Se aprobă Planul anual de acțiune al Direcției de Asistență Socială Brad pentru 2025, finanțat din bugetul local, care vizează menținerea și îmbunătățirea serviciilor sociale pentru copii, persoane vulnerabile și familii, prin proiecte cu finanțare de la buget/ fonduri europene. Se follow strategie naționale și județene, cu accent pe susținerea persoanelor sărace sau vulnerabile, includerea copiilor în dificultate și creșterea rezultatelor în domeniul ocupării și incluziunii sociale. Pentru locuitori înseamnă că se vor derula programe și servicii sociale (sprijin pentru familii, copii, persoane vârstnice, persoane cu handicap) și vor exista fonduri alocate în bugetul local pentru aceste intervenții în 2025.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Anexa la Proiectul de Hotărâre nr. 31/11052/13.02.2025
PLANUL ANUAL DE ACȚIUNE PRIVIND SERVICIILE SOCIALE
ADMINISTRATE DE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAD
ŞI FINANȚATE DIN BUGETUL CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAD
PENTRU ANUL 2025
Având în vedere:
l. Strategia judeţeană de dezvoltare a serviciilor sociale 2024- 2034 aprobată prin Hotărârea Consililui
Judeţean Hunedoara nr. 258/ 2024 și în care se ţine cont de creșterea calităţii tuturor serviciilor furnizate,
creșterea calităţii resurselor umane din serviciile sociale precum și de respectarea drepturilor şi promovarea
incluziunii sociale a copiilor, persoanelor aflate în dificultate prin asigurarea accesului pe bază de egalitate la
toate resursele comunităţii
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Brad 2021-2027, actualizată - aprobată prin
HCL nr. 168/ 2021, care urmăreşte prin prioritizarea proiectelor, asigurarea continuității intervențiilor
implementate sau în curs de implementare, armonizarea cu recomandările cetățenilor, susținerea dezvoltării
sectorului privat respective disponibilitatea finanţărilor următoarele obiective operaţionale :
- Asigurarea continuității reformei serviciilor sociale pe
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.