ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA _
CONSILIUL LOGAL MUNICIPAL BRĂILA
AH OTARAREA NR.537
din SO0.10.2026
Privind: Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al REGIEI AUTONOME
ADMINISTRAŢIA ZONEI LIBERE BRAILA, pe anul 2026.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr. 195501/22.10.2026, precum și adresele nr. 4077/14.10.2026 și
nr.4171/21.10.2026 ale Regiei Autonome „Administraţia Zonei Libere Brăila”,
înregistrate la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 191264/14.10.2026 și
nr.194961/21.10.2026;
Văzând raportul de specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice Locale
Brăila, înregistrat sub nr. 195501/22.10.2026, precum şi avizul comisiei
de specialitate nr. 1 din cadrul CLM. Brăila, înregistrat sub
nr. 197846/28.10.2026;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 43/2026, legea bugetului de stat
pe anul 2026, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 165/2018
privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare,
Legii nr. 15/1994, republicată, privind amortizarea capitalului imobilizat în active
corporale şi necorporale, cu modificările și completările ulterioare, H.G.
nr. 1151/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de
organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune, O.U.G. nr. 109/2011
privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi
completările ulterioare, O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la
nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-
teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o
participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, O.G. nr.
64/2001, privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile
naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat,
precum şi la regiile autonome, cu modificările și completările ulterioare,
Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 144/2005, privind aprobarea
Precizărilor pentru determinarea sumelor care fac obiectul repartizării profitului
conform Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului Ministrului
Finanţelor Publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului Secretarului
General al Guvernului nr.
600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern
managerial al entităţilor publice, precum și ale Ordinului Ministrului Finanţelor
Publice nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de
venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de
fundamentare a acestuia;
1
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. a) din O.UG.
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOT A RA STI E:
Art.1 Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al REGIEI
AUTONOME ADMINISTRAŢIA ZONEI LIBERE BRĂILA, pe anul 2026,
conform anexelor nr. 1 - 5, părţi integrante din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Finanţelor Publice Locale, precum și de către Regia
Autonomă „Administraţia Zonei Libere Brăila”, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CLAUDIU - EDUARD BRĂILEANU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRAGAN
i dă
în
F-PO-09-02.01.05/rev.0
2
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Brăila”
Brăila, str. Anghel Saligny, nr. 24
Cod unic de înregistrare: 6088916
PROIECTUL BUGETULUI DE VENITURI ŞI
Anexa nr. 1 la H.C.L.M nr. 53% 30 [9] 2026
CHELTUIELI RECTIFICAT 1 PE ANUL 2026
mii lei
Nr. | Realizat e: reă Propuneri Estimări an Estimări an :
INDICATORI rd. [tinar 2025 |321/02.07.] rectificare | % 2027 2028 9=7/5 10=8/7
2026 R1 2026
['] 1 2 3 4 5 6=5/4 83 9 10
IL. 1 VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5) 1 7466) 6747] 7234) 107| 7234 7234 100 100
1 Venituri totale din exploatare, din care: 3 7095) 6521) 6876| 105| 6876 6876| 100 100|
a) |subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare 3 [:] 0|
b) transferuri, cf. prevederilor legale în 4 ol ol
vigoare
2 Venituri financiare 5 371| 226| 358 158 358 358) 100 100
I] [I) (CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19) 6 5730] 6553) 6476) 99 6476) 6476 100 100
Cheltuieli de exploatare
A (Rd.7=Rd.8+Rd.9+Rd.10+Rd.18), din care: Ș6ES 6827 GMAR 99| 6448 al 100| ___100
A. cheltuieli cu bunuri si servicii 8 760| 1282] 1063 83| 1063] 1063) 100) 100)
8. cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte 9 seal 937| 939 100| 93| 939| 100 100
asimilate
cheltuieli cu personalul,
C- |lRa.10=Rd.11+Rd.14+Rd.16+Rd-17) din care: | 19 3647|_____ 4000 A064| 102| 4064 ie 100| ___100
CO |Cheltuieli de natură salarială(Rd.12+Rd.13) 11 2844] 3157) 3244 103) 3244! 3244) 100) 100)
CA |ch. cu salariile 12 2409) 2610) 2711) 104 2711] 2711 100) 100)
C2 |bonusuri 13 435] 547] 534) 98| 534 534) 100| 100)
C3 Jalte cheltuieli cu personalul, din care: 14 [:] L!]
cheltuieli cu plati compensatorii aferente
L tipi 15 L!] 0|
disponibilizarilor de personal
Cheltuieli aferente contractului de mandat si
CA a altor organe de conducere si control, 16 731 763 739 97| 739| 739 100 100
comisii si comitete
es Cheltuieli cu contribuţiile datorate de 17 7al sol aul 10| sal sal 100 100|
angajator
D. alte cheltuieli de exploatare 18 399| 308| 382) 124, 382| 382| 100) 100|
2 Cheltuieli financiare 19 a1 26| 28| 108| 28) 28 100 100)
LU] LU] REZULTATUL BRUT (profit/pierdere) (Rd.20=Rd.1-] 20 1736) 194) 758) 391| 758] 758 100| 100)
V|_IV 1_|IMPOZIT PE PROFIT CURENT 21 248| 64) 162 253 162 162 100| 100)
2 |IMPOZIT PE PROFIT AMANAT 22 0] L']
3 VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMANAT 23 0] L']
4_ IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITATI 24 0] [']
5 ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE 25 o o
DE MAI SUS
PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE
v v IRAPORTARE (RD.26=RD.20-RD.21-RD.22+RD.23- | 26 1488| 130 596| 458| 596) 596| 100 100|
RD.24-RD.25), din care:
1_|Rezerve legale 27 [ 0
Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale
2 28 [*] 0
prevăzute de lege
Acoperirea pierderilor contabile din anii
a ezavaii ' 29 | |
Constituirea surselor proprii de finanţare pentru
proiectele cofinanţate din împrumuturi externe,
a precum şi pentru constituirea surselor necesare 30 o o
rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor,
comisioanelor şi altor costuri aferente acestor
împrumuturi
5 Alte repartizări prevăzute de lege 31 0| [')
Profitul contabil rămas după deducerea sumelor
6 |de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 (Rd.32=Rd.26-(Rd.27 32 1488| 130| 596| 458| 596 596| 100 100
la Rd.31) >=0)
Aprobat Propuneri
Nr. | Realizat [2026 HCLM Estimări an | Estimări an
INDICATORI rd. |tina2025|322/02.07.] rectificare | % 2027 2028 9=7/5 10=8/7
R1 2026
2026
['] 2 3 4 5 6=5/4 7 8 9 10
Participarea salariaţilor la profit în limita a 10%
din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui
7 [salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul 33 165| 20) 80 400| 80| 80 100| 100
operatorului economic în exerciţiul financiar de
referinţă
Minimim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau
local în cazul regiilor autonome, ori dividende
8 |cuvenite actionarilor, în cazul societăţilor/ 34 826,5) 75| 258| 344| 258| 258 100 100
companiilor naţionale şi societăţilor cu capital
integral sau majoritar de stat, din care:
a) | - dividende cuvenite bugetului de stat 35 ['] 1IDIV/0!
b) | -dividende cuvenite bugetului local 36 826,5| 75| 338| 451| 338 338| 100 100)
c) | - dividende cuvenite altor acţionari 37 o| 0|
Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la
9 |Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve şi 38 661,5] 55) 258| 469) 258 258| 100| 100
constituie sursă proprie de finanţare
A] vI VENITURI DIN FONDURI EUROPENE 39 0| [:]
ELI B! ENE,
vu vu CHELTUI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROP! 20 ol o|
din care
a) |cheltuieli materiale 41 [:] [:]
b)_|cheltuieli cu salariile 42 L*] [:]
c) |cheltuieli privind prestarile de servicii 43 0] 0|
d) |cheltuieli cu reclama si publicitate 44 L:] [:]
€) Jalte cheltuieli 45, 0 [:]
vin vu SURSE DE FINANŢARE A INVESTIȚIILOR, din care: | 46 6301 6020| 6020| 100| 6020| 6020| 100| 100
1 |Alocaţii de la buget 47 0| HDIV/0!
alocaţii bugetare aferente plăţii _ 48 ol WDIV/0!
angajamentelor din anii anteriori
IX |_IX CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII 49 865 2165] 2555] 118) 2550) 2550] 100 100
X X IDATE DE FUNDAMENTARE 0] 0|
1 |Nr. de personal prognozat la finele anului 50 33) 34 34 100) 34| 34) 100 100|
2_|Nr.mediu de salariaţi total 51 31) 34 34) 100) 34 34) 100) 100
Castigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)
3 |determinat pe baza cheltuielilor de natură s2 7102) 7014 7113) 101 7113 7113 100 100|
salarială *)
Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)
determinat pe baza cheltuielilor de natură
i. salarială, recalculat cf. Legii anuale a bugetului 53 7048 6918] 7024] 303 2020) 7020) 190, 40
de stat **)
Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total
s personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51) 28 229 i 202 105 202 202 190 490
Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total
6 |personal mediu recalculată cf. Legii anuale a 55 229) 192] 202 0| 202 202 L'] O
bugetului de stat
Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total
7 |personal mediu (cantitate produse finite/ 56 0] 0
persoană)
Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale
8 (Rd.57=(Rd.6/Rd.1)x1000) 57 767 971| 895) 92 895] 895) 100| 100|
9 |Plăţirestante 58 0] 0
10 |Creanţe restante 59 395) 250) 250) 100) 250) 250) 100 100
*) Rd.52 = Rd.151 din Anexa de fundamentare nr. 2
d.152 din Anexa de fundamentare nr. 2
CONDUCĂTORUL UNITĂ:
Ec. Duma lonel
PREȘEDINTELE CONSILIUL!
ADMINISTRAȚIE,
Ec. lacomi Daniel Eugen
FINANCIAR - CONTABIL
Ec. Băjenică Viorica
CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI
31jndax9 ap san3 (e
o E o 0 o o EI uj 13i$onpo.d injn3so> 23uaiaye jniuaA
[] 0 [) 0 0 [] [ăi qouu! ap ejonpoad uip| (p
aJeo3IA uj K
9 0 o 0 o 0 iii ale3a| Jojuapanaud *p “unuajsueu z
BJe03!A >
9 0 o o a 0 li uj aje3a| Jo|uapanaud :p “ţuanqns L
:91E9 u!P “(TT'PU+01'PU=6'Pă)
[9] (9) [9] (9) [9] [9] (9) [9) (2) 9) [9) (2) 9) [9) 6 B38u 118deje ap 13102 ayuauaje| (>
aueyeojdxa ap iniajsueaa 18 iuanqns uip
o [] [] [] [] [] 8 „ojlinueuu eauezugA u!p| (q
Sb 744 81 16 ZA) 871 St 8s€ €9€ €9e 6It Tt Tbt S6€ 4 unuuaA 3uje| (ve
C8S |iTee |/ozz |vorr |boT ZOT 78St 6/b€ Lia li IS bet TE L8€b 9 2 15 ajuanapau uip| (ge
6S/T |s91t |9// Ls€ 801 16 6S/T Ter SE9T SeaT 261 €691 €69T ozoz S ayeseud (ze
0 [e] 0 0 0 0 [2 10Jasnpoud eauezuea uip| (Te
:912 U!p “(/"PU+9'Py+S'Pu+b'pu=€"PU)
e
98/79 |/p/v |/9Te |essT |90r 66 98/9 897s 2Ib9 219 S/89 S/Y9 S/v9 7089 € ganpugn ețonpoud uip (
:81e2 up “(pr
9/89 |szav |661E |b/sT [SOT 16 9/89 Lees TES9 Tes9 S60/ 099 Y099 1S69 ? PU+ET'PU+ZL'PU+6'PU+8'pu+E'pu=7:PU)
B1eyeo|dx2 Uip 3|e303 inuaA
vez: [066 |zoee |9T9T |zor 16 VEZI S89s Lv49 Lv49 994 €689 €689 €0£/ TŢ (Zz'pă+z"PU=T'PU) 31V1OL IUNLIN3A
PI €T ZI TI OT 6 Li LA e9 9 s z
€ T
SzOz
970 Ss
[40] "VO'02/L17
9707'60'0£ | Z'S0'T1/01|_. 5 O7'£0'17/9 3 4
uv MI aL | ua | ru e v> aL 0'20/rrE SZOz leul. v> ATOH
Ă Ă -|eo/a=or | s/a=6 | 920278 uee3o W15H i eJe30j 21539H | yzoz ue
aseoțpoau | 3Eutuniaud | IHeie3eH | „oo | 38234 | Meie30H | uuojuo2 "Pa “AN INOLVDIANI
uaundoaq | 2E2Heau | Woșuo) UH6ucă | gouav vezueou
:84e5 up jeqoudy
9Z0Z Tu a1eo1ympau uaundoid % % 9z02 NV SZOZ NV
191 mu
e103saoe e asatulu] ad eauezueda, 15 Ț |jainyjau2 1$ linuuaA ap |n333nq ul linzeA34d epDueuIj-0211u0u033 10|M403e2Ipul e3431Je320
9168809 :21e.43s!3a1uj ap 21un po)
vez "u “Au3ijes |3uduv :43s 'ejeug
„ENE1 313911 I8uoz ereuasiuitupy,, ewuouoiny e!324
3202 '9T97 ZET "au W TH ei 7 '1u exouy VIIYă8 1VdIDINNA 1V201 1N1ISNOD
81 81 (4; Ss SL OST 81 [A LA b? (as 0z 07 ET Eă (za
ST TE 87 € VS 0 ST € EI se LA) [43 [43 [2) ve quu!y2s ap ajasald n> ja!nyjau2| (ra
:81e9 ulp
60 l6or |64 42 8, [44 60T 0 ovr Ob u Tr TI 9 ee soiidiiitiaă aja a aaa (a
[) [9] [9] [9) (2) [2) [43 aud ajuuazeuu n2 4jainyau2| (e
:94e2 u!p “(8
96£ LE 97 801 08 6zI 96£ 681 £6t tt 90£ Liv Liv 8£z Te €'PU+/LE'PU+9E'PurEE'pU+zE'pu=TE'PU)| IV
d 4j3in32u)
£90T |166 1/9 6/7 €8 OT £901 88% (4:14) (4:14) 094 6611 6611 606 0€ 1914435 15 unung n> ||ain3j3u4) "V
u!p “(ETT'P+S8'Pu+6/'PU+0£'Pu=67'Pu)
8vb9 |b/8v |z/ze |60sT |66 ETT 8bb9 Lv6€ L2s9 Las9 689s 199 19b9 60Ts 6z a1e3e0|dxa ap Mainilau5 T
9/b9 |968b |T8ze |ETST |66 ETT 949 €£66£ €ss9 £ss9 0£/s 64b9 69 bETS 87 (O£T'P+67:Pă=87PU) 31VLOL N3INL13H)| 1
i: T [9] 09 T [2] T T [9] T [: 2) 17 a1enueuiş uniuaa auje| (2
102 ISI v6 8€ 001 8/ L07 207 OZ 102 S97 [044 [044 443 97 1zugqop u!p| (p
OsT €T 6 Lă €ee (44) 0sT 91 81 81 901 81 sI ST sz san ap aiuaiayip uip| (2
2) [9) [9) [9) [9] [9) vz auepueujy ânsanu! uip| (q
[) 0 [2] 0 0 [*) 34 aepueuij uezij!qouu! uip| (e
:91e5 u!p “(7
8sE S9T €OT 2 8sT 96 ese se 9zz 9zz T/€ 687 687 9e ZE | T'PU+97'Pu+Sz"Pu+bz'pu+Ez'pu=zz'pu) z
B1epueu!ş inuuaA
0 (9) [2] [2) [2] 0 91 2) (9) 4 nuaA ae] (S3
[) [%) (2) 2) (2) [2) 07 702 1013122144182 eauediuojeA uip| (b
9€ 97 ZI 6 ZOT ZOT EI Le Etă SE Eiă vs VS €s SI unsanu! nujuad (E
[) [2] [:) [) 0 [5] 81 3|e10d058u am pe -
[] 0 [) 0 [] 0 LI aje10d102 aApe -
:81e9 u!p (8T'PU+/T'PU=9T'Pu)
[9] [9] (9) [9) (9) [9] 0 [9] [9] 93T jeide» ap uieiado| (zi
Baje 15 J0Janmpe eauezugA up
LI [45 ST VA €/ [43 Lai 9€ LIZA LA 691 SL S/ ZOT ST Heaeuad 1 izuaue uip| (13
:91e9
06 8/ ze 91 ze TP 06 69 601 601 0cz 621 621 ssT vI “(TT"PU+07'P4+6T'Pu+9T'pu+sT'Pu)|
a1eeo|dxa uip jinzuaA ae
PI €T ZI TI OT 6 Li 4 e9 9 Ss (4
€ T 2)
Sz07
970 sz
970 "PO'ZZ/L17
9707'60'0£ |Z'S0'11/01|_., OZ'£0'Tz/9 5 a
DS Z'10'70/1T€ e W'TOH
uv MI UL | ua | nu e| v> pac Sz0z leu v>
e9/8=01 s/8=6 970z TU WTDH IHeJe30H Vz0z ue
aueongpgaaa | IEUIUNBAĂ | I1830H uuozuo) | 121294 eJ830H UiJ0şu0) "PI "IN IHOLVDIONI
usundoaq | IEzHle3u | W0ju09 Wojuic), | soia | 598
:84e2 up Jeqody
9707 TU 31e21pppaa Haundoid % % 970Z NV SzOz NV
:21e2 uip
0v 4 s [) 001 er 0 [) 0v ov 8z 0 ot 6z 25 |coseuouand 4 guiejsi apiujatriajatța (2
31e0433|n
9) [) o o o o TS 3|MEDIMpou no '9007/€6T'1u
1321 MAu30d nope> 3334243 -
€ € [4 T 001 osT € € € € z € € E 0s :91e2 u!p 'J020304d ap jjain3jau>| (12
'91e2
ev or [A T 001 Ev e € [d £ o€ e £ ve 6 up “(€s'pu+Ts'Pu=6b'pu) ayem»uqnd| (>
15 ewue|284 'J030304d ap 1j31n3jauy>
eoipunf (
12 o [) 17 42 [) o] 8 ejuesjnsuoo puinţd uainajauo| (E4
:81e2 u!p “jnueouo (a
17 o€ 0€ o€ 06 szz 12 zz o€ o (A) zI zI zI [4 emmusorsuoa pumtad ainu)
[E] 0 0 0 0 0 9 Hozeoqe]o2 n> ja!nyjau2| (e
9'pu+9S'PU+6b'P+/b'PU+9trpu=Sv'pu)
zvb |6se |zez 21 £6 ger zvb Tbz 94 94 oze ze ze 60£ Sb 183| ev
BP 83e3n98X3 M2!M8s Ie n> 1J31n3|34)
Ob EJă ze d 66 90€£ 0 OT 0t [4 €T 91 91 [ă) La aueanâise ap awud| (>
eT OT [4 E 96 ZII [33 4 [ăi IL ZI ST ST 3; Ev | ventid feude no pozesado au3eo- | (za
îi Je3s ap „eyuofetu/|e43a3u1 (
8 vI 6 s Tor Tor sr er sr sr 81 zi VA) zi zv Riidă ns iosezado piața | (IA
:01€2 U/p (Eb'Pă+Zv'PU=Tt'pă)
ze vz 91 e 66 sor ze oz ze ze o€ ze ze o£ Tv eo ai ine (a
EST S61 vzr Lv v9 891 sr az Tbz Tbz 16 [44 zvz 61€ 0 aimjeaedaa 15 ea4aujţauzuj n> 1jainajauy2| (e
u!p “(bb'PU+Tb'PU+0b'PU=6€£'pW) 123
Szz |ssz ur 6s z 891 szz gs ere Te ver 067 06z 29€ 6€ Şijsieinsiixa8IliAIBE Bula i [83jâu) zv
0 [) [2) (2) [%) 2) 8£ ajiinuguu pulnud 1a!n3jau2| (3
Tez 6IZ [Str 17] 64 801 Tez ZET 267 267 STz s/z 8/7 EST Le ede 15 e!34au3 puinuud ||ain3jau2| (P
ss 6v 8E or 16 96£ ss zi 19 19 vI ss Ss zz ul b
8 SE e1nzeu ap aJajeţuazeuu pulauid |J3in3jauy>
vI [EI ZI TI 01 6 8 TA e9 9 E [4
€
Szoz
970 sz
970 "VO'ZZ/L17
9707'60'0£|Z'S0'17/01|_.,-.. 0z'€0'17/9| ... E
uv [iu | mu | iu ej vo [220 00/11 Szoz leu! v> ATEI
i Ă "|eg/a=or | s/a=6 | 970ZTH EI WITH a MHE130H | zoz ue
auedppaa veujuujjaud | Mieie30H U1103u0) 1ezesu | IMeie30H W10Ju0) "PI "N IOLVDIONI
uaundoag | 1e2ueau | W104u0) U110şu0) AVEOUdvV Jezijesu
:81e5 uip zeqoudy
9ZOZ Tu 21e244435a1 uaundoad % % 9z0z Nv Szoz Nv
SIZ _ |6ST |bor zs 001 ez STZ ver STz STZ [Zi Z0z L0z ST 69 ezed 15 aueunăise ap 1jainuau2| (1!
:81e2 u!p “433
S/7 LATĂ Or 89 86 del S/7 €9T 287 787 TATA Tz T/7 z0z 89 ap ae4n22x2 8|2IM8s n2 |aInajaup ale (i
E] S € z €eT PIT [:] 9 9 9 4 9 9 S 49 15 aJedueq a|11D!Muas n2 |jainyj3uy2| (u
67 £ ST 8 16 €€r 62 LI 0€ 0€ [44 87 87 ST 99 Aia iea aj (3
ap axe] 5 aje3$od jainajau>
[2] [] [e] [:)] [] [?] S9 DU13IX3-
IT IT [9] [») 001 i0/AQt |T 0 T T 0 T Li Lj 9 DuJa]ul-
T T (2) [9) 001 iO/AlQ |T (9) T T [2] T T Î: £9 PUINIP N2 ||3iNjau> -
:91e2 Up “Jajsuea3
4 9 € 1 16 16 4 v [A 4 FĂ s s v 79 iei vaetăida 98, jăurăăupl [i
€ T [044 9) € z ă T E T 19 Sueosisd (e
15 ununq ap |nuodsueaq n2 1jaina|3y>
TEIIATIIE 15 TUNIIDe
o o i; g or o 2£ ot o a 9 9 09 33Je nujuad a1ezuosuods ap *y> (Ep
[9) 0 (9) [2] [9) (9) 0 0 0 6s 3A!uods ajunqnp> n4uad -
:81e up 'uods
9) 1) [9] 2) [9) 2) 8s 1S |ei)0s “yuewezenu! “3/3e2npa| (zp
aimuatuop uj aJezuosuods ap 'y2
2) [2) (9) (9) [9] (2) LS |niuawop u! aJeziosuods ap'u2| (T1p
:94e9 Ulp
or or or o o or or or or o o o) o 9s | “(09'pu+8s"pu+/s"pu=9s'pu) sroz/z'au| (p
'9'0:0 uAu3od 'eaueziiosuods n> :u)
[) [9] [2] [2] 0 0 E 10J8snpo.d e ajenowo.d 3p'y> -
SIEOIISIIN
3|Hg2W1powu n2 '9002/E6T'1u 11331
€) 0 [9) [2) [9] [9] vs MAt3od “jou nes azuagsixa aţajd ad
eaJenououd 'jaţajd |nipn3s '3upaxeuu
ap ueduue> :14d nope> a3auy2-
31e0)483Jn
3IHgDIpouu no '9007/E6T'au
9 ă o & o ul es 1397 juAuzod 'ozeyoijqnd 15 gwe|224
ap 181nyJau2 "13d nope> 3334243 -
Li) €T ZI TI OT 6 e A e9 9 E [4
€
Sz0z
9zo sz |.
9707'60'0£ |Z'S0'1T/01|_. 920 OZ'£0'T7Z/9 Li az/i7a
[unu ua aa | nun ei mo |E2070/1TE| ceczreuy| wo | WTOH
e9/8=01 | s/g=6 | 92021 N'TIH MMEJE30H | pzoz ue
a1ed!ypai 3eunuyaud | Mee30H U1104u0) aezyeoy | IHEE4H UIJ0Ju0) "pi "IN IOLVDIONI
uoundoag | Vezueau | Wui0ju0) U110Ju0) NOV Jezijeou
:84e2 up jeqoudy
9702 TU 31e3141p934 uaundoid % % 9707 NV ST0Z NV
(16'pPu +/8"Pu=98:pu)
bre €sez 6191 8T/ £oT IT ze 6toz /sTe LSTE v8z osTe osTe 09sz 98 ejeraejes ginzeu 3p Ijoina/2u5 02
:91e2
90 |b66z |9soz |[s06 zor TIT 90% vas 000% 000Y Lv9€ /86€ 186€ LIze sg U!p “(ZIT'PU+E0T'P4+66"Pu+98'Pu=S8"PU)
|njeuosiad n> 1j3in3j3u9 2
6£6 014 98 CEZ 001 901 6€6 OT/ L€6 LE6 €88 S06 S06 €/t 8 auizoduu! |$ axe aaje no 31342] (4
(9) [%) [2] T [*) [+] [*) €e nipauu ap exe no :y2] (2
[9] 0 [9] (9) 0 [2) 78 aJeziuo3ne ap exe no "42| (p
2) [%) [9) [9] [2) [9] 18 giuaoj ap exe] n> 'u2| (>
19) [e] 1?) 0 [9] [1] 08 eaeuoisaduod niuad ejuaAapai n2 'y9| (q
0 [*) [%) 0 [?) [*) 64 e auejeojdxa ap eayeupe'd exe] no "49| (e
aejiuuse
6e6 |ziz |o |zez loor 901 6E6 TIL 1€6 Le6 ese So6 S06 ev SL | iului ARaNea izodl TE eiralaie)
99 09 [14 [4 86 297 99 OT 19 49 EȚA 99 99 £e [24 uain3au2 aue| (|
unţunue 23je 15 ae!
6 8 Ss € 76 zor 6 s 01 or 6 or or i 9 purnud apunjunue na 1j3In3j342 (za
TTOz/601 '2u !njnuaAn9 e ejusăin
, 3p !ajueuop.0 'pp 2182npuo>
[) [) [ i0/Ala4 0 0 [) 0 [) [) [) ez SL ui njeuosuad aasesard (9!
15 ea1e3n4934 puiAuud 1|3in3j3u2
ale ap
]
e) [) o) [) [) o VI 33en353j2 ajiie3saud n> 4jaina|3y2 (si
2qnd 1nyniuawop
6 6 € T se erz 65 e OT OT v 9 9 2) e. EgBOSGp roua ur
:8Je5 up 'aje1od.023u
6 6 € T se v6 6 v or OT 6 9 9 i dA 1$ ajex0d102 J0jigzijiqouu!| (bi
e21eNJeA834 N2 |J31n3j3y2
91 7 ejeuo!sajoud (ei
[i (A) Ss 001 LI 9T 1 91 ST 6 91 9 ZI UTA e2.43g824d no ja!nalauo €!
o£ ez 7 |N2|e2 3p no1uya3 eaeuoippuny (a
9 4 16 81 0€ vw Te Te 9 ze ze YI 04 &ieaaujianuy puteti uinagaua| (2!
La ET ZI TI OT 6 Ei 4 e9 9 s G
€ T
Sz0z
9co sz
970 "VO'Z7//17
9707'60'0£ | Z'S0'11/01 | „., O7'£0'T7/9 z z/4
ai T'L0'70/TT€ ge WTOH
UV [iu | ma | pu 9707 Tu e] v> ea S70z |euiş v>
e9/8=0r | s/8=6 W'T2H 21539H | pzoz ue
2122141438 | IEUNUIAId |
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.