29 aprilie 2025

HCL 157/2025 Botoșani adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani”

Denumire
Hotărârea nr. 157 din 2025 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
157 / 2025
Data
29 aprilie 2025
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică în faza Proiect Tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani”. Asta înseamnă că se stabilesc în detaliu costurile, termenele și soluțiile tehnice pentru reabilitarea termică a clădirii, iar proiectul poate merge mai departe spre execuție, finanțare și implementare. Pentru locuitori, rezultatul poate însemna îmbunătățiri ale eficienței energetice a școlii, eventual reduceri ale cheltuielilor de funcționare pe termen lung și impact asupra bugetului local alocat investiției.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația tehnică – faza Proiect Tehnic a investiției ce urmează a se realiza prin proiectul: „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botosani”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani” CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI, analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani”, văzând raportul de specialitate al Direcției de Dezvoltare Locală/Serviciului Investiţii, referatul de aprobare al inițiatorului proiectului de hotărâre, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Botoșani, în baza dispozițiilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul- cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a dispozițiilor Hotărârii Consiliului Local nr. 467 din 19 decembrie 2024 privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții : „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani”, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și alin. 7 lit. a) și k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 139 alin. (3) lit. e) și g), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă documentația tehnică – faza Proiect Tehnic a investiției ce urmează a se realiza prin proiectul: „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botosani”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiție „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani”, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 3 Se aprobă descrierea sumară a investiției propusă pentru proiectul „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani”, conform anexei nr. 3 la prezenta hotărâre. Art. 4 Primarul Municipiului Botoșani, prin Serviciul Investiții, Dezvoltare Locală, Direcția Economică și celelalte servicii ale aparatului de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului Botoșani, Mihail Gabriel Tanasă Oana Gina Chițanu Botoșani, 29 aprilie 2025 Nr. 157 ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 157 din 29.04.2025 PROIECT TEHNIC „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani” PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului Botoșani, Mihail Gabriel Tanasă Oana Gina Chițanu Anexa 1 se poate vizualiza (...aici) ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 157 din 29.04.2025 Denumirea obiectivului de investiții: „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani” PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI A. Valoarea investiției - DEVIZ GENERAL (ELIGIBIL+NEELIGIBIL) Nr. Denumirea capitolelor și Valoare TVA Valoare crt. subcapitolelor de cheltuieli (fără TVA) LEI LEI (inclusiv TVA) LEI 1 TOTAL GENERAL 11.360.713,14 2.136.345,28 13.497.058,42 2 Din care C+M 10.526.422,49 2.000.020,28 12.526.442,77 B. INDICATORI TEHNICI CARACTERISTICILE CONSTRUCTIEI - Categoria de importanță a obiectivului, cf. HG nr. 766/1997 : „C” - Clasa de importanță a obiectivului, cf. P100/1-2013 : II - Grad de rezistență la foc : II - Regim de înălțime construcție : S+P+4E DESCRIEREA FUNCTIONALA BILANT TERITORIAL PROPUS NR. CATEGORIE FOLOSINTA SUPRAFATA (mp) CAD. 61280 CURTI CONSTRUCTII 3418 – DIN ACTE 3156 – DIN MASURATORI SUPRAFETE CONSTRUCTII PROPUSE COD DESTINATIE REGIM SUPRAFATA SUPRAFATA INALTIME CONSTRUITA (mp) DESFASURATA (mp) C1 SCOALA S+P+4E 528,00 2.615,00 P.O.T. EXISTENT ȘI PROPUS 16,73% C.U.T. EXISTENT ȘI PROPUS 0,83 CARACTERISTICI EXISTENTE – C1 – SCOALA VOLUM CLĂDIRE STUDIATĂ 10.175,00 mc INALTIME 19,59 ml SUPRAFATA UTILA PROPUSA C1 2.436,44 mp SUPRAFATA CONSTRUITA PROPUSA C1 2.615,00 mp FUNCTIUNI SI SUPRAFETE – SITUATIE PROPUSA SUPRAFETE – SITUATIE PROPUSA mp SUPRAFATA UTILA SUBSOL 399,85 SUPRAFATA UTILA PARTER 428,89 SUPRAFATA UTILA ETAJ 1 401,69 SUPRAFATA UTILA ETAJ 2 402,27 SUPRAFATA UTILA ETAJ 3 402,27 SUPRAFATA UTILA ETAJ 4 401,47 C. Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni. Proiectul se va implementa în 12 luni. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier local, Secretar general al Municipiului Botoșani, Mihail Gabriel Tanasă Oana Gina Chițanu ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL Anexa nr. 3 la H.C.L. nr. 157 din 29.04.2025 Descrierea sumară a investiției propusă prin proiectul „Reabilitarea termică a Școlii gimnaziale Sfânta Maria din municipiul Botoșani” Clădirea ce urmează a fi amenajată se află pe ALEEA PACEA nr. 7, în Municipiul BOTOȘANI și are funcțiunea actuală de ȘCOALĂ, cu sali de clasa, laboratoare, incaperi administrative, holuri, grupuri sanitar, incaperi specifice actualei destinații. Analizand masurile recomandate in raportul de expertiza tehnica si audit energetic, precum si tema de proiectare si solicitarile utilizatorilor, lucrarile propuse constau in: 1. Acoperis - Desfacerea sarpantei, invelitorii si a straturilor suport si refacerea acoperisului si a elementelor componente (sarpanta, invelitoare din tabla faltuita, straturi suport, inlocuire jgheaburi si burlane, montare opritori zapada); Se vor ignifuga toate elementele componente ale sarpantei din lemn; - Desfacerea acoperisurilor existente aflate intre axele D/2-3, D/5-6 si D/6-7 conf. plan interventii etaj 1 si etaj 2, si refacerea acoperisurilor aflate intre axele D/5-7 pentru protejarea acceselor secundare; 2. Pereti - Izolare termica a fatadelor – parte opaca cu materiale termoizolatoare cu fibre – vata bazaltica grosime 15 cm, protejata cu tencuiala subtire (5-10 mm) armata cu tesatura deasa din fibre + termoizolare soclu cu XPS 10 cm; - Realizarea unui hol de acces gen windfang la intrarea principala – axul A/5-6, care va fi inchis cu perete cortina prevazut cu usa cu sistem de autoinchidere si bara antipanica; - Desfacerea elementelor din lemn de la balconul de la etajul 1 aflat intre axele D/2-3; - Inlocuirea usii de acces la subsol cu usa din tamplarie de Al rezistenta la foc 15 min prevazuta cu sistem de autoinchidere; - Desfiintarea usii de acces la parter aflata intre axele 5-6/C-D si inchiderea spatiului bazin apa cu usa din Aluminiu cu rezistenta la foc 90 min conf. Plan interventii subsol – lucrari propuse. - Inlocuirea usilor din tamplarie PVC de la parter cu usi din tamplarie de Aluminiu conf. Plan interventii parter; - Montarea dispozitivelor de autoinchidere la toate usile de la scasa scarii; - Montarea sistemelor de inchidere lenta la toate usile care raman existente la salile de grupa; - Desfacerea peretilor existenti din gips-carton din axul 4-5/C-D, 7/A-B si B/7-8 si realizarea lor din zidarie de BCA 20 cm grosime, rezistenta la foc 60 min. conf. Plan interventii parter si inlocuirea usilor existente in acesti pereti cu usi din tamplarie rezistenta la foc 15 min; - Desfacerea peretilor existenti la grupurile sanitare si depozitare aflate intre axele 1-2/C-D, parter- etaj 4, si refacerea compartimentarilor conform planurilor de interventii parter – etaj 4 – lucrari propuse; - Inchiderea golului de fereastra de la parter aflat in axul 1/B-C si crearea unui gol de usa la etajul 1, in axul 1/ B-C, pentru evacuarea copiilor pe scara exterioara propusa; - Crearea unui nou gol de fereastra in zona bucatariei aflata la parter, in axul 8/A-B; - Propunerea unui perete din gips carton la parter intre axele B-C/6-7 pentru crearea unui hol; - Desfiintarea usii din axul 5/B-C; - Inchiderea golului pentru fereastra existent pe fiecare nivel la casa scarii, in axul C/2-3; - Desfacerea peretilor si a usii existente la camera de paza, amplasata sub scara, la parter, intre axele 2-3/C-D; - Inlocuirea usilor de acces in cladire cu usi din tamplarie de Aluminiu rezistenta la foc 15 min cu geam termoizolator cu rupere de punte termica cu grosimea de cel putin 6 mm, si prevazuta cu dispozitiv de autoinchidere; - Izolarea termica a fatadei – parte vitrata; inlocuirea tamplariei exterioare existente, cu tamplarie termoizolanta dotata, cu dispozitive / fante / grile pentru ventilarea spatiilor ocupate si evitarea aparitiei condensului pe elementele interioare de anvelopa. Se va utiliza tamplarie din Aluminiu si sticla termoizolatoare – 3 foi de sticla si cel putin 2 acoperiri; - Inlocuirea ferestrelor de la casa scarii de la etajele 1-3, intre axele 5-6/C-D, cu ferestre din tamplarie de Aluminiu cu ochiuri mobile in partea de jos, cu deschidere dubla pentru furtunul de stingere al incendiului de la autospecialele pompierilor; - Inlocuirea ferestrelor de la casa scarii, de la etajul 4, cu ferestre cu ochi mobil pentru desfumare; - Asigurarea unui nivel ridicat de etanseitate la aer a cladirii, tamplaria se monteaza spre exteriorul zidariei cu ajutorul benzilor precomprimate. Termoizolare contur goluri tamplarie cu placi polistiren extrudat cu grosimea de 3 cm, montare profile protectie cu lacrimar si de colt; - Realizarea unor grile pentru aport aer proaspat actionate automat odata cu desfumarea, la spatiul pentru biblioteca de la etajul 4 in axul D/3-4; 3. Placa peste subsol - Izolarea termica a planseului peste subsol neincalzit, termoizolare (la intrados) cu placi din polistiren expandat ignifugat, grosime 15 cm, protejate cu plasa si tencuiala, montare cu bolturi de sustinere; 4. Placa parter si etaj 1 - Ridicarea cotei din salile de grupa si grupul sanitar pentru copii la nivelul cotei din hol (eliminarea denivelarilor). Ridicarea cotei presupune desfacerea pardoselii existente si a straturilor suport din salile de grupa, placarea placii cu polistiren extrudat de 3 cm grosime acolo unde diferenta este mare, turnarea unei sape cu grosime variabila in functie de diferenta de nivel (aducerea cotei din salile de grupa la aceeasi cota cu holurile); 5. Planseu superior - Termoizolarea planseului peste ultimul nivel; montare termoizolatie din polistiren expandat ignifugat de terasa, grosime 30 cm + strat de difuzie + folie antivapori la partea calda + strat protectie hidroizolator; 6. Lucrari si finisaje interioare – conform planselor de arhitectura - Realizarea unor placaje (granit) pe treptele de la accesul din axul A-B/5-6, astfel incat treapta sa aiba o latime de 35 cm; - Inlocuirea pardoselilor din zona de preparare hrana si servirea mesei, cu pardoseala vopsea epoxidica si finisarea peretilor din zona de bucatarie si servirea mesei cu vopsea epoxidica. Peretii propusi din B.C.A. in zona bucatariei, vor fi tencuiti si apoi vopsiti cu vopsea epoxidica; - Desfiintarea pragurilor existente intre hol si spatiile destinate copiilor; - Refacerea pardoselilor de la fiecare nivel cu: - pardoseala din granit (holuri si casele de scara); - gresie (grupuri sanitare); - parchet in cancelarie, birouri si secretariat; - covor PVC Tarkett in salile de grupa, salile de clasa, cabinet medical, cancelarie, birou, arhiva, laborator informatica, camera server si biblioteci; - vopsea epoxidica in servire masa, bucatarie si spatii anexe conform planselor de arhitectura; - Realizare plinte pardoseli (polimer rigid, covor PVC, gresie, granit si vopsea epoxidica) si glafuri interioare la ferestre (granit); - Realizare finisaj la pereti interiori cu tencuiala mozaicata in toate spatiile (cu exceptia grupurilor sanitare) pana la cota +1,10 m; - Desfacere balustrada existenta la scara aflata intre axele 5-6/C-D si inlocuirea ei cu balustrada metalica cu prindere intre rampe (tip riflaj continuu); - Refacere tencuiala dupa realizarea instalatiilor, glet si var; - Organizarea obiectelor sanitare conform planselor de instalatii; 7. Lucrari si finisaje exterioare – conform planselor de arhitectura - Refacerea trotuarelor perimetrale – desfacerea celor existente pe latimea de 90 cm si realizarea trotuarelor noi conf. Plan interventii parter – lucrari propuse, cu panta transversala de 2% si dop de bitum intre trotuar si soclul cladirii, realizare rigole pentru redirectionarea apelor pluviale in incinta; - Desfacerea podestelor si a rampei existente intre axele D/2-3 si A/5-6; - Realizarea unei noi rampe de acces pentru persoanele cu handicap dimensionata conform normativelor aflate in vigoare, din beton armat, prevazuta cu balustrade speciale, si refacerea podestului si a treptelor exterioare aflate intre axele D/2-3; - Realizarea podestului si treptelor exterioare intre axele A/5-6; - Se vor monta balustrade din Aluminiu; - Montarea glafurilor exterioare propuse din granit, se va asigura panta si etansarea fata de toc si fata de perete; - Se vor realiza pardoseli exterioare (terase) cu granit; Finisaje exterioare propuse pe fatada conform planselor de arhitectura - fatade: - Tencuiala mozaicata soclu; - Placaj TRESPA METEON; - Riflaj din lemn stratificat, ignifugat; - Tencuiala decorativa; - Tamplarie din Aluminiu; - Invelitoare din tabla faltuita; 8. Scara metalica propusa - Realizarea unei scari metalice de evacuare pentru copiii de la gradinita de la etajul 1, amplasata pe fatada laterala stanga; 9. Alte lucrari propuse - Spatiul tehnic de la subsol aflat intre axele A-B/5-6 va avea functiunea de spatiu bazin apa; - Grupul sanitar pentru copii de la parter se inverseala cu grupul sanitar pentru profesori si grupul sanitar pentru copii de la etajul 1 se inverseaza cu oficiul; - Sala pentru activitati sportive de la etajul 4 va avea functiunea de laborator informatica, iar sala IT de la etajul 2 impreuna cu biblioteca vor deveni sala de clasa; - Echiparea cabinetului medical de la etajul 1 cu o chiuveta; 10. Instalatii - Realizarea instalatiei de semnalizare si detectie la incendiu; - Inlocuirea instalației de distributie a agentului termic pentru încălzire intre punctul de racord si planseul peste subsol, inclusiv reducerea termica a acesteia, în scopul reducerii pierderilor de căldură și masa, precum și montarea robinetelor automate de presiune diferențială la baza coloanelor de incalzire în scopul creșterii eficienței energetice a sistemului de încălzire prin autoreglarea termohidraulica a retelei. - Inlocuirea/dotarea cu corpuri de incalzire cu radiatoare/ventiloconvectoare; - Inlocuirea instalatiei de distributie a agentului termic pentru incalzire inclusiv de legatura intre cladirea studiata si cladirea tip centrala termica; - Reabilitarea si modernizarea instalatiei de distributie a agentului termic pentru incalzire, inclusiv zonarea (control zonal) si echilibrarea instalatiilor termice, montarea de robinete cu cap termostatic la radiatoare si izolarea conductelor din subsol in scopul reducerii pierderilor de caldura si masa; - Montarea debitmetrelor pe racordurile de apa calda si apa rece si a contoarelor de energie termica, inclusiv cele dotate cu dispozitive de inregistrare si transmitere la distanta a datelor; - Reabilitarea si modernizarea instalatiei de distributie a agentului termic – apa calda de consum cu surse regenerabile la scara mica, inclusiv zonarea (controlul zonal) si echilibrarea instalatiilor termice. Montarea de baterii monocomanda cu senzori de pornire. Inlocuire obiecte sanitare. Montare boilere preparare apa calda in baie prin acumulare alimentate din SEN si din panouri solare electrice. Instalare panouri solare electrice – sistem hibrid cu acumulatori – pe cladire/ in apropiere pentru producere energie partial pentru a.c.c.; - Reabilitarea instalatiei de iluminat prin inlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate; - Inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent si incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica ridicata si durata mare de viata, inclusiv tehno [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă