Pe scurtSe aprobă acordul Consiliului Local pentru dezmembrarea unui teren din proprietatea publică a municipiului Botoșani, aflat în extravilan, conform unei lucrări tehnice specifice (Referat Admitere dezmembrare nr. 90414 din 21.12.2020). Decizia înseamnă că terenul poate fi împărțit în părți separate, conform documentației cadastrale, iar validarea acestei operațiuni va depinde de aprobările ulterioare ale autorităților competente. Pentru locuitori, această hotărâre poate însemna o modificare a modului în care este gestionat terenul respectiv, posibil influențând zonele învecinate și registrul funciar, cu efecte pe termen său în planul de folosință și de rețele cadastrale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită “Referat Admitere dezmembrare nr. 90414 din 21.12.2020, aprobată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 90414 din 21.12.2020, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în extravilanul Municipiul Botoṣani, proprietatea publică a Municipiului Botoṣani cu număr cadastral 59053 înscris în Cartea Funciară nr.59053 a Municipiului Botoṣani, tarlaua nr. 31, parcelele cadastrale nr. 289-293, în 2(două) loturi după cum urmează: a) lotul nr.1: imobilul cu…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMANIA
JUDETUL BOTOSANI
MUNICIPIUL BOTOSANI
CONSILIUL LOCAL
______________________________________________________________________________
HOTĂRÂRE
privind acordul Consiliului Local pentru efectuarea operaṭiunilor de dezmembrare a unui
imobil, proprietatea publică a municipiului Botoṣani, situat în extravilanul
Municipiului Botoșani
având în vedere referatul de aprobare a iniṭiatorului Primarul Municipiului Botoṣani, domnul
Cosmin Ionuṭ Andrei, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Botoṣani să îṣi dea acordul
cu privire la realizarea operaṭiunilor de dezmembrare a unui teren, proprietatea publică a Municipiului
Botoṣani, ce se va realiza în baza documentaţiei tehnice privind dezmembrarea imobilului înregistrat cu
număr cadastral 59053, situat în extravilanul Municipiul Botoṣani, solicitare înregistrată la Oficiul de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub
nr. 90414 din 21.12.2020,
văzând raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, precum şi rapoartele de avizare ale
comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,
în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2), art. 879 şi art. 880 din Legea nr. 287/2009 privind
Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 25 alin. (2) din Legea nr. 7/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare ṣi ale art. 132, 133, 134 ṣi 135 din Ordinul
Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/09.07.2014,
privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în registrul de carte funciară,
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1), lit. (a) coroborat cu prevederilor art. 129 alin. (2) lit.
(c), alin. (6) lit. (a), art. 139 alin. (3) lit. (g) din Ordonanṭa de urgenṭă a Guvernului nr.
57/2019 din 3
iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările ṣi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1) Se însuşeşte lucrarea de specialitate denumită “Referat Admitere dezmembrare nr.
90414 din 21.12.2020, aprobată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 90414
din 21.12.2020, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în extravilanul Municipiul Botoṣani, proprietatea
publică a Municipiului Botoṣani cu număr cadastral 59053 înscris în Cartea Funciară nr.59053 a
Municipiului Botoṣani, tarlaua nr. 31, parcelele cadastrale nr. 289-293, în 2(două) loturi după cum
urmează:
a) lotul nr.1: imobilul cu număr cadastral 68227 având suprafaţa măsurată de 48.000 m.p.,
proprietate publică a UAT Botoṣani;
b) lotul nr.2: imobilul cu număr cadastral 68228 având suprafaţa măsurată de 117.100 m.p.,
proprietate publică a UAT Botoṣani;
Art.2. Se mandatează domnul Maleş George Cătălin, Ṣef Birou Cadastru Edilitar şi imobiliar, să
semneze actul autentic de dezmembrare.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Botoşani, Serviciului Patrimoniu,
Birou Cadastru Edilitar şi imobiliar şi Instituţiei Prefectului Judeţul – Botoşani.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Petru Taielup Secretar general, Ioan Apostu
Botoșani, 07.10.2022
Nr. 463
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
MUNICIPIUL BOTOȘANI
CONSILIUL LOCAL
ANEXA
la H.C.L. nr. 463 din 07 octombrie 2022
Lucrarea de specialitate
denumită “Referat Admitere dezmembrare nr. 90414 din 21.12.2020, aprobată de
Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoṣani sub nr. 90414 din 21.12.2020
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier, Petru Taielup Secretar general, Ioan Apostu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.