ședința din 13 septembrie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare (prin viceprimar desemnat)

HCL 418/2024 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea repartizării locuințelor situate în Municipiul Baia Mare, strada Melodiei nr. 2, în vederea închirierii acestora ca locuințe de serviciu și locuințe din fondul locativ al Municipiului Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 418 din 2024 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
418 / 2024
Data
13 septembrie 2024
Ședința
13 septembrie 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare (prin viceprimar desemnat)
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă repartizarea locuințelor de la adresa Melodiei nr. 2, în scopul închirierii ca locuințe de serviciu și ca locuințe din fondul locativ al municipiului Baia Mare. Asta înseamnă că aceste apartamente vor fi ocupate de angajați ai primăriei sau de persoane autorizate să închirieze din fondul locativ al orașului, în baze stabilite de regulamentele municipale. Decizia urmărește să clarifice criteriile și termenele de închiriere conform Regulamentelor aprobate, iar efectele pentru cetățeni includ posibilitatea stabiliriișilor chiriași și a bugetelor locale aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Art.2 Art.3 Art.4 Art.5. Art.6. Se aprobă repartizarea către solicitanţi a locuinţelor de serviciu din blocul de locuinţe P + 4 situat în Baia Mare, strada Melodiei nr. 2, imobil aflat în domeniul public al Municipiului Baia Mare și administrarea Consiliului Local, conform listei de repartizare Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL BAIA MARE Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.418/2024 privind aprobarea repartizării locuinţelor situate în Municipiul Baia Mare, strada Melodiei nr. 2, în vederea închirierii acestora ca locuinţe de serviciu și locuinţe din fondul locativ al Municipiului Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, VINERI 13 SEPTEMBRIE 2024 Examinând: Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare prin viceprimar desemnat, înregistrat cu nr.440/2024; Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare prin viceprimar desemnat cu nr. 440/2024; Raportul de specialitate nr. 635/04.09.2024, promovat de Direcţia Patrimoniu — Serviciul Contracte Imobiliare, prin care se propune aprobarea repartizării locuinţelor situate în Baia Mare, strada Melodiei nr. 2, în vederea închirierii acestora ca locuințe de serviciu și locuințe din fondul locativ al Municipiului Baia Mare; Borderoul comisiei de locuinţe nr. 39667 din ședința organizată în data de 28.08.2024; Borderoul comisiei de locuinţe nr. 39889 din ședința organizată în data de 29.08.2024; Borderoul comisiei de locuinţe nr. 40696 din ședința organizată în data de 04.09.2024; Hotărârea Consiliului Local nr. 418/2020 privind desemnarea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului Municipiului Baia Mare. vedere : Legea locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificarile şi completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000 cu modificările şi completările ulterioare, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuintei nr. 114/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 cu modificările şi completările ulterioare, privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe; Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea nr 134/2024 privind aprobarea Regulamentelor pentru repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu, locuinţelor din fondul locativ de stat, locuinţelor aparținând domeniului privat al Municipiului Baia Mare şi locuinţelor din imobilele reabilitate aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia Mare; H.C.L. nr 139/2024 privind aprobarea destinaţiei apartamentelor din blocul de locuințe P+4, cu suprafața construită la sol de 351 mp, situat în Baia Mare, strada Melodiei, nr. 2, înscris în CF nr. 117833 - C1 Baia Mare, nr. cadastral 117833 - C1; Hotărârea Consiliului Local nr. 343/2024 privind aprobarea actualizării Listelor de priorități cuprinzând solicitanții îndreptăţiți să primească o locuinţă în vederea închirierii, ca urmare a recepţionării unui bloc de locuinţe în anul 2024; Procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 7653/13.02.2024; C.F nr. 117833-C1 Baia Mare; Art.105, art. 108 lit. c), art. 129 alin. (2) lit. c), lit. d), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. q), alin. (8), lit. b), art. 136, art. 362, alin. 1) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări ulterioare; ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE * Avizul favorabil al comisiilor de specialitate |, II și III din cadrul Consiliului Local Baia Mare; * Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare. În temeiul prevederilor: * Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art.1 Art.2 Art.3 Art.4 Art.5. Art.6. Se aprobă repartizarea către solicitanţi a locuinţelor de serviciu din blocul de locuinţe P + 4 situat în Baia Mare, strada Melodiei nr. 2, imobil aflat în domeniul public al Municipiului Baia Mare și administrarea Consiliului Local, conform listei de repartizare Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă. Se aprobă repartizarea către solicitanţi a locuinţelor din fondul locativ de stat, din blocul de locuinţe P + 4 situat în Baia Mare, strada Melodiei nr. 2, aflat în domeniul public al Municipiului Baia Mare și administrarea Consiliului Local, conform listei de repartizare Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă. Contractele de închiriere pentru locuinţele de serviciu, se vor întocmi conform prevederilor din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 134/2024, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor. Contractele de închiriere pentru locuinţele din fondul locativ de stat, se vor întocmi conform prevederilor din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 134/2024, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor. (1) Chiria se stabilește potrivit prevederilor O.U.G. 40/1999 cu modificările şi completările ulterioare, și se va modifica dacă acest act normativ va suferi modificări pe durata contractului. (2) Neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,01% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăşi totalul chiriei restante. Se aprobă scutirea de la plata chiriei a persoanelor cu handicap grav și familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în îngrijire un copil ori un adult cu handicap grav, precum si adultul cu handicap accentuat, conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap — Republicată. Art.7. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Art. 8. Generală Juridică și Patrimoniu, prin Serviciul Contracte Imobiliare. Prezenta hotărâre se comunică la: * Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; * Primarul Municipiului Baia Mare -— prin viceprimar desemnat; * Direcţia Generală Juridică și Patrimoniu; * Direcţia Patrimoniu; * Serviciul Contracte Imobiliare; * Direcţia Economică; ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE * Solicitanţilor cuprinși în anexa nr. 1 și anexa nr. 2 la prezenta hotărâre; * Serviciul Administraţie Publică Locală, Agricol. Cotos Robert Adrian Preşedinte de şedinţă Total consilieri 23 Prezenţi 16 Pentru 16 Impotrivă - Abţineri - ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE Registru Contrasemnat pentru legalitate Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință