17 iulie 2017 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 296/2017 Brăila adoptată

Aprobarea Înțelegerii de cooperare între Municipiul Brăila, România și Municipiul Schumen, Republica Bulgaria.

Denumire
Hotărârea nr. 296 din 2017 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
296 / 2017
Data
17 iulie 2017
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

S-a aprobat Înțelegerea de cooperare dintre municipiul Brăila și municipiul Schumen din Bulgaria. Pentru locuitori, înseamnă că cele două orașe vor colabora în domenii culturale, educaționale, sportive și turistice, posibil cu schimburi și proiecte comune; Primarul Brăilei va semna acordul în numele orașului, iar implementarea va fi gestionată de direcțiile locale relevante. Hotărârea stabilește condițiile de acord, iar eventualele detalii și termene vor depinde de prevederile anexei și de acțiunile Direcției Cultură, Învățământ, Sport și Turism și ale Direcției Juridic Contencios Administrație Publică Locală.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Înțelegerea de cooperare între Municipiul Brăila, România și Municipiul Schumen, Republica Bulgaria, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA , CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.296 din 17.07.2017 Privind: Aprobarea Înţelegerii de cooperare între Municipiul Brăila, România și Municipiul Schumen, Republica Bulgaria. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL E RAII La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și Scrisoarea de intenţie a Primarului Municipiului Shumen — Bulgaria, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila prin e-mail nr.1047/26.05.2017; Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Cultură, Învățământ, Sport și Turism și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum și rapoartele comisiilor de specialitate nr.4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila; Ținând cont de avizul nr.H 2-2/1027/16.06.2017 al Ministerului Afacerilor Externe și de avizul nr.74085/16.06.2017 al Ministerului Dezvoltării Regionale a Administraţiei Publice și Fondurilor Europene; În conformitate cu prevederile art.41 din Legea nr.590/2003, privind tratatele, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.14, art.15 alin. (1) și (2), art.16, art.36 alin.(1), alin. (2) e) și alin.(7) lit.b) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.45 alin.(1), alin. (2) lit.f), coroborate cu prevederile art.115 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Lă HA OTARA STIE: Art.1 Se aprobă Înțelegerea de cooperare între Municipiul Brăila, România și Municipiul Schumen, Republica Bulgaria, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se împuternicește Primarul Municipiului Brăila, domnul Viorel — Marian Dra Dragomir să semneze pentru și în numele Municipiului Brăila Înțelegerea de colaborare prevăzută la art.1 din prezenta hotărâre. Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Cultură, Învățământ, Sport și Turism și Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesați. 47 * i CONTRASEMNEAZĂ CATI SECRETAR, DRĂ GÂN ION 4 PUZ: (7-A 96 /AX 0X do/e For cadru* ZA EL ÎNŢELEGERE DE COOPERARE între și sczuzsaeaoastuaaa (comuna, oraş/municipiu, județ din România) şi ..............moc.. diN „memo (unitate administrativ-teritorială din alt stat) 3 „.din România şi ............ sall oroipozeosezaee (se menționează denumirile celor două unităţi administrativ- teritoriale), denumite în continuare Părți, Având în vedere relaţiile de prietenie între autoritățile administraţiei publice locale din cele două unități administrativ-teritoriale şi comunităţile pe care le reprezintă, bazate pe respect şi sprijin reciproc în diferite domenii de interes comun, Convinse fiind de necesitatea deschiderii de noi posibilități pentru raporturile de colaborare, au convenit următoarele: ARTICOLUL 1 Părţile vor sprijini dezvoltarea relaţiilor bilaterale în următoarele domenii: administraţie publică locală, comerț, agricultură, educație, cultură, sănătate, mediu, sport, situaţii de urgenţă, servicii de protecție socială şi servicii de utilitate publică, potrivit competențelor de care dispun şi în conformitate cu legislaţiile în vigoare în Rofnâniă ŞI pese aero ea aaa ARTICOLUL 2 Părţile vor analiza posibilităţile de promovare a unor proiecte de dezvoltare economică şi socială în domeniile menţionate în Înţelegere, în beneficiul celor două comunități, inclusiv proiecte care pot beneficia de susţinerea financiară a Uniunii Europene. ARTICOLUL 3 Părţile îşi exprimă voinţa de a dezvolta colaborarea reciproc avantajoasă şi în acest scop vor crea condiţii favorabile pentru desfăşurarea de activităţi economice de către persoanele fizice şi juridice locale din cele două comunități. Părţile vor acorda o atenţie deosebită colaborării între întreprinderile mici şi mijlocii şi vor participa la târgurile şi expoziţiile organizate în cele două state. De asemenea, pot conveni acțiuni de cooperare şi schimburi de experienţă cu autorități locale din alte state în cadrul legal stabilit de legislaţiile statelor lor. ARTICOLUL 4 Părţile consideră că vizitele reciproce între reprezentanții celor două localităţi în domeniile administrării urbane se dovedesc a fi reciproc benefice pentru cunoaşterea modului de organizare şi administrare locală. De asemenea, vor fi efectuate schimburi de experienţă, sub forma misiunilor de expertizare şi de stagiu în sectoare specifice activităţilor desfăşurate de către autoritățile administraţiei publice locale: apă-canal, salubrizare, transport în comun, circulaţie rutieră. Notă: Proiectul Înțelegerii de cooperare poate fi modificat potrivit acordului celor două părţi, în conformitate cu atribuțiile de care dispun la nivel local şi legislațiile în vigoare în statele lor ARTICOLUL 5 Părţile vor dezvolta cooperarea în domeniul protecției mediului înconjurător, prin elaborarea şi aplicarea unor strategii de prevenire şi combatere a cauzelor de natură să prejudicieze echilibrul ecologic din localitățile lor. ARTICOLUL 6 Părţile, în limita posibilităţilor lor economice, vor intensifica schimburile culturale şi sportive, facilitând în acest scop colaborarea între asociații, ansambluri artistice, instituţii publice şi organizații culturale şi sportive locale. Părţile vor facilita schimburile directe de sportivi şi specialişti în domeniul sportului, care vor acţiona la cluburile sportive interesate. ARTICOLUL 7 Autoritățile administraţiei publice locale din cele două localităţi se vor informa despre oportunităţile de promovare a unor proiecte locale cu potențial economic şi social în cadrul unor festivaluri, expoziții, târguri şi saloane internaţionale. Totodată, autorităţile locale doresc dezvoltarea unei colaborări pentru punerea în valoare a patrimoniului etnografic specific celor două comunități. ARTICOLUL 8 Părţile vor sprijini realizarea unor schimburi de experienţă între cadrele sanitare din instituţiile medicale locale în scopul anaiizării posibilităților de rezolvare a unor probleme care pun în pericol sănătatea publică. ARTICOLUL 9 Autoritățile administraţiei publice locale vor sprijini realizarea unor schimburi de experienţă între cadrele didactice şi elevii din unităţile de învățământ din cele două localități. ARTICOLUL 10 Autorităţile locale vor efectua schimburi de experienţă cu privire la problemele care apar la nivelul comunităților pe care le reprezintă şi modalităţile cele mai potrivite pentru soluționarea acestora. Vor fi încurajate vizitele între locuitorii din ............. şi din ............, pentru crearea de asociaţii care să contribuie la dezvoltarea cooperării în domeniile de interes reciproc. Întâlniri ale delegaţiilor oficiale, conduse de ..............sau de către alţi reprezentanți desemnaţi de către aceştia, vor avea loc periodic în mod alternativ ÎFĂ scrovoeevoaaega ŞI ÎN poeeaeerereze a „ în scopul efectuării bilanţului cooperării şi stabilirii modalităţilor de colaborare în viitor. ARTICOLUL 11 Prezenta Înţelegere de cooperare se încheie pe durată nedeterminată şi va produce efecte de la data semnării. Documentul de cooperare poate fi modificat şi/sau completat prin acordul scris al celor două Părţi. Modificările şi completările vor produce efecte de la data semnării. Fiecare Parte poate denunța Înțelegerea de cooperare prin notificare scrisă adresată celeilalte Părți. Denunţarea îşi produce efectele după trei luni de la primirea respectivei notificări. Semnată la ..............., la data de ............... „ în două exemplare originale, fiecare exemplar în limbile română şi ................, toate textele fiind egal autentice. PENTRU PENTRU din România La | IRI Primar, Primar, PREŞEDIN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă