29 ianuarie 2016 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 23/2016 Brăila adoptată
Acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, pentru Municipiul Brăila în calitate de proprietar al terenului, în vederea accesării Programului „Spaţii verzi” – componenta Spaţii Verzi Urbane, ediţia 2016, finanţat de MOL România în colaborare cu Fundaţia pentru Parteneriat, de către Asociaţia Părinţilor şi Cadrelor Didactice ale Grădiniţei nr.39 ”Căsuţa Fermecată” Brăila, pentru amenajarea curţii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 39 ”Căsuţa Fermecată”.
Denumire
Hotărârea nr. 23 din 2016 a Consiliului Local Brăila
Consiliul Local Brăila aprobă, în principiu, ca municipiul Brăila să devină proprietar al terenului din curtea Grădiniței nr. 39 „Căsuța Fermecată” pentru a accesa programul Spații verzi Urbane (ediția 2016) finanțat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat, în scopul amenajării acestei curți. Decizia înseamnă că se poate demara etapa de implementare a proiectului, cu finanțare din program, iar Primarul, prin Direcția Patrimoniu, va duce lucrurile înainte, iar grădinița va fi informată oficial. Zona afectată este curtea grădiniței, iar rezultatul poate implica lucrări și eventuale cheltuieli gestionate prin programul menționat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se dă acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, pentru Municipiul Brăila în calitate de proprietar al terenului, în vederea accesării Programului „Spaţii verzi” — componenta Spaţii Verzi Urbane, ediţia 2016, finanţat de MOL România în colaborare cu Fundaţia pentru Parteneriat, de către Asociaţia Părinților şi Cadrelor Didactice ale Grădiniţei nr.39 "Căsuţa Fermecată” Brăila, pentru amenajarea curții Grădiniţei cu Program Prelungit nr.39 "Căsuţa Fermecată”
ROMÂNI A
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA _
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTARNRAREA NR.23
din 29.01.2016
Privind: Acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, pentru
Municipiul Brăila în calitate de proprietar al terenului, în vederea
accesării Programului „Spaţii verzi” — componenta Spaţii Verzi Urbane,
ediţia 2016, finanţat de MOL România în colaborare cu Fundaţia
pentru Parteneriat, de către Asociaţia Părinților şi Cadrelor Didactice
ale Grădiniţei nr.39 "Căsuţa Fermecată” Brăila, pentru amenajarea
curţii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 39 "Căsuţa Fermecată”.
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum şi adresa
înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub! nr.2465/19.01.2016 a Grădiniţei cu
program prelungit nr.39;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Patrimoniu și Direcţiei
de Cultură, Învățământ, Sport și Tineret, precum şi rapoartele comisiilor de
specialitate nr.2 şi 4 din cadrul C.L.M. Brăila; |
În conformitate cu prevederile art.112 din Legea nr.1/2011, Legea educaţiei
naţionale și Legii nr.213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările
şi completările ulterioare;
În baza art.36 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.a) pct.1 și 5 din Legea
nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.45 alin.(1) şi (3), coroborat cu art.115 alin. (1) lit.b) din Legea
nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare; |
HOTARASTE:
Art.1 Se dă acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila,
pentru Municipiul Brăila în calitate de proprietar al terenului, în vederea accesării
Programului „Spaţii verzi” — componenta Spaţii Verzi Urbane, ediţia 2016,
finanţat de MOL România în colaborare cu Fundaţia pentru Parteneriat, de către
Asociaţia Părinților şi Cadrelor Didactice ale Grădiniţei nr.39 "Căsuţa
Fermecată” Brăila, pentru amenajarea curții Grădiniţei cu Program Prelungit
nr.39 "Căsuţa Fermecată”.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Patrimoniu și de Grădiniţa cu prelungit nr.39, iar Secretarul
Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
i mi DE ȘEDINȚĂ,
| CĂTĂLIN
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.