16 iulie 2021 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 333/2021 Brăila adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii «Sistematizare pe verticală – Calea Călărașilor nr.59», cu finanțare de la bugetul local

Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru un obiectiv de investiții denumit „Sistematizare pe verticală – Calea Călărașilor nr. 59”, finanțat din bugetul local, în valoare totală de 1.669.175,60 lei (din care partea de execuție 1.458.834,57 lei), cu durata de realizare de 24 de luni. Înseamnă pentru locuitori că se alocă bani locali pentru modernizarea drumului/proprie zonă din Calea Călărașilor 59, iar execuția va dura aproximativ 2 ani, fiind gestionată de Primărie prin Direcția Financiară Locală, Direcția Tehnică și Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon”. Termenele și părțile implicate sunt clar menționate în hotărâre, iar proiectul face parte din bugetul local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii (( Sistematizare pe verticală - Calea CăIăraşilor nr.59}), cu finanţare de la bugetul local, În valoare totală de 1.669.175,60 lei cu T. V.A. , din care C+M: 1.458.834,57 lei cu T. V.A., conform devizului general Întocmit de către societatea VALPIC S.R.L. Brăila, prevăzut În anexă , parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Calarasilor, Caiarasilor, Caiarasiior.
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Calarasilor” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 333 din 2021 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii «Sistematizare pe verticală – Calea Călărașilor nr.59», cu finanțare de la bugetul local.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
333 / 2021
Data
16 iulie 2021
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Locuri citate
Calarasilor (hartă) · Caiarasilor (hartă) · Caiarasiior
Teme
Bugetul local · Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Brăila

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSLIlA.. LOCAl... MUNICIPAL BRĂILA :a: O TA R. A R. E A NR.. aaa d i n ::J...6.0'7.202::J... Privind: Aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii ((Sistematizare pe verticală - Calea CăIăraşilor nr. 59}), cu finanţare de la bugetul local. La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având În vedere referatul de aprobare al iniţiatorului , precum i?i adresa nr. 5428/11.05.2021 a Spitalului de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila, Înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 14854/20.05.2021; Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Tehnice i?i Direcţiei Finanţelor Publice Locale, precum i?i avizele comisiilor de specialitate nr. 1 i?i 2 din cadrul C.L.M . Brăila ; Ţinând cont de prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 129 alin . (1), alin. (2) lit. b) i?i alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările i?i completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; :a:OTAR.ASTE: Art.1 Se aprobă indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii (( Sistematizare pe verticală - Calea CăIăraşilor nr.59}), cu finanţare de la bugetul local, În valoare totală de 1.669.175,60 lei cu T. V.A. , din care C+M: 1.458.834,57 lei cu T. V.A., conform devizului general Întocmit de către societatea VALPIC S.R.L. Brăila, prevăzut În anexă , parte integrantă din prezenta hotărâre . Art.2 Durata de realizare a obiectivului de investiţie (( Sistematizare pe verticală - Calea CăIărasiior , nr.59}) , este de 24 luni. 1 Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Finanţelor Publice Locale ~i Direcţia Tehnică ~i de către Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila , iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PRESEDINTE , DE SEDINTĂ, " SORI ŞNEAG CONTRA SEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, F-PO-09-02.0 1.OS/rev.O 2 fiN& ld·1 LI-J- !--ICtJ1 NR, 33Y!o~~' Proiectant: SC VALPIC SRL BRAILA Faza DAU Beneficiar: SPITALUL DE PSIHIATRIE "SF.PANTEUMON "BRAILA DEVIZ GENERAL privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investiţie : SISTEMATIZARE PE VERTICALA - CALEA CALARASILOR NR 59 BRAILA-VAR 2 Nr. Denumirea capitolelor şi a subcapitolelor VALOARE TOTAL VALOARE crt. de cheltuieli FARA TVA TVA (19%) INCLUSIV TVA (19%) LEI LEI LEI 1 2 3 5 7 PARTEA 1" Capitolul 1 CheiI. ptr. obţinerea şi amenajarea terenului 1.1 Obtinerea terenului. 0.00 0.00 0.00 1.2 Amenajarea terenului. 0.00 0.00 0.00 1.3 Amenajări ptr. protecţia mediului si aducerea terenului la starea initiala 0.00 0.00 0.00 Total Cap. 1 = 0.00 0.00 0.00 . Capitolul 2 Cheltuieli ptr. realizarea utilităţilor necesare obiectivului 2.1 Bransament apa 0.00 0.00 0.00 2.2 Retea exterioara de alimentare cu apa 0.00 0.00 0.00 2.3 Bransament canalizare 0.00 0.00 0.00 2.4 Bransament electric 0.00 0.00 0.00 2.5 Bransament gaze naturale 0.00 0.00 0.00 2.6 Racord drumuri acces 0.00 0.00 0.00 Total Cap. 2 = 0.00 0.00 0.00 Capitolul 3 Cheltuieli ptr. proiectare şi asistenţă tehnică 3.1 Studii 6,800.00 1,292.00 8,092.00 3.1.1. Studii de teren 6,800.00 1,292.00 8,092.00 3.1.1.1 Studiu topografic 4,800.00 912.00 5,712.00 ~ . 1.1 .2 Studiu geotehnic 2,000.00 380.00 2,380.00 3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00 3.1.3. Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00 3.2 Documentatiile suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize. acorduri si autorizatii 0.00 0.00 0.00 3.3 Epertiza tehnica 5,000.00 950.00 5,950.00 3.4 Certifica rea performantei energetice si auditul energetic al cladirilor 0.00 0.00 0.00 3.4 .1 Audit energetic 0.00 0.00 0.00 3.4.2 Certificat energetic 0.00 0.00 0.00 3.5 Proiectare 48,000.00 0.00 0.00 3.5.1. Tema de proiectare -PROIECT FAZA DAU 9,500.00 1,805.00 11,305.00 3.5.2. Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 3. 5.3. Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de interventie si deviz general 0.00 0.00 0.00 3.5.4 . Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autorizatiilor 0.00 0.00 0.00 3.5.5. Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de executie VERIF MC 11,500.00 2,185 .00 13,685.00 3.5.6. Proiect tehnic si detalii executie + proiect faza DTAC 27,000.00 5,130.00 32,130.00 3.6 Organizarea procedurilor de achizitie 0.00 0.00 0.00 3.7 Consultanta 0.00 0.00 0.00 3.7 .1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii 0.00 0.00 0.00 3.7.2. Auditul financiar 0.00 0.00 0.00 3.8. Asistenta tehnica 27,156.00 5,159.64 32,315.64 3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiectantului 3,000.00 570.00 3,570.00 .8.1.1 pe perioada de executie a lucrarilor 3,000.00 570.00 3,570.00 .8.1.2 pentru particiaprea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre Inspectoralul de Stat in Constructii 0.00 0.00 0.00 3.8.2. DiriQentie de santier 24,156.00 4,589.64 28,745 .64 Total Cap. 3 - 86,956.00 7,401 .64 46,357.64 Capitolul 4 Cheltuieli ptr. investiţia de bază" 4.1 Constructii si instalatii 1,207,794.40 229,480.94 1,437,275.34 4.1.1 . SISTEMATIZARE PE VERTICALA SI AMENAJARE 1,207,794.40 229,480.94 1,437,275.34 4.1.2. 0.00 0.00 0.00 4.1 .3. 0.00 0.00 0.00 4.1.4. 0.00 0.00 0.00 4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale 0.00 0.00 0.00 4.3 Utilaje, echipam. tehnologic şi funcţionale care necesita montaj 0.00 0.00 0.00 . . 4.4 Utilaje, echipamente tehnologice si functiona le care nu necesita montaj şi echipamente de transport 0.00 0.00 0.00 4.5 Dotări 59,354.00 11,277.26 70,631.26 4.6 Active necorporale 0.00 0.00 0.00 Total Cap. 4 - 1,267,148.40 240,758.20 1,507,906.60 Capitolul 5 Alte cheltuieli 5.1 Organizare de şantier: 18,117.00 3,442.23 21,559.23 5.1 .1 - Lucrări de construcţii + instalaţii (ex.l ,5% cap.l.2+1.3+4.1+4.2) 18,117.00 3,442.23 21,559.23 5.1.2 - Cheltuieli conexe orQanizarii santierului 0.00 0.00 0.00 5.2 Comisioane, cote, taxe, costul creditului: 13,485.03 0.00 13,485.03 5.2.1 Comisioane si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare 0.00 0.00 0.00 5.2.2 Cota aferenta ISC :0,006'C+M pentru controlul calitatii lucr de constr 7,355.47 000 7,355.47 5.2 .3. Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului , urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de constructii 0.00 0.00 0.00 5.2.4. Cota aferenta CSC :O,OOS'C+M 6,129.56 0.00 6,129.56 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire/desfiintare 0.00 0.00 0.00 5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 5%(cap.l.2+1.3+2+3.5+3.8+4) 67,115.22 12,751.89 79,867.11 5.4. Cheltuieli pentru informare si publicitate 0.00 0.00 0.00 Total Cap. 5 = 98,717.25 16,194.12 114,911.37 Capitolul 6 Cheltuieli pentru darea in exploata re 6.1 Pregătirea personalului de exploatare. 0.00 0.00 0.00 6.2 Probe tehnologice, si teste 0.00 0.00 0.00 Total Cap. 6 = 0.00 0.00 0.00 Total Cap. 1 -:- 6 = 1,452,821.65 264,353.96 1,669,175.60 Din care C + M (1 ,2+1 ,3+2+4,1+4,2+5,1,1)= 1,225,911.40 232,923.17 1,458,834.57 TOTAL GENERAL = 1,452,821.65 264,353.96 1,669,175.60 Din care C + M = 1,225,911 .40 232,923.17 1,458,834.57 Beneficiar: Proiectant: SPITALUL DE PSIHIAT SC VALPIC S RL BRAILA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala