ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA ,
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HI OTARNAREA NR.ZOZ2
din B1.O0S8.2O016
Privind: Completarea poziției nr.89 a Capitolului H — Terenurile și clădirile
instituțiilor publice, din Inventarul Domeniului Public al Municipiului
Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.
325/2011, referitoare la COLEGIUL
TEHNIC "C.D. NENIȚESCU”, conform proceselor — verbale de recepție
la terminarea lucrărilor nr.5863/26.09.2014 și nr.1637/10.03.2016.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și cererea
înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr.29431/07.07.2016 a Colegiului
Tehnic "C.D. Neniţescu” Brăila;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Patrimoniu şi Direcţiei
Finanţelor Publice Locale, precum și rapoartele comisiilor de specialitate nr.1 și 2
din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului Ministrului
Finanţelor Publice nr. 1917/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii
nr. 1/2011 — Legea educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 215/2001 legea administraţiei publice locale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
A OTARA STI E:
Art.1 Se aprobă completarea poziţiei nr.89 a Capitolului H - Terenurile
și clădirile instituţiilor publice, din Inventarul Domeniului Public al Municipiului
Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.
325/2011, referitoare la COLEGIUL TEHNIC
"C.D. NENIȚESCU”, conform proceselor — verbale de recepție la terminarea
lucrărilor nr.5863/26.09.2014 și nr.1637/10.03.2016, potrivit anexei, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Bunurile prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, se vor avea în
vedere la reactualizarea domeniului public al Municipiului Brăila.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Patrimoniu, Direcţia Finanţelor Publice Locale și Colegiul
Tehnic „C.D. Neniţescu” Brăila, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica
celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BOȘNEAG SORIN - EUGEN
15 /
Lp XE
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
DRĂGAN ION
DATE DE IDENTIFICARE
ANEXĂ
La H.C.L.M. NR. 302/31.08.2016
a bunului aparţinând domeniului public
Capitolul H - „Terenurile și clădirile Instituţiilor Publice”
Nr. Codul Anul
Crt. de Denumirea bunului Elemente de identificare dării în Valoare de Situaţia
clasifi folo Inventar Juridică
care sinţă Lei
Nr.cad.
77860
HCLM
Șoseaua Buzăului nr.15 1972 843.944,45 |
369/2014
-C1 — Clădire şcoală (P+2) 2012 40.537,00 PV
Supraf.construită = 1.261,00 mp | 2014 181.684,80 | 1637/2016
2016 416.855,40
PV
-C2 - Şcoală (P+3) 1972 490.497,63 | 5863/2014
Supraf.construită = 716,00 mp 2014 363.399,46
HCLM
-C3 — Atelier, laborator 107/2001
Supraf.construită = 1.463,00 mp | 2014 164.607,46 | HCLM
-C4 — Magazie 1972 411.612,91 |
325/2011
Supraf.construită = 69,00 mp 2012 72.421,64 | LEGEA
: R.I/
-C5 — Garaj 2011
COLEGIUL ul = 44,00 mp 1984 7.989,86
sI | Lăz erei Supraficonstruită = 112,00 mp | 1981 6.991,12
-C7 — Magazie 1981
Supraf.construită = 69,00 mp 1972 10.409,79 HCLM
-C8 — Anexă 361/2009
Supraf.construită = 51,00 mp 1972 125.007,12
-C13 — Centrală termică
Supraf.construită = 392,00 mp 1972 8.988,58
-C14 — Bazin pompe
Supraf.construită = 49,00 mp 168.346,31
-C15 — Post trafo 1.129.594,53
Supraf.construită = 89,00 mp
-C16 — Cabină poartă
Supraf.construită = 15,00 mp E
Împrejmuire 2012 89.753,59 | HCLM
Suprafață teren = 25.523,00 mp 2012 8.643.150,37 |
252/2012
A Pazat
7, N
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
] «
BOȘNEAG:SORIN - EUGEN
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.