18 noiembrie 2022

HCL 530/2022 Botoșani adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a proiectului și a indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investiții ,, Reabilitare și modernizare Colegiul Național AT Laurian – Corp A, str. Nicolae Iorga, nr. 19, fosta Nicolae Iorga nr.1, municipiul Botoșani, județ Botoșani”. (Publicarea pe site 23 noiembrie 2022)

Denumire
Hotărârea nr. 530 din 2022 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
530 / 2022
Data
18 noiembrie 2022
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică (D.A.L.I.) și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Corpului A de la Colegiul Național AT Laurian din Botoșani. Acest lucru înseamnă că se stabilesc pașii, costurile și termenele pentru execuția investiției, adică bani alocați și cum vor fi cheltuiți, precum și rezultatele așteptate. Pentru locuitori, proiectul poate implica modernizarea clădirii, eventual îmbunătățiri ale sălilor de curs și facilităților, cu impact asupra însușirii fondurilor publice și a timpului de derulare asupra bugetelor locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația tehnico-economică a proiectului (D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții ,, Reabilitare și modernizare Colegiul Național AT Laurian – Corp A, str. Nicolae Iorga, nr. 19, fosta Nicolae Iorga nr.1, municipiul Botoșani, județ Botoșani”, conform anexei 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico-economice a proiectului și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,, Reabilitare și modernizare Colegiul Național AT Laurian – Corp A, str. Nicolae Iorga, nr. 19, fosta Nicolae Iorga nr.1, municipiul Botoșani, județ Botoșani” CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI analizând propunerea domnului primar Cosmin Ionuț Andrei pentru aprobarea documentației tehnico-economice a proiectului și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Colegiul Național A.T. Laurian – corp A” , văzând raportul de specialitate al Serviciului Investiţii, referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, în baza dispozițiilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare și ale art. 129 alin. (4) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă documentația tehnico-economică a proiectului (D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții ,, Reabilitare și modernizare Colegiul Național AT Laurian – Corp A, str. Nicolae Iorga, nr. 19, fosta Nicolae Iorga nr.1, municipiul Botoșani, județ Botoșani”, conform anexei 1 la prezenta hotărâre. Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare și modernizare Colegiul Național AT Laurian – Corp A, str. Nicolae Iorga, nr. 19, fosta Nicolae Iorga nr.1, municipiul Botoșani, județ Botoșani”, prevăzuţi în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 3 La data intrarii în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 311/26.10.2020. Art. 4 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Secretar general, Ada Alexandrina Macovei Ioan Apostu Botoșani, 18 noiembrie 2022 Nr. 530 ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 1 la HCL nr. 530/18.11.2022 DESCRIEREA INVESTIȚIEI Importanta obiectivului de investiţii derivă din necesitatea punerii la dispoziţie a resurselor materiale necesare pentru asigurarea minimului de dotări și a spatiilor adecvate desfășurării activităților educaţionale, impunându-se astfel investiţii pentru reabilitarea, îmbunătăţirea și echiparea infrastructurii educaţionale din învăţământul obligatoriu. Scopul investiţiei reprezintă reabilitarea corpului A al Colegiului Național A.T. Laurian, din municipiul Botoșani la nivel structural și arhitectural precum și modernizarea utilităţilor pentru creșterea calității învățamântului și a procesului educațional. Prin implementarea investiției propuse se vor atinge următoarele obiective preconizate: - Reabilitarea și modernizarea clădirii la cele mai înalte standarde conform cerințelor actuale astfel încât procesul educativ să se desfășoare în condiții normale; - Îmbunătăţirea stării infrastructurii aferente corpului de clădire existent prin lucrări de reabilitare a clădirii, a căilor de acces, a instalaţiilor termice, sanitare şi electrice şi amenajări exterioare. - Îmbunătăţirea eficienţei energetice a obiectivului prin lucrări de izolare termică a clădirii si prin înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie eficientă din punct de vedere termic. Imobilul este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 19, pe un teren intravilan al municipiului Botoşani, cu suprafaţa de 9023,00mp. În prezent clădirea se afla într-o stare avansată de degradare, lucrările de intervenție trebuie realizate imediat, spațiile în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea sunt neadecvate pentru desfășurarea activităților educative. Totodată, cheltuielile cu întreținerea clădirii sunt mult prea costisitoare. Luând în considerare faptul că la clădirea Colegiului Naţional „A.T. Laurian”, nu au fost efectuate lucrări de reabilitare care să conducă la o eficienţă energetică şi implicit la emisii scăzute de carbon prin utilizarea energiei din surse regenerabile şi materiale cu consum redus de energie în infrastructurile publice, se impune reabilitarea întregului obiectiv. Întreaga anvelopă a clădirii nu respectă condiţiile impuse de normativele şi standardele în vigoare. Învelitoarea de țiglă și-a pierdut funcționalitatea pe zone extinse, din cauza deteriorării materialului ceramic.Umezeala pătrunsă în interiorul acoperișului a afectat starea lemnului din șarpantă și structura de rezistență a planșeului și pereților din unele încăperi de la etajul II. La toate luminatoarele acoperișului au apărut, pe laturile de zidărie ale acestora, fisuri verticale, ce evidențiază desprinderea și rotirea spre exterior a frontoanelor, existând pericolul desprinderii și prăbușirii acestora. Tâmplăria exterioară de lemn este degradată în foarte mare măsură, ca urmare a expunerii la acțiunea factorilor climatici, iar tâmplăria interioară nu mai asigură funcționalitatea în condiții normale, datorită depășirii duratei de serviciu și folosirii intensive. Finisajele exterioare la pereți sunt degradate, nu se mai distinge cromatica iniţială a clădirii, nu exista contrast intre elementele decorative ale faţadei si campul de tencuiala . in unele zone tencuiala si elementele decorative s-au desprins de fatada din cauza infiltraţiilor. Întreaga instalaţie de încălzire interioară este colmatată (radiatoarele şi conductele) ceia ce conduce la un randament scăzut, consum mare de energie; Iluminatul interior cu precădere incandescent şi fluorescent, conduce la un consum ridicat de energie electrică şi eficienţă scăzută; Instalaţiile sanitare prezintă un grad avansat de degradare, datorate uzurii în timp ( instalaţii mai vechi de 30 ani ). Prin acest proiect se propune realizarea obiectivului de investiții în doua etape, astfel: Etapa 1 - reabilitarea acoperişului si etajului 2 (fara a interveni la faţade) Etapa 2 - reabilitare demisol, parter și etaj 1, reabilitare faţade. ETAPA 1 – cuprinde 1. Consolidarea frontonului cu ceas prin cămășuire pe fața interioară cu mortar M100T, armat cu bare independente ø6 OB37/20cm și inserarea de elemente din beton armat; 2. Consolidarea pereților de la etajul 2 prin cămășuire. Refacerea continuităţii zidăriei. După decopertarea în întregime a tencuielilor interioare se vor investiga diafragmele de zidărie şi acolo unde se remarcă fisuri ori crăpături cu deschidere <10mm se vor injecta manual cu lapte de ciment. Pentru fracturi mai mari de 10mm se va utiliza rezidirea zonei cu blocuri de cărămidă de acelaşi tip ori eventual betonarea cu microbeton fluid, 3. Cămăşuirea pereţilor exteriori pe fața interioară și interiori pe toată suprafaţa ambelor feţe de la nivelul etajului 3. Se va utiliza mortarul M100T de 5cm grosime armat cu bare independente ø6OB37/20cm. La intersecții de ziduri, se vor dispune, din 6 in 6 asize, bare orizontale Ø14 Bst500s care traversează pereții transversali, prin orificii practicate in zidărie cu bormașina, pentru a asigura continuitatea și buna ancorare la capete a barelor orizontale. 4. Termoizolarea pereţilor exteriori pe fata interioara cu placi minerale de tip multipor cu grosimea de 7,5cm. Prin placarea pereţilor cu placi minerale de tip multipor cu grosime de 7.5 cm se îmbunătăţeşte performanță energetică a clădirii de 2.98 ori. 5. Armăturile din cămășuieli se vor încastra în semicenturi gemene inserate la baza pereților prin practicarea de şliţuri în diafragma de zidărie și în centurile noi de la partea superioară a pereților. Semicenturile vor avea secțiunea de 20x30cm și vor fi armate longitudinala cu bare Ø16 Bst500s. 6. Refacerea planșeului de peste etajul 2 si peste aula. Se vor înlocui grinzile transversale cu grinzi de lemn ecarisate, corect dimensionate. Se va asigura o rigidizare în plan prin fixarea capetelor grinzilor pe centurile din beton armat prin intermediul bridelor metalice și a ancorajelor chimice și dispunerea unei podine din dulapi bătuți la 450,pe ambele fețe ale planșeului. 7. După desfacerea în totalitate a planșeului de peste etajul 3 se vor executa centuri din beton armat clasa C25/30, pe capetele zidurilor, armate longitudinal cu bare Ø16 Bst500s și transversal cu etrieri Ø8Bst500s, la 10 cm. Înălțimea minimă a centurilor va fi de 25cm. 8. Termoizolarea planșeului de peste etajul 2 si peste aula cu vata bazaltica cu grosimea de 20 cm si realizarea uni tavan suspendat din gips carton RF 60 min. 9. Elementele șarpantei se vor investiga punctuală și se vor înlocui elementele degradate și subdimensionate. Se vor utiliza numai secţiuni ecarisate, tratate ignifug şi contra insectelor. Se vor înlocui elementele degradate de acțiunea factorilor externi și se vor suplimenta prinderile metalice, scoabe, ancore, plăcuțe metalice, etc. Secțiunile subdimensionate se vor înlocui cu secțiuni ecarisate din lemn de rășinoase. Întreaga masă lemnoasă a șarpantei se va ignifuga și proteja împotriva insectelor. Se va pune accent pe conformarea acesteia la noile prescripţii privind încărcarea din zăpadă şi vânt precum şi la noul mod de calcul al secţiunilor de lemn NP005/2003. Ancorarea elementelor faţă de structură se va executa temeinic, cu ancore mecanice, fermele vor fi contravântuite pe ambele direcţii prin cleşti dubli si contrafişe duble, înclinate la 45°; fermele vor urmări dispunerea grinzilor planșeului și a centurilor. 10. Se va asigura un sistem de susținere a popilor existenți până la refacerea planșeelor. Descărcarea popilor se va realiza prin tălpi continue pe grinzile planșeului și centurile de zidărie. 11. Înlocuirea învelitoarei existente cu învelitoare din tiglă similară ca formă, culoare și dimensiuni. Sistemul de acoperiș va fi dotat cu toate elementele accesorii de colectare și evacuare a apelor pluviale. 12. Buiandrugii existenți din lemn se vor înlocui cu elemente din beton armat cu o rezemare min. de 40 cm și o înălțime de min. 2 rânduri de cărămidă. 13. Refacerea finisajelor interioare, la pereţii etajului 2, reparaţii la tencuieli și vopsitorii cu var lavabil, demontarea lambriurilor din PAL si realizarea de lambriuri noi din lemn de stejar. Intervențiile vor respecta specificul clădirii și nu vor afecta valoare de monument istoric a construcției. 14. Înlocuirea pardoselilor din parchet la etajul 2, se vor demonta pardoselile din parchet si se vor înlocui cu pardoseli noi din parchet din lemn de stejar, montate pe un strat suport din OSB. 15. Recondiţionarea pardoselilor din mozaic la etajul 2 prin Chituirea pardoselii si repararea fisurilor si ciobiturilor, şlefuirea pardoselii pentru eliminarea zgârieturilor, şlefuirea pardoselii pentru închiderea porilor,Şlefuirea pentru obţinerea luciului si impregnarea pardoselii pentru protecţie. 16. Realizarea grupurilor sanitare pentru elevi. Ţinând cont de faptul ca singurul grup sanitar existent in corpul de clădire se află la nivelul demisolului se propune realizarea a două grupuri sanitare pentru băieţi și fete la etajul 2 al clădirii. Se vor realiza compartimentări uşoare din HPL cu pardoseli din gresie și placaj din faianţă la pereţi. 17. Se va reface in totalitate instalaţia electrică de la etajul 2. ETAPA 2 1. Înlocuirea tavanelor din stufit la etajul 1 si parter cu tavan din gips carton RF 60 min. Se vor desface tavanele din stufit inclusiv stratul suport, se va termoizola planşeul cu vata bazaltica si se va monta un tavan suspendat nedemontabil din gips carton RF 60 min. 2. Înlocuirea pardoselilor din parchet la etajul 1 si parter, se vor demonta pardoselile din parchet si se vor înlocui cu pardoseli noi din parchet din lemn de stejar, montate pe un strat suport din OSB. 3. Recondiţionarea pardoselilor din mozaic la etajul 1, parter si demisol prin chituirea pardoselii si repararea fisurilor si ciobiturilor, şlefuirea pardoselii pentru eliminarea zgârieturilor,şlefuirea pardoselii pentru închiderea porilor, șlefuirea pentru obținerea luciului și impregnarea pardoselii pentru protecţie. 4. Refacerea finisajelor interioare, la pereţii etajului 1, parter și demisol, reparaţii la tencuieli și vopsitorii cu var lavabil, demontarea lambriurilor din PAL si realizarea de lambriuri noi din lemn de stejar. Intervențiile vor respecta specificul clădirii și nu vor afecta valoare de monument istoric a construcției. 5. Realizarea grupurilor sanitare pentru elevi. Ţinând cont de faptul ca singurul grup sanitar existent in corpul de clădire se afla la nivelul demisolului se propune realizarea a doua grupuri sanitare pentru băieţi și fete la etajul 1 al clădirii. Se vor realiza compartimentări uşoare din HPL cu pardoseli din gresie și placaj din faianţă la pereţi. 6. Finisajele din grupul sanitar amplasat la demisol vor fi înlocuite. Se vor realiza compartimentări din HPL, se vor înlocui pardoselile din gresie, se vor înlocui placajele din faianţă la pereţi. 7. Injectarea pereților subsolului cu soluții hidrofobe în vederea reducerii capilarității și a fenomenului de igrasie. 8. Înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie din lemn stratificat cu geam termoizolant având forma și dimensiunile identice cu tâmplăria originală. 9. Intervenţii de restaurare asupra faţadelor. Se înlătură porţiunile degradate ale tencuielilor pe toate suprafeţele parietale Dacă se constată existenţa unor fisuri ale tencuielii, ele se repară cu glet, Fisurile zidăriei se curăţă în adâncime, se împănează şi se umple sau injectează cu mortar de var sau – în cazul crăpăturilor mai profunde – cu mortar de ciment; este deosebit de important ca nici în acest din urmă caz pe suprafaţa parietală să nu se scurgă mortarul sau laptele de ciment. Se retencuiesc porţiunile decopertate cu tencuieli poroase realizate din mortare gata preparate clasificate conform WTA ca mortare poroase sau de asanare granulație 2-3 mm. Tencuiala din praf de piatră de la soclu se va desface și se va realiza o tencuiala nouă din mortar pe bază de var hidraulic. Se vor reface instalaţiile electrice pe toate etajele. Se vor reface în totalitate instalațiile electrice curenți tari. Se vor realiza instalații electrice curenți slabi, inclusiv instalație de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu. 10. Se vor realiza instalațiile sanitare pentru toate etajele. 11. Se vor realiza instalații de stingere cu hidranți interiori și exteriori. 12. Sistematizarea verticală a incintei, cu adoptarea unui sistem adecvat de colectare și dirijare a apelor meteorice de pe amplasament spre sistemul de colectare. Se vor executa trotuare perimetrale în grosime de 10cm, din beton simplu C20/25, peste un strat de pământ compactat, cu o pantă transversală de 2% şi longitudinală de min. 0,5%. Sub trotuare se vor executa umpluturi de bună calitate compactate cu maiul mecanic în straturi de 15-20cm şi urmărindu-se obţinerea unui grad de compactare de 96%. La interfaţa cu soclul se toarnă un cordon de bitum. Se propune restabilirea cromaticii inițiale, cu păstrarea patinei și a imperfecțiunilor surficiale. Elementele decorative de pe fațadă (ancadramente ferestre, cornișă, brâu) se vor finisa în culoare mai deschisă decât câmpul de tencuială, schimbul de culoare se va face pe muchia intrândă. PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Secretar general, Ada Alexandrina Macovei Ioan Apostu ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI MUNICIPIUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 2 la HCL nr. 530/18.11.2022 INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢIE ,, Reabilitare și modernizare Colegiul Național A. T. Laurian – Corp A, str. Nicolae Iorga, nr. 19, fosta Nicolaie Iorga nr.1, municipiul Botoșani, județ Botoșani” A) Indicatori tehnici Suprafata teren: 9023 mp Suprafata construită: 1334 mp Suprafata utilă totală: 3610.29 mp POT: 30.25% CUT : 1.10 Categoria de importanță: B Deosebita Regim înălțime: D+ P+2E inclusiv TVA Valoarea totală a investiţiei 57.080.466,40 lei 11.640.047,80 euro din care C + M 39.711.942,34 lei 8.098.197,80 euro Valoare finanțată prin Subprogram („C.N.I.”) 55.939.587,52 lei 11.407.395,80 euro din care C+M 38.942.300,26 lei 7.941.249,70 euro Valoare finanțată prin U.A.T Municipiul 1.140.878,88 lei 232.652,00 euro Botoșani (cheltuieli pentru servicii și lucrări finanțate de UAT); din care C+M 769.642,08 lei 156.948,10 euro (la cursul BNR din 25.10.2022, de 1 euro = 4.9038 lei) PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Secretar general, Ada Alexandrina Macovei Ioan Apostu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă