ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
AOTARNRAREA NR.5285
din 25.09.2025
Privind: Constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros, asupra terenului ce
aparține domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafață de 127,00
mp, situat în Brăila, str. Cernăuţi nr. 92 lot 2, NCP 101396, în favoarea
solicitanților
teren pe
care se află amplasate construcțiile C1 și C2, proprietatea acestora.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr._5911430/18.09.2025, precum și cererea III a cloamnei
în nume propriu și împuternicită a a
precum și a
împuternicită a III înregistrată la Primăria III: Brăila sub
nr. 356118/23.06.2025;
Văzând raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef și Direcţiei
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, înregistrat sub
nr. 511366/18.09.2025, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2
din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 514524/24.09.2025 şi
nr. 514527/24.09.2025;
În conformitate cu prevederile art. 693 și art. 697 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 20
alin. (1) lit. e) şi art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, H.C.L.M. Brăila
nr. 101/30.03.2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale
H.C.L.M. nr. 51/27.03.2009, completată cu H.C.L.M. nr. 762/27.12.2022, anexa
1.156, poziţia nr. 5;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (6) lit. b) din OUG.
nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
HOTAR A STI E:
Art.1 Se aprobă constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros, pe o
perioadă de 49 de ani, asupra terenului ce aparține domeniului privat al
Municipiului Brăila, în suprafață de 127,00 mp, situat în Brăila, str. Cernăuţi nr. 92
lot 2, NCP 101396, în favoarea solicitanților
teren pe care se află amplasate construcţiile C1 și C2,
proprietatea acestora.
Art.2 Terenul pentru care se constituie dreptul de superficie, se identifică în
planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, potrivit anexei nr. 1, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Preţul superficiei se stabilește în cuantum de 9,19 lei/mp/an, conform
raportului de evaluare prevăzut în anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.4 Se împuternicește executivul local, în vederea perfectării contractului
de superficie în formă autentică, cu respectarea modelului — cadru prevăzut în
anexa nr. 3 la H.C.L.M. Brăila nr. 101/30.03.2017, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art.5 Beneficiarii dreptului de superficie au obligaţia să respecte
prevederile H.C.L.M. Brăila nr. 76/28.02.2013, referitoare la „Ameliorarea
confortului urban prin plantarea de arbori de către beneficiarii terenurilor aflate în
proprietatea Municipiului Brăila”, obligaţie ce va fi prevăzută în contractul de
superficie.
Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Instituţia Arhitect Șef, Direcţia Finanţelor Publice Locale și Direcţia
Achiziţii Publice, Licitaţii și Parteneriat Public Privat, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
FAcșu
„LOCAL ION DRĂGAN
CORNELIA
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
F-PO-09-02.01.05/rev.0
ANEXA NE 7
CA mori 44. 535/2509 2045
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara. 1 : 200.
Nr. cadastral. | Supraf. masurata Adresa imobilului O.C.P.l. BRAILA
EI 127mp Mun. BRAILA. =
1013 7 2
H01356 | str. CERNAUTI nr. 92 - LOT 2 Rar |. 4441/2024
Cartea Funciara nr] UAT] BRAILA
20402.14 420402 14
z =:
420381 56 42038156
A. Date referitoare la teren
Nr. parcela | Cod urupa e] Categorie de si din i Mentiuni
i TDI Ce 127 1-2 gard lemn, 2-3-4, 6-7 pard tabla
TOTAL 127 restul limitelor constructii
B. Date referitoare la constructii
Cod Constr. [Cod grupa destinatie Denumire speta agenta icoi Mentiuni
CI CL Locuinta Lei Locuinta, parter, an construire 1960
C2 CA Anexa 1 Wc, an construire 1960
Total 44
Suprafata masurata =127mp
Executant: PFA MOCANU Magdalena Mariana Inspector
Centif. aut. categoria B, seria RO-BR-F nr. 0029 Confirm introducerea imobilului in baza de date integrata
Confirm executarea masuratorilor la teren, si atribuirea numarului cadastral
corectitudinea intocmirii documentatiei cadastrale si Semnatura:
corespondenta acesteia cu realitatea din teren Lidia-Ana+ paie Data:
Maria << i
Semnatura Data: 07.08.2024 danut Stampila BCPI
Mocanu Magdalena Mariana
O = PFA MOCANU MAGDALENA
08/
08/2024 13:03:45 UTC+02
Raport realizat de evaluator Lupşa Marine! - membru titular al
Evaluări! imobiliare Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România
(ANEVAR) şi al Corpului Experţilor Contabili şi al Contabililor
Autorizaţi din România (CECCAR)
ANEXA WE 2
ZA Mort Ma. 93912509. 2025
Nr. 011706 / 17.06.2025
Raport de evaluare
pentru estimarea valorii de piață necesară stabilirii preţului
de superficie pentru terenul intravilan din categoria curți-construcții
cu suprafața de 127 m.p., situat în municipiul Brăila,
str. Cernăuți nr. 92, Lot 2, judeţul Brăila
Proprietar MUNICIPIUL BRĂILA
Solicitant
Dată evaluare 17.06.2025
Prezentul raport de evaluare constituie informaţie confidențială şi se adresează numai persoanei fizice sau juridice menţionată
ca destinatară, precum şi altor persoane autorizate de aceasta. Reproducerea, publicarea sau diseminarea, în tot sau în parte, a
informaţiei conţinute în acest raport nu pot fi făcute fără acordul meu prealabil. Raportul poate fi utilizat numai pentru scopul
în care a fost realizat. Nu se acceptă responsabilitatea faţă de o terță persoană care să poată face uz de el, fără acordul
prealabil al evaluatorului şi al destinatarului, decât în condiţiile legii.
Marţi, 17 iunie 2025
risoar ransmiter
La solicitarea Dumneavoastră am inspectat şi evaluat terenul din categoria curți
construcţii cu o suprafață de 127 m.p. aflat în domeniul privat al Municipiului Brăila și
care este situat pe str. Cernăuţi nr. 92, lot 2 din municipiul Brăila, județul Brăila.
Scopul evaluării este estimarea valorii de piață a terenului (și infrastructura aferentă)
precum şi estimarea prețului superficiei, la data de 17.06.2025, în vederea cedării
dreptului de folosință (superficie).
La baza efectuării evaluării au stat informaţiile cu privire la nivelul prețurilor
corespunzătoare lunii iunie 2025.
Inspecţia proprietăţii supuse evaluării a fost efectuată la data de 16.06.2025, personal de
către evaluator, în prezenta reprezentantului clientului. Evaluatorul nu își asumă nici o
responsabilitate, în nici o circumstanță, pentru eventualele informații eronate, false sau
incomplete puse la dispoziţie de către proprietar.
În urma reconcilierii rezultatelor, opinia evaluatorului referitoare la valoarea de piață a
terenului evaluat de 127 m.p. şi a prețului superficiei pentru o perioadă de 25 ani -, ţinând
seama exclusiv de prevederile prezentului raport, este de minim (unde valorile nu conțin
taxă pe valoarea adăugată):
Vieren = 29.203 LEI adică circa 230 lei/mp
V pre superficie / AN = 1.168 lei/an adică circa 9,19 lei/mp/an
V pre superficie / LUNĂ = 97 lei/lună adică circa 0,76 lei/mp/lună
Raportul de evaluare care urmează, prezintă baza pe care s-a stabilit opinia evaluatorului.
Raportul a fost pregătit pe baza standardelor, recomandărilor şi metodologiei de lucru
recomandate de către ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din
România).
Cu consideraţie,
Marinel Lupşa “
Expert Evaluator | Membru ANEVAR | EP] | i
Cuprins
Introducere
Pagina de titlu
Scrisoarea de transmitere (opinie)
Cuprinsul
Rezumatul faptelor principale şi al concluziilor importante
Certificarea evaluatorului. Semnătura
1. Premisele evaluării
Al
1.2
1.3
1.4
1.5
1.6
1.7
1.8
1.9
1.10
1.11
1.12
1.13
Ipoteze speciale şi condiţii limitative
Obiectul, scopul şi utilizarea evaluării
Drepturile de proprietate evaluate
Baza de evaluare. Tipul de valoare estimat
Data estimării valorii. Data raportului
Moneda raportului
Modalităţi de plată
Inspecţia proprietăţii
Riscul evaluării
Clauza de nepublicare
Valabilitatea raportului
Informaţiile utilizate
Responsabilitatea faţă de terți
2, Descrierea datelor
2.1
213
Descrierea terenului
Analiza pieţei imobiliare
2.2.1 Considerente generale privind piața imobiliară și caracteristicile sale
2.2.2 Piaţa imobiliară specifică
2.2.3 Analiza cererii
2.2.4 Analiza ofertei competitive
2.2.5 Echilibrul pieţei
2.2.6 Previziuni
3, Evaluarea patrimoniului /terenurilor
3.1
3.2
3.3
3.4
3.5
4 Anexe
Etapele parcurse
Sursele de informaţii
Valoarea de piaţă
Metodologia de evaluare aplicată
3.4.1 Estimarea valorii terenului
3.4.2 Abordarea prin piaţă. Metoda comparației directe
3,4.3 Abordarea prin venit. Metoda reziduală a terenului
3.4.3.1 Cea mai bună utilizare
3.4.3.2 Utilizarea rezidenţială
Reconcilierea rezultatelor evaluării. Precizări finale. Estimare preț superficie
Calificări evaluator
Rezumatul faptelor principale şi al concluziilor importante
Am efectuat evaluarea terenului intravilan (denumit în cele ce urmează “Proprietatea/Bunul”) aflat în
proprietatea privată a Municipiului Brăila, care este şi destinatarul/utilizatorul raportului şi am estimat
valoarea de piaţă a acestuia, la data de referinţă 17.06.2025.
Evaluarea a fost dispusă de către client, cu scopul estimării valorii Bunului în vederea acordării
dreptului de superficie cu titlu oneros pentru acest teren de proprietar către clientul acestei evaluări.
Perioada execuţiei raportului cuprinzând contractarea, culegerea datelor, inspecția proprietăţii şi
elaborarea lucrării a fost 16 — 17.06.2025. i
Raportarea s-a făcut în LEI (sau RON).
Nu au existat instrucţiuni speciale privind determinarea valorii, informaţiile necesare specifice fiind
puse la dispoziţie de către Client.
Documentele furnizate și considerate credibile au fost utilizate în diagnostic şi evaluare. În plus, s-au
utilizat informaţii de la terţe părţi pe care le-am considerat credibile şi rezonabile.
În estimarea valorii am utilizat metode şi proceduri aşa după cum am considerat necesar în
circumstanțele respective, baza de evaluare fiind valori de piaţă şi de non -— piaţă, conform cu
standardele internaţionale de evaluare.
Acest raport de evaluare nu are ca scop estimarea problemelor de mediu. Pe baza informaţiilor
obţinute, am presupus că Clientul se va conforma legislaţiei de mediu, iar costul investiţiilor de mediu
considerate necesare de către Client afectează valoarea în măsura în care nu sunt realizate.
Nu-mi asum nici o responsabilitate pentru existenţa vreunui contaminant, nici nu m-am angajat pentru
o expertiză sau cercetare ştiinţifică necesară pentru ca acesta să fie descoperit.
Dacă ulterior se va stabili că există contaminare pe proprietatea analizată sau pe oricare alt teren vecin
sau că obiectivele care au fost puse în funcţiune ar putea contamina, acest fapt ar putea afecta valoarea
raportată.
Nu am efectuat o expertiză tehnică a structurii de rezistenţă, nici nu am inspectat acele părti care sunt
acoperite, neexpuse sau inaccesibile, acestea fiind considerate în stare tehnică bună, corespunzătoare
unei exploatări normale.
Opiniile din raportul de evaluare nu trebuie înţelese că ar valida integritatea stării părţilor neexpuse sau
inaccesibile.
Acest raport de evaluare prezintă şi reprezintă opinii profesionale care nu sunt opozabile terţilor. Fiind
opinii profesionale, raportul de evaluare nu substituie şi nu reprezintă puncte de vedere oficiale ale
autorităţilor, cu excepţia cazului în care se specifică expres acest lucru în conţinutul lui.
Acest raport de evaluare priveşte doar părţile contractante şi acesta nu pot fi folosit ca mijloc de proba
în procese care au legătură cu terţii — persoane fizice sau juridice.
Acest raport de evaluare nu poate fi inclus parţial sau integral şi nici dat ca referinţă într-un document
publicat, circulară sau declaraţie, sub nici o formă, fără acordul nostru scris asupra formei în care ar
urma să apară.
Acest raport este confidenţial şi poate fi utilizat numai pentru scopul menţionat în raport. Nu accept
nici o altă responsabilitate faţă de o terță persoană care să poată face uz de el.
4]
În toate situaţiile, soluţiile oferite prin raportul de evaluare trebuie interpretate prin prisma faptului că
legislaţia naţională este într-o permanentă schimbare.
Opinia se bazează pe informaţiile curente disponibile, practica în materie, principiile general acceptate
în profesie şi pe experienţa dobândită.
Consider că evaluarea furnizează o bază rezonabilă exprimării opiniei asupra valorii, aşa după cum se
explicitează în cuprinsul raportului.
In_acest sens, în baza informaţiilor analizate şi a ipotezelor adoptate. recomand ca valoare a
terenului intravilan evaluat -, valoarea obţinută în urma aplicării metodei reziduală (abordarea
prin venit). respectiv valoarea totală de 29.203 lei.
Menţionez că valoarea recomandată nu este influenţată în nici un fel şi sub nici o formă de valoarea
onorariului obţinut şi nu am nici un interes prezent sau viitor şi nici o legătura cu vreo parte interesată.
Certificarea evaluatorului. Semnatură
Prin prezenta, în limita cunoştinţelor şi informaţiilor deţinute, certific că afirmaţiile prezentate şi
susţinute în acest raport sunt adevărate şi corecte.
De asemenea, certific că analizele, opiniile şi concluziile prezentate sunt limitate numai de ipotezele
considerate şi condiţiile limitative specifice şi sunt analizele, opiniile şi concluziile mele personale,
fiind nepărtinitoare din punct de vedere profesional.
În plus, certific că nu am nici un interes prezent sau de perspectivă în societatea comercială care face
obiectul prezentului raport de evaluare.
În estimarea valorii am utilizat acele abordări, metode şi proceduri aşa după cum am considerat
necesar în circumstanțele respective, în conformitate cu Standardelor Internaţionale de Evaluare,
adoptate la nivel naţional de către ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România) şi în
concordanţă cu ipotezele speciale şi condiţiile limitative prezentate.
Conform normelor ANEVAR suma ce-mi revine drept plată pentru realizarea prezentului raport nu are
nici o legătură cu declararea în raport a unei anumite valori sau interval de valori (din evaluare) care să
favorizeze clientul şi nu este influențată de apariţia unui eveniment ulterior.
Analizele, opiniile şi concluziile exprimate au fost realizate în conformitate cu cerinţele din
standardele, recomandările şi metodologia de lucru recomandate de ANEVAR. Evaluatorul a respectat
codul deontologic al ANEVAR.
În elaborarea prezentului raport nu s-a primit asistenţă semnificativă din partea nici unei alte persoane
în afara evaluatorului care semnează raportul.
Prezentul raport se supune normelor ANEVAR şi poate fi expertizat (la cerere) şi verificat, în
conformitate cu standardele de verificare ANEVAR.
La data elaborării acestui raport, evaluatorul care semnează raportul este membru al ANEVAR, a
îndeplinit cerinţele programului de pregătire profesională continuă al ANEVAR şi are competenţa
necesară întocmirii acestui raport.
Marinel Lupşa
Expert Evaluator | Membru ANEVAR | EPI |EBM|EI /
6 LUPSA MARINEL
L Nr.33739 E
Cp Valabil 2025 st
<
SO glzares: Et
= ANZVAR
1.
1.1
PREMISELE EVALUĂRII
Ipoteze speciale şi condiţii limitative
La baza evaluării stau o serie de ipoteze şi condiţii limitative, prezentate în cele ce urmează. Opinia
evaluatorului este exprimată în concordanță cu aceste ipoteze și concluzii, precum și cu celelalte
aprecieri din raport.
Principalele ipoteze și limite de care s-a ținut seama în elaborarea prezentului raport de evaluare sunt
următoarele: i
Ipoteze:
iii
vi.
vii.
viii.
fl
xii.
xiii.
xiv.
XV.
Xxvi.
Intrarea în posesia unei copii a acestui raport nu implica dreptul de publicare a acestuia.
Continutul acestui raport, atit in totalitate sau in parte si in special concluziile, identitatea
evaluatorului sau a firmelor cu care a colaborat nu va fi difuzat in public prin publicitate,
relatii publice, stiri sau prin alte medii de informare fara aprobarea scrisa si prealabila a
evaluatorului.
Nici prezentul raport, nici parti ale sale (in special concluzii referitor la valori, identitatea
evaluatorului) nu trebuie publicate sau mediatizate fara acordul prealabil al evaluatorului.
Evaluatorul, prin natura muncii sale, nu este obligat sa ofere în continuare consultanta sau sa
depuna marturie în instanta relativ la proprietatea în chestiune.
Orice valori estimate în raport se aplica întregii proprietăţi şi orice divizare sau distribuire a
valorii pe interese fractionate va invalida valoarea estimata, în afara cazului în care o astfel de
distribuire a fost prevazuta în raport.
Potrivit scopului acestei evaluari, evaluatorul nu ar fi solicitat sa acorde consultanta ulterioara
sau sa depuna marturie in instanta, in afara cazului cind aceasta a fost convenita, scris si in
prealabil.
Previziunile sau estimarile de exploatare continute in acest raport sunt bazate pe conditiile
actuale ale pietei, pe factorii anticipati ai ofertei si cererii pe termen scurt si o economie stabila
in continuare. Prin urmare aceste previziuni se pot schimba in functie de conditiile viitoare.
Estimarea valorii prin prezentul raport constituie unul din factorii pe care Entitatea ii va lua in
considerare in efectuarea inregistrarii in contabilitate cit si a raportării financiare la aceasta din
urma.
Prezentul raport este întocmit la cererea destinatarului si in scopul precizat. Nu este permisa
folosirea raportului de către o terţa persoana fara obţinerea prealabila a acordului scris al
destinatarului, autorului evaluării si eventualului evaluator verificator.
Nu ne asumam responsabilitatea pentru nici un fel de pagube suferite de oricare astfel de terţa
persoana, pagube rezultate in urma deciziilor sau acţiunilor întreprinse pe baza acestui raport.
Prezentul raport nu reprezintă nici o sugestie in legatura cu investirea sau dezinvestirea in sau
din Proprietatea evaluata, aceasta decizie aparţinând in totalitate celor interesati.
Acest raport de evaluare prezintă opinii profesionale si in consecinţa, acestea nu se substituie
si nu reprezintă puncte de vedere oficiale ale autorităţilor, cu excepţia cazului in care se
specifica expres acest lucru in conţinutul lui.
Opiniile noastre se bazează pe informaţiile curente disponibile, practica in materie, principiile
general acceptate in profesie, pe experienţa dobândita si pe ipotezele adoptate.
Din punctul nostru de vedere, rezultatul evaluării constituie o opinie justa asupra valorii, dar
care poate diferi de alte opinii sau puncte de vedere.
In toate situaţiile, soluţiile oferite de noi prin raportul de evaluare trebuie interpretate prin
prisma faptului ca legislaţia este intr-o permanenta schimbare. In plus, adoptarea altor ipoteze
de lucru poate duce la concluzii diferite asupra valorii.
Informaţiile necesare evaluării au fost puse la dispoziţie de către client. Documentele furnizate
si considerate credibile au fost utilizate in diagnostic si evaluare. In plus, am utilizat informaţii
de la terţe parti pe care le-am considerat credibile si rezonabile.
7|
Xvii.
xviii.
XIX.
XX.
iii.
iv.
vi.
Am realizat raportul exclusiv pe baza documentelor si informaţiilor avute la dispoziţie la
momentul efectuării evaluării. Apariţia altor elemente de care nu am avut cunoştinţa la data
evaluării pot avea impact asupra valorii.
Nu ne asumăm responsabilitatea pentru problemele de natura legala, care afectează fie
Proprietatea evaluata, fie dreptul de prop
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.