ședința din 26 noiembrie 2015 · Inițiator: Primarul municipiului Baia Mare

HCL 534/2015 Baia Mare adoptată

Întocmirea documentației pentru concesionarea prin licitaţie publică, a terenului aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia Mare, în suprafaţă de 2963 mp, situat în Baia Mare, str. Lunci f.n

Pe scurt

Se aprobă întocmirea documentației pentru concesionarea prin licitație publică a unui teren de 2963 mp din domeniul privat al Municipiului Baia Mare, situat pe strada Lunci f.n. (din Baia Mare, nr. cadastral 118763). Concesiunea vizează o persoană fizică interesată (Adrian Vasile Socotinschi), iar concesiunea se va realiza în baza documentației, a reglementărilor legale și a hotărârilor anterioare ale Consiliului Local. Pentru locuitori înseamnă că terenul poate fi atribuit prin licitație, iar condițiile, termenele și eventualele rambursări sau obligații vor fi stabilite în procedura de concesiune conform reglementărilor aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă întocmirea Studiului de Oportunitate, privind concesionarea prin licitaţie publică, a unui teren aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia Mare, în suprafaţă de 2963 mp, situat în Baia Mare, str. Lunci f.n., identificat prin C.F. nr. 118763 Baia Mare, nr. cadastral 118763

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Lunci F.n, Lunci.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Lunci F.n” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 534 din 2015 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind întocmirea documentației pentru concesionarea prin licitaţie publică, a terenului aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia Mare, în suprafaţă de 2963 mp, situat în Baia Mare, str. Lunci f.n.
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
534 / 2015
Data
26 noiembrie 2015
Ședința
26 noiembrie 2015
Inițiator
Primarul municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Lunci F.n (hartă) · Lunci nr. 70 (hartă) · Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă) nr. cad. 118763, CF 118763
Teme
Contracte și achiziții · Terenuri și clădiri
Cât cere piața

În septembrie 2026, terenurile în Baia Mare se cereau cu 54 € pe metru pătrat (preț median, din 116 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Baia Mare.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.534/2015 privind întocmirea documentației pentru concesionarea prin licitaţie publică, a teren ului aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia Mare, în suprafaţă de 2963 mp, situat în Baia Mare, str. Lunci f.n. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 26 NOIEMBRIE 2015 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Baia Mare înregistrat cu nr. 563/2015; • Raportul de specialitate nr. 2044/2015 promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care se propune aprobarea concesionării prin licitaţie publică, a terenului aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia Mare, în suprafaţă de 2963 mp, situat în Baia Mare, str. Lunci f.n., identificat prin C.F. nr. 118763 Baia Mare, nr. cadastral 118763; • Cererea înregistrată la Primăria Baia Mare sub nr. 22746/20.08.2015, prin care numitul [NUME], domiciliat în [ADRESĂ], str. Lunci nr. 70, identificat prin C.F. nr. 118763 Baia Mare, nr. cadastral 118763; Având în vedere : • Certificatul de Urbanism nr. 1035/03.09.2015; • Hotărârea Consiliului Local nr. 240/2015 prin care terenul în suprafaţă de 2963 mp, situat în Baia Mare, str. Lunci f.n., s-a atestat ca aparținând domeniului privat al Municipiului Baia Mare; • Hotărârea Consiliului Local nr. 302/2013 - aprobarea Regulamentului privind regimul concesionării bunurilor imobile aflate în proprietatea privată a Municipiului Baia Mare ; • Art.13, art. 17, art. 22 din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii republicată cu modificările şi completările ulterioare ; • Art. 10, art. 36 alin.2 lit.c, art. 121 alin. 1, şi art. 123 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, republicată ,cu modificările şi completările ulterioare. • Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE : Art. 1 Se aprobă întocmirea Studiului de Oportunitate, privind concesionarea prin licitaţie publică, a unui teren aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia Mare, în suprafaţă de 2963 mp, situat în Baia Mare, str. Lunci f.n., identificat prin C.F. nr. 118763 Baia Mare, nr. cadastral 118763. Art. 2 Se aprobă întocmirea caietului de sarcini și a raportului de evaluare a terenului în suprafaţă de 2963 mp ,identificat prin C.F. nr. 118763 Baia Mare, nr. cadastral 118763. 7 ex. / E.M. / 07.12.2015 2 Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Administrare Patrimoniu. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică la : • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcţia Administrare Patrimoniu; • Direcţia Economică; • Dl.Socotinschi Adrian Vasile - Baia Mare, str. Lunci nr. 70; • Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă. Popa Adrian Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 21 Pentru 16 Impotrivă 4 Abţineri 1 7 ex. / E.M. / 07.12.2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala