Baia Mare › ședința din 8 iulie 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Proiect de hotărâre proiect
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice în faza Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul de investiţii: „ Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială pod existent, extindere și etajare parțială”, str. Crișan nr. 13, Baia Mare, Maramureș
Pe scurtGrădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” de pe strada Crișan nr. 13 din Baia Mare va fi modernizată și mărită: clădirea va fi extinsă, va primi un etaj în plus și va fi amenajat parțial podul existent, pentru a reduce consumul de energie. Lucrările costă în total aproape 13,9 milioane de lei (o mică parte, circa 2 milioane, din fonduri europene PNRR, restul din bugetul local) și trebuie finalizate în 12 luni.
→ Adoptată ca HCL 286/2025
Documente
Text
Inițiator –Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Art. 1. Se aprobă documentația tehnico-economică în faza Proiect Tehnic de Executie pentru obiectivul de investiţii: „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială pod existent, extindere și etajare parțială”, str. Crișan nr. 13, Baia Mare, Maramureș, cu următorii indicatori tehnico-economici:
a) Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): 13.905.598,57 lei
din care: Valoare C+M (inclusiv TVA): 8.795.746,96 lei
Valoare lucrări Contract de finantare PNRR (inclusiv TVA): 1.954.615,08 lei
din care: Valoare C+M (inclusiv TVA): 1.745.357,01 lei
Valoare lucrări finanțate din bugetul local(inclusiv TVA): 11.950.983,49 lei
din care: Valoare C+M (inclusiv TVA): 7.050.389,95 lei
b) Capacităţi tehnice:
Suprafață teren: 1.190 mp (conform CF nr. 107460 Baia Mare);
Regimul de înălțime propus: S+P+E (Regimul de înălțime existent: S+P)
Suprafață construită propusă: 634,00 mp (Suprafață construită existentă: 565,00 mp)
Suprafață desfășurată propusă: 997,00mp (Suprafață desfășurată existentă: 757,87,00 mp)
c) Durata de execuție a lucrărilor: 12 luni.
Art. 2. Se aprobă descrierea sumară a investiției și detalierea indicatorilor tehnico-economici și a valorii acestora pentru obiectivul de investiții: : „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare – Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”, amenajare parțială pod existent, extindere și etajare parțială”, str. Crișan nr. 13, Baia Mare, Maramureș, conform Anexei nr. 1 la prezenta Hotărâre.
Art. 3. Cu ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează:
- Direcţia Economică;
- Direcţia Investiții;
- Direcția Proiecte;
Comisia I
Comisia II
Sursa: v9.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.