21 iulie 2025

HCL 291/2025 Botoșani adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi din Municipiul Botoșani-crearea unui culoar verde în arealul Bulevardului Mihai Eminescu și proximitatea acestuia în vederea reducerii poluării și creșterea calității vieții”, în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021- 2027, Prioritate: P3. O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul, RSO2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (FEDR)

Denumire
Hotărârea nr. 291 din 2025 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
291 / 2025
Data
21 iulie 2025
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă documentația tehnico-economică în faza D.A.L.I. și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de revitalizare a spațiilor verzi din Botoșani, adică crearea unui culoar verde pe lângă Bulevardul Mihai Eminescu pentru reducerea poluării și îmbunătățirea calității vieții. Asta înseamnă că proiectul poate primi finanțare din Programul Regional Nord-Est 2021-2027 și că, în termeni practici, bugetul local va aloca sau mobiliza fonduri pentru această investiție, conform etapelor stabilite, iar rezultatele ar trebui să apară într-un viitor cât mai apropiat în zonele menționate. Relevă pentru locuitori: îmbunătățirea spațiilor verzi, potențial reducerea zgomotului și a emisiilor, cu impact pe calitatea aerului și pe aspectul urban al Botoșani.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația tehnică – faza Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) întocmită pentru obiectivul de investiții „Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi din Municipiul Botoșani – crearea unui culoar verde în arealul Bulevardului Mihai Eminescu și proximitatea acestuia în vederea reducerii poluării și creșterea calității vieții”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi din Municipiul Botoșani-crearea unui culoar verde în arealul Bulevardului Mihai Eminescu și proximitatea acestuia în vederea reducerii poluării și creșterea calității vieții”, în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021- 2027, Prioritate: P3. O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul, RSO2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (FEDR) CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI, analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi din Municipiul Botoșani-crearea unui culoar verde în arealul Bulevardului Mihai Eminescu și proximitatea acestuia în vederea reducerii poluării și creșterea calității vieții”, în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritate: P3. O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul, RSO2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (FEDR), analizând raportul de specialitate comun al Serviciului Management Proiecte și al Serviciului Edilitare, referatul de aprobare a inițiatorului, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, având în vedere dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanțate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative” raportat la prevederile art. 7 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „În situația în care, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, apar schimbări care determină modificarea în plus a valorilor maximale și/sau modificarea în minus a valorilor minimale ale indicatorilor tehnico-economici aprobați ori depășirea intervalelor prevăzute la alin. (5), sunt necesare refacerea corespunzătoare a documentației tehnico-economice aprobate și reluarea procedurii de aprobare a noilor indicatori, cu excepția situațiilor de actualizare a acestora prevăzute în Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare” și la prevederile art. 10 alin. (4) lit. b) din același act normativ indicat mai sus, potrivit cărora” [Devizul general întocmit la faza de proiectare studiu de fezabilitate în cazul obiectivului nou/mixt de investiții]… se actualizează prin grija beneficiarului obligatoriu la data solicitării autorizației de construire, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (7) lit. e), lit. f) și lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) și e), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă documentația tehnică – faza Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) întocmită pentru obiectivul de investiții „Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi din Municipiul Botoșani – crearea unui culoar verde în arealul Bulevardului Mihai Eminescu și proximitatea acestuia în vederea reducerii poluării și creșterea calității vieții”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție „Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi din Municipiul Botoșani – crearea unui culoar verde în arealul Bulevardului Mihai Eminescu și proximitatea acestuia în vederea reducerii poluării și creșterea calității vieții”, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă Devizul General al obiectivului de investiții „Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi din Municipiul Botosani – crearea unui culoar verde în arealul Bulevardulului Mihai Eminescu și proximitatea acestuia în vederea reducerii poluării și creșterii calității vieții”, conform anexei nr. 3 la prezenta hotărâre. Art. 4. Primarul Municipiului Botoșani, prin Serviciul Edilitare, Serviciul Management Proiecte, Direcția Economică, Direcția Urbanism și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Andrei Amos Oana Gina Chițanu Botoșani, 21 iulie 2025 Nr. 291 ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 291 din 21 iulie 2025 Documentația tehnică – faza Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) întocmită pentru obiectivul de investiții „Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi din Municipiul Botoșani - crearea unui culoar verde în arealul Bulevardului Mihai Eminescu și proximitatea acestuia în vederea reducerii poluării și creșterea calității vieții” PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului, Andrei Amos Oana Gina Chițanu DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTII OBIECTIV DE INVESTITIE-REVITALIZAREA SI AMENAJAREA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPIUL BOTOSANI- CREAREA UNUI CULOAR VERDE IN AREALUL BULEVARDULULUI MIHAI EMINESCU SI PROXIMITATEA ACESTUIA IN VEDEREA REDUCERII POLUARII SI CRESTERII CALITATII VIETII Jud. Botosani, mun. Botosani, CF conform lista ANEXA nr. 1. Beneficiarul investitiei: UAT MUNICIPIUL BOTOSANI Elaboratorul documentatiei: S.C. VIA PRO IT CONSULTING S.R.L. OBIECTIV DE INVESTITIE-REVITALIZAREA SI AMENAJAREA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPIUL BOTOSANI- CREAREA UNUI CULOAR VERDE IN AREALUL BULEVARDULULUI MIHAI EMINESCU SI PROXIMITATEA ACESTUIA IN VEDEREA REDUCERII POLUARII SI CRESTERII CALITATII VIETII Nr. proiect: 19/2025 Faza de proiectare: D.A.L.I. 1/165 DENUMIREA INVESTITIEI: OBIECTIV DE INVESTITIE-REVITALIZAREA SI AMENAJAREA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPIUL BOTOSANI- CREAREA UNUI CULOAR VERDE IN AREALUL BULEVARDULULUI MIHAI EMINESCU SI PROXIMITATEA ACESTUIA IN VEDEREA REDUCERII POLUARII SI CRESTERII CALITATII VIETII AMPLASAMENT: Jud. Botosani, mun. Botosani, CF conform lista ANEXA nr. 1. ORDONATORUL PRINCIPAL DE CREDITE: U.A.T. MUNICIPIUL BOTOSANI ORDONATORUL DE CREDITE (SECUNDAR/TERTIAR): - BENEFICIARUL INVESTITIEI : U.A.T. MUNICIPIUL BOTOSANI ELABORATORUL DOCUMENTATIEI : S.C. VIA PRO IT CONSULTING S.R.L. FAZA DE PROIECTARE : DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTII NR. PROIECT : 19/2025 CONTRACT PRESTARI SERVICII : Contract nr. 28632 din 21.11.2024 OBIECTIV DE INVESTITIE-REVITALIZAREA SI AMENAJAREA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPIUL BOTOSANI- CREAREA UNUI CULOAR VERDE IN AREALUL BULEVARDULULUI MIHAI EMINESCU SI PROXIMITATEA ACESTUIA IN VEDEREA REDUCERII POLUARII SI CRESTERII CALITATII VIETII Nr. proiect: 19/2025 Faza de proiectare: D.A.L.I. 2/165 LISTA DE RESPONSABILITATI SI SEMNATURI Numele Semnatura SEF PROIECT ARH. Irina Garet ARHITECTURA ARH. Irina Garet REZISTENTA ING. Panainte Bogdan INSTALATII ELECTRICE ING. Andrei Vieru INSTALATII SANITARE ING. Alecu Sebastian Narcis OBIECTIV DE INVESTITIE-REVITALIZAREA SI AMENAJAREA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPIUL BOTOSANI- CREAREA UNUI CULOAR VERDE IN AREALUL BULEVARDULULUI MIHAI EMINESCU SI PROXIMITATEA ACESTUIA IN VEDEREA REDUCERII POLUARII SI CRESTERII CALITATII VIETII Nr. proiect: 19/2025 Faza de proiectare: D.A.L.I. 3/165 BORDEROU (conform H.G. 907/2016 ANEXA nr. 5 – DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTII – conținut cadru) A. PIESE SCRISE 1. INFORMATII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTITII 1.1. Denumirea obiectivului de investitii 1.2. Ordonator principal de credite 1.3. Ordonator de credite (secundar/tertiar) 1.4. Beneficiarul investitiei 1.5. Elaboratorul documentatiei de avizare a lucrarilor de interventie 2. SITUATIA EXISTENTA SI NECESITATEA REALIZARII LUCRARILOR DE INTERVENTII 2.1. Prezentarea contextului : politici, strategii, legislatie, acorduri relevante, structuri institutionale si financiare 2.2. Analiza situatiei existente si identificarea necesitatilor si a deficientelor 2.3. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investitiei publice 3. DESCRIEREA CONSTRUCTIEI EXISTENTE 3.1. Particularitati ale amplasamentului: a. Descrierea amplasamentului (localizare – intravilan/extravilan, suprafata terenului, dimensiuni in plan) b. Relatia cu zone invecinate, accesuri existente si/sau cai de acces posibile c. Datele seismice si climatice d. Studii de teren : (i) Studiu geotehnic pentru solutia de consolidare a infrastructurii conform reglementarilor tehnice in vigoare (ii) Studii de specialitate necesare, precum studii topografice, geologice, de stabilitate ale terenului, hidrologice, hidrogeotehnice, dupa caz. e. Situatia utilitatilor tehnico-edilitare existente f. Analiza vulnerabilitatilor cauzate de factori de risc, antropici si naturali, inclusiv de schimbari climatice ce pot afecta investitia. g. Informatii privind posibile interferente cu monumente istorice/de arhitectura sau situri arheologice pe amplasament sau in zona imediat invecinata; existenta conditionarilor specifice in cazul existentei unor zone protejate. 3.2. Regimul juridic: a. Natura proprietatii sau titlul asupra constructiei existente, inclusiv servituti, drept de preemptiune; b. Destinatia constructiei existente c. Includerea constructiei existente in listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale protejate, precum si zonele de protectie ale acestora si in zone construite protejate, dupa caz; d. Informatii/obligatii/constrangeri extrase din documentatiile de urbanism, dupa caz 3.3. Caracteristici tehnice si parametri specifici: OBIECTIV DE INVESTITIE-REVITALIZAREA SI AMENAJAREA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPIUL BOTOSANI- CREAREA UNUI CULOAR VERDE IN AREALUL BULEVARDULULUI MIHAI EMINESCU SI PROXIMITATEA ACESTUIA IN VEDEREA REDUCERII POLUARII SI CRESTERII CALITATII VIETII Nr. proiect: 19/2025 Faza de proiectare: D.A.L.I. 4/165 a. Categoria si clasa de importanta b. Cod in lista monumentelor istorice, dupa caz c. An/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de constructie d. Suprafata construita e. Suprafata construita desfasurata f. Valoarea de inventar a constructiei g. Alti parametri, in functie de specificul si natura constructiei existente. 3.4. Analiza starii constructiei, pe baza concluziilor expertizei tehnice si/sau ale auditului energetic, precum si ale studiului arhitecturalo-istoric in cazul imobilelor care beneficiaza de regimul de protectie de monument istoric si al imobilelor aflate in zonele de protectie ale monumentelor istorice sau in zone construite protejate. Se vor evidentia degradarile, precum si cauzele principale ale acestora, de exemplu : degradari produse de cutremure, actiuni climatice, tehnologice, tasari diferentiate, cele rezultate din lipsa de intretinere a constructiei, conceptia structurala initiala gresita sau alte cauze identificate prin expertiza tehnica. 3.5. Starea tehnica, inclusiv sistemul structural si analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurarii cerintelor fundamentale aplicabile, potrivit legii. 3.6. Actul doveditor al fortei majore, dupa caz. 4. CONCLUZIILE EXPERTIZEI TEHNICE SI, DUPA CAZ, ALE AUDITULUI ENERGETIC, CONCLUZIILE STUDIILOR DE DIAGNOSTICARE: a. Clasa de risc seismic b. Prezentarea a minimum doua solutii de interventii c. Solutiile tehnice si masurile propuse de catre expertul tehnic si, dupa caz, auditorul energetic spre a fi dezvoltate in cadrul documentatiei de avizare a lucrarilor de interventii d. Recomandarea interventiilor necesare pentru asigurarea functionarii conform cerintelor si conform exigentelor de calitate. 5. IDENTIFICARE SCENARIILOR/OPTIUNILOR TEHNICO-ECONOMICE (MINIMUM DOUA) SI ANALIZA DETALIATA A ACESTORA 5.1. Solutia tehnica, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, functional-arhitectural si economic, cuprinzand: a. Descrierea principalelor lucrari de interventie pentru: - consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural - protejarea, repararea elementelor nestructurale si/sau restaurarea elementelor arhitecturale si a componentelor artistice, dupa caz - interventii de protejare/conservare a elementelor naturale si antropice existente valoroase, dupa caz - demolarea partiala a unor elemente structurale/nestructurale, cu/fara modificarea configuratiei si/sau a functiunii existente a constructiei - introducerea unor elemente structurale/mestrcturale suplimentare - introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea raspunsului seismic al constructiei existente b. Descrierea, dupa caz, si a altor categorii de lucrari incluse in solutia tehnica de interventie propusa, respectiv hidroizolatii, termoizolatii, repararea/inlocuirea instalatiilor/echipamentelor aferente constructiei, demontari/montari, debransari/bransari, finisaje la interior/exterior, dupa caz, imbunatatirea OBIECTIV DE INVESTITIE-REVITALIZAREA SI AMENAJAREA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPIUL BOTOSANI- CREAREA UNUI CULOAR VERDE IN AREALUL BULEVARDULULUI MIHAI EMINESCU SI PROXIMITATEA ACESTUIA IN VEDEREA REDUCERII POLUARII SI CRESTERII CALITATII VIETII Nr. proiect: 19/2025 Faza de proiectare: D.A.L.I. 5/165 terenului de fundare, precum si lucrari strict necesare pentru asigurarea functionalitatii constructiei reabilitate. c. Analiza vulnerabilitatilor cauzate de factori de risc, antropici si natural [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă