ședința din 29 septembrie 2016 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare, prin viceprimar desemnat

HCL 374/2016 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind menţinerea boxei de garaj situată pe str.Vlad Ţepeş, nr. 7, executate în baza Autorizaţiei de construire nr. 27/31.01.2005, realizată cu depăşirea suprafeţei aprobate iniţial şi concesionarea suprafeţei de teren suplimentar ocupată

Denumire
Hotărârea nr. 374 din 2016 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
374 / 2016
Data
29 septembrie 2016
Ședința
29 septembrie 2016
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare, prin viceprimar desemnat
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă păstrarea unei boxe de garaj de pe str. Vlad Ţepeş nr. 7 care a fost construită puţin mai mare decât autorizaţia iniţială. Proprietarul, Gogoescu Niculin, primeşte concesiune pentru terenul total ocupat de garaj (21 m² — 17 m² deja concesionaţi şi 4 m² suplimentar), urmând să se încheie un act adiţional la contract şi să se plătească redevenţa pentru cei 4 m² conform tarifelor locale; beneficiarul are 90 de zile să semneze contractul, altfel hotărârea se revocă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă menţinerea boxei de garaj situată pe str. Vlad Ţepeş, nr. 7, executată în baza Autorizaţiei de construire nr. 27/31.01.2005, realizată cu depăşirea suprafeţei concesionată iniţial

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 374/2016 privind menţinerea boxei de garaj situată pe str.Vlad Ţepeş, nr. 7, executate în baza Autorizaţiei de construire nr. 27/31.01.2005, realizată cu depăşirea suprafeţei aprobate iniţial şi concesionarea suprafeţei de teren suplimentar ocupată CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 29 SEPTEMBRIE 2016 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, prin viceprimar desemnat, înregistrat cu nr.544/2016; • Raportul de specialitate nr. 31306/09.09.2016, întocmit de Arhitect Şef - Direcţia Urbanism - Serviciul Autorizare Construcţii, prin care propune menţinerea boxei de garaj situată pe str. Vlad Ţepeş, nr. 7, executată în baza Autorizaţei de construire nr. 27/31.01.2005, realizată cu depăşirea suprafeţei aprobate iniţial şi concesionarea suprafeţei de teren suplimentar ocupată; • Hotărârea Consiliului Local nr. 92 /2016, privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare, a terenului în suprafaţă totală de 21 mp, situat în Baia Mare, str. Vlad Ţepeş, nr. 7, ocupat de construcţii - boxă garaj; • Autorizaţia de construire nr. 27/31.01.2005; • Contractul de concesiune nr. 373/36/18.09.2006; • Solicitarea d-lui Gogoescu Niculin, înregistrată cu nr. 31306/24.08.2016 la Primăria Baia Mare; Având în vedere: • Hotărârea Consiliului Local nr. 259/27.05.2015, privind stabilirea condiţiilor de încheiere sau prelungire a contractelor de concesiune şi închiriere pentru terenurile ocupate de garaje şi parcări acoperite edificate până la data prezentei; • Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii , republicată cu modificările şi completările ulterioare, art. 15, lit. e; • Hotărârea Consiliului Local nr. 311/2016, privind desemnarea unui viceprimar al municipiului Baia Mare, pentru a exercita atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege primarului, pe durata suspendării d e drept a mandatului de primar al municipiului Baia Mare, al domnului Cătălin Cherecheş; • Art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b, din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă menţinerea boxei de garaj situată pe str. Vlad Ţepeş, nr. 7, executată în baza Autorizaţiei de construire nr. 27/31.01.2005, realizată cu depăşirea suprafeţei concesionată iniţial. 8 ex. / E.M. / 13.10.2016 2 Art.2 Se aprobă concesionarea terenului în suprafaţă de 21 mp, din care 17 mp concesionaţi în baza Contractului de concesiune nr. 373/36/18.09.2006 şi 4 mp ocupaţi suplimentar, în favoarea proprietarului boxei de garaj - Gogoescu Niculin, teren identificat prin C.F. 120718, nr. cadastral 120718. Art.3 La data punerii în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri, se modifică corespunzător Contractul de concesiune nr. 373/36/08.09.2006, prin încheierea unui act adițional pentru suprafața totală concesionată. Art.4 (1) Redevenţa pentru suprafaţa suplimentar ocupată, se va stabili conform Hotărârii Consiliului Local nr. 259/2015. (2) Direcţia Administrare Patrimoniu prin Serviciul Monitorizare Contracte, va întocm i Contractele de concesiune, tinând seama de prevederile prezentei hotărâri. Art.5 (1) Beneficiarul se va prezenta în termen de cel mult 90 de zile, la Direcţia Administrare Patrimoniu - Serviciul Monitorizare Contracte, pentru semnarea Contractelor de concesiune. (2) Nerespectarea termenului stabilit la aliniatul precedent atrage revocarea de drept a prezentei hotărâri fără vreo altă formalitate. Art.6 Taxele ocazionate de înscrierea în Cartea Funciară a documentaţiei cadastrale şi a construcţiei vor fi suportate de solicitant. Art.7 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredinţează Direcţia Administrare Patrimoniu, prin Serviciul monitorizare Contracte şi Arhitectul Şef - Direcţia Urbanism, prin Serviciul Autorizare Construcţii. Art.8 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare – prin viceprimar desemnat; • Direcţia Urbanism; • Arhitectul Şef; • Beneficiar; • Direcţia Administrare Patrimoniu - Serviciul Monitorizare Contracte; • Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă. Băzărea Daniela Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan Secretar Total consilieri 22 Prezenţi 19 Pentru 18 Impotrivă 1 Abţineri - 8 ex. / E.M. / 13.10.2016

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință