30 aprilie 2014 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 131/2014 Brăila adoptată

Aprobarea Regulamentului privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Brăila.

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2014 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
131 / 2014
Data
30 aprilie 2014
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul | privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Brăila, conform anexei, parte integrantă

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR. 131 din 80.05.2014 Privind: Aprobarea Regulamentului privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Brăila. CONSILIUL LOCALI, MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate al Instituţiei Arhitectului Şef, precum şi rapoartele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 2 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile Legii nr. 185/2013, privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.G.R. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor — cadru de aplicare a O.G.R. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul nr. 571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor și O.G.R. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 36 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare; HOTARASTE: Art.1 Se aprobă Regulamentul | privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Brăila, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Instituţia Arhitectului Şef, iar Secretarul Municipiului Brăila o va aduce la cunoştinţă publică şi o va comunica celor interesaţi. E ŞEDINŢĂ, Iu “2 CRISAN FLORINEL j 2 7 CONTRASEMNEAZĂ iz p.SECRETAR, Pnexdj LĂ MEN We. 43//30, 05274, REGULAMENT PRIVIND AMPLASAREA ȘI AUTORIZAREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE ÎN MUNICIPIUL BRĂILA DISPOZIŢII GENERALE Cadrul legal Definirea termenilor ZONIFICARE ÎN MUNICIPIUL BRĂILA ZPR — Zona de publicitate restrânsă ZPL — Zona de publicitate lărgită CLASIFICARE ŞI CODIFICARE APROBAREA, AUTORIZAREA SI AMPLASAREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE Cu Autorizatie de Construire Cu Aviz de Publicitate Cu Permis pentru Activităţi Promoţionale Cu Acord de Afisaj Electoral TAXE Pentru Avizul de publicitate, Acordul pentru afişaj electoral si Permisul pentru activităţi promoţionale vor fi stabilite anual prin Hotarari ale Consiliului Local al Municipiului Braila SANCTIUNI DISPOZIŢII FINALE Anexa | Zonificare Anexa 2 Afisare informare publica si mica publicitate Anexa 3 Cerere eliberare Aviz de publicitate Anexa 4 Cerere eliberare Acord pentru afişaj electoral Anexa 5 Cerere eliberare Permis pentru activităţi promoţionale Dispoziţii generale Art. 1 Regulamentul privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Brăila, denumit în continuare Regulament, reprezintă sistemul de norme tehnice și juridice in aplicarea Legii nr. 185/2013 privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate si stă la baza exercitării activităţii de publicitate în intravilanul si extravilanul localitatii. Art. 2 Prevederile prezentului Regulament se aplică autorităţilor administraţiei publice locale, proprietarilor şi beneficiarilor mijloacelor de publicitate, precum şi operatorilor de publicitate de pe raza Municipiului Braila. Art. 3 Regulamentul este elaborat în temeiul prevederilor legislaţiei naţionale aplicabile, în vigoare: 1) Legea nr. 185/2013 privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate; 2) Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 3) Legea nr 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; 4) Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată; 5) Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, cu modificările şi completările ulterioare; 6) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; 7) Legea nr. 457/2004 privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun, cu modificările şi completările ulterioare; 8) Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 9) Ordonanţa Guvernului nr. 43/ 1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările ulterioare; 10) Ordonanţa Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 11) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 12) Hotărârea Guvernului nr. 955/ 2004 pentru aprobarea reglementarilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003. 13) Ordinul ministrului transporturilor nr. 571/ 1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, cu modificările ulterioare; 14) Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 368/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor tradiționale românești. Art. 4 În înţelesul prezentului Regulament, termenii şi expresiile utilizate au urmatoarele semnificatii: (1) afiş - mijloc de transmitere a mesajelor publicitare, culturale, comerciale, politice, de instructaj şi altele asemenea, imprimat pe suport hârtie sau pe folie sintetică şi expus public; 2 (2) aviz - act tehnic cu caracter obligatoriu, emis de structura de specialitate a administraţiei publice locale, în urma unei proceduri de analiză a proiectului tehnic și a oportunității din punct de vedere urbanistic, pentru amplasarea mijloacelor de publicitate temporară, având structuri fără fundaţie; (3) banner - suport pentru mesajul publicitar confecţionat din folie sintetică sau din material textil, în mod obişnuit cu formă dreptunghiulară, ancorat în zone publice; (4) calcan - faţadă fără goluri a unei construcţii, situată pe limita de proprietate laterală sau posterioară, destinată de regulă să fie acoperită de zidul asemănător al unei clădiri vecine; (5) ecran publicitar - ecran cu LED-uri, LCD sau altele asemănătoare, pe care se rulează grafică, spoturi şi altele asemenea, cu conţinut dinamic şi de dimensiuni variabile; (6) firmă - orice inscripţie, formă sau imagine ataşată unei clădiri, cu referire la un operator economic sau la o activitate care se desfăşoară în interiorul clădirii; (7) incintă - suprafaţa de teren înconjurată din toate părţile de construcţii, de amenajări sau împrejmuiri; (8) indicator publicitar direcțional (panou direcţional) - înscris, formă ori imagine care indică o direcţie, proximitatea unui obiectiv sau a unei clădiri unde se desfăşoară o anumită activitate. În aceeaşi categorie se includ bannerul vertical, caseta luminoasă, tăblița indicatoare, toate de mici dimensiuni, fixate prin prinderi speciale pe clădiri, stâlpi şi altele asemenea; (9) mesh - suport pentru mesajul publicitar confecţionat din material sintetic perforat, cum ar fi plasa fină, de obicei de mari dimensiuni, fixat pe clădiri; (10) mijloace de publicitate - ansamblu de elemente constructive folosite în scopul prezentării unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste ori a unui eveniment; (11) panou publicitar mobil - panou publicitar de dimensiuni reduse, amplasat la sol, fără fundaţie sau alt sistem de fixare, stabilizat prin propria greutate; (12) panou publicitar - structură provizorie folosită pentru afişarea unui mesaj publicitar; (13) proiect publicitar special - construcţie provizorie atipică, creată special în scopul promovării unui produs, a unui serviciu sau eveniment şi care nu are în alcătuirea sa elemente de fundaţie şi/sau structuri publicitare clasice; (14) promovare - ansamblu de activităţi şi mijloace folosite pentru a difuza un produs sau serviciu pe piaţă; (15) publicitate - totalitatea modalităţilor şi instrumentelor specifice utilizate pentru a facilita cunoașterea şi aprecierea de către consumatori a anumitor produse, servicii sau pentru a informa publicul asupra unor evenimente, a destinaţiei unor spaţii, lansări de produse, deschideri de magazine şi altele asemenea, precum şi orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste având ca scop promovarea vânzării de bunuri şi servicii, de drepturi şi obligaţii; (16) publicitate luminoasă - publicitate realizată prin corpuri luminoase, afişe sau panouri luminate printr-o sursă de lumină amplasată astfel încât să asigure iluminarea afişului, panoului ori corpului publicitar; (17) publicitate pe vehicule - publicitate realizată prin lipirea de afişe, montarea de panouri sau vopsirea vehiculelor în scopuri publicitare; (18) publicitate stradală (outdoor) - publicitate efectuată în spaţii deschise, în exteriorul clădirilor; (19) publicitate temporară - publicitate realizată cu ocazia unor evenimente, manifestații culturale sau sportive, precum şi pentru acţiuni de promovare de produse sau activităţi; (20) reclamă publicitară - activitatea şi inscripţia cu rol de a atenţiona sau de a convinge publicul de calitatea unui serviciu, a unui produs sau a unei idei; (21) steag publicitar - piesă de stofă, pânză sau material plastic ataşată la un suport lance, catarg sau stâlp, purtând culori, embleme, simboluri sau mesaje publicitare; (22) structură de publicitate autoportantă - cadru suport amplasat la sol, fără fundaţie sau alt 3 sistem de fixare, stabilizat prin propria greutate, pe care sunt dispuse feţe realizate din materiale uşoare de tip mesh, plasă fină, pânză şi altele asemenea, pe care se află imprimate reclame şi mesaje publicitare. Art. 5 Amplasarea mijloacelor de publicitate pe teritoriul Municipiului Brăila se realizează prin Autorizaţie de Construire emisă în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau prin Aviz pentru Publicitate Temporară, prin Acord pentru Afişaj Electoral ori cu Permis pentru Activităţi Promoţionale, emise în condiţiile prezentului Regulament. Art. 6 (1) Prin prezentul Regulament se aprobă definirea în teritoriul administrat a zonei de publicitate lărgită şi respectiv a zonei de publicitate restrânsă, stabilite conform Anexei 1. (2) ZPR — Zona de publicitate restrânsă, în care se instituie restricţii speciale, respectiv în care nu sunt permise anumite categorii de mijloace de publicitate, este zona Centrului Istoric al municipiului Brăila, zonele care cuprind monumente istorice şi/sau monumente ale naturii, obiective cu valoare deosebită, arhitecturală şi/sau ambientală, zonele de protecţie a monumentelor istorice stabilite prin documentaţiile de urbanism aprobate în condiţiile legii precum și principalele artere de circulatie, Calea Calarasilor, Str. Scolilor, Str. 1 Decembrie 1918, Calea Galati, pe segmentele cuprinse intre B-dul Al. |. Cuza si B-dul Dorobantilor, si Str. Eremia Grigorescu, de la B-dul Independentei pana in Piata Garii. (3) ZPL — Zona de publicitate lărgită, în care pot fi amplasate toate categoriile de mijloace de publicitate, este zona ramasa, neafectata de alte constrangeri urbanistice, în proximitatea centrelor/parcurilor comerciale şi industriale, a drumurilor naţionale, a acceselor înspre localitate, precum şi în spaţiile publice din cartierele rezidenţiale. (4) În aplicarea prevederilor alin.(1), modificarea / delimitarea zonelor de publicitate restrânsă / lărgită se poate realiza pe baza studiilor şi analizelor de imagine urbană, elaborate de specialişti în domeniile urbanism, arhitectură, arte vizuale şi peisagistică, avizate de către Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajarea Teritoriului (C.T.U.A.T) a Municipiului Braila, precum şi de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură. Art. 7 În conditiile prezentului Regulament, mijloacele de publicitate, se clasifică după cum urmează: (1) în funcţie de modul de aprobare: A — cu Autorizatie de Construire - conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare B — cu Aviz de Publicitate C — cu Acord pentru Afişaj Electoral D — cu Permis pentru Activităţi Promoţionale (2) în funcţie de regimul de proprietate al amplasamentului: I — amplasate pe domeniul public al statului sau al municipiului Brăila, implicit de-a lungul drumurilor publice; II — amplasate pe domeniul privat al municipiului Brăila; III — amplasate pe terenuri sau construcţii proprietate privată a persoanelor fizice şi/sau juridice. (3) în funcţie de tipul acestora: 1 — panou publicitar (include roof-top-urile si totem-urile) 2 — ecran publicitar 3 — firmă 4 — indicator publicitar direcţional (stalp cu panou direcţional) 4 5 — mesh 6 — afiş 7 — banner 8 — steag publicitar 9 — structură de publicitate atipica 10 — publicitate pe vehicule (4) în funcţie de portabilitate (pentru cele din categoria A): F — fixe M — mobile (5) în funcţie de suportul de montare a acestora (pentru cele din categoria B si C): a — cu structură proprie (autoportante) p — pe structuri-suport autorizate din categoria A (purtate) Art. 8 Mijloacele de publicitate se codifică dupa criteriile de clasificare prevazute la Art. 6, după cum urmează: Zona de publicitate — Mod de apobare — Regim proprietate — Tip — Portabilitate — Structura suport. In cazul amplasarii unui banner pentru o campanie publicitara de 30 de zile (cu posibilitate de prelungire inca 30 de zile) amplasat pe stalpi, se codifică astfel: ZPL-B-I-7-F-a Ceea ce inseamna: ZPL — Zona de publicitate largita B — cu Aviz de Publicitate 1 — amplasat pe domeniul public 7 — banner F — fix a — pe o structura-suport autorizata APROBAREA, AUTORIZAREA SI AMPLASAREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE Cu Autorizatie de Construire Art. 9 Amplasarea mijloacelor de publicitate de tip 1 — 5, Art. 7, alin. (3), se face numai în baza Autorizatiei de Construire, obtinuta conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 10 Prin exceptie fata de prevederile Art. 9, nu se autorizeaza mijloacele de publicitate care fac parte integrantă din fațadele clădirilor şi care au fost autorizate împreună cu acestea, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Art. 1 (1) Autorizaţia de construire se emite cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi are o perioadă de valabilitate egală cu durata de exercitare a activităţii de publicitate, declarată de solicitant prin cererea de emitere a autorizaţiei de construire. (2) Prelungirea termenului de funcţionare a mijlocului de publicitate se va face până la data expirării termenului anterior aprobat prin autorizaţia de construire emisă de către Primarul Municipiului Brăila, în caz contrar proprietarul construcţiei-suport are obligaţia de a desființa mijlocul de publicitate. În situaţia în care, în termen de 5 zile lucratoare de la data expirării valabilităţii autorizaţiei, proprietarul construcției-suport de publicitate nu a desființat mijlocul de publicitate, Primarul Municipiului Braila dispune, in scris, desființarea acestuia pe cale administrativă, prin Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fără emiterea unei autorizaţii de desființare şi fără sesizarea instanţelor judecătoreşti. (3) Emiterea autorizaţiei de construire pentru amplasarea mijloacelor de publicitate în zona drumurilor publice se face cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare privind regimul drumurilor şi circulaţiei pe drumurile publice, ale normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere, precum şi ale legislaţiei ce reglementează domeniul public şi regimul proprietăţii. Art. 12 Autorizatia de construire pentru mijloace de publicitate va conţine minim următoarele specificaţii: 1) Caracterul provizoriu al acesteia 2) Perioada prevazuta (actul care ofera dreptul de a construi) 3) Proprietarii mijloacelor de publicitate au obligația de a lua măsurile necesare pentru întreţinerea şi repararea acestora, ori de câte ori este necesar. 4) Nu este solicitata obtinerea autorizatiei de desfiintare la sfarsitul perioadei de valabilitate a autorizatiei 5) În situaţia în care, în termen de 5 zile lucratoare de la data expirării valabilităţii autorizaţiei, proprietarul construcţiei-suport de publicitate nu a desființat mijlocul de publicitate, primarul municipiului Braila dispune, in scris, desfiinţarea acestuia pe cale administrativă, prin Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fără emiterea unei autorizaţii de desființare şi fără sesizarea instanțelor judecătoreşti. 6) Cheltuielile rezultate ca urmare a acţiunilor prevăzute astfel sunt în sarcina proprietarului construcţiei şi vor fi recuperate ulterior de la acesta, în condiţiile legii. Art. 14 În situaţia în care pe faţada sau pe calcanul unei clădiri autorizate sunt amplasate mai multe mijloace de publicitate în afară de firme, propunerile vor fi prezentate pe desfasurarile fatadelor suport. Avizul de Publicitate Art. 15 Se poate emite pentru amplasarea mijloacelor de publicitate utilizate în cadrul unor campanii publicitare şi/sau activităţi de promovare pe termen scurt, în condiţiile prezentului Regulament; Avizul pentru publicitate temporară se emite de către Primăria Municipiului Brăila în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii si a documentatiei complete depuse de către solicitant şi are o perioadă de valabilitate egală cu durata campaniei publicitare şi/sau activităţii de promovare, declarată de solicitant prin cererea de emitere a avizului, dar nu mai mult de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire cu încă 30 de zile. Art. 15 Amplasarea mijloacelor de publicitate de tip 6 — 10, Art. 7, alin. (3), se poate face în baza Avizului de Publicitate, obtinuta conform prezentului Regulament. Pentru obtinerea Avizului beneficiarul (solicitantul) va depune la registratura Primariei Municipiului Braila urmatoarele documente: - cerere — model Anexa 3, completata cu elementele de identificare ale beneficiarului, cu precizarea scopului solicitarii actului; - plan de încadrare în zona — sc. 1:1.000 sau sc 1:2.000; - copie extras Carte Funciara, nu mai vechi de 1 luna, al imobilului în cauza; - document de plata a taxei pentru eliberarea Avizului. - proiect întocmit de un arhitect cu drept de semnatura, ce va contine: planul de situatie la scara 1:500 pe care va fi marcat vizibil locul de amplasare, cotat fata de repere fixe identificabile precum si grafica reclamei care vor fi vizate spre neschimbare — 2 exemplare, in original Acordul pentru Afisaj Electoral Art. 17 Se poate emite pentru amplasarea mijloacelor de publicitate utilizate în cadrul campaniilor electorale, în condiţiile prezentului Regulament si a legislaţiei privind publicitatea electorala. Acordul pentru afisaj electoral se va emite de către Primăria Municipiului Brăila în termen de maximum 10 zil [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă