ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.23ZO
din 81.01.2023
Privind: Modificarea elementelor de identificare a bunurilor de utilitate
publică Liceul Teoretic "Panait Istrati” și Liceul Teoretic “Mihail
Sebastian”, înscrise în Inventarul Domeniului Public al Municipiului
Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011, cu
modificările și completările ulterioare, la Capitolul H, poziţiile
nr. 93 și 104, conform documentaţiilor cadastrale.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa
nr. 34933/3142/11.11.2022 a Direcţiei Strategii, Programe, Proiecte de
Dezvoltare Economică, Relaţii Internaţionale;
Văzând raportul de specialitate al Direcţiei Arhitect Şef, precum și
avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 392/2020
privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor
care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al
municipiilor şi al judeţelor, O.M.F.P.nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind organizarea și conducerea contabilităţii instituțiilor
publice, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 7H199% a
cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare,
precum și ale art. 23 lit. a) și art. 87 alin.(5) din Ordinul nr. 700/2014 al
Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru și Publicitate
Imobiliară;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), din O.U.G. nr.57/2019 , privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit.
a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă modificarea elementelor de identificare a bunurilor de
utilitate publică Liceul Teoretic "Panait Istrati” și Liceul Teoretic “Mihail
Sebastian”, înscrise în Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila,
actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011, cu modificările și
completările ulterioare, la Capitolul H - „Terenurile și clădirile instituţiilor
publice — teatre, case de cultură, case și palate ale copiilor, biblioteci,
muzee, grădinițe, cămine, spitale, policlinici, cămine de bătrâni”,
pozițiile nr. 93 și 104, conform documentațiilor cadastrale, având datele de
identificare prevăzute în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Bunurile menționate în anexa la prezenta hotărâre, se vor avea în
vedere la reactualizarea inventarului domeniului public al Municipiului Brăila.
Art.3 La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, poziţiile nr. 93 și nr.
104 din anexa la H.C.L.M. Brăila nr. 748/27.12.2022, se abrogă.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul
Municipiului Brăila, prin Direcţia Arhitect Șef, Liceul Teoretic "Panait Istrati” și
Liceul Teoretic "Mihail Sebastian”, iar Secretarul General al Municipiului
Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CRISTIANA VOINEAG
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRAGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
DATE DE IDENTIFICARE
ANEXĂ
la H.C.L.M. nr. 7D
a bunurilor aparținând domeniului public
din__SL.Ol____/2023
Capitolul H - Terenurile și clădirile instituţiilor publice- Teatre, Case de cultură, Case și
Palate ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Grădiniţe, cămine, Spitale, Policlinici, Cămine de bătrâni”
Nr. Codul Denumirea bunului Elemente de identificare Anul Valoare de Situaţia
Crt. de dării Inventar Juridică
clasifi în lei
care folo
sință
Vecinătăți:
Nord — str. Sergent Tătaru
Est — proprietate particulară,
Sud — str. Vadul Cazarmii,
Vest — str. Carantinei
Str. Sergent Tătaru nr. 2
- CI-Atelier
Suprafaţă construită = 132,00 mp
C2-Corp administrativ (P+1E) 1983
Suprafaţă construită =234,00mp AZOT? | ELLE
> 2 588192,51 107/2001
Suprafaţă desfăşurată=468.00mp 58958.07 CF
(Suprafață parter=234mp, Suprafață 46223.14 97955
etaj 1" âmp) 17689,16 | Legeanr
-C3-Corp de legatură 2014 50300 25 ae ”
Suprafaţă construită=29,00mp ”
-C4-Săli de clase și laboratoare HCLM
(PE) ara 284/2008
Suprafaţă construită=763,00 mp HCLM
Suprafaţă desigpurată =3.052,00 mp 2012 103942,70 3422009
(Suprafaţă parter=763mp, Suprafaţă HCLM
etaj 1=763mp, Suprafaţă etaj 2=763
mp, Suprafaţă etaj 3=763mp) 10316
9 | 1.62 va Sti) HCLM
- C6-Rezervor apa
152/2010
LICEUL Suprafaţă construită=59,00 mp HCLM
TEORETIC - C7-Pavilion (P+4E) 510
“MIHAIL Suprafaţă construită =346,00 mp HCLM
SEBASTIAN” Suprafaţă desfăşurată=1.409mp
239/2010
(Suprafață parter=346mp, Suprafaţă
etaj 1=346mp, Suprafaţă etaj 2=346
mp, Suprafață etaj 3=346mp, bare
Suprafață etaj 4=2Smp ) HCLM
-C8-Bloc alimentar (P+3E) 25212012
Suprafaţă construită =685,00 mp
Suprafață desfăşurată=2.167 mp
(Suprafaţă parter=685mp, Suprafaţă | 2010 134515.16
etaj 1=68Smp, Suprafaţă etaj 2=685 - :
mp, Suprafață etaj 3=112mp)
Gard împrejmuire
Suprafaţă teren=12.969,00 mp real | 2022
măsurat (în acte 13489 mp) 2012 ci foliei
NCP 18898
Vecinatăți:
LICEUL m .
TEHNOLOGIC Nord — Cimitirul Sf. Ma ia, H.C.L.M.
“PANAIT Est — proprietate particulară, Brăila nr.
Sud — str. Plantelor. 107/2001
ISTRATI? ue Sr e
Vest — propritate publică H.C.L.M.
104
1.6.2
Str. Plantelor nr. 13 — 17
- CI- Clădire sală sport
Suprafaţă construită= 836 mp
-C2- Punct termic
Suprafaţă construită=96,00 mp
-C5 — grup şcolar (P+2E)
Suprafaţă construită = 778,00 mp
Suprafață desfășurată=2328,00mp
(Suprafață parter=778mp, Suprafață
etaj 1=775mp, Suprafaţă etaj 2=775
mp)
-C6 — Cabină poartă
Suprafaţă construită = 22,00 mp
-C7 — Cabină poartă
Suprafaţă construită= 14,00 mp
-C8 — Școală (P+2E)
Suprafaţă construită = 600,00 mp
Suprafață desfășurată=1800,00mp
(Suprafaţă parter=600mp, Suprafaţă
etaj 1=600mp, Suprafaţă etaj
2=600mp)
Împrejmuire gard
Suprafaţă teren = 6568.00 mp real
măsurat ( în acte 6669 mp)
NCP1536
Autodrom
Vecinatăți:
Nord — str. Mircea Mălăeru,
Est — propritate publică,
Sud — propritate publică,
Vest — propritate privată
Str.Mircea Mălăeru nr.82
Cl-we
Suprafaţă construită = 19,00 mp
C2-garaje
Suprafaţă construită = 62,00 mp
C3-hala reparatii
Suprafaţă construită = 207,00 mp
C4-garaje
Suprafaţă construită = 140,00 mp
CS-cabina poarta
Suprafaţă construită = 12,00 mp
C6-birou
Suprafaţă construită = 57,00 mp
C7-garaje
Suprafaţă construită = 104,00 mp
C8-statie alimentare
Suprafaţă construită = 24,00 mp
Suprafaţă total construită=625,00mp
Suprafaţă teren =1 1.743,00 mp
NCP 92721
2020
1975
2014
1974
1980
2015
2016
1974
2017
2014
1974
2014
2017
2013
2012
1980
2022
580203,08
608241,14
171754,35
410924,81
456180,84
27476,19
138663,94
2562722,67
21814740
34851,66
1874396,46
147631,16
151153,87
34851,66
28107.78
3279057,88
1520602,863
3.416.379
Brăila nr.
209/2013
H.C.L.M.
Brăila nr.
397/2022
Legea nr.
1/2011
H.C.L.M.
Brăila nr.
204/2017
H.C.L.M.
Brăila nr.
10/2015
H.C.L.M.
Brăila nr.
46/2009
H:CL.M;
Brăila nr.
115/2010
H.C.L.M.
Brăila nr.
325/2011
H.C.L.M.
C.F. Brăila
83304
Brăila nr.
220/2014
H.C.L.M.
Brăila nr.
68/2013
H.C.L.M.
Brăila nr.
436/2017
H.C.L.M.
Brăila nr.
306/2019
H.C.L.M.
Brăila nr.
252/2012
H.C.L.M.
Brăila nr.
461/2022
C.F. Brăila
nr.9272]
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.