Pe scurtSe aprobă acordarea unui suport alimentar sub forma unui pachet alimentar, în valoare zilnică de 15 lei pe beneficiar, pentru elevi. Vor primi acest sprijin 377 elevi din învățământul primar și 247 elevi din învățământul secundar inferior de la Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani, pentru anul școlar 2022-2023. Efectul pentru localnici: finanțarea vine din fonduri publice pentru acoperirea cheltuielilor de alimentație ale acestor copii pe zilele de curs, în cadrul programului pilot aprobat la nivel local.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă acordarea unui suport alimentar sub forma pachetului alimentar în limita valorii zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoare adăugată, pentru un număr de 377 elevi din învățământul primar, un număr de 247 elevi din învățământul secundar inferior la Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani pentru anul școlar 2022-2023
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea Programului–pilot de acordare a unui
suport alimentar elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 12 Botoșani pentru anul școlar 2022 - 2023
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI
analizând propunerea Domnului Primar al Municipiului Botoşani – Cosmin-Ionuț
Andrei, cu privire la aprobarea unor măsuri pentru implementarea Programului – pilot de
acordare a unui suport alimentar elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 12 Botoșani pentru anul școlar
2022-2023,
văzând referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. INT 7048/10.11.2022 , raportul
de specialitate nr. INT 7046/10.11.2022 al Direcţiei Economice și rapoartele de avizare ale
comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,
în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
105/2022 privind aprobarea
continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din
450 de unități de învățământ preuniversitar de stat, cu modificările ulterioare, a Hotărârii
Guvernului nr. 1152 din 16.09.2022 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
105/2022, a Ordinului Ministerului
Educației nr. 6190 din 01.11.2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministerului educației
nr. 5369/2022 privind aprobarea listei unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiilor și a unităților-pilot în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui
suport alimentar, numărul de beneficiari și sumele alocate pentru finanțarea programului școlar
în anul 2022-2023,
în temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă acordarea unui suport alimentar sub forma pachetului alimentar în
limita valorii zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoare adăugată, pentru un număr de
377 elevi din învățământul primar, un număr de 247 elevi din învățământul secundar inferior la
Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani pentru anul școlar 2022-2023.
Art. 2 Primarul Municipiului Botoşani, prin serviciile de specialitate, Direcţia
Economică și Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Ada Alexandrina Macovei Secretar general, Ioan Apostu
Botoşani, 18.11.2022
Nr. 525
1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.