7 octombrie 2022

HCL 460/2022 Botoșani adoptată

H O T Ă R Â R E privind aprobarea proiectului ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani”, depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și a cheltuielilor legate de acest proiect (Publicarea pe site: 10 octombrie 2022)

Denumire
Hotărârea nr. 460 din 2022 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
460 / 2022
Data
7 octombrie 2022
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă proiectul „Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani” pentru a fi depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și cheltuielile aferente acestui proiect. Pentru cetățeni înseamnă că școala poate primi fonduri pentru îmbunătiri energetice, ceea ce poate însemna costuri acoperite de fonduri europene nerambursabile și eventual impact asupra bugetului local pe termen lung. Detalii despre termenele exacte, finanțare și zonele afectate vor fi stabilite în documentația tehnico-economică și în acordul de finanțare, pe care consiliul urmează să îl adopte ulterior.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă proiectul ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul I – Tranziția verde, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2. Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani”, depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și a cheltuielilor legate de acest proiect CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI, analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea proiectului ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani”, depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și a cheltuielilor legate de acest proiect; analizând raportul de specialitate comun al Serviciului Management Proiecte, Serviciului Investiții și Direcției Economice, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; văzând dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență; văzând dispozițiile art. 112, alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale; având în vedere prevederile art. 3 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. 7 lit. a) și k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare; în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă proiectul ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul I – Tranziția verde, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2. Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice. Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani” în cuantum de 6.242.298,65 lei TVA inclus, din care 5.245.629,12 lei fără TVA, reprezintă cheltuieli eligibile în cuantum de 100% asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, și la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile în valoare de 996.669,53 lei, cheltuieli asigurate din bugetul de stat. Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile se va restitui Beneficiarului UAT Municipiul Botoșani de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta 5 – Valul Renovării – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în conformitate cu legislația în vigoare. Art. 3. (1) Se aprobă valoarea totală a lucrărilor de intervenție energetică ce vor fi efectuate la obiectivul de investiție în cuantum de 5.122.561,62 lei fără TVA. (2) Se aprobă valoarea totală aferentă lucrărilor de execuție și instalare a unei stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice în cuantum de 123.067,50 lei fără TVA. Art. 4. Se aprobă descrierea sumară a investiției ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani”, conform Anexei la prezenta hotărâre. Art. 5. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile și/sau conexe, astfel cum acestea vor rezulta din Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și/sau a contractului de achiziție publică de lucrări, precum și cheltuielile neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani” vor fi susținute din bugetul local al UAT Municipiul Botoșani. Art. 6. Municipiul Botoșani se obligă să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumentele structurale. Art. 7. Se mandatează Primarul Municipiului Botoșani, domnul Cosmin Ionuț Andrei, să semneze în numele și pe seama UAT Municipiul Botoșani cererea de finanțare a proiectului ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani” cu toate anexele acesteia, a tuturor documentelor aferente proiectului și să reprezinte UAT Municipiul Botoșani în relația cu Autoritatea Finanțatoare Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Art. 8. Primarul Municipiului Botoșani, prin serviciile aparatului de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Petru Taielup Secretar general, Ioan Apostu Botoșani, 07.10.2022 Nr. 460 ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL _________________________________________________________________________________ Anexa la HCL nr. 460 din 07.10.2022 DESCRIEREA SUMARĂ A INVESTIȚIEI PROPUSĂ PRIN PROIECT “Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani” UAT Municipiul Botoșani are intenția de a depune în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul I – Tranziția verde, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2. Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, aplicația de finanțare cu titlul ”Renovare energetică a clădirilor publice – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani”. Obiectivul de investiție propus este o clădire independentă cu destinația învățământ (săli de clasă) și a fost construit înainte de anul 2000. Clădirea este într-o stare relativ bună. Aceasta nu este monument istoric și nu face parte din zona de protecție a monumentelor istorice. Imobilul situat în Calea Națională, nr.75, Mun. Botoșani, Jud. Botoșani este înscris în Cartea funciară a localității Botoșani cu numărul 59209, Corpul C1 are destinație clădire învățământ în suprafață construită desfășurată de 2496 mp, regim de înălțime P+2. Structura de rezistență este cadre de beton armat. Închiderile exterioare sunt realizate din zidărie de cărămidă. Tâmplăriile sunt din PVC cu geam dublu. Acoperișul este tip șarpantă din lemn. Conform expertizei tehnice clădirea se încadreaza în clasa III de risc seismic. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă tranziția către un fond construit rezilient și verde, prin creșterea eficienței energetice în instituția de învățământ „Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani” prin implementarea unui sistem integrat de monitorizare, control și reducere a consumului de energie. Scopul principal al măsurilor de reabilitare / modernizare energetică a clădirii existente îl constituie reducerea consumurilor de căldură pentru încălzirea spaţiilor şi pentru prepararea apei calde de consum în condiţiile asigurării condiţiilor de microclimat confortabil. Suprafața desfășurată renovată: 2365 mp - Clădire școală C1 1. LUCRĂRILE GENERALE PROPUSE PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE A CLĂDIRII, sunt următoarele: Expertiza Tehnică: − Refacerea sarpantelor din lemn ignifugat; − Refacerea trotuarelor degradate; − Refacerea finisajelor interioare, exterioare degradate și realizare lucrări de eficiență energetică; − Sistematizarea terenului natural din jurul clădirii astfel încât apele meteorice să nu fie dirijte înspre clădire. Audit Energetic: − Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; − Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; − Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie; − Lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; − Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri; − Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri; − Sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald; − Modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente; − Lucrări pentru echiparea cu stații de încărcare pentru mașini electrice, conform prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată2; − Alte tipuri de lucrări; − Instalare de stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice Lucrări ce se vor executa la Corpul C1 - izolarea termică a fațadei - parte opacă: montare conductelor din subsol/canal termic în scopul reducerii pierderilor de caldura și masa; - înlocuirea/dotarea cu corpuri de încălzire cu radiatoare/ventiloconvectoare, montare perdea aer și încălzire la primire/intrare. - repararea/refacerea instalației de distribuție a agentului termic interior, inclusiv izolarea termică a acesteia, în scopul reducerii pierderilor termice și de agent termic - apa calda de consum, lnstalare boilere preparare apa calda de consum la fiecare grup sanitar, laborator sau chicineta. Instalare panouri fotovoltaice on grid pe acoperiș producere energie electrică alimentare boilere. Înlocuire obiecte sanitare în clădire. Montare baterii cu temporizator sau senzori - reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate; - înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficientă energetid ridicată și durata mare de viata, inclusiv tehnologie LED; - instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de miscare, acolo unde acestea se impun pentru economie de energie (holuri, bai-în zona lavoarelor); - montare sistem de iluminat de urgenta cu acumulatori; - montare de panouri solare otovoltaice on grid pe acoperișul clădirii pentru necesar partial de iluminat.Segmentarea alimentaria iluminatului in salile de clasa paralel cu ferestrele. Montare sistem de iluminat de urgenta cu acumulatori. Montare sistem de alarmare electric la toaleta persoanelor cu dizabiliati. Montare sistem inteligent de management al energiei. - solutii de ventilare mecanica centralizata sutilizand recuperator de caldura cu performanță ridicată; asigurarea calitatii aerului interior se va face prin montarea cate unei instalații centralizate de ventilare cu recuperare de caldura avand randament de min 75% pentru fiecare nivel in parte. Se va asigura ventilatia pentru încaperile clădirii. Montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmarire și inregistrare a consumurilor energetice și/sau, dupa caz, instalarea unor sisteme de management energetic integrat, precum sisteme de automatizare, control și/sau monitorizare, care vizeazii și fac posibilă economia de energie la nivelul sistemelor tehnice ale cBidiriimontare ventilatoare de extragere a aerului din grupuri sanitare, bufete, chicinete, laboratoare, practicare orificii de admisie aer, Alte tipuri de lucrări - repararea trotuarelor de protecțive în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura blocului de locuințe - repararea/construirea acoperișului tip terasă/șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă: - demontarea instalațiilor și a echipamentclor montatc aparent pc fațadele/terasa clădirii, precum și remontarea accstora dupa efectuarca lucrărilor de intervenție - repararea elementelor de constructie ale fațadei care prezinta potential pericol de desprindere și/sau afecteaza functionalitatea clădirii - refacerca finisajelor interioarc in zonelc de intervcntic: -reabilitarea/ modemizarca instalației electrice, înlocuirea circuitclor electrice deteriorate sau subdimensionate. Rezultate U.M. U.M. U.M. Consumul anual specific de energie finala pentru (kWh/m2 an 143,73 69,81 încălzire Consumul de energie primara (kWh/m2 an 343,21 175,81 Consumul de energie primara utilizand surse (kWh/m2 an 343,21 148,37 conventionale Consumul de energie primara utilizand surse (kWh/m2 an 0 27,44 regenerabile Echivalent Nivel anual estimat al gazelor cu efect de sera 86,81 36,69 kgCO2/m2 Indicatorii obiectivului de investiții • reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2 an): 51,43% • reducere a consumului de energie primară (kWh/m2 an): 48,77% • consumul de energie primară utilizând surse regenerabile la finalul implementării proiectului (kWh/m2 an): 27,44 kWh/m2 an • arie desfășurată de clădire publică, renovată energetic (m2): 2365 m2 • reducere anuală estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent kgCO2/m2 an): 57,74% • puncte de încărcare rapidă (cu putere peste 22kW) instalate pentru vehicule electrice (număr): 1 stație de încărcare rapidă • persoane care beneficiază în mod direct de măsuri pentru adaptarea la schimbările climatice (ex. valuri de căldură) (număr): aproximativ 834 persoane Intervenția asupra Copului C1 îndeplinește cerința relevantă de eficiență energetică privind o reducere minimă a consumului de energie și emisii de Co2, și respectă Comunicarea Comisiei - Orientări tehnice privind aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în temeiul Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență (2021/C58/01). 2. VALOAREA ESTIMATĂ A PROIECTULUI: Valoarea maximă fără TVA este calculată în acord cu mențiunile ghidului solicitantului după următoarea formulă: Valoare maximă eligibilă a proiectului = aria desfășurată renovată x 440 Euro/ m2 (cost unitar pentru lucrări de renovare moderată) + 25.000 Euro x n stații de încărcare vehicule electrice * 1 Euro=4,9227 lei Valoare maximă eligibilă fără TVA a proiectului = 2.365 mp x 440 Euro + 25.000 Euro x 1 stație de încărcare = 1.040.600,00 euro+ 25.000,00 euro = 1.065.600,00 x 4,9227 lei = 5.245.629,12 lei. La această valoare se adaugă TVA-ul aferent ce va fi asigurat din bugetul de stat. Astfel, valoarea maximă eligibilă a proiectului este de: 6.242.298,65 lei, din care: ➢ 5.245.629,12lei fără TVA - cheltuieli eligibile asigurate din Programul Național Redresare și Reziliență), din care: o 5.122.561,62 lei fără TVA pentru lucrări de renovare moderată o 123.067,50 lei fără TVA pentru 1 stație de încărcare vehicule electrice ➢ 996.669,53 lei TVA aferent cheltuielilor eligibile - cheltuieli eligibile asigurate din bugetul de stat, din care: o 973.286,71 lei TVA aferent lucrărilor de renovare moderată o 23.382,83 lei TVA pentru stația de încărcare vehicule electrice PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Petru Taielup Secretar general, Ioan Apostu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă