28 martie 2023 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 151/2023 Brăila adoptată
Aprobarea listei de priorități, cu solicitanții care au acces la locuințele sociale și la locuințele din fondul locativ de stat, altele decât cele sociale, care aparțin domeniului public și privat al Municipiului Brăila.
Denumire
Hotărârea nr. 151 din 2023 a Consiliului Local Brăila
Se aprobă o listă de priorități pentru accesul la locuințe sociale și la alte locuințe din fondul locativ al municipiului Brăila, atât din domeniul public, cât și privat. Asta înseamnă că, în funcție de criterii specifice, anumite persoane au prioritate la repartizarea sau schimbul de locuințe, conform anexei 1 a hotărârii. Decizia poate afecta termenele de acordare și posibilitatea de a primi sau schimba o locuință în intervale stabilite de autorități.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă lista de priorităţi, cu solicitanţii care îndeplinesc criteriile restrictive de acces la o locuință aparținând domeniului public și privat al Municipiului Brăila, prevăzute în H.C.L.M. nr. 489/30.10.2017, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR. 15
din 28.02.2023
Privind: Aprobarea listei de priorităţi, cu solicitanţii care au acces la
locuinţele sociale și la locuinţele din fondul locativ de stat, altele
decât cele sociale, care aparțin domeniului public și privat al
Municipiului Brăila.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de
specialiate al Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului
Locativ şi Cimitirelor, raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Șef
și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum şi
avizele comisiilor de specialitate nr. 2 şi 4 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2001 pentru aprobarea
O.U.G nr. 40/1999, privind protecţia chiriașilor și stabilirea chiriei pentru
spațiile cu destinaţia de locuințe, H.G.R. nr. 1275/2000 privind aprobarea
Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii
nr.114/1996, legea locuinţei, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, precum și H.G.R. nr. 457/2017, privind modificarea și
completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a
prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin H.GR.
nr. 1275/2000, Legea nr. 7/04.01.2023 privind susţinerea procesului de
dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor
măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării, precum
şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
H.C.L.M. nr.266/27.07.2016, H.C.L.M. nr.489/30.10.2017, precum și
H.C.L.M. nr.95/20.02.2020;
În baza art.129 alin.(1) şi (2) lit. d), alin. (7) lit. q) din O.U.G.
nr. 97/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTAR A ST E:
Art.1 Se aprobă lista de priorităţi, cu solicitanţii care îndeplinesc
criteriile restrictive de acces la o locuință aparținând domeniului public și
privat al Municipiului Brăila, prevăzute în H.C.L.M. nr. 489/30.10.2017,
conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă lista solicitanţilor care deţin o locuință din fondul
locativ aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Brăila și care
solicită un schimb de locuințe motivat de creșterea numărului membrilor
familiei, vârsta înaintată, diverse boli sau de starea tehnică nesatisfăcătoare
a imobilului pe care îl ocupă, conform anexei nr. 2, parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.3 Se aprobă lista solicitanţilor unei locuinţe aparţinând domeniului
public și privat al Municipiului Brăila care nu îndeplinesc criteriile restrictive
prevăzute în H.C.L.M. nr. 489/30.10.2017, conform anexei nr. 3, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4 Cererile și dosarele solicitanţilor de locuințe cuprinși în anexa
nr.3, vor fi anulate și clasate.
Art.5 Solicitanţi de locuinţe cuprinși în anexa nr. 3, vor putea beneficia
de reanalizarea situației locative, numai după depunerea unei alte cereri și
completarea dosarului cu actele solicitate de către Compartimentul Spaţiu
Locativ.
Art.6 (1).Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la locuinţele
destinate închirierii, precum și cele pentru acordarea priorităţilor în
soluționarea cererilor de locuinţe, vor fi adresate Primăriei Municipiului Brăila
în termen de 7 zile de la aprobarea listelor anexă la hotărârea Consiliului
Local Municipal Brăila.
(2).Soluţionarea contestaţiilor se va asigura de către o comisie
constituită prin Dispoziţie a Primarului Municipiului Brăila, în termen de 15
zile de la înregistrarea contestaţiei la Registratura Generală a Primăriei
Municipiului Brăila.
Art.7 Solicitanţii înscriși în Lista de Prioritate care îndeplinesc criteriile
restrictive de acces la o locuință aparținând domeniului public și privat al
Municipiului Brăila, prevăzute în H.C.L.M. Brăila nr. 489/30.10.2017 și care
nu pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în
anul respectiv, pot primi repartiție în anii următori, în limita fondului
disponibil, în fiecare an și în noua ordine de prioritate stabilită.
Art.8 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul
Municipiului Brăila, prin Comisia socială constituită conform art. 1 din
H.C.L.M. Brăila nr.141/15.07.2004, cu modificările ulterioare, şi Serviciul de
Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi a Cimitirelor Brăila, iar
Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
ao AAA,
PREŞEDINTE | E. ŞEDIN
"TOTI [UI
Ocai
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
ANEXA, 1
Lista de prioritati - locuinte sociale 2023 A Mr HB.I9I 4.03, 0023
ea N |
Nr. Numele si Prenumele Nr. cerere numa | Adresa Punctaj a
Crt. cerere Pers.
1 |IDRANGA ELENA 16191 | 06.03.2021 |Sos.Buzaului nr.3 A Lena 1
Str.Eroilor nr.2 L, .
2 IVISAN MARIUS DENIS 29465. | 26.09.2022 |bl.GARSONIERE, 8 1
72023
ap.213
| 3 ÎMARDALE MARIANA 35066 | 14.11.2022 |Sos.Buzaului nr.3 A E... 1
4 |IANTEA LOREDANA 41421. | 11.01.2018 lg e BLBS, | sa 1
5 DRAGOI STEFANA 8564 | 22.03.2021 |B-dul ALI.Cuzanr.163| 23 3
6 TRANDAFIR MIRELA 38731 | 12.10.2018 Peel bL.B3, | 23 |
[7 IMUSTAFA MAGDALENA 9504 | 31.03.2021 |C.Galati nr.346 22 1
ANTON CATALINA SIMONA A
8 MADALINA 9974 05.04.2021 |Str.Prahovei nr.82 22 ]
9 IPLESEA FLORENTINA 8294 | 20.03.2020 |Str.Sucevitei nr.66 21 3
10 |VASILE NARCISA MIHAELA 7335 | 10.03.2021 |Str.St.O.losifnr.9 21 7
| 11 |VISALON MARIOARA 38687 | 30.12.2021 ap eee bLAI8| 20 | 3
AR A e său
12 |CRACANA ADRIAN SILVIU 3755 | 04.02.2022 IAL.Culturii, bl.7,ap.37 | 20 5
3 |
| 13 IPAUNEL IULIAN ANGEL 9553 | 28.03.2022 îi 20 5
14 CALIN CIPRIAN LIVIU 14282 | 10.05.2022 |Str.Eroilor nr.93 20 | 13
_ Pi Str.M.Kogalniceanu,
L 15 |vAsILE GABRIEL MADALIN | 24596 | 09.08.2022 |. SATURN. ap.93 20 | 3
16 IMALUREANU ADRIAN 3775 1 06.02.2019 '3ir.M.Bravu nr.1 19 1 |
ROMAN POLIXENIA | i , |
| p) [NI 2 |
dă GABRIELA E 22609 02.09.2020 [Lb „Maior nr.5 19 2
|_18 JORDAN GABRIELA | 13461 | 10.05.2021 |str.Nicopole nr.126 19 2
19 ICIUTACU FLORIN GEORGIAN | 31002 | 10.10.2022 Pop Pet LEI | 19 | 4
_ — ap. __]
[20 |STAN ROMEO ANGEL 16531 | 07.04.2016 |Str.M.Eminescu nr.62 | 18 |
| 21 “IONITA MARINEL 20790! 19.05.2017 |C.Galati nr.7 18 4]
|_22_ÎMITU LARISA LAURA 9180] 29.03.2021 IStr.Rovinari nr.4 18 1]
|_23__ MATEESCU ZANFIRA 21591 | 23.07.2021 ISur.D.Rosie nr.91 18 1
24 PARAIPAN STEFAN 25138] 26.08.2021 |Str.Brazdei nr.43 18 3
25 ICRETU LIANA _ 24423 | 08.08.2022 |Sir.Milcov nr.123 18 3
26 BIBICU ANA-MARIA 32066__| 18.10.2022 |Str.Unirii nr.52 18 | 3!
i Str.Caraiman |
i 9) 5)
| 27 (STOICA DANIELA 5389 | 21.02.2020 | CARAIMAN,ap6 | 17 3
li i sii i Îi | . . P=
| 28 JLAZARICA IONELA MIHAELA | 4011 | 08.02.202] ce te gi BLAS,| 17 3
| — . IRI ARI — AP
| 29 IPASCU NICUSOR VIOREL 22036 | 28.07.2021 jiu Stefan dei Mare | 1ş 1
Li: acea eat | E:
SIE Ea IER aa
7
| 30 BOTEZATU VIOREL VASILE | 7277 |opos2022 ii BLA, 17| 2
Str.].lonescu de la
|
|. 31 |BATRINETU ANISOARA 16041. | 31.05.2022 | ea esa 17| 3
| Ş
GHEORGHE RALUCA Al.Narciselor,
32 SOSI 24802 | 10.08.2022 | Nea la
| 33 GRIGORE AURELIAN 26539 | 31.08.2022 |SteI-Luca Caragiale 7 | 2
34 |BURLACU FANICA 27764] 09.09.2022 |E-Galati nr.372 D 17| 2
ge |ARAILEMCNU RARACINA 27858 | 12.09.2022 |Str M.Eminescu nr.15 | 17 1
GABRIELA S
36 |BOBI ANGELICA MADALINA | 31878 | 17.10.2022 |Str.Magaziilornr29 | 17 | 3
| 37 MINCIUNA ELENA 33384 | 31.10.2022 |Str-St. Cel Marenr.502| 17 | 2
[38 |BUCSA GHEORGHE GINEL 34783 | 10.11.2022 |Su-M.Basarab nr. 104 | 17 | 4
39 ÎVERNESCU ADRIAN 321 |05.01.2017 |Str.Militara nr.9 16 | 2
40 |COCIANU FABIAN MARIAN | 5272 | 18.02.2021 |Str.M.Bravu nr.230 16 | 3
Str.M.Kogalniceanu,
| 41 IDUTU PETRICA 22066. | 28.07.2021 | Nep EN 9 16 |
42. NOVAC NARCISA OLIVIA 9945 | 30.03.2022 e anor LES | sg | ai
| 43 RASMIRITA GEORGETA 16610. | 27.05.2022 Pg bLBI6, | 1ș | 3
L— urez aa ge a îi zau]
[44 MILEA VALENTIN 16672 | 30.05.2022 |Str.M.Eminescu nr.66 | 16 !
45 ÎMIHAILOV NICOLAE 276 | 30.06.2022 |Str.lezerului nr.12 5 |
j . » oa 2055 |Al-Marearetelor,
| 46. BIRAU MIHAELA 25106. | 12.08.2022 [pi Na 225 16 | 4
47 BALABAN MARIAN 25764 | 23.08.2022 |Ste.P.Maior nr. 16 | 5
| 48 |DREPTU ROMICA 34537. | 08.11.2022 gi ALEA, | ag 1
49 |DOBRE ANISOARA 4739 | 14.02.2020 |Str-Sebes, bl.Ol,ap.70| 15 | 2
50 |SBARCEA LIVIU 29498 | 04.10.2021 În bl.18, 512]
(CSI |BASTUREA ION GELU 15168 | 17.05.2022 |Ste.M Bravu nr.3 15 a
[52 DUMITRU IONUT 23578_| 28.07.2022 |Ste.Ancorei nr.10 15 1
53 JALECSANDRU ELENA 26676. | 01.09.2022 | A LA 15 a |
| .. a!
| 54 |BOGDAN NELU 30897 | 07.10.2022 joi be 15 | 3
|_55 GHEORGHE AURA 36038 | 23.11.2022 |str.Danubiu nr.13 15 | 2]
56 JRADUCANU ALIN 7940 | 17.03.2020 |Str.Albinei, blS,ap.50| 14 | 1
| 57 |LBONTE ADRIAN 22286. | 31.08.2020 iai BLA, 14 1
o E Ț = Fi
58. |SPATAREANU RONELIA 3312 | 02,02.2021 [SI Decembrie 1918 | 4 | i
| 59 |ANTOHE VASILICA ADRIANA | 38177 | 23.12.2021 Bedul Darie 14 1
| PS ee
|_60, IVERNESCU CRISTIAN __| 26494 | 30.08.2022 |str.Rahova nr.352 14 2
“61 |CALIN LENUTA ALINA 30985 | 07.10.2022 |Str.Ancorei nr.10 14 |
Str.Eroilor, Camin
62 IPETRE MARINELA 26425 | 20.08.2019 | RSoniee aa | | 1
IT Ț [7 . pi
63 |ANDREI MIRELA ALINA 27563 | 19.10.2020 fAl-Cinematografului, | 3 | 2
8! | bl.H3, ap.49
i | Ț Ț
64 |ZAHARIA LENUTA 24825. | 24.08.2021 pie pini sp Dao 13 1
. |
Ț =
gs |APOSTSLAr SA NIGELL 27862 | 21.09.2021 'Str.Caramidari nr.54 | 13 | 1
ALINA |
66 |BERLESCU GEORGE DANUT | 1595 | 18.01.2022 |Str.Pietreinr.7 3 la
67 ÎMARINCOVICI CATALIN ALIN | 13112 | 29.04.2022 |Str..Bancila nr.4 Blu
68 BRATU ALIN GABRIEL (16654 | 30;05.2022 julien S1e| 13 a]
„69 SIMIONESCU CRISTINA 19124 | 21.06.2022 (ALeielnieiibLSI34| 13 | 2 |
[70 NEDELCU NECULAI 24911 | 11.08.2022 |Str.Azurului nr.40 13 l
| - e - _
71 CHIVU IONEL 27573. | 08.09.2022 atatea Depeii | m | 1
| nr.
n ÎN îi m ciaiă
| !Str.Celulozei.
| = carea y IS A
|_72 |GHEORGHE LIVIU VALENTIN | 28920 | 20092022 în, STAR ap40 aj
| 73. |BIRU CRISTINA ELENA 29644 | 27.00.2022 WSBamuiunr 105 | 13 | 2 |
a A _— „E |
| 74 ZAHARIA DUMITRU ADRIAN | 7666. | 12.03.2021 ge BLAZ| p2la
— | A » ap. PN
| JANDRONACHE SILVIU i | 2 jStr.O.Doicescu, bl.B9, |
1.75 IELAVIAN |._6765.| 03.03.2002 |n, n pai
i S i „» B-dul Independentei |
|76. |CIRCIOVA MIOARA 29808. | 28.09.2022 PA paul
|_77_ BURTEA MARIANA |_40483__| 16.12.2022 IStr.Caramidari nr.105_|__12 1 7
78 NEACSU MARIUS | 2778 | 30.01.2020 |C-Calarasilor,bl.C4, | „+ 1 |
| US lup.252 | _|
79. ITIUTIU ANGELICA 31219. | 18.10.2021 7 LES ua!
a |
80 BUZATU ZINA 11521] 12.04.2023 IStr.T.Maiorescunr38 | 11| _1
"81 TURCU DANIEL 26019] 25.08.2022 |Str.Campului nr.96F___11_|_1
|_82 PATAR MARIN 11386 | 12.04.2022 Str.St.Secareanu nr.12 | 9 1
3 BACIU ALEXANDRU NICOLAE| 26005 | 05.10.2020 |AIPoliclinicii, bl.G13,| 1
a a | |
ap.77
Sef Birou Fond Locativ,
Ing.Nica Angelica
N
RESEDINTE/ DE SEDNTA
Intocmit ale,
Y,
A
zA mrd NP15][R303 2023
NEXA 2
LISTA SOLICITANTILOR CARE INDEPLINESC CONDITIILE
PENTRU UN SCHIMB DE LOCUINTA
Nr ert|___NR CERERE NUME SI PRENUME NR PERS
1] 17187/05.06.2019 |ALEXANDRU CATERINA 1
2 ]3046/31.01.2022 |ANGHEL FANICA FLORENTINA 1
3 127164/06.09.2022 |ANGHEL STANEL LUCIAN 4
|__4 [2832/28.01.2021 |ANTON ALEXANDRU MARIAN |
5 _120523/14.07.2021 |ANTON CAMELIA 3
6__120165/10.08.2020 |ANTON FRANCISK 4
7 128596/06.09.2019 |BARBU OTILIA MIHAELA 4
8___[54138/19.12.2016 |BASNO GIGEL 3
9 _]6701/16.02.2018 |BOGDAN IONELA 4
10 ]16396/01.02.2023 |CALIN GHERGHINA 3
11 ]26677/24.06.2015 |CALIN VASILE 12
12 [12979/28.04.2022 |CARABET NASTASE 7
13 14899/04.04.2019 |CARABET CATALIN 7
îi 14 [22354/31.08.2020 |CEAMA MARIANA 2]
|__15__14471/10.02.2022 |CIUCA SICA 1
|_L6._28340/23.09.2021 |CORBUILEANA 1 |
17 [83095/27.10.2022 |IDAMIANSTAMAT 2
|__18__11620/18.01.2022 |DIACONU DANIELA 7
"19 ]469/04.01.2023 IDICIUSTEFAN TI
|__20 15076/17.02.2021 |DONOSA IOAN 2 |
21 127025/05.09.2022 |DUMITRU GHEORGHE TNI
22 |6572/03.03.2021 |FOCEA GIGI 2 |
23 123186/25.07.2022 |GHEORGHE MARIA _ II
[24 ]18705/27.07.2020 |GHEORGHE IOANA 4
|__25 |8847/22.03.2022 |GHITARAMONA 1
26 |27973/21.10.2020 |GODINO ION 2
27 ]15474/01.04.2015 |IONITA STELIAN 5
28 142596/09.11.2018 |MALUREANU CONSTANTIN 2
|__29_l20284/01.07.2022 ÎMARTINOVICI EDUARD ROMEO 1
30 [27904/21.10.2020 |MOGOS MARIANA 1
31 135953/25.09.2018 |MOTROGAN GEORGETA 2
32 |6618/03.03.2021 OLTEANU MARIA 2
33 _|27915/12.09.2022 |PERCA GHEORGHITA 2
|__34 _|23218/25.07.2022 |PARCIULESCU DANIELA 4
35 |14811/13.05.2022 |PARLEA IULIANA 3
36 |1310028.03.2018 |PUNGA VASILE 2
37 _|16280/04.06.2021 |RADUCANU FLORIN 1
38 _[31413/12.10.2022 |SERBAN LENUTA 4
39 _12715/27.01.2021 SPERIUSI GHEORGHE l
40 [38509/29.12.2021 |TINTEA GEORGEL FLORIN 2
41 [2304/19.01.2017 TRANDAFIR MUGUREL 3
42 _|23157/27.05.2015 |VIDRASCU LENUTA l
Intocmit ir!
iv
Sef Birou Fond Locativ,
Ing.Nica Angelica
NEXA 3
ZA ME up. [ANDRAS a0ea
LISTA SOLICITANTILOR CARE NU INDEPLINESC
CRITERIILE RESTRICTIVE DE ACCES LA O LOCUINTA DIN
FOND DE STAT
NR CRT NUME SI PRENUME OBSERVATII
1 ALII ELENA neactualizat
2 ARION ANA MARIA incomplet
3 BANCUTA ZABAR fara venituri
4 BONTEA FANEL MARIAN _ neactualizat
5 BORDEI TUDOREL neactualizat
6 BORODI SANDA renuntare dosar
7 CATEA VASILE neactualizat
8 |CHIOSEA IONELA ALEXANDRA neactualizat
9 ICIOCEA ALIN FANEL incomplet
10 |CONSTANTIN FLORENTINA neactualizat
11 |CONSTANDACHE VASILE _ neactualizat
12 ICRETU MARIOARA LUCICA a achizitionat imobil
| 13 DAMIAN VOICA neactualizat
|__14 |DANCIU GEORGICA ADRIAN neactualizat
15 DANILA GHEORGHE neactualizat
16 DOBRE ROMICA _ neactualizat
17 |DRAGOMIR ADRIAN neactualizat
|__18 |DUTU MARIA MAGDALENA incomplet
19 ENE RADUCU neactualizat
20 |GHERGHE IONEL neactualizat
21 |SURLEA ELISABETA neactualizat
22 |HUSTIU GEORGE neactualizat
23 |IANCU ANDREEA IZABELA incomplet
24 |IANOSU EUGEN renuntare dosar
25 |IONESCU MARIAN COSTEL neactualizat
| 26 |IVAN DUMITRU MIHAI incomplet
|__27__|LAZAR ESTERA incomplet
28 |LAZAR EUGENIA incomplet
29 |LACATUS BEATRICE GINA incomplet
LEU VIOREL
neactualizat |
31 |LUNGU SORIN MARIAN neactualizat
|__32 |LUNTRARU JENICA neactualizat
33 |MANEA ADRIAN neactualizat
34 |MANEA DUMITRICA _ fara venituri
35 |MARADIN SPIRU evacuat
36 IMARINFLORINA incomplet
37 |MATEESCU CRISTIAN incomplet
38 MIHAI MIRELA neactualizat
39 |IMURES ALEXANDRU fara venituri
40 IMUSTAFA MARCEL = neactualizat
| sotul detine cota de
| 41 NUTA LUCRETIA proprietate
|__42 |PANA GABRIEL neactualizat
|__43 IPARLOG VIOREL neactualizat
44 |POETASU DANIELA neactualizat
45 _ |SECHEL LILIANA _ neactualizat
|_46 |SERBAN ALINA MARIA _ fara venituri
|__47 _JSPAIA MARIUS SORIN neactualizat
48 TITIU LIXANDRINA neactualizat
|__49 TOADER SIMONA neactualizat
|__50 _TUTULAN PUSA neactualizat
|__51 _TUREAC GIGEL _ neactualizat
[52 VASILE LEONAS neactualizat
|__53 VASILE MARIAN o incomplet
Director
Presedinte e Sedinta) |
Pai
Sg An Pe 1)
Intocmit RIP br
Sef Birou Fond Locativ
Ing.Nica Angelica
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.