Hotarare privind aprobarea Regulamentului de inchiriere prin atribuire directa catre partidele politice si birouri parlamentare a spatiilor aflate in domeniul public sau privat al UAT –municipiul Bailesti
Denumire
Hotărârea nr. 87 din 2023 a Consiliului Local Băilești
Se aprobă regulamentul pentru închirierea directă a spațiilor din domeniul public sau privat al UAT municipiul Bailești către partide politice și birouri parlamentare. Adică se vor închiria spații în locuri publice sau private ale orașului către aceste entități, conform regulilor stabilite, cu termene și condiții prevăzute în regulament. Pentru locuitori, acest lucru poate însemna faptul că spații eligibile pot fi ocupate de formațiuni politice, eventual cu condiții de utilizare, plăți și termene stabilite, fără au fost menționate detalii exacte despre costuri sau zone specifice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba Regulamentul de inchiriere prin atribuire directa catre partidele politice si birouri parlamentare a spatiilor aflate in domeniul public sau privat al UAT-municipiul Bailesti, conform anexei nr. la prezenta hotarare
ROMÂNIA
JUDEȚUL DOLJ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEŞTI
HOTARAREA NR. 87
Din 31.08.2023
privind aprobarea Regulamentului de inchiriere prin atribuire directa catre partidele politice si birouri
parlamentare a spatiilor aflate in domeniul public sau privat al UAT-municipiul Bailesti
Consiliul Local al Municipiului Bailesti , judetul Dolj, intrunit in sedinta ordinara din data de
31.08.2023;
Avand in vedere:
Referatul de aprobare nr. 17871/23.08.2023 al doamnei Nastase Amalia, viceprimar cu atributii de
primar al municipiului Bailesti;
Raportul de specialitate nr. 17872/23.08.2023 al doamnei Dumitrescu Cristiana Sorina, consilier
juridic in cadrul Biroului Juridic si Relatia cu Consiliul Local;
Avizul nr. 92/30.08.2023 al comisiei de specialitate pentru activitati social-culturale, culte,
invatamant, sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii; avizul nr.
92/30.08.2023 al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare -economico-sociale, amenajarea
teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice, buget-finante, administrarea domeniului public si privat
al municipiului, servicii si comert, agricultura; avizul nr. 92/30.08.2023 al comisiei de specialitate juridica si de
disciplina, administratie publica si apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti,
protectia mediului si turism;
Legea partidelor politice nr. 14 din ianuarie 2003(r3);
Legea nr. 334 din 17 iulie 2006 privind finanțarea activităţii partidelor politice şi a
campaniilor electorale, rerepublicată, cu modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 422 din 18 iulie 200lprivind protejarea monumentelor istorice, republicata cu
modificarile si completarile ulterioare;
Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare;
Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, (r4) cu
modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare;
Legea nr. 134 din 1 iulie 20 10 privind Codul de procedură civilă, rerepublicata, cu
modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare;
Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscala, cu modificarile si
completarile ulterioare;
In temeiul art.129 alin.(2), lit. c) şi d), alin. (7), lit. e), lit. i) şi lit. n) şi art. 196 alin.(1) lit. a) din
OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1. Se aproba Regulamentul de inchiriere prin atribuire directa catre partidele politice si
birouri parlamentare a spatiilor aflate in domeniul public sau privat al UAT-municipiul Bailesti, conform
anexei nr. la prezenta hotarare.
Art.2. Viceprimarul cu atributii de primar al municipiului Bailesti prin compartimentele de
specialitate vor duce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art.3. Prezenta hotarare se va comunica:
a) Viceprimarului cu atributii de primar al municipiului Bailesti;
b) Institutiei Prefectului Judetul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate.
in sedinta ordinara a Consiliului Local al Municipiului Bailesti din data
pentru” din totalul celor 17 consilieri locali in functie.
Contrasemnează,
| Secretar General,
] Mitran lustina
vă
ROMÂNIA
JUDEŢUL DOLJ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEȘTI
HOTARAREA NR. 87
Din 31.08.2023
privind aprobarea Regulamentului de inchiriere prin atribuire directa catre partidele politice si birouri
parlamentare a spatiilor aflate in domeniul public sau privat al UAT-municipiul Bailesti
Consiliul Local al Municipiului Bailesti , judetul Dolj, intrunit in sedinta ordinara din data de
31.08.2023;
Avand in vedere:
Referatul de aprobare nr. 17871/23.08.2023 al doamnei Nastase Amalia, viceprimar cu atributii de
primar al municipiului Bailesti;
Raportul de specialitate nr. 17872/23.08.2023 al doamnei Dumitrescu Cristiana Sorina, consilier
juridic in cadrul Biroului Juridic si Relatia cu Consiliul Local;
Avizul nr. 92/30.08.2023 al comisiei de specialitate pentru activitati social-culturale, culte,
invatamant, sanatate, familie, munca si protectie sociala, sport si agrement, protectie copii; avizul nr.
92/30.08.2023 al comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare -economico-sociale, amenajarea
teritoriului si urbanism si realizarea lucrarilor publice, buget-finante, administrarea domeniului public si privat
al municipiului, servicii si comert, agricultura; avizul nr. 92/30.08.2023 al comisiei de specialitate juridica si de
disciplina, administratie publica si apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti,
protectia mediului si turism;
Legea partidelor politice nr. 14 din 9ianuarie 2003(r3);
Legea nr. 334 din 17 iulie 2006 privind finanțarea activităţii partidelor politice şi a
campaniilor electorale, rerepublicată, cu modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 422 din 18 iulie 2001privind protejarea monumentelor istorice, republicata cu
modificarile si completarile ulterioare;
Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare;
Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, (r4) cu
modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare;
Legea nr. 134 din 1 iulie 20 10 privind Codul de procedură civilă, rerepublicata, cu
modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare;
Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscala, cu modificarile si
completarile ulterioare;
In temeiul art.129 alin.(2), lit. c) şi d), alin. (7), lit. g), lit. i) şi lit. n) şi art. 196 alin.(1) lit. a) din
OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1. Se aproba Regulamentul de inchiriere prin atribuire directa catre partidele politice si
birouri parlamentare a spatiilor aflate in domeniul public sau privat al UAT-municipiul Bailesti, conform
anexei nr.1 la prezenta hotarare.
Art.2. Viceprimarul cu atributii de primar al municipiului Bailesti prin compartimentele de
specialitate vor duce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art.3. Prezenta hotarare se va comunica:
a) Viceprimarului cu atributii de primar al municipiului Bailesti;
b) Institutiei Prefectului Judetul Dolj pentru exercitarea controlului de legalitate.
adoptata in sedinta ordinara a Consiliului Local al Municipiului Bailesti din data
nr. 17 voturi „pentru” din totalul celor 17 consilieri locali in functie.
Contrasemnează,
Secretar General,
Mitran lustina i
Anexa la HCL nr. 87/3 1.08.2023
Regulamentul de inchiriere prin atribuire directă către partide politice şi
birouri parlamentare a spaţiilor aflate in domeniul public
sau privat al UAT- municipiul Bailesti ___
Capitolul I - Dispozitii generale
Prezentul regulament stabileste conditiile de atribuire directa a contractului de inchiriere pentru
partide politice si birouri parlamentare, a spatiilor atestate in domeniul public sau privat al UAT
municipiul Bailesti.
Art, 1. Cadrul legal:
Legea partidelor politice nr. 14 din ianuarie 2003(r3)
- Legea nr. 334din 17 iulie 2006 privind finanţarea activităţii
partidelor politice şi a campaniilor electorale, rerepublicată, cu modificarile si completarile
ulterioare
- Legea nr. 422 din 18 iulie 2001privind protejarea monumentelor istorice, republicata cu
modificarile si completarile ulterioare
- Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrative, cu modificarile
si completarile ulterioare
- Legea nr. 96din21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, (r4) cu
modificarile si completarile ulterioare
- Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare
- Legea nr. 134din | iulie 2010 privind Codul de procedură civilă, rerepublicata, cu
modificarile si completarile ulterioare
- Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si
completarile ulterioare
- Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscal, cu modificarile si
completarile ulterioare
Art. 2. Definirea unor termeni şi expresii:
a.) atribuirea contractului de închiriere- etapă în cadrul Procedurii de închiriere în care se
încheie contractul de închiriere cu chiriaşul;
b.) bunuri imobile- clădirile sau spaţiile din clădiri cuprinse în domeniul public sau
privat a UAT Municipiul Bailesti;
c.) chiria-sumă de bani care reprezintă preţul plătit pentru folosinţa unui bun
imobil, conform contractului de închiriere;
d.) contract de închiriere - contractul prin care o parte, numită proprietar, se obligă să
asigure celeilalte părți, numită chiriaş , folosinţa unui bun imobil pentru o anumită perioadă, în
schimbul chiriei;
e.) durata-perioada de timp pentru care se încheie contractul de închiriere
stabilită în ani în conţinutul contractului;
£.) iniţierea procedurii de închiriere - etapă în cadrul Procedurii de închiriere, în care
proprietarul imobilului elaborează referatul şi raportul de specialitate şi o supune aprobării
Consiliului Local;
g.) procedura de închiriere-etapele care trebuie parcurse de proprietarul
imobilului în vederea atribuirii şi încheierii contractului de închiriere;
h.) proprietar- Municipiul Bailesti;
i.) Partid politic - asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot,
care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o
misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public.
i.) Birou Parlamentar - Spaţiu organizat de către deputaţi şi senatori în circumscripţii
electorale;
k) atribuire directă - încredințare directă în conformitate cu dispoziţiile speciale
aplicabile spaţiilor cu altă destinaţie.
Art, 3. Atribuirea directă a contractului precum şi condiţiile închirierii spaţiilor cu altă
destinație, proprietate publică sau privată a UAT Municipiul Bailesti, pentru partide politice şi
birouri parlamentare, se aprobă prin Hotărâre a Consilului Local Bailesti.
CAPITOLUL I! -
lirectă ide politice si bi i pari,
in atribui
Art.4. Închirierea spaţiilor prin atribuire directă către partide politice şi birouri parlamentare
are loc Ia iniţiativa autorităţii locale, ca urmare a unei solicitări depuse la Compaitiment
Relaţii cu Publicul.
Art.5 Solicitările depuse se vor analiza în funcţie de spaţiile disponibile care nu fac obiectul
altor proceduri în derulare şi care corespund activităţii specifice partidelor politice şi a
birourilor parlamentare.
Art, 6. Spațiile disponibile se vor transmite cu prioritate în următoarea ordine:
a) Partidelor politice care sunt reprezentate în Parlamentul României;
b) Birourilor Parlamentare reprezentate prin senatori şi deputaţi care au fost aleşi în
circumscri pţia electorală - Dolj;
c) Partidelor politice care nu sunt reprezentate în Parlamentul României la data
solicitarii;
d) Birourilor Parlamentare reprezentate prin senatori şi deputaţi care au fost aleşi în alte
circumscripţii electorale şi deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, aleşi la nivelnaţional;
Art, 7. Iniţiativa închirierii trebuie să aibă la bază următoarele elemente:
- Solicitarea Partidelor politice, a deputaţilor şi a senatorilor, însoţită de actele
doveditoare (C.L.F /legitimaţie )
- Descrierea bunului care urmează să fie închiriat, dupa obtinerea listei cu bunurile
disponibile la nivelul autoritatii publice locale;
- Nivelul chiriei aprobat prin HCL privind stabilirea impozitelor, a taxelor și a
chiriilor din municipiul Bailesti pentru anul în curs;
- Durata închirierii;
- Condiţii speciale impuse de natura spaţiilor ce fac obiectul închirierii, unde este
cazul.
Fi 2 - Pi ( Î. : pi
Art. 8. Închirierea spaţiilor se face cu respectarea următoarelor reguli pentru fiecare situaţie în
parte astfel:
a) Partidelor politice care sunt reprezentate în Parlamentul României
- Partidele politice care sunt reprezentate în Parlamentul României pot solicita
Autorităţilor Administraţiei Publice Locale atribuirea unui spaţiu pentru organizarea sediilor
locale şi pot primi cel mult câte un sediu pe unitate administrativ -teritorială.
- - În situaţia în care sunt mai multe solicitări privind atribuirea unui spaţiu pentru sediu de
partid politic, solicitările se analizează în ordinea depunerii lor la UAT Municipiul Bailesti
şi se soluţionează în funcţie de spaţiile disponibile la data respectivă.
Atribuirea contractului de închiriere se încheie pe o perioadă determinată , de 1 an până la
4 ani, cu posibilitate de prelungire cu acordul părţilor, prin încheierea unui act adiţional,
indiferent dacă la data împlinirii termenului, partidul politic este reprezentat în Parlamentul
României, În cazul în care nu se doreşte prelungirea, contractul poate fi denunţat de către una
dintre părţi cu o prealabilă notificare de 30 zile înainte de încetarea-contractului de închiriere.
- Contractul poate fi prelungit, prin încheierea unui act adiţional, pe o durată determinată de
| an până la 4 ani, în situaţia în care partidul politic este reprezentat în Parlamentul României şi pe o
perioadă de 1 an în cazul în care nu mai este reprezentat în Parlamentul României. Modalitatea
de prelungire a contractului va fi reglementată prin contractul de închiriere, conform procedurilor
în vigoare la acea dată.
b) Birourilor Parlamentare reprezentate prin senatori şi deputaţi care au fost aleşi în
circumscripția electorală - Dolj
Deputaţii şi senatorii care au fost aleşi să reprezinte în Parlamentul României
circumscripţia electorală- Dolj , pot solicita Autorităţilor Administraţiei Publice Locale
atribuirea unui spaţiu pentru organizarea şi funcţionarea birourilor parlamentare.
Solicitările se analizează în ordinea depunerii lor la UAT Municipiul Bailesti şi se
soluţionează în funcţie de spaţiile disponibile la data respectivă.
Atribuirea contractului de închiriere se încheie pe perioada mandatului, respectiv pe
4 ani, cu posibilitate de prelungire, cu acordul părţilor, prin încheierea unui act
adiţional, doar în cazul în au câştigat un nou mandat pentru a reprezenta circumscripția
electorală- Dolj.
Contractul poate fi prelungit prin încheierea unui act adiţional pe perioada unui nou
mandat, respectiv pe 4 ani, la solicitarea deputaţilor şi a senatorilor.
c) Partidelor politice care nu sunt veprezentate în Parlamentul României
Partidele politice care nu sunt reprezentate în Parlamentul României pot solicita
Autorităţilor Administraţiei Publice Locale atribuirea unui spaţiu pentru organizarea sediilor
locale şi pot primi cel mult câte un sediu pe unitate administrativ-teritorială.
În situaţia în care sunt mai multe solicitări privind atribuirea unui spaţiu pentru sediu de
partid politic, solicitările se analizează în ordinea depunerii lor la UAT Municipiul
Bailesti şi se soluţionează în funcţie de spaţiile disponibile la data respectivă.
Atribuirea contractului de închiriere se încheie pe o perioadă determinată, de 1 an până la
4 ani, cu posibilitate de prelungire, cu acordul părţilor, prin încheierea unui act
adiţional. În cazul în care nu se doreşte prelungirea, contractul poate fi denunţat de către una
dintre părţi, cu o prealabilă notificare de 30 zile înainte de încetarea contractului de închiriere.
Contractul poate fi prelungit, prin încheierea unui act adiţional, pe o durată
determinată de | an, iar modalitatea de prelungire va fi reglementată prin contractul de închiriere,
conform procedurilor în vigoare la acea dată.
d) Birourilor Parlamentare reprezentate prin senatori şi deputaţi care au fost aleşi în
alte circumscripţii electorale şi deputaJii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparținând
minorităţilor naţionale, aleşi la nivel naJional;
- Deputaţii şi senatorii care au fost aleşi în alte circumscripții electorale pot solicita
atribuirea unui spaţiu pentru organizarea şi funcţionarea birourilor parlamentare doar la
solicitarea partidelor politice din partea cărora au candidat, cu aprobarea în scris a Biroului
permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului.
Solicitările se analizează în ordinea depunerii lor la UAT Municipiul Bailesti şi se soluţionează
în fumcţie de spaţiile disponibile la data respectivă.
Atribuirea contractului de închiriere se încheie pe perioada mandatului, respectiv pe 4.ani
fără posibilitate de prehmgire.
-Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale aleşi la
nivel naţional, pot solicita Autorităţilor Administraţiei Publice Locale atribuirea unui spaţiu pentru
organizarea şi funcţionarea birourilor parlamentare.
Solicitările se analizează în ordinea depunerii lor la UAT Municipiul Bailesti şi se
soluţionează în funcţie de spaţiile disponibile la data respectivă.
- Atribuirea contractului de închiriere se încheie-pe perioada mandatului , respectiv pe 4 ani, fără
posibilitate de prelungire.
CAPITOLUL IV - Reguli le privind 1 de închiriere prin atribuire directă
Icar politice si birouri
Art. 9. Contractul de închiriere reprezintă instrumentul juridic prin care proprietarul imobilului
închiriază chiriașulni spaţiul ce face obiectul solicitării şi se încheie în formă scrisă, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
Art. 10. Contractul de închiriere cuprinde clauze de natură să asigure folosinţa bunului închiriat ,
potrivit specificului acestuia, şi cuprinde clauze privind despăgubirile, în situaţia neexecutării,
executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor contractuale.
Art. 11. Predarea-primirea bunului ce face obiectul contractului de închiriere se face pe bază de
proces-verbal semnat de ambele părţi.
Art. 12. Chiriaşul are obligaţia să suporte cheltuielile cu utilităţile necesare - apă, canal,
energie electrică, energie termică, mentenanţă, etc, iar modalitatea de facturare şi plata, utilităţilor
se va stabili prin contract şi va efectua pe cheltuiala sa lucrările de de ratizare, dezinsecţie şi
dezinfec ţie, pentru spaţiul datîn folosinţă.
Art. 13, Chiriaşul nu va putea să închirieze, să cesioneze, ori să cedeze sub orice formă bunul
care face obiectul prezentului contract de închiriere vreunui terţ, altfel cad sub sancţiunea
rezilierii contractului de plin drept fără somaţie, punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei.
Art. 14. Eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract vor fi soluționate pe
cale amiabilă, iar dacă părţile nu cad de acord, vor fi soluționate de instanţele de judecată
competente.
Art, 15. Alte drepturi şi îndatoriri ale părţilor se stabilesc prin contractul de închiriere specific
fiecărui spaţiu ce face obiectul închirierii.
Art. 16. Contractele existente la data intrării în vigoare a prezentului Regulament ramân valabile.
Presedinte de sedinta, Contrasemneaza,
Gaina Razvan lonu Secretar general
Mitran Iuyștina
ROMÂNIA
JUDEŢUL DOLJ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BĂILEȘTI
PROIECT DE HOTARARE NR.89
Din 23.08.2023
privind aprobarea Regulamentului de inchiriere prin atribuire directa catre partidele politice si birouri
parlamentare a spatiilor aflate in domeniul public sau privat al UAT-municipiul Bailesti
Consiliul Local al Municipiului Bailesti , judetul Dolj;
Avand in vedere:
Referatul de aprobare nr. 17871/23.08.2023 al doamnei Nastase Amalia, viceprimar cu
atributii de primar al municipiului Bailesti;
Raportul de specialitate nr. 17872/23.08.2023 al doamnei Dumitrescu Cristiana Sorina,
consilier juridic in cadrul Biroului Juridic si Relatia cu Consiliul Local;
Legea partidelor politice nr. 14 din 9ianuarie 2003(r3);
Legea nr. 334 din 17 iulie 20
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.