ședința din 19 decembrie 2024 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 593/2024 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind identificarea cu date de carte funciară, a unui tronson de stradă, acces din strada Limpedea, în suprafață de 221 mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 593 din 2024 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
593 / 2024
Data
19 decembrie 2024
Ședința
Ordinară din 19 decembrie 2024
Inițiator
Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă identificarea cu date de carte funciară a unui tronson de stradă, acces din strada Limpedea, în suprafață de 221 mp, ca parte din domeniul public al Municipiului Baia Mare. Aceasta înseamnă că zona respectivă devine oficial publică, iar bunul poate fi gestionat și întreținut de oraș; locuitorii pot circula pe acea porțiune, iar eventualele lucrări sau modificări vor urma reglementările administrației locale. Nu se specifică costuri sau termene imediate în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Art. 2 Art. 3 Art. 4 Art. 5 Se însușește documentaţia cadastrală, Plan de amplasament şi delimitare, cuprinsă în Anexa nr. Î, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect parcelarea terenului în suprafaţă de 22.378mp, parcelele rezultate fiind următoarele

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Vezi proiectul inițial și documentația

Documente

Documentația proiectului

Text

CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL BAIA MARE Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 593/2024 privind identificarea cu date de carte funciară, a unui tronson de stradă, acces din strada Limpedea, în suprafaţă de 221 mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 19 DECEMBRIE 2024 Examinând: * Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 597/2024; * Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 597/2024; * Raportul de specialitate nr. 3109/2024, promovat de Serviciul Patrimoniu prin care se propune identificarea cu date de carte funciară, a unui tronson de stradă, acces din strada Limpedea, în suprafață de 221mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Baia Mare, evidențiat la poziția nr. 4, din Anexa nr. 2 la HG nr. 934/2002 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, aferent unui tronson din strada Limpedea; * Solicitarea domnului ........ , domiciliat in Baia Mare, str. Limpedea, nr. ................. „ înregistrată la Municipiul Baia Mare sub nr. 48793/18.10.2024; * Certificatul de Urbanism nr. 1556/14.10.2024 favorabil pentru însușire documentaţie cadastrală și apartenenţă la domeniul public al Municipiului Baia Mare; * Adresa nr. 21485/02.12.2024 a Regiei Naţionale a Pădurilor —- Romsilva, Direcţia Silvică Maramureș, prin care ne comunică că imobilul nu se suprapune și nu se învecinează cu fondul forestier naţional administrat de Direcţia Silvică Maramureș; * Adresa nr. 3264/27.11.20254 a Ocolului Silvic Municipal Baia Mare, prin care ne comunică că imobilul nu se află în fondul forestier administrat de către O.S. Municipal Baia Mare R.A.; - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Baia Mare, poziţia nr. 4 din anexa 2 la H.G. nr. 934/2002, cu modificările şi completările ulterioare; * Planul de amplasament și delimitare, întocmit de topograf autorizat ing. .................. ; Având în vedere : - Art. 2, alin. (3) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare< *Legea nr. 7/199%6 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare; * Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările şi completările ulterioare; * Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară cu modificările şi completările ulterioare aprobat prin Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru si Publicitate Imobiliară nr. 600/14.02.2024 ; * Art. 858 - 865 din Codul civil; * Adresa Comisiei locale de aplicare a prevederilor Legii 10/2001 nr. 3108/2024 din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, prin care se arată că terenul care face obiectul prezentei hotărâri, nu figurează ca făcând obiectul unei solicitări conform Legii 10/2001, nesoluţionate; ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE - Adresa Serviciului Administraţie Publică Locală, Registru Agricol nr. 3119/2024, conform căreia nu rezultă că s-au depus cereri la Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005; - Terenul în suprafață de 221mp, identificat prin CF 1 Ferneziu, nr. topo 1066/11/3/2/18/19, nu face parte din imobilele situate pe raza Municipiului Baia Mare, pentru care au fost depuse cereri de retrocedare, în baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform adresei nr.4144/C/11.10.2016, înaintată de către Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; * Art. 108, lit. b, art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c, alin. (6), lit. b, alin (14) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificări și completări; * Avizul favorabil al comisiei de specialitate II, din cadrul Consiliului Local Baia Mare; * Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: * Art. 133 alin. 1, art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Art. 2 Art. 3 Art. 4 Art. 5 Se însușește documentaţia cadastrală, Plan de amplasament şi delimitare, cuprinsă în Anexa nr. Î, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect parcelarea terenului în suprafaţă de 22.378mp, parcelele rezultate fiind următoarele: - CF 1 Ferneziu, nr. topo 1066/11/3/2/18/19, în suprafaţă de 221mp; - CF 1 Ferneziu, nr. topo 1066/11/3/2/18/20, în suprafaţă de 22.157mp. Se identifică cu date de carte funciară imobilul teren “Strada acces din strada Limpedea” în suprafaţă de 221mp, cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, la poziţia nr. 4, din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 934/2002, având următoarele date de identificare: CF 1 Ferneziu, nr. topo 1066/11/3/2/18/19, în suprafaţă de 221mp; conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, în vederea deschiderii de coală funciară. Se aprobă depunerea documentaţiei cadastrale prevazute la art. 1, la O.C.P.I. Maramureș, în vederea atribuirii de nr. cadastral, actualizării datelor imobilului si întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică a Municipiului Baia Mare, asupra terenului descris la art. 1 al prezentei. Se modifică și se completează în mod corespunzător Anexa nr. 1 la H.C.L. 310/2001, privind inventarul domeniului public al Municipiului Baia Mare, cu modificarile ulterioare, cu imobilul identificat la art. 1 din prezenta hotărâre. Prezenta hotărâre se comunică la: - Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; * Primarul Municipiului Baia Mare; * Directia Generală Utilităţi și Investiţii; ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE * Direcţia Juridică, Administraţie Publică Locală; * Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobilară Baia Mare; * Domnul ............ „ domiciliat in Baia Mare, str. Limpedea nr. ....... ; * Serviciul Administraţie Publică Locală, Registru Agricol. Pîrvu lonuţ Rareş Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 21 Pentru 21 Impotrivă - Abţineri - ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință