Brăila › 30 mai 2023

HCL 305/2023 adoptată

Aprobarea PLANULUI URBANISTIC de DETALIU pentru obiectivul <Construire locuință P+M și împrejmuire teren>, la adresa din Municipiul Brăila, strada Castanului nr. 12 bis, inițiat de domnul BURICEA GHIȚĂ și doamna BURICEA DANIELA – ELENA.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA :a:OTA.RA.REA. N R . 3 0 6 din 30.06.2023 Privind: Aprobarea PLANULUI URBANISTIC de DETALIU pentru obiectivul <Construire locuinţă P+M şi Împrejmuire teren>, la adresa din Municipiul Brăila, strada Castanului nr. 12 bis, initiat de domnul BURICEA GHITĂ • si • doamna BURICEA DANIELA - ELENA. C O N S I L I U L LOCAL l.V.I:UNICIPAL BRAILA. La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având În vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, cererea domnului Buricea Ghiţă i?i doamnei Buricea Daniela - Elena, Înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 38685/16.02.2023; Văzând raportul de specialitate şi raportul privind informarea şi consultarea publicului Întocmite de către Direcţia Arhitect Şef, precum şi avizul comisiei de specialitate nr.2 din cadrul C.L.M . Brăila; În conformitate cu prevederile art. 32, arI. 48, art. 48' 1 alin . (4) şi art. 56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, art. 35 alin . (3) din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale i?i Administraţiei Publice nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 350/2001, cu modificările şi completă riie ulterioare, Ordinului Ministrului Dezvoltării şi Turismului nr. 2701/2010, modificat prin Ordinul nr. 835/2014, Ordinului Ministrului Lucrărilor Publice i?i Amenajării Teritoriului nr. 37/N din 8 iunie 2000 pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid privind metodologia de elaborare i?i conţinutul - cadru al planului urbanistic de detaliu", Indicativ: GM 009-2000, precum şi ale Regulamentului Local de implicare a publicului În elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism pentru Municipiul Brăila , aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr. 156/20.04.2011; În baza prevederilor arI. 129 alin . (1) , alin . (2) IiI. c), alin. (6) IiI. c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările i?i completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) i?i alin. (3) IiI. e), coroborat cu art. 196 alin. (1) IiI. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările i?1 completările ulterioare; :H: O T A R . A S T E : Art.1 Se aprobă PLANUL URBANISTIC de DETALIU pentru obiectivul <Construire locuintă P+M si Împrejmuire teren>, la adresa din Municipiul Brăila , strada Cast~nului nr.' 12 bis , initiat , de domnul BURICEA GHITĂ si doamna BURICEA DANIELA - ELENA , conform documentaţiilor anexate, părţi . . integrante din prezenta hotărâre . Art.2 Planul Urbanistic de Detaliu se va integra În Planul Urbanistic General al Municipiului Brăila . Art.3 Prezenta documentaţie de urbanism este valabilă 2 ani de la data aprobării. Art.4 În termen de 15 zile de la aprobarea În Consiliul Local Municipal Brăila, un exemplar din documentaţia de amenajare a teritoriului sau de urbanism aprobată, se transmite de către iniţiatorii documentaţiei, domnul Buricea Ghiţă şi doamna Buricea Daniela - Elena, În format tipărit şi În format digital, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru preluarea În Observatorul Teritorial Naţional. Art.5 Prezenta hotărâre va fi dusă la Îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila , prin Direcţia Arhitect Şef, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi . CONTRA SEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, F-PO-09-02 .01 .0S/rev.O 2 ,t}tJ6><,( . UflCLW'; dlfL REGLEMENTARI URBANISTICE - ZONIFICARE .j(lh -,202.) U 2.1 C:J LIMITA LOT CE A GENERAT P.U.D. SUPRAFATA TEREN 239 m' C:::J LIMITA ZONA DE STUDIU SUPRAFATA LIMITA STUDIATA - 2 657 m' RETRAGERE FATA DE ALINIAMENT (3,0 m - constructii insiruite, 4,0 m - constructii cuplate - -...- C::J si izolate) - conf. P.U.z. - aprobat H.C.L.M. nr. 593 din 29.10.2020 M .....- - ACCES I IESIRE - TEREN CE A GENERAT P.U.D, .. 1~/ ·/ ///7/1 CONSTRUCTII EXISTENTE 1//· " I CONSTRUCTIE PROPUSA 7.i8 I SUBZONA LOCUI NTELOR INDIVIDUALE PE COMUNICATIE RUTIERA (SPATIU L1a PARCELA CU REGIM REDUS DE INALTIME PE UN CAROSABIL,SPATIU PIETONAL. SPATII VERZI DE PARCELAR CONSTITUIT ALiNIAMENT INDICI URBANISTICI CONFORM INDICI URBANISTICI CONFORM INDICI AMPLASAMENT STUDIAT - 239 m' P.U.Z. CENTURA - APROBAT HCLM nr. 593 din 29.10.2020 P.U.G. - APROBAT rc:;::;::-i - -ExiiSTioor - - i - --;.;;ru;;us- - i EXISTENT PROPUS DESTINATII FUNCTIUNI LOCUINTA PROPUSA 62,00 m' 34,31 % SUBZONA LOCUINTELOR INDIVIDUALE PE PARCELA 1460m' 55,70 % 1460m' 55,70% f--------------+--+---j---+----I CIRCULATIE IN INCINTA 98,00 m~ 41 ,00 'lD CAI DE COMUNICATII (circulatii SPATIU VERDE 239 m' 100 % 59,00 m' 24,69 % auto, pietonale si spatii verzi 1177m' aferente acestora) TEREN CE A GENERAT P.U.D. ZONA DE STUDIU SCARA 1: 500 6UF{I(;E:A GHIŢĂ ŞI BURICEA DA~~IElA r--- L EGENDA RIDICARE TOPOGRA, ....::F c..:I-=. CA =-=-_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 1 ..,--- @ RETEA APA © RETEA CANALlZARE CONSTRUIRE LOCUINTA P+M SI - IMPREJMUIRE TEREN /' r- f5~" © RETEA GAZ STALP ELECTRICITATE SPECIFICATIE ---------- SEF PROIECT ARH. MIHAELA PASCU ( 1:500 JUD,BRAJLA. MUN. BRAILA. STR, CASTANULUI. NR , 16287 NUMAR CADASTRAL 6. 76 COTA PUNCT DATA TITLU PLANSA PROIECTAT URS. MARIUS BACIU - ---------- ------~------------------------~ APR ilIE REGLEMENTARI URBANISTICE· ZONIFICARE , = GEIGER a L POM DESENAT MIHAELA STEFANESCU / . 2023 • SOFTWARE LICENTIAT PROGECAD I SKETCHUP I VRAY I LUMION I TWlNMDTION

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro