ședința din 16 iulie 2018 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 423/2018 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a proiectelor cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998 şi a Legii nr. 350/2005, numită prin H.C.L nr. 411/2016, modificată prin H.C.L. nr. 41/2017

Denumire
Hotărârea nr. 423 din 2018 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
423 / 2018
Data
16 iulie 2018
Ședința
16 iulie 2018
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se înlocuieşte un membru al comisiei care evaluează şi selectează proiectele ce primesc finanţare nerambursabilă de la bugetul local: Florescu Marilena Melania este numită în locul doamnei Sabău Flavia, al cărei raport de muncă a fost suspendat. Pentru locuitori înseamnă doar o schimbare de persoană în comisie; nu se modifică sume, termene sau zone afectate. Decizia a fost aprobată de Consiliul Local și va fi comunicată serviciilor și instituțiilor relevante.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a proiectelo r cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998 şi a Legii nr. 350/2005, numită prin

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 423/2018 privind modificarea componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a proiectelor cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998 şi a Legii nr. 350/2005, numită prin H.C.L nr. 411/2016, modificată prin H.C.L. nr. 41/2017 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, LUNI 16 IULIE 2018 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.542/2018; • Raportul de specialitate al Serviciului Public “Asistenţa Socială”, înregistrat cu nr. 12973/2018, privind fundamentarea proiectului de hotărâre prin care se propune modificarea componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a proiectelor cu finanţare nerambursabilă de la bugetul loc al, în baza Legii nr. 34/1998 şi a Legii nr. 350/2005, numită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 411/2016, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 41/2017; Având în vedere:  Hotărârea Consiliului Local 411/2016 privind reorganizarea Comisiilor de evaluare şi selecţionare a proiectelor cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998 şi a Legii 350/2005, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 41/2017;  Decizia nr. 47/29.01.2018 privind suspendarea raportului de mu ncă a doamnei Sabău Flavia Maria, angajată în postul contractual de execuţie de asistent social practicant, din cadrul Centrului Social Ferneziu, în perioada 29.01.2018 – 15.08.2020;  Art. 27 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;  Art. 5, alin. (1) din Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, aprobată prin H.G. nr. 1153/2001, cu modificările şi completările ulterioare;  Art. 36, alin. (2), lit. d), alin. (6), lit. (a), pct. 2 şi 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificări şi completări ulterioare; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare. În temeiul prevederilor: • Art. 39, alin. 1, art. 45 şi art. 115, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă modificarea componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a proiectelo r cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998 şi a Legii nr. 350/2005, numită prin 6 ex. / C.A. / 31.07.2018 2 Hotărârea Consiliului Local nr. 411/2016, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 41/2017, prin desemnarea doamnei Florescu Marilena Melania ca membru în comisie, pe locul devenit vacant, ca urmare a suspendării raportului de muncă al doamnei Sabău Flavia. Art. 2 Prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 411/2016 privind reorganizarea Comisiilor de evaluare şi selecţionare a proiectelor cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998 şi a Legii 350/2005, se modifică în mod corespunzător. Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Serviciul Public Asistenţă Socială; • Membrii comisiei; • Serviciul Administrație Publică Locală. Călăuz Doris Gianina Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 19 Pentru 19 Impotrivă - Abţineri - 6 ex. / C.A. / 31.07.2018

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință