Baia Mare › ședința din 16 iulie 2018 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 424/2018 adoptată
privind modificarea “Regulamentului” - pentru acordarea unor subvenții, de la bugetul local, asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998 şi a nivelului mediu lunar al subvenției, aprobat prin H.C.L. nr. 420/2016
Pe scurtSe aprobă modificări în regulamentul de acordare a subvențiilor pentru ONG-uri care administrează servicii sociale: beneficiarii trebuie acum să prezinte certificat de atestare fiscală care să arate că nu au datorii, formula de calcul a unui criteriu de evaluare a cererilor este clarificată (raportul dintre cheltuieli și venituri din cerere ×100), iar în regulament se includ și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale. Pentru locuitori asta înseamnă că pot aplica mai multe tipuri de organizații (inclusiv culte), iar plățile vor fi acordate doar către solicitanți fără datorii fiscale; nu se menționează sume sau termene noi.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR. 424/2018
privind modificarea “Regulamentului” - pentru acordarea unor subvenții, de la bugetul local,
asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de
asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998 şi a nivelului mediu lunar al subvenției, aprobat prin H.C.L.
nr. 420/2016
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
LUNI 16 IULIE 2018
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 541/2018;
• Raportul de specialitate al Serviciului Public “Asistenţa Socială”, înregistrat cu nr. 12974/2018,
privind fundamentarea proiectului de hotărâre prin care se propune modificarea “Regulamentului” -
pentru acordarea unor subvenții de la bugetul local, asociațiilor și fundațiilor române cu
personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, în baza Legii nr.
34/1998 şi a nivelului mediu lunar al subvenției, aprobat prin art. 1 al Hotărârii Consiliului Local nr.
420/2016.
Având în vedere:
Art. 1, alin. (3) şi art. (2), alin. 2) din Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor
și fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administreză unitaţi de asistenţă
socială, cu modificările şi completările ulterioare;
Art. 1, alin. (3) şi ale art. 5, alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.
34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică,
care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
1.153/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 292/ 2011 privind sistemul național de asistență socială, cu modificările și completările
ulterioare;
Hotărârea Consiliului Local nr. 420/2016 privind aprobarea “Regulamentului” - pentru acordarea unor
subvenții de la bugetul local, asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care
înființează și administrează unități de asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998 şi a nivelului
mediu lunar al subvenției;
Art. 7, alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
republicată;
Art. 36, alin. (2), lit. d), alin. (6), lit. (a), pct. 2, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare.
În temeiul prevederilor:
• Art. 39, alin. 1, art. 45 şi art. 115, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
5 ex. / C.A. / 31.07.2018
2
HOTĂRĂŞTE:
Art.I Se modifică art. 11, alin. (4) din Regulamentul pentru acordarea unor subvenții, de la bugetul local,
asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de
asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998, cu modificările și completările ulterioare, şi va avea
următorul cuprins:
„Art. 11, alin (4) certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local şi central , din care să rezulte
că nu are datorii.”
Art.II Se modifică art. 18 din Regulamentul pentru acordarea unor subven ții, de la bugetul local, asociațiilor
și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență
socială, în baza Legii nr. 34/1998, cu modificările și completările ulterioare, şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 18 Formula de calcul pentru criteriul prevăzut la art. 16, alin. (3) este următoarea: valoarea
cheltuielilor prevăzute la pct. II.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la
prezentele norme metodologice/valoarea veniturilor prevăzute la pct. II. 2 din cererea de solicitare a
subvenţiei) x 100.”
Art.III În tot cuprinsul Regulamentului, sintagma "asociaţiile şi fundaţiile" se înlocuieşte cu sintagma
"asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii soci ale
potrivit legii".
Art.IV Prevederile Regulamentului pentru acordarea unor subvenții, de la bugetul local, asociațiilor și
fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență
socială, în baza Legii 34/1998, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 420/2016, se modifică în
mod corespunzător.
ArtV Celelalte prevederi ale Regulamentului pentru acordarea unor subven ții de la bugetul local,
asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de
asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998, cu modificările și completările ulterioare, rămân
neschimbate.
Art.VI Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul Dezvoltare
Socială, din cadrul SPAS.
Art.VII Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarul Municipiului Baia Mare;
• Serviciul Public Asistenţă Socială;
• Serviciul Administrație Publică Locală.
Călăuz Doris Gianina Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan
Secretar
Total consilieri 23
Prezenţi 19
Pentru 19
Impotrivă -
Abţineri -
5 ex. / C.A. / 31.07.2018
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.