ședința din 31 august 2022 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 369/2022 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului de locațiune pentru chiriașii din locuințele aflate în proprietatea/administrarea Municipiului Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 369 din 2022 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
369 / 2022
Data
31 august 2022
Ședința
31 august 2022
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Chiriașii care stau în apartamente și case aflate în proprietatea Primăriei Baia Mare își pot prelungi contractele de închiriere cu încă 5 ani, până la 31 august 2027. Condiția este să fie la zi cu plata chiriei în momentul semnării noului contract; cine întârzie cu plata riscă penalități de 0,01% pe zi din suma datorată. Chiria rămâne calculată conform legii în vigoare și se va ajusta doar dacă legislația se schimbă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobǎ prelungirea termenului de locaţiune pe o perioadă de 5 ani, până la data de 31 august 2027, pentru chiriaşii din apartamentele aflate în proprietatea/administrarea Municipiului Baia Mare, prevăzuţi în Anexa nr. 1, parte componentă a prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 369/2022 privind aprobarea prelungirii termenului de locațiune pentru chiriașii din lo cuințele aflate în proprietatea/administrarea Municipiului Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MIERCURI 31 AUGUST 2022 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 404 /2022; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 404/2022; • Raportul de specialitate nr. 257 din data de 26.08.2022, promovat de Directia Patrimoniu– Serviciul Contracte Imobiliare prin care se propune prelungirea locaţiunii pentru chiriaşii din locuinţele aflate în proprietatea / administrarea Municipiului Baia-Mare • Listele cu chiriaşii din apartamentele si imobilele – case de locuit care au depus cererile şi actele necesare în vederea prelungirii contractelor de închiriere. • Borderoul cu propunerile Comisiei de Locuinte nr. 35812/ 11.08.2022 • Borderoul cu propunerile Comisiei de Locuinţe nr. 37426/ 26.08.2022 Având în vedere : • Legea locuinţei nr. 114/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare ; • H.G. nr. 1275/2000, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuintei nr. 114/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare; • O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chir iei pentru spațiile cu destinatia de locuinte, cu modificările si completările ulterioare; • H.C.L nr. 433/2015 privind aprobarea Regulamentelor pentru repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu, locuinţelor din fondul locativ de stat şi locuinţelo r din imobilele reabilitate aparţinând Municipiului Baia Mare; • H.C.L. nr. 281/219 privind aprobarea prelungirii termenului de locaţiune prin încheierea unor noi contracte de închiriere pentru chiriaşii din locuinţele aflate în proprietatea / administrarea Municipiului Baia Mare • Art.105, art. 108, art. 129 alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), alin. (7), lit. q), art. 136, art. 362, alin. (1) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; • Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I, II şi III din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobǎ prelungirea termenului de locaţiune pe o perioadă de 5 ani, până la data de 31 august 2027, pentru chiriaşii din apartamentele aflate în proprietatea/administrarea Municipiului Baia Mare, prevăzuţi în Anexa nr. 1, parte componentă a prezentei hotărâri. 5 ex. / I.M. / 14.09.2022 2 Art. 2. Se aprobǎ prelungirea termenului de locaţiune pe o perioadă de 5 ani, până la data de 31 august 2027, pentru chiriaşii din imobilele – case de locuit aflate în proprietatea/administrarea Municipiului Baia Mare, prevăzuţi în Anexa nr. 2, parte componentă a prezentei hotărâri. Art. 3. Prelungirea locaţiunii se va face numai pentru chiriaşii c are sunt la zi cu plata chiriei la data încheierii contractului. Art. 4. (1) Chiria se va stabili potrivit O.U.G. 40/1999 cu modificările şi completările ulterioare, și se va modifica dacă acest act normativ va suferi modificări pe durata contractului. (2) Neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,01% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca penalitatea să poată depăşi totalul chiriei restante. Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotǎrâri se încredințează, Primarul Municipiului Baia Mare, Direcţia Patrimoniu - prin Serviciul Contracte Imobiliare. Art. 6 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Directia Patrimoniu; • Serviciul Administraţie Publică Locală. Marincaș Ioana Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 20 Pentru 20 Impotrivă - Abţineri - 5 ex. / I.M. / 14.09.2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință