ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.8S4
din 81.07.2023
Privind: Aprobarea documentaţiei tehnico — economice faza | - D.AL.I.
(Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii) și actualizarea
indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii
«Reabilitare și modernizare clădire monument istoric Colegiul
Naţional “Gheorghe M. Murgoci”, Brăila», cu finanțare de la
bugetul local, aprobaţi prin H.C.L.M. Brăila nr. 462/30.09.2021.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa
Colegiului Naţional "Gheorghe M. Murgoci”, Brăila, înregistrată la Primăria
Municipiului Brăila sub nr. 117962/25.07.2023;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Tehnice și Direcţiei
Finanţelor Publice Locale, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2
din cadrul C.L.M. Brăila;
Ţinând cont de prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din O.U.G.
nr. 97/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) si (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă documentaţia tehnico — economică faza | - DALI.
(Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii) pentru obiectivul de
investiţii «Reabilitare şi modernizare clădire monument istoric Colegiul
Naţional "Gheorghe M. Murgoci”, Brăila», cu finanțare de la bugetul local,
conform anexei nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico — economici pentru
obiectivul de investiţii «Reabilitare şi modernizare clădire monument istoric
Colegiul Naţional "Gheorghe M. Murgoci”, Brăila», cu finanțare de la
bugetul local, în valoare totală de 39.742.573,78 lei cu T.V.A., din care
C+M: 28.760.345,93 lei cu T.V.A., conform devizului general întocmit de către
societatea MIRON COM S.R.L. Brăila, prevăzut în anexa nr.2, parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.3 Anexa la H.C.L.M. Brăila nr. 462/30.09.2021 se înlocuiește cu
anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.
Art.4 Durata de realizare a obiectivului de investiţii «Reabilitare și
modernizare clădire monument istoric Colegiul Naţional "Gheorghe M.
Murgoci”, Brăila», este de 24 de luni.
Art.5 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Tehnică și Direcţia Finanţelor Publice Locale și de către
Colegiul Naţional "Gheorghe M. Murgoci” Brăila, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZA
ECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
BRAILA,
MARIN JERCAN,
ȘEF SERVICIU JURIDIC CONTENCIOS
VI
F-PO-09-02.01.05/rev.0
ANERA NR. |
LA Her NR „984/3/ X 23
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
4
N] 200] REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC - COLEGIUL NAȚIONAL |
107/2023 "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
TITLU PROIECT:
REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC -
COLEGIUL NAȚIONAL "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
BENEFICIAR : COLEGIUL NAȚIONAL "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI”
ADRESA : BULEVARDUL INDEPENDENȚEI NR. 4, MUNICIPIUL BRĂILA, JUDEȚUL
BRĂILA
PROIECTANT GENERAL : SC MIRON COM SRL
NR. PROIECT :
107 / 2023
FAZA : DOCUMENTAȚIE PENTRU AVIZAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII
DATA ELABORĂRII : 2023
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
A
REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC - COLEGIUL NAȚIONAL
Nr. Proiect A
107/2023 "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
BORDEROU
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII
A. PIESE SCRISE
01 FOAIE DE GARDA 1-1
02 BORDEROU 2-5
03 COLECTIV DE ELABORARE A PROIECTULUI 7
04 MEMORIU TEHNIC DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII 8-107
1. INFORMATII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTITII............. esa 7
1.1. Denumirea obiectivului de investiţii: .......................ccceaee
1.2. Ordonator principal de credite/investitor: .
1.3. Ordonator de credite (secundar/terțiar):
1.4. Beneficiarul investiţiei: ...................muaaeee
1.5. Elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de intervenţii....
2, SITUAŢIA EXISTENTĂ ŞI NECESITATEA REALIZĂRII OBIECTIVULUI PROIECTULUI DE INVESTIŢIIS
2.1. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislaţie, acorduri relevante, structuri instituționale și
fINGIICIGȚE: „sia 58033353 teanc noa cet p a 8
2.2. Analiza situaţiei existente și identificarea deficienţelor.......
2.3. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei publice:
3. DESCRIEREA CONSTRUCȚIEI EXISTENTE Pa a ti e N INA 28
3.1. Particularități ale amplasamentului:
3.2. Regimul juridic .... a ia
3.3. Caracteristici tehnice și parametri specifici: ................mmcaaeneeeeeeeene ananas 435
3.4. Analiza stării construcției, pe baza concluziilor expertizei tehnice si/sau ale auditului energetic,
precum si ale studiului arhitecturalo-istoric in cazul imobilelor care beneficiază de regimul de protecţie
de monument istoric si al imobilelor aflate in zonele de protecţie ale monumentelor istorice sau in zone
construite protejate. Se vor evidenția degradările, precum si cauzele principale ale acestora, de
exemplu: degradări produse de cutremure, acţiuni climatice, tehnologice, tasări diferențiate, cele
rezultate din lipsa de întreținere a construcției, concepția structurala iniţială greșită sau alte cauze
identificate prin expertiza tehnica .................... 5
3.5. Starea tehnica, inclusiv sistemul structural s
i analiza diagnostic, din punctul de vedere al
asigurării cerințelor fundamentale aplicabile, potrivit legii ................. «mec 44
3.6. Actul doveditor al forței majore, după caz za
4. CONCLUZIILE EXPERTIZEI TEHNICE ȘI, DUPĂ CAZ, ALE AUDITULUI ENERGETIC. ....... inataeemaaee 45
5. IDENTIFICAREA SCENARIILOR / OPȚIUNILOR TEHNICO-ECONOMICE (MINIMUM DOUĂ) ȘI ANALIZA
DETALIATĂ A ACESTORA ........nnannnneneeeaaaaaaaaaeeataaaaaeaataaeee aaa aaa 56
5.1. Soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcţional-arhitectural și
economic, cuprinzând:
5.2. Necesarul de utilități rezultate, inclusiv estimări privin Ș ţii
utilități și modul de asigurare a consumurilor suplimentare....................mmmmaacocenaea nana 109
5.3. Durata derealizare și etapele principale corelate cu date prevăzute în graficul orientativ de
realizare a investiţiei, detaliat pe etapele principale .................... „1
5.4. Costurile estimative ale investiţiei.
5.5. Sustenabilitatea realizării investiţiei:
5.6. Analiza financiară și economică aferentă realizării lucrărilor de intervenție:
6. SCENARIUL! OPȚIUNEA TEHNICO-ECONOMIC(A) OPTIM(A), RECOMANDAT(A)..........maaazaeee 155
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
A
ÎN[=) 2290] REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC - COLEGIUL NAȚIONAL
IVI) pA | "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
6.1. Comparația scenariilor! opțiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al
sustenabilității și riscurilor .................uuaaeanananennennn nenea , su 155
6.2. Selectarea și justificarea scenariului/ opțiunii op comandat(e). ..
6.3. Principalii indicatori tehnico-economici aferenţi investiţiei: ...................... 157
6.4. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii
preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcţiei,
conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice......................cmmcece nec eeeaenee eee eaneaae 158
6.5. Nominalizarea surselor de finanțare a investiţiei publice, ca urmare a analizei financiare și
economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/ bugetul local, credite externe
garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite 163
7. URBANISM, ACORDURI ȘI AVIZE CONFORME 164
7.1. Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizaţiei de construire
7.2. Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară...
7.3. Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege........
7.4. Avize privind asigurarea utilităţilor, în cazul suplimentării capacității existente.............. 164
7.5. Actul administrativ al autorității competente pentru protecţia mediului, măsuri de diminuare a
impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de
principiu, în documentația tehnico-economica.................m..c ceeace aaa 164
7.6. Avize, acorduri și studii specifice, după caz, care pot condiţiona soluțiile tehnice.......... 164
B. PIESE DESENATE
ARHITECTURĂ
1. | Plan de încadrare in zonă scara 1:2000 | PI. | A1.
2. | Plan de încadrare in zonă scara 1:1000 | PI. | A2.
3. | Plande situaţie scara 1:500 PI. | A3.
4. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Subsol tehnic — Releveu scara 1:100 PI, | A4.
5. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Parter - Releveu scara 1:100 PI. | A5.
6. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Etaj 1 — Releveu scara 1:100 PI. | A6.
7. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Etaj 2 — Releveu scara 1:100 PI. | A7.
8. | Obiectul 1 - Liceu - Plan Învelitoare — Releveu scara 1:100 PI. | A8.
9. | Obiectul 1 — Liceu - Secţiune A-A — Releveu scara 1:100 PI. | A9.
10. | Obiectul 1 — Liceu - Secţiune B-B - Releveu scara 1:100 PI. | A10.
11. | Obiectul 1 — Liceu - Secţiune C-C — Releveu scara 1:100 PI. | A11.
12. | Obiectul 1 — Liceu - Fațada Nord Vest — Releveu scara 1:100 PI. | A12.
13. | Obiectul 1 — Liceu - Fațada Sud- Vest - Releveu scara 1:100 PI. | A13.
14. | Obiectul 1 — Liceu - Fațada Sud- Est - Releveu scara 1:100 PI. | A14.
15. | Obiectul 1 — Liceu - Fațada Nord- Est- Releveu scara 1:100 PI. | A15.
16. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Subsol tehnic — Propunere scara 1:100 PI. | A16.
17. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Parter — Propunere scara 1:100 PI. | A17.
18. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Etaj 1 — Propunere scara 1:100 PI, | A18.
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
4
REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC - COLEGIUL NAȚIONAL
Nr. Proiect I
07/72] "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
19. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Etaj 2 — Propunere scara 1:100 PI. | A19.
20. | Obiectul 1 — Liceu - Plan Învelitoare — Propunere scara 1:100 PI. | A20.
21. | Obiectul 1 — Liceu - Secţiune A-A — Propunere scara 1:100 PI. | A21.
22. | Obiectul 1 — Liceu - Secţiune B-B — Propunere scara 1:100 PI. | A22.
23. | Obiectul 1 — Liceu - Secţiune C-C — Propunere scara 1:100 PI. | A23.
24. | Obiectul 1 — Liceu - Fațada Nord Vest — Propunere scara 1:100 PI. | A24.
25. | Obiectul 1 — Liceu - Fațada Sud- Vest - Propunere scara 1:100 PI. | A25.
26. | Obiectul 1 — Liceu - Fațada Sud- Est - Propunere scara 1:100 PI. | A26.
27. | Obiectul 1 — Liceu - Fațada Nord- Est - Propunere scara 1:100 PI. | A27.
28. | Obiectul 2 - Corp Internat - Plan Parter — Releveu scara 1:100 PI. | A28.
29. | Obiectul 2 — Corp Internat - Plan Etaj 1 — Releveu scara 1:100 PI. | A29.
30. | Obiectul 2 — Corp Internat - Plan Etaj 2 — Releveu scara 1:100 PI. | A30.
31. | Obiectul 2 — Corp Internat - Plan Învelitoare — Releveu scara 1:100 PI. | A31.
32. | Obiectul 2 — Corp Intenat - Secţiune A-A — Releveu scara 1:100 PI. | A32.
33. | Obiectul 2 — Corp Internat - Secţiune B-B — Releveu scara 1:100 PI. | A33.
34. | Obiectul 2 — Corp Internat - Fațada Nord Vest — Releveu scara 1:100 PI. | A34.
35. | Obiectul 2 — Corp Internat - Fațada Sud- Vest - Releveu scara 1:100 PI. | A35.
36. | Obiectul 2 — Corp Internat - Fațada Sud- Est - Releveu scara 1:100 PI. | A36.
37. | Obiectul 2 — Corp Internat - Fațada Nord- Est - Releveu scara 1:100 PI. | A37.
38. | Obiectul 2 — Corp Internat - Plan Parter — Propunere scara 1:100 PI. | A38.
39. | Obiectul 2 — Corp Internat - Plan Etaj 1 — Propunere scara 1:100 PI. | A39.
40. | Obiectul 2 — Corp Internat - Plan Etaj 2 — Propunere scara 1:100 PI. | A40.
41. | Obiectul 2 — Corp Internat - Plan Învelitoare — Propunere scara 1:100 PI. | A41.
42. | Obiectul 2 — Corp Internat - Secţiune A-A — Propunere scara 1:100 PI. | A42.
43. | Obiectul 2 — Corp Internat - Secţiune B-B — Propunere scara 1:100 PI. | A43.
44. | Obiectul 2 — Corp Internat - Fațada Nord Vest — Propunere scara 1:100 PI. | A44.
45. | Obiectul 2 - Corp Internat - Fațada Sud- Vest - Propunere scara 1:100 PI. | A45.
46. | Obiectul 2 — Corp Internat - Fațada Sud- Est- Propunere scara 1:100 PI. | A46.
47. | Obiectul 2 — Corp Internat - Fațada Nord- Est - Propunere scara 1:100 PI. | A47.
INSTALAȚII SANITARE
48. | Obiectul 1- Liceu (Corp A, B și C) G.S. P15. E01, E10 scara 1:100 PI. 1S01.
49. | Obiectul 1- Liceu - (Corp A, B și C) G.S. Fete, Băieți - Parter scara 1:100 PI. 1S02.
50. | Obiectul 1- Liceu - (Corp A, B și C) G.S. Fete, Băieți — Etaj 1 scara 1:100 PI. 1503.
51. | Obiectul 2 — Corp D Fost Internat - Plan parter scara 1:100 PI. 1S04.
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
A
NA =)70j 040] REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC — COLEGIUL NAȚIONAL
77 pR0] "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
mners
52. | Obiectul 2 Corp D Fost Internat - Plan etaj 1 scara 1:100 Pl. IS05.
53. | Obiectul 2 — Corp D Fost Internat - Plan etaj 2 scara 1:100 Pl. IS06.
54. | Obiectul 2 - Corp D Fost Internat - Plan etaj 3 scara 1:100 PI. 1507.
55. | Obiectul 3 — Corp E — Fosta Cantină — Plan parter scara 1:100 PI. IS08.
INSTALAȚII HVAC
56. | Obiectul 1- Liceu (Corp A, B și C) - Plan parter scara 1:100 Pl. ACO1
57. | Obiectul 1- Liceu (Corp A, B și C) - Plan etaj 1 scara 1:100 PI. AC02
58. | Obiectul 2 — Corp D Fost Internat - Plan parter scara 1:100 PI. ACO3
59. | Obiectul 2 — Corp D Fost Internat - Plan etaj 1 scara 1:100 PI. ACO4
60. | Obiectul 2 - Corp D Fost Internat - Plan etaj 2 scara 1:100 PI. ACO5I
61. | Obiectul 2 — Corp D Fost Internat - Plan etaj 3 scara 1:100 PI. ACO6I
62. | Obiectul 3 — Corp E - Fosta Cantină — Plan parter scara 1:100 PI. ACOTI
63. | Obiectul 1- Liceu (Corp A, B și C) - Plan parter scara 1:100 PI. IT01.
64. | Obiectul 1- Liceu (Corp A, B și C) - Plan etaj 1 scara 1:100 PI. IT02.
65. | Obiectul 2 — Corp D Fost Internat - Plan subsol scara 1:100 Pl. 1T03.
66. | Obiectul 2 - Corp D Fost Internat - Plan etaj 1 scara 1:100 PI. ITO4.
67. | Obiectul 2 — Corp D Fost Internat - Plan etaj 2 scara 1:100 PI. ITO5.
68. | Obiectul 2 - Corp D Fost Internat - Plan etaj3 scara 1:100 PI. ITO6.
69. | Obiectul 3 — Corp E - Fosta Cantină — Plan parter scara 1:100 PI. IT07.
STUDIU GEOTEHNIC
EXPERTIZA TEHNICA
PUNCT DE VEDERE AUDIT ENERGETIC
STUDIU TOPOGRAFIC
STUDIU ÎNCERCĂRI DE MATERIALE
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
4
ÎPI:)/ej 20] REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC — COLEGIUL NAȚIONAL
IT pR] "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
COLECTIV DE ELABORARE
A PROIECTULUI
Contract nr. 313 din 22.02.2023
Arh. Anca Damaschin — Șef proiect ca]
/]
Arh. Roxana Dragomir — Arhitect 7 toc S /
/
Arh. Rodica Roșcan — Arhitect Și 0
Arh. Teodora Roșcan — Arhitect pa
Ing. Cosmin lorga - Inginer structuri at
Sea
Ing. Daniel Bercea - Inginer instalaţii sanitare, termice
Ing. Florin Scarlet - Inginer instalații electrice 3
Ec. Liliana Pana - Economist
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
4
REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC - COLEGIUL NAȚIONAL |
Nr. Proiect .
FT /)7l0pk) 2] "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII
1.1. Denumirea obiectivului de investiții:
REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC - COLEGIUL NAȚIONAL "GHEORGHE
MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
Adresa — Bulevardul Independenței nr. 4, Municipiul Brăila, Județul Brăila
1.2. Ordonator principal de credite/investitor:
COLEGIUL NAȚIONAL "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI”
1.3. Ordonator de credite (secundar/terțiar):
Nu e cazul
1.4. Beneficiarul investiţiei:
COLEGIUL NAȚIONAL "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI”
Bulevardul Independenței nr. 4, Municipiul Brăila, Judeţul Brăila
1.5. Elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții:
S.C. COSPRO CONSTRUCT S.R.L.
Sediu : Str. Ștefan cel Mare, nr.110, judeţul Brăila
Nr. de înregistrare ORC: J09/545/1994
Atribut fiscal: 5537626
E-mail: officeQquadarchitects.ro
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
4
Nl=jajieieii] REABILITARE ȘI MODERNIZARE CLĂDIRE MONUMENT ISTORIC - COLEGIUL NAȚIONAL
107/2023 "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” - BRĂILA
2.1. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislaţie, acorduri relevante, structuri instituţionale și
financiare:
Dezvoltarea culturală echilibrată, durabilă, inteligentă, în beneficiul tuturor celor implicaţi în activități
culturale și al societății în ansamblul său face parte orizontul de activități publice în cadrul Strategiei pentru cultură
și patrimoniu național. Dezvoltarea în acest sector se realizează sub supravegherea statului și prin transpunerea
în practică a unei strategii în acest sector.
Strategia pentru Cultură și Patrimoniu Naţional 2016-2022 (SCPN 2016-2022) este documentul de
planificare culturală la nivel național, fundamentând documentele strategice de nivel regional, judeţean și local și
documentațiile operaţionale pentru proiecte și programe cu fonduri publice, precum și celelalte strategii de
dezvoltare la nivel naţional cu relevanță și impact cultural.
SCPN 2016-2022 recunoaște demersurile autorităților publice pentru planificare culturală și apreciază drept
pozitivă elaborarea de strategii locale și județene care orientează și fundamentează măsurile luate în ceea ce
privește acţiunile culturale, finanțările, investiţiile, reglementările și alte decizii care au impact asupra ecosistemului
cultural local și regional. În acest sens, se are în vedere stabilirea unui mecanism interinstituţional de cooperare pe
verticală pentru corelarea sau preluarea prevederilor SCPN 2016-2022 Ia nivel local și dezvoltarea unui mecanism
de monitorizare în acord cu țintele şi obiectivele de dezvoltare stabilite Ia nivelul strategiei. De asemenea, se are în
vedere, precum prevede și Strategia de dezvoltare teritorială a României. România policentrică 2035. Coeziune şi
competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni 2035 (SDTR), dezvoltarea unor ghiduri
metodologice de planificare dedicate implementării prevederilor SCPN 2016-2022.
Pentru elaborarea sa, MC a revizuit Strategia Sectorială pentru Cultură și Patrimoniu Naţional 2014-2020
(SSCPN 2014-2020). Echipa formată din angajaţi ai MC, experți contractați și personal al INCFC a completat și
actualizat date statistice, a reorganizat obiectivele și direcțiile de acţiune din documentul iniţial și a adus modificări
bazate pe consultări inteme și cu organizații culturale, concluzii și recomandări ale unor studii și rapoarte și
prevederi ale altor strategii naționale. S-a observat cu această ocazie nevoia revizuirii indicatorilor de date statistice
despre cultură de către Institutul Naţional de Statistică și completarea acestora cu o serie de noi indicatori, care ar
putea oferi o imagine mai clară asupra ecosistemului cultural. În acest sens, MC remarcă sprijinul pe care l-a oferit
INCFC pentru fundamentarea strategiei și pentru informarea sectorului cultural cu privire Ia practicile de consum
ale românilor, în 2016 fiind publicată a zecea ediţie a Barometrului de Consum Cultural, cel mai important și mai
consistent demers de acest gen din România. Pentru monitorizarea și evaluarea rezultatelor acțiunilor și politicilor
publice derivate din Strategia pentru cultură și patrimoniu naţional 2016-2022 9 prezenta strategie este nevoie de
studii și cercetări care să genereze un spectru mai larg de date cantitative și calitative.
Corelarea cu obiec
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.