ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA j
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.I1ZI
din 26.02.2026
Privind: Actualizarea indicatorilor tehnico — economici pentru obiectivul de
investiții «Reabilitare strat de uzură curte interioară a grădiniţei
și trotuarelor de acces preşcolari și cadre didactice, Grădiniţa
cu Program Prelungit nr. 2, municipiul Brăila, județ Brăila», cu
finanţare de la bugetul local.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAIILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr. 49199/17.03.2026, precum și adresa nr. 315/16.02.2026 a Grădiniţei cu
Program Prelungit nr. 2 Brăila, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila
sub nr. 28669/16.02.2026;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Tehnice și Direcţiei
Finanţelor Publice Locale, înregistrat sub nr. 45274/11.03.2026, precum şi
avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila,
înregistrate sub nr. 56079/25.03.2026 și nr. 56085/25.03.2026;
Ţinând cont de prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și
H.C.L.M. nr. 133/27.03.2025;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din O.U-G.
nr.
57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit.a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HA OTLTARA STIE
Art.1 Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico — economici pentru
obiectivul de investiţii «Reabilitare strat de uzură curte interioară a
grădiniţei şi trotuarelor de acces preşcolari și cadre didactice,
Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2, municipiul Brăila, județ Brăila»,
cu finanțare de la bugetul local, în valoare totală de 545.216,30 lei cu
T.V.A., din care C+M: 368.507,01 lei cu T.V.A., conform devizului general
întocmit de societatea LEVNIC DESIGN S.R.L., potrivit anexei, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul
Municipiului Brăila, prin Direcţia Tehnică și Direcţia Finanţelor Publice
Locale și de către Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Brăila, iar Secretarul
General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
a i
1 SIEFAN TÎMPLARU
i CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION D AN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
BENEFICIAR: Grădiniţa cu program prelungit nr. 2
PROIECTANT: SC Levnic Design SRL
ANEAA
2R HOLIT NRI2/ 06.03. 246
Anexa Nr.7
Devizul general
al obiectivului de investiţii
Reabilitare strat de uzură curtea interioară a grădiniţei şi trotuarele de acces preşcolari si cadre didactice,
Grădiniţa cu program prelungit nr. 2, mun. Braila, judetul Braila
Valoarea Valoarea
Nr. ert. Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli ea INA re i
Lei Lei Lei
1 2 3. 4 5
CAPITOLUL 1
Cheltuieli pentru obținerea şi amenajarea terenului
L.l Obţinerea terenului 0.00 0.00 0.00]
1.2 Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00)
1.3 Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea terenului la 0.00] 0.00 0.00)
1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protecţia utilităţilor 0.00) 0.00] 0.00)
TOTAL CAPITOLUL 1 0.00 0.00 0.00)
CAPITOLUL 2
Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiții
2 [Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 0.00] 0.00] 0.00
TOTAL CAPITOLUL 2 0.00 0.00 0.00
CAPITOLUL 3
Cheltuieli pentru proiectare și asistenţă tehnică
3.1 Studii 0.00 0.00 0.00)
3.1.1 Studii de teren 0.00 0.00 0.00)
3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00) 0.00
3.1.3 Alte studii specifice 0.00 0.00) 0.00)
3.2 Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obţinerea de avize, 0.00 0.00 0.00)
3.3 Expertiză tehnică 0.00 0.00 0.00)
3.4 Certificarea performanţei energetice şi auditul energetic al 0.00) 0.00] 0.00
3.5 Proiectare 46,350.00) 9,733.50 56,083.50)
3:51 (Temă de proiectare 0.00) 0.00] 0.00
3.52 Studiu de prefezabilitate 0.00) 0.00 0.00)
3.5.3 Studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor 17,600.00)] 3,696.00 21,296.00|
3.54 Documentaţiile tehnice necesare în vederea obținerii 0.00 0.00 0.00)
3.5.5 Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a 0.00] 0.00 0.00
detaliilor de execuţie
3.5.6 Proiect tehnic şi detalii de execuţie 28,750.00| 6,037.50 34,787.50
3.6 Organizarea procedurilor de achiziţie 0.00 0.00 0.00)
3.7. (Consultanţă 0.00 0.00 0.00
3.7.1 Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii 0.00 0.00 0.00]
3.7.2 Auditul finaciar 0.00) -0.00) 0.00
3.8 Asistenţă tehnică 9,600.00) 2,331.00 11,931.00
3.8.1 Asistenţă tehnică din partea proiectantului 0.00) 315.00 315.00)
3.8.1.1 pe perioada de execuţie a lucrărilor 750.00 157.50 907.50)
3.8.1.2 pentru participarea proiectantului la fazele incluse în 750.00 157.50 907.50)
programul de control al lucrărilor de execuţie, avizat de
către Inspectoratul de Stat.în Const
3.8.2 Dirigenţie de şantier 9,600.00 2,016.00 11,616.00
3.8.3 |Coordonator în materie de securitate şi sănătate (SSM) - 0.00 0.00 0.00
conform H.G. nr. 300/2006
TOTAL CAPITOLUL 3 55,950.00 12064.50 68,014.50)
CAPITOLUL 4
Cheltuieli pentru investiţia de bază
4.1 Construcții şi instalaţii 304,551.25 63,955.76| 368,507.01
4.1.1 Curte interioara si trotuare 304,551.25 63,955.76| 368,507.01
4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale 0.00) 0.00] 0.00
4.3 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită 0.00 0.00 0.00]
montaj
4.4 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care nu 0.00 0.00 0.00]
necesită montaj şi echipamente de transport
4.5 Dotari 74,830.40 15,714.38 90,544.78
4.6 Active necorporale 0.00 0.00) 0.00
TOTAL CAPITOLUL 4 379,381.65 79,670.15| _459,051.80
CAPITOLUL 5
Alte cheltuieli
5.1 Organizare de şantier 0.00 0.00] 0.00
5.1.1 Lucrări de construcţii pentru organizarea şantierului 0.00 0.00 0.00
5.1.2 Cheltuieli conexe organizării şantierului 0.00 0.00 0.00
52 Comisioane, cote, taxe, costul creditului 0.00 0.00) 0.00!
5.2.1 (Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii 0.00 0.00 0.00
5.2.2 Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor de 0.00 0.00 0.00]
5.2.3 Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea 0.00 0.00] 0.00
5.2.4 Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 0.00) 0.00) 0.00
5,2:5: Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de 0.00 0.00] 0.00)
5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 15,000.00| 3,150.00) 18,150.00)
5.4 Cheltuieli pentru informare şi publicitate 0.00] 0.00 0.00]
TOTAL CAPITOLUL 5 15,000.00 3,150.00 18,150.00|
CAPITOLUL 6
Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste
6.1 Pregătirea personalului de exploatare 0) 0 0
6.2 Probe tehnologice şi teste 0 0
TOTAL CAPITOLUL 6 0 0) 0
CAPITOLUL 7
Cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de
7.1| Cheltuieli aferente marjei de buget 25% din (1.2 + 1.3 + 1.4 0 0 0
+2+3.1+3.2+3.3+3.5+3.7+3.8+4+5.1.1)
7.2| Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare [1] 0 0
pentru ajustarea de preţ
TOTAL CAPITOLUL 7 0 0) 0]
TOTAL GENERAL: 450,331.65 94,884.65|___545,216.30
din care: C+M (1.2, 1.3, 1.4, 2, 4.1, 4.2, 5.1.1) 304,551.25|____63,955.76|___368,507.01
Data 03.2026 Întoeniit, si GN
SC LEVNIC DESIGN $RI,.
Beneficiar,
Grădiniţa cu program prelungit nr. 2
director Tanasa Andreea
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.