Alegerea Preşedintelui de Şedinţă al Consiliului Local Municipal Brăila.
ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA , CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARNAREA NR.272 din 29.07.2O011 Privind: Alegerea Preşedintelui de Şedinţă al Consiliului Local Municipal Bră…
Trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Brăila a bunurilor ce formează poziţiile nr. 18 şi 22 Cap. F — Sisteme de transport public local, în comun, de persoane, cu terenurile aferente, din inventarul domeniului public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr. 279/11.08.2009, ca urmare a lucrărilor de reabilitare stradală conform proiectelor „Modernizarea şi reabilitarea străzii Calea Călăraşilor, pe tronsonul cuprins între B—dul Dorobanţilor şi B—dul Independenţei” şi „Modernizarea şi reabilitarea străzii Calea Galaţi, pe tronsonul cuprins între B—dul Dorobanţilor şi str. Mircea Mălăeru colţ cu strada C. Negruzzi”.
Art.1; Se aprobă trecerea din domeniul public, în domeniul privat al Municipiului Brăila, a mijloacelor fixe specificate în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: (1).Materia…
Aprobarea participării Municipiului Brăila la Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti, prin proiectul <Realizarea de piste pentru biciclişti în Municipiul Brăila>.
Art.1: Se aprobă participarea Municipiului Brăila la Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti, prin implementarea proiectului <Realizarea de piste pentru biciclişti în Municipiul…
Aprobarea colaborării între Municipiul Brăila şi ASOCIAŢIA „PRO DEMOCRAŢIA” Club Brăila în vederea realizării unor activităţi în cadrul proiectului „ECOBAZĂ – educaţie pentru dezvoltare durabilă”.
Art.1: Se aprobă colaborarea între Municipiul Brăila şi ASOCIAŢIA „PRO DEMOCRAȚIA” Club Brăila în vederea realizării unor activități în cadrul proiectului „ECOBAZĂ — educație pentru dezvolta…
Atribuirea în folosinţă gratuită, Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Brăila, pe durata funcţionării capacităţii energetice, a terenului în suprafaţă de 23,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, DJ 221 A, Km 4,5, pentru amplasarea unui punct de alimentare cu energie electrică, proprietatea solicitantei.
Art.1: Se aprobă atestarea la domeniul privat al Municipiului Brăila a suprafeței de teren de 23,00 mp, situată în Brăila, DJ 221 A, Km 4,5. Art.2: Se aprobă atribuirea în folosință gratuit…
Închirierea prin încredinţare directă a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Brăila, str. Mărăşti nr. 13, etaj, ASOCIAŢIEI UMANITARE „VIITORUL SPERANŢEI”, pentru desfăşurarea activităţii.
Art.1; (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioada de 3 ani, a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuință, situat în Brăila, str. Mărăşti nr.13, etaj, ASOCIA…
Organizarea şi programul manifestărilor „ZILELOR MUNICIPIULUI BRĂILA” în perioada 12 – 15 August 2011.
ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA _ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.266 din 29.07.2011 Privind: Organizarea şi programul manifestărilor „ZILELOR MUNICIPIULUI BRĂILA” …
Aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU pentru obiectivul <EXTINDERE SPAŢIU COMERCIAL – CAFE BAR PARTER>, situat în Brăila, str. Cazasului nr. 51, iniţiat de S.C. „DORI COM” – S.R.L. BRĂILA.
Art.1: Se aprobă PLANUL URBANISTIC DE DETALIU pentru obiectivul < EXTINDERE SPAȚIU COMERCIAL - CAFE BAR PARTER >, cu o suprafață construită de 46,36 mp, situat în Brăila, str. Cazasului nr. …
Revocarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. 434/16.12.2009 referitoare la „Aprobarea cererii d-lui RUS FLORIN şi atribuirea în folosinţă gratuită a terenului situat în Brăila, Zona Industrială Sud lot 10, în suprafaţă de 257,25 mp, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003, republicată”.
ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA _ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.264 din 29.07.2011 Privind: Revocarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. 434/16.12.20…
Revocarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. 151/30.05.2005 referitoare la „Aprobarea cererii d-nei. RADU ALINA IULIANA şi atribuirea în folosinţă gratuită a terenului situat în Brăila, str. Bărăganului nr. 52A, în suprafaţă de 234,00 mp, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală”.
ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA j CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA NI OTARNAREA NR.263 din 29.07.2011 Privind: Revocarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. 151/30.0…
Revocarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. 406/28.09.2004 referitoare la „Aprobarea cererii dlui. IONIŢĂ MARIAN DANIEL şi atribuirea în folosinţă gratuită a terenului situat în Brăila, str. Viilor lot nr. 2, în suprafaţă de 300,00 mp, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală”.
Art.1: Se revocă Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nr. 406/28.09.2004 referitoare la „Aprobarea cererii dlui. IONIȚA MARIAN DANIEL şi atribuirea în folosință gratuită a terenului …
Revocarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. 409/28.09.2004 referitoare la „Aprobarea cererii d-nei. FETESCU GABRIELA şi atribuirea în folosinţă gratuită a terenului situat în Brăila, str. Viilor lot nr. 6, în suprafaţă de 300,00 mp, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală”.
ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA _ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.261L din 29.07.2011 Privind: Revocarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. 409/28.09.…
Revocarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Brăila nr. 109/30.03.2007 referitoare la „Aprobarea cererii d-nei. BRANGA SIMONA DANIELA şi atribuirea în folosinţă gratuită a terenului situat în Brăila, str. Castanului nr. 12bis, în suprafaţă de 238,90 mp, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr.15/2003”.
Art.1: Se revocă Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nr. 109/30.03.2007 referitoare la „Aprobarea cererii d-nei. BRANGA SIMONA DANIELA şi atribuirea în folosință gratuită a terenulu…
Modificarea H.C.L.M. nr. 259/12.07.2007 referitoare la <Aprobarea cererii d-nei VĂDUVA CRISTINA DANIELA şi atribuirea în folosinţă gratuită a terenului situat în Brăila, Zona Industrială Sud lot 120, în suprafaţă de 250,00 mp, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003>.
Art.1: Se modifică H.C.L.M. Brăila nr. 259/12.07.2007, după cum urmează: a) art. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Aprobarea cererii d-nei VADUVA CRISTINA DANIELA şi atribuirea …
Modificarea H.C.L.M. nr. 106/30.03.2009, modificată prin H.C.L.M. nr. 366/21.10.2009 referitoare la <Aprobarea cererii d-nei MANEA MIHAELA şi atribuirea în folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă de 250,00 mp, teren situat în Brăila, Zona Industrială Sud lot 121, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003, republicată>.
Art.1: Se modifică H.C.L.M. Brăila nr. 106/30.03.2009, modificată prin H.C.L.M. nr. 366/21.10.2009 după cum urmează: a) art. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Aprobarea cererii …
Modificarea H.C.L.M. nr. 105/30.03.2009, modificată prin H.C.L.M. nr. 365/21.10.2009, referitoare la <Aprobarea cererii d-nei MANEA ANAMARIA şi atribuirea în folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă de 250,00 mp, teren situat în Brăila, Zona Industrială Sud lot 126, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003, republicată>.
Art.1: Se modifică H.C.L.M. Brăila nr. 105/30.03.2009, modificată prin H.C.L.M. Brăila nr. 365/21.10.2009, după cum urmează: a) art. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Aprobarea c…
Concesionarea prin încredinţare directă a terenului în suprafaţă de 183,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, indiviz din 333,00 mp, situat în Brăila, str. Andrei Cocoş nr. 54, solicitanţilor CIORTAN DANIEL şi BURDUCEA VIOLETA, teren pe care sunt amplasate construcţiile C1 şi C2, proprietate personală a acestora.
Art.1: Se aprobă concesionarea prin încredințare directă, pe o perioadă de 49 ani, a terenului în suprafață de 183,00 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Brăila, indiviz din 333…
Concesionarea prin încredinţare directă a terenului în suprafaţă de 155,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Fundătura Crângului nr. 10 bis, solicitantului BORDIANU IOAN, teren pe care sunt amplasate construcţiile proprietate personală ale acestuia.
Art.1: Se aprobă concesionarea prin încredințare directă, pe o perioadă de 49 ani, a terenului în suprafață de 155,00 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăil…
Trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Brăila şi concesionarea prin încredinţare directă a terenului în suprafaţă de 197,00 mp adiacent bunului imobil situat în Staţiunea Lacu Sărat, vila Nufărul, Aleea Centrală nr. 25, în vederea amenajării şi extinderii spaţiului comercial existent, solicitantei S.C. ALCO PLUS S.R.L. Brăila.
Art.1: Trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Brăila a terenului în suprafață de 797,00 mp adiacent bunului imobil situat în Staţiunea Lacu Sărat, vila Nufărul, Alee…
Scoaterea la licitaţie publică, în vederea concesionării, a terenului în suprafaţă de 33,00 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila Bd. Independenţei nr. 84B.
Art.1: Se aprobă scoaterea la licitaţie publică, în vederea concesionării pe o perioadă de 49 ani, a terenului în suprafață de 33,00 mp, aparținând domeniului privat al Municipiului Brăila, …
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.