ședința din 23 februarie 2026 · Inițiator: Radu Daniel Trufan; Robert Adrian Cotos

HCL 56/2026 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare” domnului Ioan Ștefan Gherghel

Denumire
Hotărârea nr. 56 din 2026 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
56 / 2026
Data
23 februarie 2026
Ședința
Ordinară din 23 februarie 2026
Inițiator
Radu Daniel Trufan; Robert Adrian Cotos
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se conferă titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare domnului Ioan Ștefan Gherghel, în semn de recunoaștere a meritelor sale sportive, contribuției la promovarea imaginii orașului atât la nivel național, cât și internațional, și pentru activitatea continuă în educație și performanță sportivă.Premiera acordării titlului va avea loc într-o ceremonie oficială organizată de municipiu, într-un termen de 90 de zile de la adoptarea hotărârii. Hotărârea stabilește această recunoaștere și termenul în care se va realiza cerimoniile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Baia Mare” domnului loan Ștefan Gherghel, în semn de recunoaștere a meritelor sportive excepționale, a contribuţiei remarcabile la promovarea imaginii municipiului Baia Mare pe plan naţional și internaţional, precum și

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Vezi proiectul inițial și documentația

Documente

Documentația proiectului

Text

CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL BAIA MARE Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 56/2026 privind conferirea titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Baia Mare” domnului loan Ștefan Gherghel CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, LUNI 23 FEBRUARIE 2026 Examinând: e Proiectul de hotărâre iniţiat de către domnii consilieri locali Radu Daniel Trufan și Robert Adrian Cotos, înregistrat cu nr. 72/2026; e Referatul de aprobare al domnilor consilieri locali Radu Daniel Trufan și Robert Adrian Cotos, înregistrat cu nr. 72/2026; * Raportul Direcţiei Comunicare și Relaţii Publice — Serviciul Parteneriate Civice, înregistrat cu nr. 20/2026 privind conferirea titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Baia Mare” domnului loan Ștefan Gherghel. Având în vedere : e Cap.l, art. 2,lit.b,art. 4, lit. a, Cap.Il art. 6, lit. f din Regulamentul privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al Municipiului Baia Mare”, aprobat prin HCL nr. 17/2026 privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 80/2025 privind aprobarea unui nou regulament privind conferirea titlului de "Cetăţean de onoare al Municipiului Baia Mare”; e Art. 129 alin. (1), alin. (13) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulerioare; e Avizul favorabil al comisiilor de specialitate | și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare; e Amendamentul domnului Mircea Cirţ adus în cadrul comisiei de buget: La Art.2 se completează cu sintagma “ într-un termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei.” e Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: e Art. 133 alin. 1 „art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Baia Mare” domnului loan Ștefan Gherghel, în semn de recunoaștere a meritelor sportive excepționale, a contribuţiei remarcabile la promovarea imaginii municipiului Baia Mare pe plan naţional și internaţional, precum și pentru activitatea sa continuă în domeniul educaţiei și performanţei sportive. Art.2 Acordarea titlului de Cetăţean de Onoare se va face în cadrul unei ceremonii oficiale organizată de Municipiul Baia Mare, într-un termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei. Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul municipiului Baia Mare și Direcţia Comunicare și Relaţii Publice — Serviciul Parteneriate Civice. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică: e Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş; e Primarului Municipiului Baia Mare ; ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE e Direcţiei Comunicare și Relaţii Publice — Serviciul Parteneriate Civice; e Domnului consilier local - Radu Daniel Trufan; e Domnului consilier local - Robert Adrian Cotos; e Domnului loan Ștefan Gherghel; e Serviciului Administraţie Publică Locală, Registru Agricol. Bodor Fabian Orsolya Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Vasile-Cameliu Gligan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 17 Pentru 16 Impotrivă - Abţineri 1 ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință