ROMÂNIA
JUDEȚUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTARNRAREA NR.GOAL
din 26.11.2020
Privind: Aprobarea REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
al serviciului social de zi „Centrul Social Multifuncţional pentru
comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce”, aflat în administrarea
Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate
al Direcţiei de Asistenţă Socială, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1,
2, 3, 4 și 5 din cadrul Consiliului Local Municipal Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1), art. 27 alin. (1), art. 35
alin. (1), art. 65 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 73 alin. (1), art. 136 alin. (1) lit. a) din
Legea asistenţei sociale nr.
292/2011, cu modificările și completările ulterioare,
ale art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, ale anexei nr. 2 la nomenclatorul din H.G. nr. 867/2015 pentru
aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru
de organizare și funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările
ulterioare, ale O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și
completările ulterioare, ale anexei din Ordinul nr. 27/2019 privind aprobarea
standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) din O.U.G
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 196 alin. (1) lit. a) și
art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
HA OOTLTARA ST E:
Art.1 Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcţionare al serviciului
social de zi „Centrul Social Multifuncţional pentru comunitatea romă din
cartierul Lacu Dulce” situat în Municipiul Brăila, str. Mina Minovici nr. 2B, aflat în
administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, conform anexei, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 (1) Se aprobă Procedura de admitere în cadrul Centrului Social
Multifuncţional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce, conform anexei
nr. 1 la Regulamentul de Organizare și Funcţionare.
1
(2) Se aprobă Procedura privind încetarea acordării serviciilor
sociale în cadrul Centrului Social Multifuncţional pentru comunitatea romă din
cartierul Lacu Dulce, conform anexei nr. 2 la Regulamentul de Organizare și
Funcţionare.
(3) Se aprobă Modelele de formulare utilizate în procesul de acordare
al serviciilor sociale în cadrul Centrului Social Multifuncţional pentru comunitatea
romă din cartierul Lacu Dulce, conform anexei nr. 3 la Regulamentul de
Organizare și Funcţionare, după cum urmează:
a. Fişa de evaluare inițială/reevaluare trimestrială;
b. Program Personalizat de Intervenţie (PPI);
c. Fișă de servicii;
d. Programe individualizate;
e. Fișă de monitorizare PPI;
f. Raport trimestrial;
g. Fișă de consiliere psihologică individuală copil;
h. Fișă de evaluare psihologică a copilului;
i. Program personalizat de consiliere psihologică.
Art.3 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea
H.C.L.M nr. 92/29.03.2016 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și
Funcţionare al Centrului Social Multifuncţional pentru comunitatea romă din
cartierul Lacu Dulce din Municipiul Brăila.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului
Brăila prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila și Centrul Social Multifuncţional
pentru comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va aduce la cunoștință publică și o va comunica celor
interesați.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
) EDANA BADIU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.03/rev
Anexa la HCLM nr._69/_/_P£ 77 2020
REGULAMENT - CADRU
DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A SERVICIULUI SOCIAL DE ZI
“Centrul Social Multifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce”
Cod Serviciu Social - 8891CZ-C-Il
ART. 1
Definiție
(1) Regulamentul de organizare și funcționare este un document propriu al Serviciului social
“Centrul Social Nultifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce”, aprobat prin
hotărâre a consiliului local, în vederea asigurării funcţionării acestuia, cu respectarea
standardelor minime de calitate aplicabile și a asigurării accesului persoanelor beneficiare la
informaţii privind condiţiile de admitere, serviciile oferite etc.
(2) Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii atât pentru persoanele beneficiare, cât și
pentru angajații centrului și, după caz, pentru membrii familiei beneficiarilor, reprezentanții
legali/convenţionali, vizitatori.
ART. 2
Identificarea serviciului social
Serviciul social “Centrul Social Multifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce”,
cu sediul în municipiul Brăila, str. Mina Minovici nr. 2B, cod serviciu social 8891C7-C-Il, fără
personalitate juridică, înfiinţat și administrat de furnizorul public de servicii sociale, Direcția de
Asistență Socială Brăila, acreditat conform Certificatului de acreditare seria AF nr. 000320, deține
Licenţa de funcționare definitivă seria LF nr. 0004079/23.01.2018.
ART. 3
Scopul serviciului social
Scopul serviciului social “Centrul Social Multifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu
Dulce” este de prevenire a abandonului și a instituționalizării copiilor, prin asigurarea, pe timpul
zilei, a unor activități de îngrijire, educaţie informală și non-formală, recreere-socializare,
consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară şi profesională etc.
pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinți sau
reprezentanți lesali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire copii, obiectivele
centrului social fiind următoarele:
a) creșterea accesului membrilor comunității rome la servicii de educație și sănătate;
b) creșterea numărului de părinţi care conștientizează nevoile copilului de a se dezvolta într-un
mediu familial stabil din punct de vedere emoțional;
c) desfășurarea unor activități privind incluziunea socială a comunității de romi;
d) creșterea gradului de informare și conștientizare a beneficiarilor privind igiena personală și
importanța acesteia pentru sănătate;
e) stimularea creativității copiilor în cadrul unor ateliere de lucru, alternative de recreere și
petrecere a timpului liber;
f)sprijinirea familiilor/părinţilor prin dezvoltarea de rețele/grupuri de sprijin.
Art. 4
Cadrul legal de înființare, organizare și funcționare
(1) Serviciul social “Centrul Social Multifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu
Dulce” funcționează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare și funcţionare
a serviciilor sociale reglementat de Legea asistenței sociale nr.
292/2011, cu modificările și
completările ulterioare, Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale altor acte normative
secundare aplicabile domeniului.
(2) Standard minim de calitate aplicabil: Ordinul nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor
minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor.
(3) Serviciul social “Centrul Social Multifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu
Dulce” este înființat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Brăila nr. 20/31.01.2011 și
funcționează în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila.
1
ART. 5
Principiile care stau la baza acordării serviciului social:
(1) Serviciul social “Centrul Social Multifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu
Dulce” se organizează şi funcționează cu respectarea principiilor generale care guvernează
sistemul naţional de asistență socială, precum și cu principiile specifice care stau la baza
acordării serviciilor sociale prevăzute în legislația specifică, în convențiile internaționale
ratificate prin lege și în celelalte acte internaționale în materie la care România este parte,
precum și în standardele minime de calitate aplicabile.
(2) Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale în cadrul “Centrul Social
Multifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce” sunt următoarele:
a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului persoanei beneficiare;
b) protejarea și promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce privește egalitatea de
șanse și tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia și demnitatea personală și
întreprinderea de acțiuni nediscriminatorii și pozitive cu privire la persoanele beneficiare;
c) asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării persoanei beneficiare;
d) deschiderea către comunitate;
e) asistarea persoanelor fără capacitate de exercițiu în realizarea și exercitarea drepturilor lor;
f) asigurarea în mod adecvat a unor modele de rol și statut social, prin încadrarea în unitate a
unui personal mixt;
g) ascultarea opiniei persoanei beneficiare și luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont,
după caz, de vârsta și de gradul său de maturitate, de discernământ și capacitatea de exercițiu,
cu respectarea prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, Legii sănătății mintale și a. protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002,
republicată, etc;
h) promovarea unui model familial de îngrijire a persoanei beneficiare;
i) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate a persoanei beneficiare;
j) preocuparea permanentă pentru scurtarea perioadei de prestare a serviciilor, în baza
potențialului și abilităților persoanei beneficiare de a trăi independent;
K) încurajarea iniţiativelor individuale ale persoanelor beneficiare și a implicării active a acestora
în soluționarea situaţiilor de dificultate;
|) asigurarea unei intervenții profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
m) asigurarea confidențialităţii și a eticii profesionale;
n) responsabilizarea membrilor familiei, reprezentanților legali cu privire la exercitarea
drepturilor și îndeplinirea obligațiilor de întreținere;
o) primordialitatea responsabilității persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor
capacități de integrare socială și implicarea activă în soluționarea situaţiilor de dificultate cu care
se pot confrunta la un moment dat;
p) colaborarea centrului/unităţii cu serviciul public de asistență socială.
ART. 6 Beneficiarii serviciilor sociale
(1) Beneficiarii serviciilor sociale acordate în “Centrul Social Multifuncțional pentru comunitatea
romă din cartierul Lacu Dulce” sunt 40 de copii ce provin din familii aflate în dificultate:
a) copii cu vârsta cuprinsă între 5 ani și 18 ani care au rezultate școlare scăzute, nu beneficiază
de sprijin material suficient din partea familiei pentru participarea la viața școlară, existând
posibilitatea de abandon școlar; aflați în situație de excluziune socială, vulnerabili economic și
social; aflați în situaţie de risc a separării de familie; care provin din familii dezorganizate,
monoparentale; ai căror părinți sunt plecaţi la muncă în străinătate sau au beneficiat de o măsură
de protecție specială și au fost reintegrați în familie;
b) familii, părinţi/reprezentantul legal al copilului, aflate în situații de dificultate sau în risc de
excluziune socială.
(2) Condiţiile de acces/admitere a copiilor în centrul de zi sunt următoarele:
- familiile să fie lipsite temporar de venituri sau să realizeze venituri reduse/insuficiente pentru a
se întreține și a-și asigura necesarul de trai zilnic;
- să existe o situaţie de vulnerabilitate/dificultate a familiei, pentru depășirea căreia este nevoie
de măsuri de suport și asistență din partea comunității locale;
- copiii să se afle în situație de risc de abandon familial/școlar.
a) acte necesare - solicitanții au obligația de a depune o cerere însoțită de următoarele
documente, aflate în termen de valabilitate care se vor prezenta și în original pentru
conformitate:
a.1) copie buletin de identitate, carte de identitate sau carte de identitate provizorie pentru
solicitant și fiecare membru al familiei sau al persoanelor cu care solicitantul locuiește, certificat
de naștere pentru copil/copii; acte de identitate eliberate de către autoritățile române
competente, în cazul cetățenilor străini sau apatrizi;
a.2) copie certificat de căsătorie, sentinţa judecătorească de divorţ;
a.3) certificat de deces, dacă este cazul;
a.4) sentința judecătorească de instituire a plasamentului, sentința civilă de delegare a
autorităţii părintești, etc;
a.5) pentru copiii de vârstă școlară, adeverinţă din care să reiasă statutul de elev, la data
depunerii cererii pentru acordarea serviciilor sociale.
b) admiterea în centrul social se realizează în baza evaluării inițiale, a planului de servicii
aprobat în prealabil prin dispoziția primarului, prin dispoziția directorului executiv al Direcţiei de
Asistență Socială.
Procedura de admitere a copilului în cadrul centrului se finalizează prin încheierea unui contract
de furnizare de servicii care va cuprinde clauzele inserate în prezentul regulament dar fără a se
limita la acestea. Procedura de admitere în cadrul Centrului Social Multifuncțional pentru
comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce reprezintă anexa nr. 1 la prezentul Regulament de
Organizare și Funcționare, conform Ordinului nr. 27/2019.
c) modalitatea de încheiere a contractului de furnizare a serviciilor sociale - contractul de
furnizare servicii se încheie între furnizorul de servicii sociale și părinții copilului sau, după caz,
reprezentantul legal al acestuia, pe o durată cel mult egală cu perioada de valabilitate a licenței
de funcționare.
d) modelul contractului de furnizare servicii este stabilit în baza modelului cadru reglementat şi
aprobat prin ordin al ministrului; contractul de furnizare servicii este redactat în două sau mai
multe exemplare originale, în funcție de numărul semnatarilor contractului; o copie a
contractului va fi transmisă Direcţiei generale de asistență socială și protecția copilului; un
exemplar original al contractului de furnizare servicii se păstrează în dosarul personal al
beneficiarului.
e) respingerea se realizează în baza evaluării inițiale și/sau a documentelor care însoțesc cererea
în vederea admiterii, prin dispoziția directorului executiv al Direcţiei de Asistență Socială.
(3) Condiţii de încetare a acordării serviciilor sociale - încetarea acordării serviciilor sociale se
va face prin dispoziția directorului executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila la propunerea
personalului de specialitate, în situațiile și modalităţile stabilite în Procedura de încetare a
acordării serviciilor sociale prevazută în anexa nr. 2 la prezentul Regulament.
(4) Persoanele beneficiare de servicii sociale furnizate în “Centrul Social Multifuncţional pentru
comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce” au următoarele drepturi:
a) să li se respecte drepturile și libertăţile fundamentale, fără discriminare pe bază de rasă,
sex, religie, opinie sau orice altă circumstanță personală ori socială;
b) să participe la procesul de luare a deciziilor în furnizarea serviciilor sociale, respectiv la
luarea deciziilor privind intervenţia socială care li se aplică;
c) să li se asigure păstrarea confidenţialității asupra informaţiilor furnizate şi primite;
d) să li se asigure continuitatea serviciilor sociale furnizate, atât timp cât se menţin condiţiile
care au generat situaţia de dificultate;
e) să fie protejați de lege atât ei, cât și bunurile lor, atunci când nu au capacitate de exercițiu;
f) să Li se garanteze demnitatea, intimitatea și respectarea vieții intime;
g) să participe la evaluarea serviciilor sociale primite;
h) să li se respecte toate drepturile speciale în situația în care sunt minori sau persoane cu
dizabilități.
(5) Persoanele beneficiare de servicii sociale furnizate în “Centrul Social Multifuncțional pentru
comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce” au următoarele obligaţii:
a) să furnizeze informații corecte cu privire la identitate, situație familială, socială, medicală şi
economică;
b) să participe, în raport cu vârsta, situația de dependență etc. la procesul de furnizare a
serviciilor sociale;
c) să comunice orice modificare intervenită în legătură cu situaţia lor personală;
3
d) să respecte prevederile prezentului regulament.
ART. 7
Activități și funcții
Principalele funcţii ale serviciului social “Centrul Social Multifuncțional pentru comunitatea romă
din cartierul Lacu Dulce” sunt următoarele:
a) de furnizare a serviciilor sociale de interes public general/local, prin asigurarea
următoarelor activităţi:
1. reprezintă furnizorul de servicii sociale în contractul încheiat cu persoana beneficiară;
2. asigură prestarea serviciilor sociale stabilite în contractul pentru persoana beneficiară;
3. asigură furnizarea serviciilor sociale pentru persoana beneficiară, doar cu titlu temporar, până
la încetarea situației de dificultate;
4. asigură întreținerea și folosirea eficientă a bazei materiale aflată în dotarea centrului
comunitar;
5. dezvoltă parteneriate și colaborări cu organizaţii, instituţii și orice forme organizate ale
societății civile, în condiţiile legii și în vederea atingerii obiectivelor de asistență socială;
6. serviciile sociale acordate în cadrul centrului se împart în:
6.1._servicii/activităţi acordate copiilor:
a) de educaţie informală și non-formală adecvate vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare și
particularităților copiilor, și educaţie informală;
b) de dezvoltare a abilităților sociale de bază/deprinderi de viață, comunicare, comportament
social, integrarea în grupuri multiculturale;
c) de îngrijire, de formare a deprinderilor de alimentaţie sănătoasă, de instruire a beneficiarilor în
vederea respectării normelor igienico - sanitare prin folosirea dușului;
d) de educaţie extracurriculară, pentru recreere și joacă, organizarea unor evenimente de grup;
acțiuni specifice cu beneficiarii: desen/pictură, lectură, jocuri educative şi de divertisment;
e) informare și consiliere psihologică;
f) consiliere/informare medicală, aplicații prim-ajutor.
6.2._ servicii sociale acordate părinţilor/reprezentanţilor legali ai copiilor:
a) programe de educare a părinților (educaţie parentală), „Școala pentru părinți”;
b) instruire în vederea respectării normelor igienico - sanitare prin folosirea dușului;
c) consiliere psihosocială pentru familie și copil;
d) activităţi de spălătorie, prin asigurarea folosirii mașinilor de spălat din cadrul centrului;
e) sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanţi legali, precum și pentru alte
persoane care au în îngrijire copiii beneficiari;
f) consiliere, orientare și educaţie profesională în vederea găsirii unui loc de muncă;
g) socializare și reinserție socială.
b) de informare a beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, autorităţilor publice şi publicului
larg despre domeniul său de activitate, prin asigurarea următoarelor activităţi:
1. informare ce vizează: rolul său în comunitate, accesarea și modul de funcționare al centrului,
resursele comunitare și drepturile prevăzute în legislație, rețeaua serviciilor sociale, importanța
mediului familial în dezvoltarea copilului, relația mamă-copil pentru sănătatea mamei și
copilului, necesitatea și beneficiul existenței unor astfel de servicii sociale;
2. informare și sensibilizare referitor la prevenirea abandonului și instituționalizării copiilor;
3. realizarea de materiale informative pentru promovarea activității centrului social;
4. informare, educare și comunicare, precum și ca
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.