ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BALŞA
BALŞA 337015, nr. 175
CIF 5453827, TEL 0372775149
E-mail
[email protected]
HOTĂRÂREA NR.
9/2026
pentru aprobarea Strategiei de contractare şi a Documentaţiei pentru atribuirea contractului de achiziţie
publică având ca obiect „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru, Judeţul
Hunedoara", mandatarea Asociaţiei să organizeze procedura de achiziţie până la finalizarea acesteia,
precum şi mandatarea Preşedintelui să semneze contractul de achiziție
Consiliul Local al comunei Balşa, judeţul Hunedoara, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 12 februarie
2026;
Având în vedere:
a) - Referatul de aprobare al primarului comunei Balșa nr. 7/32/23.01.2026 la proiectul de hotărâre nr.
11/2026, prin care se propune aprobarea Strategiei de contractare şi a Documentaţiei pentru atribuirea
contractului de achiziţie publică având ca obiect „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3
Centru, Judeţul Hunedoara", mandatarea Asociaţiei să organizeze procedura de achiziţie până la finalizarea
acesteia, precum şi mandatarea Preşedintelui să semneze contractul de achiziție;
b) - Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistem Integrat de Gestionare a Deseurilor județul
Hunedoara” având nr. 126/22.01.2026, înregistrată la Primăria comunei Balșa sub nr. 105/23.01.2026, prin
care se solicită aprobarea Strategiei de contractare şi a Documentaţiei pentru atribuirea contractului de
achiziţie publică având ca obiect „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru, Judeţul
Hunedoara", mandatarea Asociaţiei să organizeze procedura de achiziţie până la finalizarea acesteia, precum
şi mandatarea Preşedintelui să semneze contractul de achiziție, conform Notei de fundamentare nr.
125/22.01.2026;
c) - Hotărârea Consiliului Local al comunei Balșa nr. 10/2009 prin care s-a aprobat asocierea comunei
Balșa, prin Consiliul Local cu Judeţul Hunedoara, prin Consiliul județean Hunedoara şi cu unele unităţi
administrativ-teritoriale din județul Hunedoara, în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor - Judeţul Hunedoara”;
d) - Raportul compartimentului agricol, urbanism și amenajarea teritoriului și achiziții publice din cadrul
Primăriei comunei Balșa, nr. 7/33/23.01.2026 și avizul favorabil nr. 8/12.02.2026 al comisiei de specialitate
lit. a): agricultură, activități economico – financiare, amenajarea teritoriului şi urbanism, muncă, familie şi
protecție socială, din cadrul Consiliului Local al comunei Balșa;
În temeiul prevederilor:
a) - Ordonanței de urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
b) -Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
c) - Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
d) - Ordinului A.N.R.S.C.U.P. nr. 97/2025 privind aprobarea Regulamentului - cadru al serviciului de
salubrizare a localităţilor;
e) - art. 104, alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările si completările
ulterioare;
f) - art. 94 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acord-cadru din Legea nr. 98/2016
privind achizițiile publice, cu modificările si completările ulterioare;
g) - Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor
Județul Hunedoara”, cu modificările ulterioare;
1
h) - Documentului de poziție privind modul de implementare al Proiectului „Sistem de Management Integrat
al Deșeurilor în județul Hunedoara”, cu modificările ulterioare;
i) - Actului constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a
Deșeurilor Județul Hunedoara”, cu modificările ulterioare;
j) - art. 7, alin. (4) și (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
republicată, cu modificările ulterioare;
Conform dispozițiilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. n), alin. (14), art. 139, alin. (1) și
ale art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. Se aprobă Strategia de contractare pentru atribuirea contractului având ca obiect: „Prestarea
serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru, Judeţul Hunedoara", conform anexei nr. 1, care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă Documentația de atribuire a contractului având ca obiect: „Prestarea serviciului de
salubrizare în zona de colectare 3 Centru, Judeţul Hunedoara", conform anexei nr. 2, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre și care conține:
a) Instrucţiuni pentru ofertanţi (Fişa de date a achiziţiei);
b) Caietul de sarcini şi anexele la acesta (Anexa 1 - Regulamentul Serviciului de salubrizare privind
deşeurile menajere şi similar din Judeţului Hunedoara şi Anexa 2 - Zone greu accesibile);
c) Proiectul Contractului de achiziție;
d) Secţiunea Formulare.
Art.3. Se mandatează domnul Jude Traian-Felician, primar al U.A.T. comuna Balșa, să voteze în
Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor
județul Hunedoara, aprobarea Strategiei de contractare şi a Documentaţiei pentru atribuirea contractului de
achiziţie publică având ca obiect „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru, Judeţul
Hunedoara", mandatarea Asociaţiei să organizeze procedura de achiziţie până la finalizarea acesteia.
Art.4. Se acordă mandat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a
Deșeurilor județul Hunedoara ca în numele și pe seama UAT-urilor membre, să organizeze procedura de
achiziţie până la finalizarea acesteia.
Art.5. Se acordă mandat Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, Sistemul Integrat de
Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara, să semneze în numele și pentru U.A.T. comuna Balșa, contractul
de achiziție.
Art.6. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Primarului comunei Balșa și Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara”.
Art.7. Prezenta hotărâre poate fi atacată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului-județul Hunedoara, Primarului comunei
Balșa, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul
Hunedoara” , se aduce la cunoștință publică prin afișare.
Balșa la 12 februarie 2026
Preşedinte de ședinţă Contrasemnează,
Toma Simion Secretar general,
Jr. Tătulea Silviu-Petru
Hotărâre adoptată de Consiliul Local al comunei Balşa în şedinţa ordinară din data de 12 februarie 2026, sistem de vot
liber, cu un număr de ...…..voturi ,,pentru”,.…..,,abţineri” şi........voturi ,,împotrivă”.
2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.