HCL 290/2026 Botoșani adoptată
Hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism aferent Str. Drumul Tătarilor, nr. 36A CF/NC 51626” în vederea realizării obiectivului „CONSTRUIRE LOCUINȚĂ P+1E, ÎMPREJMUIRE TEREN ȘI BRANȘAMENTE UTILITĂȚI”
- Denumire
- Hotărârea nr. 290 din 2026 a Consiliului Local Botoșani
- Emitent
- Consiliul Local Botoșani
- Număr
- 290 / 2026
- Data
- 31 august 2026
- Localitate
- Botoșani, județul Botoșani
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă documentația de urbanism pentru Str. Drumul Tătarilor nr. 36A, care include Planul Urbanistic Zonal și Regulamentul de urbanism. Obiectivul este să se construiască o locuință cu ideia P+1E, să se înfăptuiască împrejmuire terenului și să se brânșeze utilitățile necesare locuinței. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea unei noi locuințe, cu termenele și condițiile stabilite în regulament, plus posibile efecte asupra zonei: lucrări de infrastructură, zonă reabilitată și conectarea la utilități.
Documente
- hcl 290_26.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism
aferent Str. Drumul Tătarilor, nr. 36A CF/NC 51626” în vederea realizării obiectivului
„CONSTRUIRE LOCUINȚĂ P+1E, ÎMPREJMUIRE TEREN ȘI BRANȘAMENTE
UTILITĂȚI”
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI,
analizând propunerea domnului primar Cosmin-Ionuț Andrei cu privire la aprobarea
unei documentații de urbanism „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism aferent - Str.
Drumul Tătarilor, nr. 36A CF/NC 51626” în vederea realizării obiectivului „construire locuință
P+1E, împrejmuire teren și branșamente utilități”, precum și propunerile formulate în cadrul
dezbaterii proiectului de hotărâre,
văzând solicitarea înregistrată sub nr. 7934/25.03.2026, raportul de specialitate al
Serviciului Autorizări în construcţii şi Urbanism nr. INT 3957/15.06.2026, referatul de aprobare
al inițiatorului 17468/30.06.2026, precum şi rapoartele de avizare și avizele comisiilor de
specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani,
în baza dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c) şi alin. (7) lit. k) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, dispozițiilor incidente în materie ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanței de
Urgență a Guvernului nr. 31/2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în
domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor şi Legii nr. 350/2001 privind
amenajarea teritoriului şi urbanismul cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 139 alin. (3) lit. (e) și art. 196 alin. (1) lit. a) și art 240 alin. (2) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în
Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă documentaţia „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism
aferent - Str. Drumul Tătarilor, nr. 36A CF/NC 51626” în vederea realizării obiectivului
„construire locuință P+1E, împrejmuire teren și branșamente utilități”, de către investitori persoane
fizice, conform reglementărilor urbanistice cuprinse în proiectul nr. 5/2025, întocmit de către S.C.
NORDIC ARCHITECTURE HUB S.R.L., coordonator proiect: Urb. Arh. Mihai Tulbure, anexă
care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu următoarele condiţii:
• S teren de referinţă = 1435,00 mp;
• P.O.T. = max. propus 45,00 %;
• C.U.T. = max. propus 1,30.
• Construcții existente/menținute;
- Anexă gospodărească C1 - Sc/scd = 197mp – 13,73 %.
• Construcții propuse:
- Locuință unifamilială ;
- Sc – cca 250mp;
- Scd - cca 450mp;
- POT – propus 17,42% - max. 45% ;
- CUT – propus 0,31 - max. 1,30;
- Regim de înălţime: propus P+1E;
- H max.10,00 m.
• 1 loc de parcare / unitate de locuit – se propun doua locuri de parcare în interiorul
parcelei.
• Spații verzi – 595,00mp – 41,45 %.
• Circulații auto și pietonale: – 393,00 mp – 27,40 %.
• Anterior autorizării executării lucrărilor de construire, se va clarifica și reglementa
situația juridică și cadastrală a fâșiei de teren situate între imobilul care face obiectul P.U.Z. și
drumul aparținând domeniului public, în vederea asigurării accesului auto și pietonal direct și legal
la drumul public, dimensionat corespunzător potrivit reglementărilor aplicabile. În acest scop, se
vor efectua operațiunile cadastrale și de publicitate imobiliară necesare, astfel încât situația juridică
și cadastrală a accesului să fie clarificată și reflectată în evidențele de cadastru și carte funciară la
data solicitării autorizației de construire.
• În vederea obținerii Autorizației de construire, se vor realiza toate operațiunile
cadastrale și juridice prevăzute prin documentația de urbanism, inclusiv transferul cu titlu gratuit
în domeniul public al Municipiului Botoșani a suprafeței de teren de aproximativ 17,43 mp,
marcată și delimitată conform planșei U07 – „Proprietatea asupra terenurilor”, necesară asigurării
profilului stradal aferent accesului la parcelă.
• Pe domeniul public și privat al Municipiului Botoșani, lucrările de construcții și
amenajări necesare pentru asigurarea infrastructurii aferente obiectivelor propuse, respectiv
asigurarea utilităților și a circulațiilor auto și pietonale la amplasamentul destinat construirii, se va
emite condiționat de următoarele:
- Titularul autorizației de construire va fi MUNICIPIUL BOTOȘANI, la solicitarea
investitorului;
- Toate documentațiile, avizele, acordurile și cheltuielile necesare în vederea
obținerii Autorizației de construire privesc exclusiv investitorul.
• Se vor respecta toate condițiile impuse prin studiile de specialitate și avizele obținute
în vederea amenajării accesului la amplasamentul studiat și a circulațiilor propuse, în concordanță
cu documentația tehnică privind sistematizarea rutieră, verificată de verificator de proiecte de
drumuri atestat M.L.P.A.T., la cerința A4-B2-D2.
• La elaborarea documentație faza D.T.A.C. se vor respecta toate prevederile conținute
de punctul de vedere faza P.U.Z. transmis de către I.S.U. Botoșani, nr.825.120/10.02.2026.
• În vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru executarea lucrărilor de
construcţii, pentru verificarea respectării cerinţelor minime de performanţă energetică pentru
clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero, documentaţia tehnică pentru
autorizarea executării lucrărilor de construire trebuie să conţină şi raportul de conformare nZEB.
• Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construire, pentru lucrările autorizate,
se va face numai împreună cu recepția la terminarea lucrărilor pentru amenajările necesare
modificării domeniului public și privat, în vederea asigurării utlităților și a accesului la terenul
aferent obiectivului, având ca titular Municipiul Botoșani.
• Se vor respecta toate condițiile impuse prin avizele și acordurile obținute în vederea
construirii.
• Toate documentațiile, autorizațiile și cheltuielile necesare în vederea realizării
obiectivului privesc exclusiv investitorul, indiferent de regimul juridic al terenurilor pe care se
realizează acestea (proprietate privată sau publică).
• Terenul, construcțiile și amenajările se vor administra în regim privat.
Art. 2 Prezenta hotărâre își menține valabilitatea pe o perioadă de 5 ani de la data aprobării.
Art. 3 Documentația anexă, care a stat la baza fundamentării prezentei hotărâri se păstrează
şi arhivează de către Serviciul Urbanism și Autorizări în Construcţii.
Art. 4 Primarul Municipiului Botoșani, prin Serviciul Urbanism și Autorizări în Construcţii
și celelalte servicii de specialitate competente va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier local, Secretar general al Municipiului,
Marian Voinescu Oana-Gina Chițanu
Botoșani, 31 august 2026
Nr. 290
ROMÂNIA
JUDEŢUL BOTOŞANI
MUNICIPIUL BOTOŞANI
CONSILIUL LOCAL
Anexă la H.C.L. nr. 290/31.08.2026
„Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism aferent Str. Drumul
Tătarilor, nr. 36A CF/NC 51626” în vederea realizării obiectivului
„CONSTRUIRE LOCUINȚĂ P+1E, ÎMPREJMUIRE TEREN ȘI
BRANȘAMENTE UTILITĂȚI”
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Consilier local, Secretar general al Municipiului,
Marian Voinescu Oana-Gina Chițanu
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 286/2026Hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic de Detaliu – strada Șoseaua Iașului, nr. 61F, mun. Botoșani, CF/NC…HCL 287/2026Hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic de Detaliu – Aleea Iacob Iacobovici, nr. FN, P.C. 136/38, mun…HCL 288/2026Hotărâre privind aprobarea documentaţiei „Plan Urbanistic de Detaliu – Str. Ion I.C. Brătianu, nr. 175, CF/NC 63727” în vederea…HCL 289/2026Hotărâre privind aprobarea documentației „Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism aferent – Extravilanul Municipiului…HCL 291/2026Hotărâre privind aprobarea strategiei tarifară – revizuită în conformitate cu Analiza Cost Beneficiu elaborată pentru Proiectul…HCL 292/2026Hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Botoșani pentru lunile septembrie…HCL 293/2026Hotărâre privind aprobarea încheierii de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Botoșani a contractului de asociere…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.