr. 5, și branșament de gaze naturale cu PRM la imobilul de pe Grădinii Publice nr. 20C, toate în cadrul certificatelor de urbanism aferente. Pentru locuitori, înseamnă că aceste lucrări vor primi autorizație oficială, iar eventualele interferențe sau termene sunt stabilite prin aceste avize și documentație urbanistică aferentă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Gheorghe Avramescu”” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 66 din 2023 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila, pentru executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Brăila.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
66 / 2023
Data
2 februarie 2023
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Locuri citate
Gheorghe Avramescu” (hartă) · Gospodarilor (hartă) · Gradinii Publice nr. 20c (hartă)

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA NI OTLARAREA NR.66 din 02.02.2028 Privind: Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila, pentru executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Brăila. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, adresa societăţii Compania de Utilităţi Publice „Dunărea” Brăila, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 42052/20.12.2022, adresa doamnei [NUME], înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 2861/10.01.2023, adresa societății „Administraţia Pieţelor și Târgurilor” S.A. Brăila, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 5028/13.01.2023, precum și adresa societății GAZTERM PROIECT SRL Galaţi, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 4118/12.01.2023; Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală și Direcției Arhitect Șef, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HA OOTLA RA STI E: Art.1 Consiliul Local Municipal Brăila își exprimă acordul pentru executarea unor lucrări de construire/desființare, după cum urmează: a) „Înlocuire rețea apă — strada Gheorghe Avramescu”, solicitată de societatea Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila S.A., conform certificatului de urbanism nr.1658/12.12.2022; b) „Construire locuință P+M (C1), magazie (C2) și garaj (C3) — intrare în legalitate” pentru imobilul situat în Brăila, str. Gospodarilor nr. 5 (fost lot 3), solicitată de domnul [NUME] și doamna [NUME], conform certificatului de urbanism nr. 1423/17.10.2022; c) „Branșament gaze naturale și PRM (Castelul de Apă) pentru imobilul situat în Brăila, str. Grădinii Publice nr. 20C, solicitată de societatea GAZTERM PROIECT S.RL., pentru ENGIE ROMÂNIA S.A., conform certificatului de urbanism nr.1761/28.12.2022. Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Arhitect Șef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, IONEL ALEXANDRU a D e aţ CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRAGAN 4 F-PO-09-02.01.05/rev.0 35)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala