HCL 142/2025 Bălan adoptată

Consiliul Local al orașului Bălan aprobă propunerea de a constitui dreptul de proprietate asupra terenurilor intravilane pentru persoanele care au cumpărat apartamente din fondul locativ de stat

Pe scurt

Consiliul Local al orașului Bălan aprobă propunerea de a constitui dreptul de proprietate asupra terenurilor intravilane pentru persoanele care au cumpărat apartamente din fondul locativ de stat. Înseamnă că acești cumpărători vor deveni proprietari ai terenurilor aferente apartamentelor lor, nu doar chiriași, adică aparentele ale proprietății vor trece în numele lor. Decizia este bazată pe documente administrative și avize legale, iar efectul este condiționat de îndeplinirea cerințelor prevăzute în Hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă propunerea de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilan, unor persoane care au cumpărat apartamente din fondul locativ de stat, conform anexei nr. 1, anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 142 din 2025 a Consiliului Local Bălan
Emitent
Consiliul Local Bălan
Număr
142 / 2025
Localitate
Bălan, județul Harghita
Stare
adoptată

Pe același subiect în Bălan

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL BĂLAN HOTĂRÂREA Nr. 142 /2025 privind aprobarea propunerii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilan, unor persoane care au cumpărat apartamente din fondul locativ de stat Consiliul Local al Orașului Bălan. Întrunit în şedinţă ordinară în data de 18.11.2025 Luând în discuţie proiectul de hotărâre înregistrat cu nr. 156/62/21.10.2025 înaintat de către primarul Orașului Bălan, dl lojiban Gheorghe, cu privire la aprobarea propunerii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilan, unor persoane care au cumpărat apartamente din fondul locativ de stat, proiect de hotărâre avizat pentru legalitate de către secretarul general al UAT Oraș Bălan; În vederea constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilan, unor persoane care au cumpărat apartamente din fondul locativ de stat ; Constatând faptul că proiectul de hotărâre este însoţit de documentele prevăzute de art. 136 alin. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, și anume: 1. raportul compartimentului juridic din cadrul aparatului de specialitate al primarului orașului Bălan cu nr. 5357/2025; [ii referatul de aprobare cu nr. 5288/2025 al iniţiatorului proiectului de hotărâre, respectiv al primarului orașului Bălan; |. avizele consultative ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Bălan. avize înregistrate cu nr.407/61/2025; 408/61/2025 şi 409/61/2025: (35) avizul de legalitate cu nr. 146/76/2025 al secretarului general al UAT Oraș Bălan; cererile proprietarilor și adresele SC CIVIS SRL menţionate în anexa la prezenta hotărâre; PI certificatele de nomenclatură stradală ; În baza prevederilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991-Legea Fondului Funciar, cu modificările şi completările ulterioare;ari. 3, art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr.199/1997; art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, republicată; art. 7 alin. (2) din Codul Civil: Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ; În temeiul art. 129 alin. (1), alin.. (2) lit. c ) coroborat cu alin. (6) lit. b) ; art. 139 alin. (2); art. 196 alin.(1) lit. a ) din OUG nr. 57 /2019 privind Codul administrativ.adoptă prezenta: HOTĂRÂRE: Art.1. Se aprobă propunerea de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilan, unor persoane care au cumpărat apartamente din fondul locativ de stat, conform anexei nr. 1, anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul oraşului Bălan prin intermediul compartimentului de specialitate. Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita, cu propunerea de a emite ordinul prefectului, compartimentului locativ din cadrul Primăriei oraşului Bălan şi persoanei interesate. Art.4. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Consiliul Local Bălan în termen de 30 de zile de la comunicare, iar în cazul în care sunteți nemulțumit de modul de soluționare a contestaţiei vă puteți adresa instanţei de contencios administrativ în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la contestaţia depusă sau de la data la care ar fi trebuit să primiţi acest răspuns. Bălan, 18.11.2025 Semnează Contrasemnează pentru legalitate Preşedinte de şedinţă, Secretar general UAT Oraş Bălan, Muntean Petru jur. Toader Ovidiu Lf Număr voturi: 15 voturi Pentru din 15 voturi exprimate din totalul de 15 consilieri în funcție Lisi NIPIAO Japeo], nf NI UpounyA “ut jeg] $ LV [elauaă noros “plurpos ap AUIpoSalq Dea] nnuad EZROULUIOSEIJUO) PZeduuloş SCOCIL'8I “urla a rac uoa[eq 1$ */7/9099 | unuopues aluțpuadop | 6 de 7 :5s *(7 1) sp do) N 6SS0I SI | PE6/SI | SZOzI1'bi/6bs | “oraureo £ [19 oquioa 1 ns | 41s01 LUVHANAIA | “e C/1/4/O8L9 | unuoputs Duta do IN S0901 | szI/1 PXOg 1/1/P819 *L/E8L9 uooleq 1$ *1/1/4/08L9 Dunuopues alurpuadap LI "de “7 os 9] VOINOHIIA SZOZ'11'01/6s1 do) IN P0901 81 | 009/81 9I3U1e9 € | +1q “auqturaoaq] LDS NVZNIHOD | "2 =] Uoa/eq 15 alurpuadap 1 “de “e 2s “(p SCOZ'60'E2 /Bz1 | 1 'peo N UPIRE N/9S | Er | zeâ/er SZOEILEO/I61S | “oraureo 7 | 3)oy 19 J0[Ho+ ns VIIVALVNOI | 7 E] (*du) aa SIALD 5S "Apa 49 N ați oaed Stă esoapy dpurnuaad 42 tany EMB AN [loyaN u pe) "dou op 212.12) N 18 aionanN AN tuuos | 221 N aj IoN.I)Su02 1ofuoyrxo jeanp d pe9s ap opeoradoad Up U2497 Ding 25 4] e.10apa UEŢEgI [nSe.0 up 10[opuoure)rede Ito doad purarad IVNIAON TI4VI STOZ/ Tei au 0H ei VxaNv NV IVE ININSVAO1V1VD011A1ISNO) VLIHDAUVH 1ndaane VINYAOU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.orasulbalan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala