27 februarie 2023 · Inițiator: Primarul Municipiului Brăila
HCL 94/2023 Brăila adoptată
Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila, pentru executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Brăila
Pe scurt
Consiliul Local Brăila își exprimă acordul pentru efectuarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri din domeniul public și privat al municipiului. Se autorizează înlocuirea rețelei de apă și branșamente pe strada Malului pentru mai multe imobile, solicitată de Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A., conform certificatului de urbanism nr. 1705/22.12.2022, și amenajări de rețea de apă și hidranți pe strada Industriei, Tronson 1 și alte loturi, solicitate de PRO ACVA INSTAL S.R.L. Brăila (pentru Lidl România și intermediari), conform certificatului de urbanism nr. 03/05.01.2023. Practic, locuitorii potște să aibă lucrări pe carosabil și despre zone afectate de lucrări de apă, cu eventuale reglementări temporare ale circulației și accesului, în funcție de execuția proiectelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Industriei, Malului”.
Hotărârea nr. 94 din 2023 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila, pentru executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Brăila.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.OA4
din 27.02.2028
Privind: Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila, pentru
executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri ce
aparțin domeniului public și privat al Municipiului Brăila.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAIILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, adresa
nr. 29603/28.12.2022 a societăţii Compania de Utilităţi Publice „Dunărea”
Brăila, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 6/03.01.2023, precum
și adresa societății PRO ACVA INSTAL S.R.L. Brăila, înregistrată la Primăria
Municipiului Brăila sub nr. 17765/02.02.2023;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Juridic Contencios
Administraţie Publică Locală și Direcţiei Arhitect Șef, precum şi avizul comisiei
de specialitate nr. 2 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTAR A STIE:
Art.1 Consiliul Local Municipal Brăila își exprimă acordul pentru
executarea unor lucrări de construire/desființare, după cum urmează:
a) „Înlocuire reţea apă și branșamente - strada Malului”, pentru
imobilele situate în Brăila, str Malului nr. 1, 2, 3-5, 4, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, 14,
15-17, 18, 19, 20-22, 21, 23-25, 24, 27, 28, 29, 30 și 32-34, solicitată de
societatea Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila S.A., conform
certificatului de urbanism nr. 1705/22.12.2022;
b)„Reţea apă și hidranţi” pentru imobilele situate în Brăila,
str. Industriei, Tronson 1, str. Industriei nr. 17M, lot 3/2, str. Industriei nr. 17M,
lot 1/2, solicitată de societatea PRO ACVA INSTAL S.R.L. Brăila, conform
certificatului de urbanism nr. 03/05.01.2023, solicitat de societatea LIDL
România - Societate în Comandită, prin Terra Property S.RL., pentru
Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila S.A.;
1
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Arhitect Șef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o
va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
IONEL A RU
AND CONTRASEMNEAZĂ
N SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.