ședința din 26 noiembrie 2015 · Inițiator: Primarul municipiului Baia Mare

HCL 517/2015 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind Regulamentul de acordare a ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor de urgenţă și a altor beneficii sociale

Denumire
Hotărârea nr. 517 din 2015 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
517 / 2015
Data
26 noiembrie 2015
Ședința
26 noiembrie 2015
Inițiator
Primarul municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se stabilește regulamentul pentru acordarea ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor de urgență și altor beneficii sociale. Văzut în practică, locuitorii pot primi sprijin financiar pentru înmormântări, situații de urgență și alte cazuri sociale, în funcție de criteriile și procedurile stabilite (bani acordați, termene de plată și situațiile vizate). Decizia definește cine poate solicita, ce acte sunt necesare și cum se efectuează plata, astfel încât familiile să primească asistență în situații greu de suportat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de acordare a ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor de urgenţă și altor prestații financiare, precum și limitele maxime ale acestora , conform Anexei I, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 517/2015 privind Regulamentul de acordare a ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor de urgenţă și a altor beneficii sociale CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 26 NOIEMBRIE 2015 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Baia Mare înregistrat cu nr. 637/2015; • Raportul de specialitate nr.10515/2015 promovat de Serviciul Public Asistenţă Socială prin care se propune reglementarea acordării ajutoarelor de înmormântare, de urgenţă și a altor beneficii sociale Având în vedere : • art. 15, art.66, din Legea nr.292/2011 privind asistența socială, cu modificări; • art. 28, alin. (2), alin. (4) și (5) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările şi completările ulterioare; • art.41, art.42, art. 43, art. 44, art. 45, art. 46, art. 47 şi art. 48 din H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; • art 130-132 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului , republicată, cu modificările și completările ulterioare; • art. 7 alin. 3 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice , republicată, cu modificări și completări; • art. 25 din Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale cu modificările și completările ulterioare; • art. 13 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie , republicată, cu modificările și completările ulterioare; • Legea 448/2006 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap cu modificările și completările ulterioare; 1 • Legea nr. 76/2002, art. 33 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificări și completări; • Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; • art. 10, art. 36, alin. (1) și (2), lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 215 / 2001 a administraţiei publice locale, republicată cu modificări şi completări ulterioare, • Amendamentul comisiei de buget finanţe din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Amendamentul adus în plenul şedinţei de dl.consilier Bondici Şerban ; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 8 ex. / I.M. / 07.12.2015 2 H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 Se aprobă Regulamentul de acordare a ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor de urgenţă și altor prestații financiare, precum și limitele maxime ale acestora , conform Anexei I, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Beneficiile de asistență socială stabilite în Anexa I se vor acorda prin dispoziția Primarului Municipiului Baia Mare, în scopul sprijinirii unor familii sau persoane singure, cu domiciliul în municipiul Baia Mare, aflate în situații de dificultate, în baza anchetei sociale efectuate de personalul Serviciului Public Asistență Socială şi/sau a documentelor justificative și în limita fondurilor alocate cu această destinație în bugetul SPAS . Art. 3 Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgență cu ocazia unor evenimente speciale :- “Ziua Persoanei Vârstnice”, “Ziua Persoanelor cu Dizabilități”, “Sărbătorile de Paşte”, “Sărbătorile de Iarnă” – prin acordarea de pachete sau tichete valorice sociale . Art. 4 Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgență trimestriale, constând în pachete cu a limente de bază, în scopul sprijinirii unor familii aflate în dificultate. Art. 5 Se aprobă acordarea pachetului cu rechizite şcolare ,,Primul meu Ghiozdan”, pentru copiii înscrişi în clasa pregătitoare, din unităţile de învăţământ de pe raza Municipiului Baia Mare. H.C.L nr. 372/2015 își menține valabilitatea pentru anul școlar 2015/2016, iar aplicarea acestui articol se va face începând cu anul şcolar 2016/2017. Art. 6 Se aprobă acordarea unui “Premiu de longevitate” persoanelor vârstnice, la împlinirea vârstei de 100 ani sau celor care au depășit această vârstă. Persoanele vârstnice care la momentul intrării în vigoare a prezentei hotărâri au depăşit vârsta de 100 ani vor beneficia de acest ajutor la data solicitării. Art. 7 Se aprobă acordarea unui “Premiu de fidelitate “ în bani și/sau în natură sau servicii, cuplurilor care au împlinit 50 ani de căsătorie. Art. 8 În vederea prevenirii efectelor negative cauzate de caniculă sau ger, în zilele aflate sub atenționare “Cod galben/portocaliu/roșu” de către Agenţia Naţională de Meteorologie, se va acorda un ajutor de urgenţă constând în apă potabilă, ceai, etc. ce se vor distribui persoanelor defavorizate (oamenii străzii, copii, persoane vârstnice etc.). Art. 9 Se aprobă condiţiile de acordare și cuantumul beneficiilor prevăzute la art.3-8, conform Anexei II care face parte integrantă din prezenta. Art. 10 Beneficiile de asistență socială stabilite în Anexa II se vor acorda prin Serviciul Public Asistență Socială, în limita fondurilor alocate în acest scop. Toate tichetele şi pachetele acordate vor fi inscripţionate cu textul “Municipiul Baia Mare”. 7 ex. / I.M. / 07.12.2015 3 Art. 11 La data intrării în vigoare a prezentei își încetează valabilitatea HCL nr.587/2004, HCL nr.572/2006, HCL nr.247/2012 și orice alte dispoziții contrare. Art. 12 Se încredințează Serviciul Public Asistență Socială cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 13 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului- Judeţul Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcţia Economică; • Serviciul Public Ambient Urban; • Serviciul Public Asistenţă Socială; • Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă. Popa Adrian Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 20 Pentru 20 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / I.M. / 07.12.2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință