Pe scurtSe aprobă modificarea deciziei de cofinanțare pentru proiectul de reabilitare a sistemului de încălzire centralizată din Botoșani (etapa II), incluzând actualizarea listei de cheltuieli eligibile și non-eligibile. Pentru cetățeni înseamnă că se pot modifica plățile pe care orașul le poate suporta din fonduri proprii sau din fonduri nerambursabile, iar termenele și condițiile de acces pot suferi ajustări în funcție de noile prevederi; proiectul urmărește să crească eficiența energetică și să respecte legislația de mediu. Zonele afectate rămân municipiul Botoșani, iar impactul financiar se va clarifica prin termenii actualizați ai finanțării.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru modificarea HCL nr. 445 din 20 decembrie 2019 privind aprobarea cofinanțării
proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani
pentru perioada 2009 - 2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei
energetice – etapa II”
(cheltuieli eligibile și non-eligibile)
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI,
analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei pentru modificarea HCL nr. 445
din 20 decembrie 2019 privind aprobarea cofinanțării proiectului „Reabilitarea sistemului de
termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009 - 2028 în scopul
conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice – etapa II” (cheltuieli eligibile și
non-eligibile);
văzând raportul de specialitate comun al Serviciului Management proiecte şi al Direcției
economice, privind aprobarea modificării cofinanțării proiectului „Reabilitarea sistemului de
termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009 - 2028 în scopul
conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice - etapa II”, a cheltuielilor legate de
proiect (eligibile și non-eligibile), precum şi raportul de avizare al comisiei de specialitate a
Consiliului Local;
conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
40/2015, privind gestionarea
financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și
completările ulterioare;
având în vedere Ghidul Solicitantului Condiții Specifice de accesare a fondurilor pentru Axa
Prioritară 7- – Creșterea eficienței energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în
orașele selectate, Obiectivul Specific 7.1.- Creșterea eficienței energetice în sistemele centralizate de
transport și distribuție a energiei termice în orașele selectate,
în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit.(k) și n) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 0555 din 03 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555
din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Articolul 1 din Hotărârea Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 445 din 20
decembrie 2019 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 1. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană
la nivelul municipiului Botoșani pentru perioada 2009 - 2028 în scopul conformării la legislaţia de
mediu şi creşterii eficienţei energetice - Etapa a II-a”, în cuantum de 61.583.406,04 lei (inclusiv
TVA).”
Art. 2. Articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 445 din 20
decembrie 2019 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 2. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Botoșani reprezentând
achitarea tuturor cheltuielilor non-eligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea
eligibilă a proiectului, în cuantum total de 11.609.127,05 lei (1.015.169,38 - contribuția de 2% la
cheltuielile eligibile și 10.593.957,67 lei - cheltuieli non-eligibile/TVA), reprezentând cofinanțarea
proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoșani pentru
perioada 2009 - 2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice -
Etapa a II-a”.”
Art. 3. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile și/sau conexe, astfel cum acestea vor
rezulta din documentația tehnico-economică faza Proiect tehnic de Execuție și/sau a contractului de
achiziție publică de lucrări, precum și cheltuielile neeligibile ce pot apărea pe durata implementării
proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani
pentru perioada 2009 - 2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei
energetice - etapa II"”, cod MySMIS 2014+ 144392 vor fi susținute din bugetul local al UAT
Municipiul Botoșani.
Art. 4. Municipiul Botoșani se obligă să asigure resursele financiare necesare implementării
optime a proiectului în condiţiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumentele
structurale.
Art. 5. Primarul municipiului Botoşani, prin serviciile aparatului de specialitate, va asigura
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Secretar general,
Ada Alexandrina Macovei Ioan Apostu
Botoșani, 18 noiembrie 2022
Nr. 526
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.